Suspension of fiscal execution based on joint liability of third-party garnishees

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.10.2017, sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară şi Insolvenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a formulat cerere de suspendare a deciziei nr. 840792/10.08.2017 de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, emisa de ANAF - DGRFP Bucureşti - Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii, Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară şi Insolvenţă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4962 din 15 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii -Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară şi Insolvenţă şi s-a suspendat executarea Deciziei nr. 840792/10.08.2017 emisă de pârâta ANAF până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Recursul

Împotriva sentinţei civile nr. 4962 din 15 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară şi Insolvenţă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de suspendare, apreciind că aceasta îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi anume, condiţia existentei unui caz bine justificat şi condiţia existentei unei pagube iminente pentru reclamantă.

Cazul bine justificat se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Aspectele ce au fost invocate în cererea de suspendare de către reclamantă ţin de legalitatea în sine a actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă, recurenta a susţinut că aceasta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute prin cererea de suspendare formulată de către reclamantă.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi decizia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară şi Insolvenţă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 840792/10.08.2017 de angajare a răspunderii solidare, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară şi Insolvenţă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În cauză, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect argumentele reclamantei cu privire la emiterea de către pârâtă a actului administrativ contestat cu nerespectarea prevederilor art. 237 din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora "(1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi".

La emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantei, pârâta a avut în vedere dispoziţiile art. 236 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că "(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în RON şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente", precum şi prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora "(1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: b) terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 236 alin. (9), (11), (13), (14) şi (18), în limita sumelor sustrase indisponibilizării", fiind evident că legiuitorul a prescris o anumită conduită a terţilor popriţi în cadrul procedurii executării silite prin poprire, atrăgând răspunderea solidară a acestora în condiţiile în care nu respectă dispoziţiile legale procedurale care îi vizează, contribuind la sustragerea de la indisponibilizare a sumelor de bani ale debitorului fiscal.

Or, instanţa de fond în mod corect a reţinut că, în speţă, pârâta nu a făcut dovada, şi nici prin întâmpinare nu a formulat apărări în acest sens, că reclamanta s-ar fi sustras de la indisponibilizarea sumelor de bani ale debitorului fiscal, precum şi faptul că intimata-reclamantă, în aplicarea prevederilor art. 236 alin. (8) si 9 din Legea nr. 207/2015, a făcut cunoscut recurentei - pârâte că nu datorează sume debitorului - S.C. B. S.R.L., acestea nefiind scadente, având în vedere contractul de livrare, care prevedea ca plata cărţilor livrate să se efectueze pe măsura vânzării acestora.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut corect, în sensul îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio critică concretă cu privire la considerentele instanţei de fond, cererea de recurs cuprinzând doar simple susţineri generice, de ordin teoretic, privitoare la neîndeplinirea acestei cerinţe.

Astfel, în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că, raportat la consecinţele produse de actul administrativ atacat, în considerarea valorii obligaţiilor de plată în cuantum de 4.578.143 RON, stabilite în sarcina intimatei-reclamante, cât şi a faptului că, odată declanşată executarea silită, la împlinirea termenului de plată acordat, reclamanta nu va deţine mijloacele financiare pentru acoperirea unei sume atât de mari, aceasta va conduce la blocarea conturilor, punând societatea în imposibilitatea de a-şi onora propriile datorii.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară şi Insolvenţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Insolvabilitate, Răspundere Solidară şi Insolvenţă împotriva sentinţei civile nr. 4962 din 15 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.