Precautionary suspension of administrative acts revoking a doctoral title: failure to meet the cumulative conditions of well-justified case and imminent damage under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Direcţia Generala de Învatamant Universitar şi Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării deciziilor Consiliului General al CNATDCU nr. 15365/27.12.2018 şi nr. 15009/15365/05.06.2019 si Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4287 din data de 19.06.2019, acte administrative în baza cărora s-a dispus revocarea titlului ştiinţific de doctor în "Teologie", pana la soluţionarea definitiva a dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019, ambele aflate în prezent, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 26 din 13 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiate.

A fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Educaţiei Şi Cercetării, Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Direcţia Generala de Învatamant Universitar şi Consiliul National De Atestare a Titlurilor, Diplomelor Şi Certificatelor Universitare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 26 din 13 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii de suspendare a executării actelor astfel cum a fost formulată.

Cu titlu prealabil, a arătat că înţelege să critice soluţia dată de instanţa de fond cererii de suspendare, iar nu soluţiile privind excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, a susţinut recurentul că a indicat în faţa instanţei de fond o serie de indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, care, în opinia sa, au vocaţia de a conduce la concluzia existenţei unui caz bine justificat exclusiv în baza unei cercetări sumare a aparenţei de drept, fiind necesar ca aceste indicii sa fie analizate coroborat, iar nu ut singuli.

Cu privire la acest aspect a invocat împrejurarea că, în cadrul IOSUD, verificarea standardelor de calitate sau de etică profesională nu a fost realizată de specialişti în colaborare cu membrii Comisiei de etică universitară, astfel cum se prevede în mod expres în capitolul 9, ultimul paragraf al Codului de etică al Universităţii, care face trimitere la dispoziţiile art. 12 din Capitolul V al Regulamentului din 2016 de organizare şi funcţionare a CNATDCU, raţiunea fiind aceea că nu toţi membrii acestei comisii au competenţa/pregătirea profesională de a se pronunţa asupra existenţei/inexistenţei faptei de plagiat.

Totodată, în cadrul CNATDCU, nu a avut loc o analiză proprie a sesizării privind lucrarea de doctorat a reclamantului, aspect rezultat din succinta motivare a comisiei de lucru şi scurta perioadă de 4 luni pe care a avut-o la dispoziţie această comisie pentru a ajunge la concluzie, prin comparaţie cu analizarea altor teze de doctorat pentru care perioada a fost mai îndelungată.

A fost invocată şi împrejurarea existenţei unei incompatibilităţi între concluziile comisiei de lucru din cadrul CNATDCU şi concluziile Raportului de similitudini aferent tezei de doctor în teologie, raport transmis de Universitatea din Craiova prin Adresa nr. x/07.03.2017, precum şi faptul că, urmare a contestaţiei formulate, noua comisie de lucru din cadrul CNATDCU a fost formată din membri cu o pregătire profesională diametral opusă celei necesare pentru analizarea sesizării privind fapte de plagiat în discuţie.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, a susţinut recurentul că această condiţie este îndeplinită, argumentând în faţa instanţei de fond că urmare a emiterii actelor administrative prin care s-a dispus retragerea titlului ştiinţiific de doctor în teologie orice numire într-o funcţie publică are drept consecinţă apariţia unor presiuni generate de presă şi scandal şi, inevitabil revocarea din funcţie, generîndu-se un prejudiciu de imagine, dar şi un prejudiciu material constând în lipsa salariului de bază corespunzător funcţiei de conducere de secretar general şi a sporurilor aferente.

În aceste condiţii, a apreciat că este greşit raţionamentul instanţei de fond în sensul că nu se impune suspendarea executării unui act atunci când prejudiciul material şi viitor constă în obligaţia de a da o sumă de bani (indemnizatie), întrucât în ipoteza în care s-ar produce, poate fi reparat ca urmare a anulării de către instanţă a actului administrativ generator, această interpretare nesocotind, în opinia sa, raţiunea pentru care a fost instituită posibilitatea suspendării executării unui act administrativ asupra căruia planează o bănuială serioasă care poate răsturna prezumţia de legalitate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză s-a formulat întâmpinare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esenţă, aceleaşi argumente prezentate prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziilor Consiliului General al CNATDCU nr. 15365/27.12.2018 şi nr. 15009/15365/05.06.2019 si Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4287 din data de 19.06.2019, acte administrative în baza cărora s-a dispus revocarea titlului ştiinţific de doctor în "Teologie", până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019, ambele aflate în prezent, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Decizia nr. 15365/27.12.2018 emisă de Direcţia Generală Învăţământ Universitar - Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare s-a validat rezoluţia de retragere a titlului ştiinţific de doctor în Teologie reclamantului A. pentru teza de doctorat cu titlul "Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în perioada interbelică (1918 - 1940), conferit prin Ordinul Ministrului nr. 5729/24.11.2010.

Prin Decizia nr. 15009/15365/5.06.2019 emisă de Direcţia Generală Învăţământ Universitar - Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare s-a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei anterioare, fiind menţinută soluţia dispusă.

Ca urmare a acestor decizii, a fost emis Ordinul nr. 4287/19.06.2019 de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, prin care s-a retras titlul ştiinţific de doctor în Teologie reclamantului A. pentru teza de doctorat cu titlul "Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în perioada interbelică (1918 - 1940), conferit prin Ordinul Ministrului nr. 5729/24.11.2010.

Reclamantul a formulat două acţiuni în instanţă, ce formează obiectele dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019, conexate ulterior, acţiuni prin care a solicitat anularea actelor administrative arătate, acte pentru care a solicitat şi suspendarea executării prin cererea de faţă.

Prin sentinţa recurată, acţiunea reclamantului a fost respinsă, acesta criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Aminteşte instanţa că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamantul a invocat în esenţă patru motive ce ar reprezenta în înţelesul său caz bine justificat, respectiv nelegala compunere a Comisiei de Etică din cadrul Universităţii din Craiova, verificarea standardelor de calitate sau de etică profesională nefiind realizată de specialişti în colaborare cu membrii Comisiei de etică universitară, inexistenţa unei analize proprii realizată de comisia de lucru din cadrul CNATDCU, incompatibilitatea concluziilor Comisiei de lucru din cadrul CNATDCU şi concluziile raportului de similitudini aferent tezei de doctorat în "Teologie" transmis de Universitatea Craiova şi împrejurarea că, urmare a contestaţiei formulate, noua Comisie de lucru din cadrul CNATDCU a fost formată din membri cu o pregătire profesională diametral opusă celei necesare pentru analizarea sesizării privind pretinse fapte de plagiat în cadrul unei lucrări de doctorat în teologie.

Criticile formulate, prin prisma aceloraşi argumente invocate şi în faţa instanţei de fond, nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reţine un dubiu serios cu privire la legalitatea acestuia.

Constată instanţa de control judiciar că recurentul-reclamant nu invocă necompetenţa ori nelegala compunere a autorităţii care a emis actul administrativ a cărei suspendare o solicită, ci faptul că din comisia ce a emis un punct de vedere, la solicitarea Universităţii din Craiova şi a Ministerului Educaţiei Naţionale, nu ar fi făcut parte specialişti în Teologie.

Astfel, după formularea punctului de vedere al Universităţii din Craiova, a avut loc o analiză a tezei de doctorat şi a acuzaţiei de plagiat la nivelul CNATDCU, iar deciziile a căror suspendare se solicită au avut la bază rezultatul acestei analize proprii a CNATDCU, astfel că punctul de vedere emis de către Comisia de Etică a Universităţii din Craiova are doar un caracter consultativ, instituţiile pârâte trebuind să verifice doar dacă a fost emis un astfel de punct de vedere de către IOSUD (Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat), fără a avea competenţa de a face aprecieri cu privire la respectarea normelor interne ale IOSUD la emiterea punctului de vedere, astfel că nu poate fi reţinută critica recurentului cu privire la acest aspect.

Totodată, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată că această critică, prin care s-a invocat nelegala compunere a Comisiei de etică din cadrul Universităţii din Craiova, presupune verificări de fond ce ţin de îndeplinirea condiţiilor de legalitate privind acte premergătoare emise de comisiile care au verificat iniţial plagiatul, precum şi consecinţa pe care o atare constatare, în caz că ar fi găsită întemeiată, ar avea-o asupra legalităţii actului administrativ însuşi, act emis de autoritatea competentă legal întrunită.

Înalta Curte reţine şi netemeinicia susţinerii privind neefectuarea unei analize proprii de către membrii comisiei de lucru ai CNATDCU, întrucât din actele dosarului rezultă că, la data de 19.03.2018, a fost numită comisia de lucru compusă din prof. B., Canada), prof. C. şi prof. D., comisie care a analizat sesizarea, inclusiv teza de doctorat a reclamantului şi lucrările pretins plagiate (un articol scris de E. intitulat Bunurile bisericeşti în primele şase secole, respectiv cealaltă teză a reclamantului cu titlul "Guvernarea Miron Cristea") şi a concluzionat prin raportul din 11.06.2018 că "argumentele şi analiza Comisiei de etică sunt exhaustive şi foarte convingătoare" şi a recomandat retragerea titlului de doctor în teologie .

Faptul că membrii comisiei de lucru ai CNATDCU şi-au însuşit constatările Comisiei de Etică a Universităţii din Craiova nu înseamnă că aceştia nu ar fi realizat o analiză proprie şi nu există motive pentru a înlătura precizările membrilor comisiei de lucru din cuprinsul raportului lor din 11.06.2018 privind efectuarea analizei documentelor puse la dispoziţie şi enumerate în cuprinsul raportului.

Astfel, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant nu sunt suficient de clare, în condiţiile în care prin actele prin care s-a constatat plagiatul au fost prezentate aspecte de fapt suficient de detaliate, de natură să confere o aparenţă de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.

În fine, faptul că există un raport de similitudini, emis de Universitatea din Craiova la 7.03.2017, ce nu ar corespunde concluziilor verificărilor făcute ulterior de Comisia de Etică nu reprezintă un motiv de natură a naşte, la o analiză sumară a actelor, un dubiu serios cu privire la legalitatea acestora, această susţinere urmând a face obiectul analizei pe fondul acţiunii în anularea deciziei emise de CNATDCU.

Pentru acelaşi motiv, din perspectiva cazului bine justificat, nu poate fi reţinută nici critica reclamantului în sensul că membrii comisiei de lucru ai CNATDCU şi ai comisiei de analiză a contestaţiei nu aveau specializarea în Dreptul Canonic, Înalta Curte constată că nu există vreo reglementare încălcată de CNATDCU cu privire la constituirea membrilor comisiilor de analiză.

În concluzie, în raport de criticile formulate de recurentul-reclamant, în cauză nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, astfel cum în mod judicios a constatat prima instanţă.

Înalta Curte, în reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia pagubei iminente şi, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Înalta Curte constată, aşadar, că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 26 din 13 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.