Judges' salary recalculation claim lost its object after Ministry issued administrative orders; action dismissed

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 15.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. Şi K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei au solicitat obligarea acestuia din urmă la emiterea pentru fiecare, în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

În acest sens, s-a solicitat obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei ca la emiterea Ordinelor de Salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

1. 2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1495 din 06 mai 2016, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant ordinele de încadrare salarială cu aplicarea disp. art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către fiecare reclamant a eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a promovat recurs, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Învocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat, pe cale de excepţie, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii formulată de reclamanţi ca fiind lipsită de obiect.

Pe fond a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei, recurentul a arătat, prin notele scrise depuse la dosar în data de 17 mai 2019, pentru termenul de judecată din data de 29 mai 2019, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a precizat că, la data de 24.05.2017 a fost emis OMJ nr. 1490/C/2017, în aplicarea dispoziţiilor OMJ nr. 4680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor reclamantului, începând cu data de 9.04.2015, în funcţie de vechime, grad, gradaţie, în conformitate cu Legea nr. 71/2015.

Având în vedere că reclamanţilor li s-au stabilit indemnizaţia la nivel maxim prin acte administrative emise în baza Legii nr. 71/2015, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv, 9.04.2015, recurentul-pârât apreciază că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

În expunerea motivelor de recurs, reluând apărările formulate în faţa instanţei de fond, recurentul a susţinut că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 deoarece textul indicat nu se aplică judecătorilor, pentru că este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile menţionate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

În cazul în care intenţia legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (51) să fie aplicabile întregului personal din toate instituţiile şi autorităţile publice, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea expresă a alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevederile acestor alineate. În acelaşi timp, nu se justifică trimiterea în norma derogatorie la personalul din anumite instituţii: aparatul de lucru al Parlamentului.

În realitate, instanţa de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categoriile de personal cărora nu şi se adresează. Or, instanţa de fond are atribuţii în ce priveşte aplicarea legii şi nu atribuţia de a completa norma legală prin interpretarea intenţiei legiuitorului în ce priveşte înlăturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispoziţii legale.

Aşadar,singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor, textul de lege vizând personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, respectiv în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii- reclamanţi nu au înţeles să formuleze apărări în cauză.

1.4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 25 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 29 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de ordine publică, faţă de prevederile art. 247 alin. (1) teza I C. proc. civ. Înalta Curte, constată că este incident în cauză, sens în care va admite recursul, va casa sentinţa atacată, va admite excepţia lipsei de obiect invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi, va respinge acţiunea formulată de reclamanţi, ca rămasă fără obiect, pentru următoarele considerente:

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, instanţa de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanţi cu o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâtul Ministerul Justiţiei, de a emite pentru fiecare dintre reclamanţi în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

De asemenea, au mai solicitatat pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011, precum şi obligarea pârâtului ca la emiterea ordinuui în ceea ce o priveşte pe reclamanta L. prin care să se aibă în vedere că a obţinut la 19.10.2011 titlul de doctor în drept.

Înainte de a analiza motivele de recurs prezentate în cauză este de menţionat că, aşa cum reiese din actele administrate în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis şi Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, prin care s-a statuat la art. 1, că începând cu data de 9.04.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar începând cu data de 1 august 2016 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 381,823 RON (art. 2).

Prin Ordinul nr. 1478/C/24.05.2017 s-a stabilit că, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, iar în Anexa la acest ordin, intimata-reclamantă figurează la poziţiile nr. 346-349 fiindu-i stabilită o indemnizaţie de încadrare brută lunară corespunzătoare, în acord cu dispoziţiile legale în vigoare.

Înalta Curte constată că intimaţii-reclamanţi, legal citaţi, nu a contestat existenţa ordinelor emise de către pârât şi nici faptul că nu i-ar fi fost achitate de către angajator diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

Având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamanţilor şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, obiectul cererii deduse judecăţii l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare ce li se cuvine, precum şi a diferenţei salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanţa de control judiciar reţine că această pretenţie a fost satisfăcută şi, în consecinţă, este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei nr. 1495 din 06 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.