Retrocession of religious property: Evidentiary standards for proving ownership and abusive taking under Emergency Governmental Ordinance No. 94/2000

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la nr. x/2015, reclamanta Parohia "Adormirea Maicii Domnului" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea deciziei nr. 3248/26.03.2015 emisă de aceasta din urmă, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 5 ha situat în Câmpina, str. x, jud. Prahova sau la măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea acţiunii, a susţinut că terenul a fost proprietatea reclamantei din perioada 1864-1877, aşa cum rezultă din inventarul întocmit în anul 1904 şi din schiţa "Locurilor cu care au fost înzestrate bisericile din Oraşul Câmpina, Jud. Prahova la 1864 conform planului din acel timp şi posesiunei actuale" întocmită de operator topograf A. şi a fost preluat abuziv de Sfatul Popular al or. Câmpina în anul 1955, asa cum rezulta din adresa de informare nr. x/13.06.1959 prin care preotul paroh a comunicat Protoeriei situaţia imobilelor ce au aparţinut subscrisei.

A apreciat că respingerea cererii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, act normativ care instituie anumite prezumţii în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, fiind permisiv în ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, tocmai pentru că este greu de făcut o astfel de probă, faţă de vechimea datei dobândirii acestui drept.

În acest sens, urmează a se avea în vedere dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul ca alin. (3) prevede posibilitatea soluţionării cererilor pe bază de început de dovada scrisă, a declaraţiilor de martori, a expertizelor extrajudiciare, iar alin. (4) prevede că, în absenţa unor probe contrare, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar prin prevederile alin. (5) se merge chiar la a se preciza ca persoană individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusa că deţine imobilul sub nume de proprietar.

În drept, reclamanta a invocat art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin sentinţa nr. 2379 pronunţată în data de 26 noiembrie 2015, Tribunalul Prahova, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 144 din 7 iunie 2015, a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia "Adormirea Maicii Domnului", în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut cu privire la preluarea abuzivă a terenului a cărui retrocedare s-a solicitat că, prin probele administrate în cauză nu s-a efectuat în niciun fel această dovadă.

A mai reţinut instanţa că, Primăria Municipiului Câmpina nu a comunicat informaţii referitoare la acest aspect, arătând faptul că nu cunoaşte, iar adresa nr. x/13.06.1959, în care se arată că terenul a fost luat de Sfatul Popular în anul 1955, este o simplă adresă de informare nr. x/13.06.1959 comunicată de preotul paroh către Protoerie.

Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 94/2000, referitoare la prezumţia existenţa şi întinderii dreptului de proprietate, ca fiind cea din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive şi a titularului dreptului de proprietate, ca fiind persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

1.3. Calea de atac a recursului exercitat în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Parohia "Adormirea Maicii Domnului" a promovat recurs, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Învocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În esenţă recurenta-reclamantă, motivele de recurs dezvoltate, subsumate motivului de nelegalitate a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au vizat următoarele aspecte:

- instanţa de fond a considerat în mod greşit că recurenta -reclamantă nu a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul acesteia asupra terenului în litigiu anterior preluării cât şi faptul că acest imobil a fost preluat abuziv;

-hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că alin. (3) prevede posibilitatea soluţionării cererilor pe bază de început de dovadă scrisă, a declaraţiilor de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, iar art. 4 alin. (4) din acelaşi act normativ, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

- recurenta a precizat că terenul a fost preluat abuziv de Sfatul popular al oraşului Câmpina în anul 1955, la dosarul cauzei fiind depus un înscris, respectiv adresa de informare nr. x din 13 iunie 1959 prin care preotul paroh a comunicat situaţia imobilelor care au aparţinut acesteia;

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că sentinţa atacată este legală şi temeinică.

În dezvoltarea apărărilor a precizat că, cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de către O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în aplicarea prevederilor acestui act normativ, prin H.G. nr. 1164/17.10.2002, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Totodată, prin H.G. nr. 1164/17.10.2002, a fost înfiinţată Comisia specială de retrocedare ca structură abilitată să aducă la îndeplinire dispoziţiile actelor normative sus­menţionate. Acesta a fost cadrul normativ în vigoare la data emiterii Deciziei a cărei legalitate se contestă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 6 decembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 29 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile reclamantei vizând nelegalitatea actului atacat în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, nu se învederează o altă situaţie de fapt, recurenta nu a prezentat probe contrare celor reţinute de instanţa de fond.

Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Curtea apreciază că în cauză soluţia recurată prin care a fost menţinută decizia a cărei legalitate se contestă îndeplineşte condiţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Actele dosarului ca şi expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, atestă că recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 3248/26.03.2015 a Comisiei Speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Românie prin care s-a decis respingerea cererii de retrocedare formulată de Parohia Adormirea Maicii Domnului pentru imobilul - teren în suprafaţă de 5 ha situat în Câmpina, str. x, jud. Prahova.

În fundamentarea deciziei sus-menţionate şi contestate de către reclamantă, Comisia specială de retrocedare a avut în vedere faptul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului solicitat de către statul român în perioada de referinţă a legii şi nici dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul în cauză.

Mai mult, nu s-a precizat obiectul cererii de retrocedare, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat şi nu s-a făcut dovada preluării abuzive a acestuia de către statul român în perioada de referinţă a legii.

Aspectul învederat de reclamantă îl reprezintă faptul că, cererea de respingerea cererii de retrocedare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, act normativ care instituie anumite prezumţii în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra imobilelor reluate abuziv, fiind permis în ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate faţă de vechimea acestui drept.

În acest sens a arătat că, în absenţa unor probe existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscuta în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În continuare recurenta-reclamantă face trimitere la prevederile art. 4 alin. (3) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care prevăd că pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive, (4) în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, (5) în aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Din înscrisurile ataşate în susţinerea acţiunii reiese că, la dosarul aferent cererii de retrocedare nu a fost depus niciun act normativ sau de autoritate din care să reiasă că s-ar fi dispus măsura preluării abuzive a imobilului teren în suprafaţă de 5 ha situat in Câmpina, Judeţul Prahova.

Totodată, nu reiese din actele ataşate în dovedirea celor susţinute, dreptul de proprietate al recurentei-reclamante asupra imobilului a cărui retrocedare a solicitat-o la data preluării abuzive sau dovada preluării abuzive a imobilului în cauză de către statul român, în perioada de referinţă a legii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 O.U.G. nr. 94/2000.

Imobilul solicitat de către recurentă, potrivit răspunsului înregistrat sub nr. x/13.06.1959, nu precizează proprietarul de drept al sesiei parohiale de 5 ha arabil şi fâneaţă, despre care se menţionează în adresă că ar fi fost luată de Sfatul Popular din anul 1955, iar procesele-verbale se referă la o altă parohie, respectiv la Parohia Bisericii Sf. Voievozi, precum şi cele referitoare la faptul că înscrisurile nu certifică faptul că imobilul primit în anul 1864 s-a aflat în proprietatea reclamantei până la momentul eventualei preluări de către statul român.

Mai mult decât atât, din inventarul parohiei, întocmit în anul 1904, planurile de amplasament depuse, borderoul conform recensământului agricol din anul 1948, eliberat de Serviciul Arhive Naţionale (dosar tribunal) nu este însoţit de schiţe şi planuri cadastrale nefâcând dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 5 ha, solicitat a fi retrocedat, la momentul la care se invocă preluarea abuzivă.

Din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, dispus de instanţă, prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2016, cu privire la terenul a cărui retrocedare s-a solicitat de către recurenta-reclamantă, reiese că terenul imobil este situat în Câmpina, Cartier Muscel, strada x Vasile, fiind identificat în schiţele de plan întocmite de expertul desemnat şi că pe teren se află în prezent proprietăţi particulare şi proprietăţi de stat (domeniul public-drumuri), fiind amplasate diferite construcţii.

Declaraţia martorului B. audiat în cauză, nu se coroborează cu celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, acesta precizând că nu stie, bănuieşte ca terenul nu a mai apartinut parohieiei.

Astfel, raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, rezultă cu claritate că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui retrocedare a solicitat-o, la data la care a invocat preluarea abuzivă.

Conchizând, în lipsa elementelor probatorii, în mod corect instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1 alin. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată astfel că actul administrativ contestat de recurenta-reclamantă a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 modificată şi completată, cu respectarea cerinţelor prevăzute în acest act normativ.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia "Adormirea Maicii Domnului", prin preot paroh C., împotriva sentinţei nr. 144 din 07 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.