Deputy mayor's incompatibility upheld: administrator role triggers ban despite actual management by brother

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/22.06.2015 (Anexa 1), întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate - (ANI).

În argumentele expuse în susţinerea acţiunii s-a arătat că reclamantul a îndeplinit funcţia de viceprimar al Municipiului Botoşani, judeţul Botoşani, începând cu 20.06.2008. data validării mandatului de viceprimar.

Prin Adresa nr. x/04.08.2014, a fost informat de către pârâta A.N.I. cu privire la presupusa identificare a unor elemente de incompatibilitate. Elementele identificate de ANI, cuprinse în Raportul de evaluare nr. x/22.06.2015 (Anexa 1) au fost: începând cu data de 20.06.2008, a exercitat funcţia de viceprimar al Municipiului Botoşani, judeţul Botoşani, pentru mandatul 2008 - 2012; în perioada 20.06.2008 - 21.06.2012 (data încetării funcţiei de viceprimar), a deţinut funcţia de administrator unic al S.C. EDIFICO S.R.L. (în continuare Societatea).

În legătură cu aceste elemente, reclamantul a depus la sediul pârâtei un punct de vedere, prin care a arătat că a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor, arătând că Societatea a fost înfiinţată prin acordul celor doi asociaţi, reclamantul şi fratele său, B..

În baza aceluiaşi acord, administratorul Societăţii şi cel care urma să se ocupe efectiv de toate actele societăţii a fost fratele său, B.. A arătat, totodată că, la data înfiinţării societăţii şi înregistrării menţiunilor corespunzătoare la Registrul Comerţului (21.06.2007), fratele său era deja administrator al unei alte firme iar, potrivit legislaţiei în vigoare atunci, o persoană nu putea să deţină calitatea de administrator în cadrul mai multor societăţi.

Fără a ţine cont de apărările formulate prin punctul de vedere depus la dosarul de evaluare, Pârâta ANI a procedat la întocmirea Raportului de evaluare nr. x/22.06.2015 (în continuare Raportul), ale cărui concluzii sunt în sensul că reclamantul nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât a cumulat funcţia de administrator al Societăţii cu funcţia de viceprimar al Municipiului Botoşani.

II. Raportul contestat este lovit de nulitate, fiind întocmit cu nerespectarea dreptului persoanei evaluate la apărare, având în vedere ignorarea completă şi evidentă a punctului de vedere exprimat.

Potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, printre principiile cu respectarea cărora se desfăşoară activitatea de evaluare a incompatibilităţii este şi acela al respectării dreptului la apărare al persoanei evaluate. Pentru a se respecta acest principiu, legiuitorul a dispus ca raportul de evaluare întocmit de ANI să cuprindă, printre alte elemente, punctul de vedere al persoanei supuse evaluării (art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010).

III. Raportul contestat este lovit de nulitate, pentru că ignoră, cu rea-credinţă, situaţii de fapt care fac imposibilă existenţa incompatibilităţii:

Aşa cum a arătat, având în vedere că fratele său era deja administrator al unei alte firme, a hotărât ca reclamantul să fie numit formal în funcţia de administrator al Societăţii, iar de administrarea societăţii să se ocupe doar fratele său. Astfel, încă de la momentul înfiinţării societăţii şi până în prezent, fratele său este cel care s-a ocupat şi se ocupă exclusiv de administrarea Societăţii.

Prin urmare, reclamantul figurează doar formal în menţiunile de la Registrul Comerţului ca administrator al Societăţii. În acest context, nu poate fi reţinută încălcarea de către reclamant a dispoziţiilor legale privind regimul incompatibilităţilor, motiv pentru care Raportul urmează a fi anulat.

Reiterează, în acest sens, din Raportul de evaluare: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Adresele nr. x/15.05.2013 şi nr. y/14.04.2014, a transmis următoarele: (...) începând cu data de 21.06.2007 şi până în prezent, fratele persoanei evaluate - B. deţine funcţia de administrator al S.C. EDIFICO S.R.L., nr. de ordine în RC x şi calitatea de asociat al S.C. EDIFICO S.R.L., cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% din capitalul social" (antepenultim paragraf, pagina 4 din Raportul de evaluare).

Prin urmare, din menţiunile înregistrate iniţial la Registrul Comerţului, rezultă faptul că reclamantul nu a încălcat regimul incompatibilităţilor. Deşi le-a invocat, Pârâta ANI a ignorat cu rea-credinţă relaţiile de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, conform cărora subsemnatul nu am avut şi nu am calitatea de administrator al Societăţii.

1. 2. Hotărârile pronunţate în cauză

Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 291/20 ianuarie 2016, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. - 1941 din 7 iunie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de, ca neîntemeiată.

Este de menţinat că reclamantul a depus la termenul de judecată din data de 7.06.2016 cererea de constatare a nulităţii absolute a tuturor actelor efectuate de pârâta Agenţia Naţională de Integritate - ANI în lucrarea nr. 18169/S/II/23.04.2013, inclusiv a raportului de evaluare nr. x/22.06.2015, cu care a fost finalizată această lucrare, prin care solicită instanţei de judecată să analizeze cu prioritate această excepţie, întrucât reprezintă un motiv de nelegalitate incipient a raportului de evaluare contestat, privind nelegalitatea întregii proceduri de evaluare desfăşurată de către pârâta ANI, astfel că admiterea excepţiei ar face inutilă orice analiză a altor aspecte privind fondul cauzei deduse judecăţii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 1941 din 07 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Reinterând aspectele prezenete în faşţa instanţei de fond şi invocând art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul a susţinut că hotărârea recurată nu este motivată, argumentele expuse în cuprinsul hotărârii fiind copiate din sentinţa nr. 1937 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Reclamantul a criticat sentinţa atacată, considerând că este pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material reprezentate de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Critica recurentului-reclamant se referă la aplicarea directă în cauză a legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, la care se referă Directiva 95/46/CE a Parlamentului European, aşa cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârea dată în cauza Bara C-201/14.

Recurentul apreciază că situaţia din cauza Bara este identică cu cea din speţa de faţă şi, întrucât dispoziţiile Legii nr. 176/2010 sunt contrare legislaţiei europene, trebuie înlăturate de la aplicare. Solicită să se constate că, în această situaţie, raportul de evaluare contestat rămâne fără bază legală şi se impune a fi anulat ca nelegal.

În hotărârea Bara şi alţii, Cauza C-201/14, Curtea a constatat că practica autorităţilor naţionale române de a transmite datele cu caracter personal de la o autoritate a statului către alta, fără informarea persoanei vizate, contravine legislaţiei europene privind protecţia datelor cu caracter personal.

Opinează că în speţă cauza Bara şi alţii se aplică mutatis mutandis iar instanţa naţională are posibilitatea să înlăture de la aplicare dispoziţiile naţionale contrare.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimată Agenţia Naţională de Ingtegritate a solicitat respingerea recursului, apreciind hotărârea instanţei de fond ca legală, fiind just menţinute actul administrativ contestat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 24 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 29 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse de recurent, raportat la actele şi lucrările dosarului şi faţă de prevederile legale incidente dar şi de apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinarea la motivele de recurs, reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile reclamantului vizând nelegalitatea/nulitatea actului atacat în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin cererea de chemare în judecată.

Prin raportul de evaluare nr. x/22.06.2015 s-a stabilit în urma activităţii de evaluare desfăşurate de pârâta ANI că reclamantul A. se află în starea de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, generată de deţinerea simultană atât a funcţiei de viceprimar al municipiului Botoşani, cât şi cea de administrator al S.C. EDIFICO S.R.L., începând cu data de 20.06.2008 (data alegerii în funcţia de viceprimar) - 21.06.2012 (data încetării funcţiei de viceprimar).

Referitor la criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, exigenţe apte pentru a susţine dreptul la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ. înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.

Valorificând aceste considerente teoretice, instanţa de control judiciar, contrar celor afirmate de recurent, constată că, hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, prin valorificarea şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Pe de altă parte, independent de faptul că jurisprudenţa este sau nu considerată izvor de drept sau că precedentele sunt sau nu obligatorii, motivarea hotărârilor judecătoreşti prin hotărâri anterioare oferă judecătorului un instrument solid, în statele de drept civil.

Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, controlul judiciar declanşat de intimatul-reclamant are ca obiect verificarea legalităţii raportului de evaluare întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a stabilit că partea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât nu a respectat prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În concret, emitentul actului administrativ a avut în vedere faptul că recurentul a deţinut simultan, în perioada 20.06.2008 (data alegerii în funcţia de viceprimar) - 21.06.2012 (data încetării funcţiei de viceprimar), atât funcţia de autoritate publică de funcţiei de viceprimar al municipiului Botoşani, cât şi cea de administrator al S.C. EDIFICO S.R.L.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea reclamantului şi a menţinut raportul de evaluare dedus judecăţii, reţinând in esenţă că spre deosebire de cadrul factual şi legal constatat de CJUE în cauza Bara C-201/14 (pct. 35-38 din Hotărârea pronunţată în afacerea Bara), în prezenta cauză ANI are pe temeiul art. 15 din Legea nr. 176/2006 o bază legală de a obţine orice date cu caracter personal care sunt necesare soluţionării dosarului de evaluare, iar, în mod corelativ, orice instituţie, autoritate publică sau persoană fizică ori juridică are obligaţia de a comunica asemenea date.

Prin urmare, reţine instanţa, transmiterea informaţiilor în prezenta cauză a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 10 din Directiva 95/46.

Câtă vreme art. 10-11 din Directiva 95/46 nu au fost încălcate, nu se mai pune problema necesităţii existenţei unei derogări de la drepturile şi obligaţiile stabilite, în conformitate cu art. 13 din acelaşi act juridic al Uniunii. nulităţii raportului de evaluare (obţinerea informaţiilor de către ANI de la diferite instituţii în baza unor protocoale) în considerarea interpretării date de CJUE în cauza Bara (C-201/14) în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal cu încălcarea prevederilor Directivei 95/46 (art. 10, 11 şi 13), Curtea apreciază, sub un prim aspect, că această solicitare este inadmisibilă din perspectivă procedurală.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu se poate prevala de o altă încălcare a legii, cum chiar el confirmă în cererea de chemare în judecată ("fratele meu era deja administrator al unei alte firme, am hotărât să fiu numit formal în funcţia de administrator"), pentru a justifica starea de incompatibilitate stabilită de autoritatea pârâtă.

În raport de aspectele de fapt reţinute, instanţa de fond a concluzionat în sensul că reclamantul s-a aflat într-o stare de incompatibilitate reală, iar actul administrativ contestat nu îi lezează drepturile şi interesele legitime, motiv pentru care se impune a fi menţinut.

Această soluţie este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, deoarece a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că: "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice."

Recurentul-reclamant a exercitat funcţia de viceprimar al Municipiului Botoşani, judeţul Botoşani în perioada 20. 06. 2008 - 21. 06. 2012, după cum rezultă din analiza documentelor şi informaţiilor primite, pentru perioada supusă evaluării, acte care au fost administrate în cauză, precum şi faptul că în intervalul 21 07.2007 până în prezent, acesta a deţinut funcţia de administrator la S.C. Edifico S.R.L. ., cu nr. de ordine în Registrul Comerţului J 7/384/2007, în calitate de asociat.

Înalta Curte apreciază că nu prezintă importanţă aspectul invocat de recurent in sensul acceptăriit formale a poziţiei de administrator al unei societăţi comerciale intrucât această funcţie fiind efectiv efectuată de o altă persoană nu poate conduce la exonerarea reclamantului de răspunderea pentru nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi implicit la anularea raportului de evaluare, acesta nefiind afectat de vreun motiv de nelegalitate sub acest aspect.

Legea aplicabilă în materia analizată interzice cumulul de calităţi, necondiţionat de venitul realizat din activităţile comerciale, motiv pentru care nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant în sensul, că fratele acestuia era deja administrator al unei alte firme şi că recurentul a hotărât să fie numit formal în funcţia de administrator, pentru a justifica starea de incompatibilitate stabilită de autoritatea pârâtă.

Or, atâta timp cât recurentul nu a dat eficienţă dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, acesta s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi de administrator la o societate comercială.

În ceea ce priveşte presupusa încălcare a procedurii de evaluare şi a incidenţei cauzei "Bara" aceste susineri nu pot fi primite în contextul în care judecătorul naţional a apreciat că are facultatea de a sesiza instanţa europeană în cazul în care în litigiul dedus judecăţii sale se pune problema aplicării unei norme europene asupra înţelesului căreia are îndoieli. Dreptul recunoscut în ordinea juridică internă a fiecărui stat membru (în lipsa unei reglementări comunitare) de a stabili modalităţile procedurale de acţiune în justiţie, destinate a asigura protecţia drepturilor pe care justiţiabilii le invocă în temeiul dreptului comunitar, există numai dacă nu produce această discriminare: sistemul de protecţie juridică pus în practică prin Tratat, aşa cum este exprimat în art. 208 TFUE (ex-art. 177 TCE), presupune că orice tip de acţiune, prevăzută în dreptul naţional, trebuie să aibă puterea de a fi utilizată pentru a asigura respectarea regulilor comunitare şi a efectului direct, în aceleaşi condiţii de admisibilitate şi de procedură, ca cele pentru a asigura respectul dreptului naţional.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei nr. 1941 din 07 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.