Successor standing after corporate dissolution and redundancy of constitutional challenges already referred to the Constitutional Court

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 31.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, anularea Deciziei nr. 141/18.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative nr. E12016-064521/05.09.2016; anularea (a) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 26097 din data 25.08.2014 emisa pentru un total de 2.700 RON; (b) Deciziei de impunere pentru stabilirea Impozitului pe clădiri nr. 72230 din data 2S.08.2014 emisă pentru un total de 2.700 RON; (c) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 120169 din data 25.08.2014 emisă pentru un total de 18.000 RON; (d) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 177034 din data 25.08.2014 emisa pentru un total de 36.000 RON; (e) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. S0903 din data 25.08.2014 emisă pentru un total de 108.000 RON; (f) Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri nr. 45252 din data 25.08.2014 emisă pentru un total de 90.000 RON; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 233.858 RON achitată în cadrul dosarelor de executare silită constituite în temeiul deciziilor a căror anulare o solicită; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârile/Încheierile pronunţate în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 618/13.04.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara; fără cheltuieli de judecată.

Impotriva acesti sentinţe a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În argumntele expuse în în susţinerea căii de atac declarată împotriva sentinţei civile 618/13.04.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2017, şi prin notele de şedinţă depuse la dosar la termenul de judecată din data de 29.10.2018, reclamanta recurentă S.C. A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 si art. 48 din noul Codul de procedură fiscală şi a dispoziţiilor art. 43 din vechiul Codul de procedură fiscală, care contravin art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţia României, în măsura în care dispoziţiile din noul si vechiul Codul de procedură fiscală anterior menţionate nu sancţionează cu nulitatea actul administrativ fiscal în privinţa căruia organul fiscal nu a iniţiat acţiuni pentru comunicare contribuabilului în termenul de 10 zile de la emiterea actului administrativ fiscal prevăzut la 47 alin. (10) din Codul de procedură fiscală (termen special prevăzut de lege înăuntrul căruia organul fiscal trebuie să iniţieze acţiunile pentru comunicarea actului), respectiv într-un termen rezonabil de 10 zile de la emiterea actului administrativ fiscal căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul Codul de procedură fiscală.

De asemenea, reclamanta- recurentă S.C. A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) respectiv art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. care, în opinia recurentei, contravin art. 21, art. 52 alin. (1), art. 126 alin. (6) raportat la art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţia României, în măsura în care o hotărâre judecătorească a cărei autoritate de lucru judecat sau obligativitate se invocă într-un litigiu pendinte a fost pronunţată cu privire la un act administrativ fiscal în privinţa căruia organul fiscal de soluţionare a contestaţiei administrative a decis să emită o nouă decizie de soluţionare pe fond a contestaţiei, decizie care formează obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal din litigiul pendinte, raportat şi la prevederile art. 273 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, conform cărora, decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi este obligatorie pentru organul fiscal emitent al actelor administrative fiscale contestate.

A apreciat recurenta că, aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în raport de art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, de art. 52 alin. (1) care prevede că, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, respectiv de art. 126 alin. (6) din Constituţia României care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, dar şi în raport de art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţia României din economia căruia rezultă că România este stat de drept, democratic şi social, în care (...), drepturile şi libertăţile cetăţenilor, (...) reprezintă valori supreme, (...) şi sunt garantate, iar respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Prin încheierile de şedinţă de la termenele de judecată din 04.12.2018, respectiv, 14.01.2019, Curtea de apel Timişoara a admis cererile recurentei reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 şi 48 din Noul Codul de procedură fiscală, respectiv a art. 43 din vechiul Codul de procedură fiscală în raport de art. 1 alin. (2), (3) şi 5 din Constituţie, cum şi a prevederilor art. 430 alin. (1) şi (2), respectiv a art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. faţă de dispoziţiile art. 21, 52 alin. (1) art. 126 alin. (6) raportat la art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţie.

La data de 2 aprilie 2019, instanţa, faţă de cererea de introducere în cauză a asociatului unic B., ca şi continuator al poziţiei procesuale a reclamantei, a admis cererea, apreciind că, deşi dizolvată societatea reclamantă, calitatea de parte litigantă s-a transmis asociatului unic, efect al incidenţei art. 38 C. proc. civ., în condiţiile în care, potrivit Raportului de lichidare şi repartizare a activului S.C. A. S.R.L. din data de 09.11.2018, bazat pe Decizia asociatului unic nr. 924/31.10.2018 şi validat prin Rezoluţia nr. 30229/15.11.2018 de către ORC Timiş, activele imobiliare ale societăţii, reprezentate de apartamentele nr. x şi boxa aferentă cu cota de teren de 30/952 şi nr. 14B şi boxa cu cota de teren 20/952 din Timişoara, str. x, au revenit asociatului unic, numitul B., apartamente estimate a avea o valoare egală cu valoarea creditării asociatului unic.

Totodată, prin încheierea de şedinţă din data de 02.04.2019, pentru argumentele redate în cuprinsul încheierii, Curtea a dispus în baza art. 38 C. proc. civ. raportat la art. 235 din Lg. nr. 31/1990, introducerea în cauză a asociatului unic al societăţii reclamante dizolvate pendinte de soluţionarea recursului, numitul B., ca şi continuator al poziţiei procesuale a societăţii reclamante recurente.

A respins ca lipsită de interes actual cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 C. proc. civ. invocată de asociatul unic al societăţii reclamante recurente S.C. A. S.R.L., dizolvată pendinte de proces, continuator al poziţie procesuale a reclamantei recurente.

De asemenea, a respins ca lipsite de interes actual cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale art. 430 alin. (1) şi (2), respectiv ale art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. în raport de art. 21, 52 alin. (1) şi art. 126 alin. (6) raportat la art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţia României şi, totodată, ale art. 47 şi 48 Noul Codul de procedură fiscală şi, respectiv, art. 43 din vechiul Codul de procedură fiscală în raport de art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţia României, cereri formulate de asociatul unic al societăţii dizolvate, introdus în cauză, ca şi continuator al poziţiei procesuale a reclamantei recurente

Totodată, a amânat judecarea cauzei la data de 13 mai 2019 sala 240, complet R1, termen dat în cunoştinţă părţilor, conform art. 229 alin. (1) Noul C. proc. civ. şi a citat în calitate de continuator al reclamantei recurente numitul B. cu domiciliul procedural ales în Timişoara,str. x,Biroul 18 jud. Timiş la C..

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva încheierii din 2 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a promovat recurs reclamantul B., în calitate de continuator al S.C. A. S.R.L., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Învocând, în mod generic, prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat, admiterea recursului, casarea Încheierii atacate, admiterea cererii de sesizare cu excepţiile de neconstituţionalitate cauza admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Arată că, într-adevăr a invocat trei excepţii de neconstituţionalitate, cu privire la care Curtea de Apel Timişoara a constatat că sunt lipsite de interes.

Arată că prima excepţie se referă la anumite dispoziţii din C. proc. civ., cea de-a doua la anumite dispoziţii din Codul de procedură fiscală iar cea de-a treia se referă la dispoziţiile art. 38 din C. proc. civ.., referitor la transmiterea calităţii procesuale.

Cu privire la ultima excepţie de neconstituţionalitate a apreciat că, într-adevăr este lipsită de interes, deoarece prin încheierea Curţii de Apel Timişoara s-a admis cererea de introducere în cauză a domnului B..

În ceea ce priveşte respingerea ca lipsite de interes a primelor două excepţii de neconstituţionalitate, susţine că motivarea Curţii de Apel Timişoara este greşită, aceasta susţinând că invocarea acestor excepţii este inutilă atâta timp cât acestea au fost invocate de către S.C. A. S.R.L.

În acest sens, precizează că, la momentul la care Curtea de Apel Timişoara a trimis excepţia de neconstituţionalitate către Curtea Constituţională, S.C. A. S.R.L. era dizolvată voluntar.

Apreaciază recurentul că acele încheieri sunt lovite de nulitate absolută, întrucât la acel moment societatea era lipsită de capacitate de folosinţă.

Raportat la circumstanţele concrete din speţa dedusă judecăţii, recurentul apreciază că se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate care este admisibilă şi întemeiată.

De asemenea, pentru motivele de nelegalitate a sentinţei recurate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata Direcţia Generală a Municipiului Timişoara a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că încheierea atacată este legală şi temeinică.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând încheierea din 02 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Totodată, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor expuse de către recurent, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Este de menţionat că demararea şi purtarea unui proces civil implică o serie de cerinţe impuse reclamantului pentru ca dreptul subiectiv civil pretins să fie recunoscut şi protejat prin concursul forţei coercitive a statului.

Dreptul subiectiv este definit ca fiind "posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ - persoană fizică sau juridică - în virtutea căreia aceasta poate, în limitele dreptului şi moralei, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare - să dea, să facă ori să nu facă ceva - de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive a statului, în caz de nevoie"1.

Astfel, conform art. 29 C. proc. civ. "acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces".

Interesul acţiunii în justiţie este reprezentat de avantajul, folosul practic, pe care-l speră reclamantul în urma câştigării procesului.

Existenţa interesului este urmărită pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanţă, ci şi în cazul tuturor celorlalte acte procedurale îndeplinite de părţi pe parcursul desfăşurării procesului.

Prin urmare, dacă activitatea judiciară nu-i poate procura părţii un interes practic, cererea sa va fi respinsă pentru lipsa acestei cerinţe.

Cercetarea existenţei interesului de a acţiona, are o importanţă deosebită, dat fiind faptul că prin această condiţie se poate stabili dacă reclamantul a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmăreşte realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu în scop pur şicanator, încărcând astfel, inutil rolul instanţelor de judecată cu cereri lipsite de un interes real şi realizabil.

Excepţia lipsei de interes are caracter dirimant.

Ca atare, în cauză speţă, rezultă că, s-au transmis din patrimoniul societăţii reclamante, S.C. A..,în patrimoniul asociatului persoană fizică, B., tocmai bunurile imobile vizate de impozitul pe clădiri stabilit prin deciziile de impunere pendinte contestate, impozit achitat şi a cărui restituire se solicită în prezenta cauză, fiind vorba, aşadar, de o obligaţie fiscală strâns legată de bunurile transmise în aplicarea art. 235 alin. (1)-(3) din Legea g. nr. 31/1990 care, dacă s-ar fi regăsit în patrimoniul societăţii comerciale, circumscrisă activului, ar fi fost supusă, la momentul dizolvării şi lichidării, aceloraşi reguli de lichidare a patrimoniului societar.

Aşadar, asociatul unic, justifică, atât interesul procesual în a continua poziţia persoanei juridice dizolvate şi al cărei asociat unic a fost în litigiul vizând obligaţii fiscale ataşate bunurilor ce au aparţinut patrimoniului societar, precum şi legitimarea procesuală tocmai în virtutea calităţii sale de unic asociat căruia i s-au transmis bunurile imobile din patrimoniul societăţii pentru care s-a achitat impozitul pe clădiri pretins a fi restituit în prezenta cauză.

Mai mult, dispoziţiile art. 38 din C. proc. civ., subliniază că urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii, calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional.

Având în vedere introducerea în cauză, ca şi continuator al poziţiei procesuale al reclamantei a asociatului unic al societăţii reclamante dizolvate şi lichidate pendinte de proces, instanţa de fond în mod corect a apreciat că cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate sunt lipsite de interes actual având in vedere că acele cereri au fost formulate de asociatul unic al societăţii dizolvate, introdus în cauză, ca şi continuator al poziţiei procesuale a reclamantei recurente.

Câtă vreme drepturile şi obligaţiile ce intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii au fost transmise în cursul procesului, a avut loc, implicit, o transmisiune convenţională a calităţii procesuale active consecinţa fiind aceea a continuării procesului în contradictoriu cu cumpărătorul dreptului sau bunului litigios care, în speţă, dobândeşte calitatea procesuală activă pe care a avut-o S.C. A. S.R.L.

Aşa fiind, judecătorul curţii a constatat în mod corect că dreptul nu este actual şi născut, cât timp deja instanţa, prin încheierile de şedinţă de la termenele de judecată din 04.12.2018, respectiv, 14.01.2019 a admis cererile recurentei reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 şi 48 din Noul Codul de procedură fiscală, respectiv a art. 43 din vechiul Codul de procedură fiscală în raport de art. 1 alin. (2), (3) şi 5 din Constituţie, cum şi a prevederilor art. 430 alin. (1) şi (2), respectiv a art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. faţă de dispoziţiile art. 21, 52 alin. (1) art. 126 alin. (6) raportat la art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţie.

În aceste condiţii, în virtutea rolului activ, instanţa a constatat că statuările Curţii Constituţionale vor produce efecte evident asupra raporturilor juridice în cauză respectiv asupra asociatului unic al societăţii dizolvate introdus în cauză şi partea adversă,reaprecierea admisibilităţii unor cereri, în raport de prevederile Legii nr. 47/1992, deja admise, fiind lipsite de interes actual.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., în calitate de continuator al S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B., în calitate de continuator al S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 02 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.