Church loses restitution appeal; land register presumption and invalid prior rulings bar ownership claim.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 05.10.2016, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 5857 emisă de către Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, să fie obligată Comisia Specială de Retrocedare să soluţioneze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe, nr. top x, în cartea funciară nr. x-C1-U2 şi în cartea funciară nr. x-C1-U2 a localităţii Sfântu Gheorghe, str. x.

De asemenea, a solicitat anularea Deciziilor nr. 5858, nr. 5859, nr. 5860, nr. 5861 din 28.07.2016 şi restituirea în natură a imobilelor enumerate mai jos în favoarea EPARHIEI REFORMATE DIN ARDEAL:

- imobilul situat în mun. Sfântu Gheorghe, piaţa Libertăţii colţ cu str. x, judeţul Covasna, înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe, nr. top. x, ulterior dezmembrat în imobilul identificat cu nr. top x (transcris în cartea funciară colectivă nr. 6496, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 27733), imobilul identificat cu nr. top. x (transcris în cartea funciară colectivă nr. 6497, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 25133) şi imobilul identificat cu nr. top. x

- imobilul situat în mun. Sfântu Gheorghe, piaţa Libertăţii colţ cu str. x, judeţul Covasna, înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe, ulterior transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe (convertită în cartea funciară în format electronic nr. 28135) nr. top. x

- imobilul situat în mun. Sfântu Gheorghe, piaţa Libertăţii colţ cu str. x, judeţul Covasna, înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe, ulterior transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe nr. top. x

- imobilul situat în mun. Sfântu Gheorghe, piaţa Libertăţii colţ cu str. x, judeţul Covasna, înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe, ulterior transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe nr. top. x.

Al treilea petit vizează anularea Decizia nr. 5862 din 28.07.2016, şi restituirea în natură a imobilului situat în mun. Sfântu Gheorghe, Piaţa Libertăţii, judeţul Covasna,nr. top. x, 1973/4 şi 1952/29.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 18/F/2017 din 30 ianuarie 2017 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Criticile recurentei -reclamante au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

- instanţa de fond nu a cercetat o serie de probe încuviinţate şi administrate, pronunţând o hotărâre contrară legii.

În opinia recurentei-reclamante, soluţia recurată este nelegală, întrucât Colegiul Reformat a funcţionat ca o entitate şi structură fără personalitate juridică în interiorul organizaţiei bisericeşti, astfel încât titularul dreptului de proprietate a fost Eparhia Reformată din Ardeal.

Colegiul reformat din Sfântul Gheorghe este expres nominalizat în dreptul bisericesc şi statutul lui este determinat în mod următor: organism bisericesc autonom care deţine un patrimoniu în scop educativ şi care participă la activitatea legislativă a eparhiei. Deţinerea patrimoniului semnifică un drept de folosinţă asupra unor bunuri special dedicate activităţii de învăţământ, Colegiul fiind un simplu detentor al bunurilor bisericii.

Normele dreptului bisericesc datând din anul 1904 stabilesc faptul că colegiile aparţin cu totul de corpul bisericii şi niciodată aceste colegii nu au fost înfiinţate sau înregistrate ca persoane juridice distincte, ci doar au avut o existenţă şi organizare ca şi entităţi bisericeşti având scop special educativ.

Colegiul Reformat a funcţionat ca o entitate şi structură fără personalitate juridică, în interiorul organizaţiei bisericeşti aparţinând organic corpului bisericii.

- instanţa de fond a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care chestiunea litigioasă vizând calitatea de proprietar a recurentei-reclamante a fost dezlegată anterior prin decizia nr. 125A din 20.10.2005 pronunţată de Tribunalul Covasna, respectiv decizia 187R/15.03.2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov care se impuneau cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20.04.2017, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale incidente cauzei, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită.

În ceea ce priveşte încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 125/A din data de 20.10.2005, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2005, şi al Deciziei nr. 187/R din data de 15.03.2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2005, intimata a învederat că, prin decizia civilă irevocabilă nr. 18/R din data 16.02.2016, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2008, instanţa a statuat că decizia nr. 125/20.10.2005 a Tribunalului Covasna şi decizia nr. 187/15.03.2006 a Curţii de Apel Braşov sunt acte date de instanţe nelegal constituite.

În plus, nota de constatare nr. x/14.05.2002, act principal, în baza căruia s-a reţinut anterior calitatea procesuală activă a reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, a fost anulat în întregime prin sentinţa penală nr. 715/28.06.2012 a Judecătoriei Buzău, situaţie în care nu se poate vorbi de puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti invocate de către recurenta-reclamantă.

Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 10.05.2017, recurenta-reclamantă a învederat că în privinţa motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 7, respectiv încălcarea autorităţii de lucru judecat, problema constituirii instanţelor nu mai poate fi repusă în discuţie şi nu afectează nici prezumţia de adevăr care rezultă din aceste hotărâri.

Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului de judecată investit cu soluţionarea cauzei a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Deciziile nr. 5857, nr. 5858, nr. 5859, nr. 5860, nr. 5861 şi nr. 5862 din data de 28.07.2016, prin care s-au respins cererile de retrocedare formulate de recurenta - reclamantă, pe considerentul că " solicitanta nu a fost proprietara acestui imobil la momentul preluării abuzive".

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate, reţinând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită, respectiv dovada că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte neputând reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată, din perspectiva criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a textelor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, reţinând, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că instanţa de fond a analizat argumentele esenţiale expuse de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care din considerentele sentinţei atacate rezultă că soluţia de respingere a acţiunii a fost fundamentată pe existenţa unui drept de proprietate al Colegiului Szekely Miko asupra imobilelor ce fac obiectul cererii de restituire. Este, deci, evident că a fost combătută susţinerea reclamantei conform căreia dreptul de proprietate asupra respectivului imobil aparţinea Bisericii Reformate.

În opinia Înaltei Curţi, situaţia de carte funciară a imobilului nu constituie un "motiv izolat" ci reprezintă un aspect determinant al litigiului, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938 "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei."

Verificând considerentele sentinţei recurate, se poate cu uşurinţă constata că instanţa de fond a analizat înscrisurile aflate la dosar, parte din acestea fiind menţionate expres în cadrul hotărârii, inclusiv teza probatorie a acestora, judecătorul fondului expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, în sensul respingerii acţiunii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază…") nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de părţi în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept vizate, răspunzându-le prin considerente comune.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, instanţa nefiind obligată să argumenteze pentru fiecare înscris administrat motivul pentru care nu l-a apreciat ca fiind relevant în soluţionarea cauzei.

Astfel, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

În consecinţă, instanţa de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia E.D.O şi de art. 21 din Constituţia României.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

În plus, aminteşte Înalta Curte că, instanţa de recurs nu analizează temeinicia hotărârii atacate, interpretarea probelor de către instanţă, ci doar aplicarea legii unei situaţii de fapt, stabilite de instanţă. Ori, prin susţinele sale, recurenta-reclamantă critică tocmai interpretarea probelor de către instanţă, aspect ce nu poate face însă obiectul analizei instanţei de recurs. Examinarea situaţiei de fapt nu este atributul instanţei de recurs, ce controlează doar legalitatea hotărârii atacate, verificările de fapt fiind incompatibile cu structura recursului.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente din perspectiva calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, Înalta Curte de apreciază, de asemenea, ca fiind nefondate.

Potrivit copiei certificate a cărţii funciare nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe, înscrierea de sub Bl, traducerii cărţii funciare nr. x a localităţii Sf. Gheorghe, înscrierea de sub Bl, şi traducerii cărţii funciare nr. x a localităţii Sfântu Gheorghe, înscrierile de sub Bl. şi B2, anterior momentului preluării abuzive de către statul român, proprietarul imobilelor solicitate a fost Colegiul Evanghelic Reformat "Szekely Miko" din Sfântu Gheorghe, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". Astfel, potrivit acestui principiu, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Din această perspectivă, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că faţă de prezumţia legală absolută a dreptului aparţinând persoanei înscrise în cartea funciară, Colegiul Reformat Szekely Miko, prezumţie instituită de art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, nu se poate face dovada contrară, nulitatea înscrierii în cartea funciară se poate constata numai pe cale judecătorească prin acţiunea în rectificare de carte funciară.

Ori, din înscrisurile depuse în probaţiune la dosar, rezultă cu evidenţă că, referitor la imobilele înscrise în C.F. iniţial 71 loc. Sf. Gheorghe, Capitolul B "Foaie de proprietate" dreptul de proprietate, până la reforma învăţământului din anul 1984 era întabulat în favoarea Colegiului Reformat "Szekely Miko" din Sf. Gheorghe, nefiind făcută dovada de către reclamantă a vreunei acţiuni în rectificare de C.F. în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra acestui imobil în condiţiile art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a pornit de la premisa determinantă că înscrierea în cartea funciară demonstrează existenţa dreptului de proprietate, iar în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară este corectă soluţia de respingere a cererii de retrocedare.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că, Colegiul reformat a funcţionat ca o entitate fără personalitate juridică, aparţinând Bisericii Reformate nu pot fi primite, întrucât din cuprinsul cărţii funciare nr. x Sf. Gheorghe, între Biserica Reformată şi Colegiul Szekely Miko s-au încheiat tranzacţii imobiliare concretizate în vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia imobilului în litigiu, ceea ce este de natură să înlăture susţinerile recurentei-reclamante cu privire la lipsa capacităţii juridice civile a colegiului.

Argumente similare se regăsesc în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Astfel, prin decizia nr. 4087/22.11.2018, în dezlegarea aceleiaşi chestiuni litigioase - calitatea de proprietar a recurentei-reclamante cu privire la un imobil intabulat în CF în favoarea Colegiului Szekely Miko - Înalta Curte a reţinut că Biserica Reformată nu a fost proprietara bunurilor imobile ale Colegiului.

De asemenea, prin decizia nr. 1893/10.05.2018 şi nr. 2034/11.04.2019, Înalta Curte reţinând efectul pozitiv al lucrului judecat anterior prin decizia civilă nr. 2727/R/2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, a constatat că recurenta-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar asupra bunurilor revendicate în condiţiile O.U.G. nr. 94/2000, dreptul de proprietate asupra acestor imobile aparţinând unităţilor de învăţământ înscrise în Cartea funciară.

În ceea ce priveşte critica încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi care vizează încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat prin decizia nr. 125A/20.10.2005 pronunţată de Tribunalul Covasna şi decizia nr. 187R/15.03.2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, instanţa de control judiciar reţine caracterul nefondat al acesteia, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru a opera aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat trebuie întrunite cumulativ două condiţii, respectiv: identitatea de părţi şi identitatea de chestiune litigioasă, aşa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Or, în speţă, pe de o parte, nu există identitate între părţile din prezentul litigiu şi cele din dosarele invocate de recurenta-reclamantă, niciuna dintre cauzele invocate neavând ca obiect stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Pe de altă parte, prin decizia civilă irevocabilă nr. 18R/16.02.2016 pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă s-a reţinut că cele două hotărâri judecătoreşti invocate de către recurenta-reclamantă au fost pronunţate de către instanţe nelegal constituite, iar nota de constatare nr. x/14.05.2002, act principal în baza căruia s-a reţinut anterior calitatea de proprietar a Bisericii Reformate din Sf. Gheorghe a fost anulată prin sentinţa penală nr. 715/28.06.2012 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1179/26.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate prin prisma criticilor încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei nr. 18/F/2017 din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2020.