Qualification of data subject's complaint as formal request under GDPR framework, obliging supervisory authority to issue binding administrative decision rather than mere informational response

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, la data de 20.04.2017, reclamantul A. a contestat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal decizia nr. 1602/04.04.2017 de încheiere a investigaţiilor efectuate cu privire la plângerea înregistrată sub nr. x/26.01.2017, de nesoluţionare a plângerii în termen legal, conform investirii, solicitând ca prin hotărârea judecătorească, pronunţată în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile incidente din Legea nr. 554/2004:

1. să fie obligată pârâta la soluţionarea plângerii formulate împotriva B. S.A. cu privire la trimiterea ilegale de mesaje email, cu emiterea şi comunicarea Deciziei conform art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, în termenul şi condiţiile impuse de lege.

a) constatarea faptului că pârâta a comunicat un document, care nu corespunde dispoziţiilor art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001;

b) constatarea faptului că pârâta nu a respectat termenul de soluţionare a plângerii.

2. aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca instanţa să de efectivitate hotărârii judecătoreşti.

3. obligarea pârâtei la plata sumei de 500 RON, reprezentând despăgubiri morale, pentru faptul că:

a) nu a soluţionat în termen legal plângerea cu care a fost investită;

b) i-a cauzat o reală nesiguranţă, cu privire la protecţia datelor sale cu caracter personal, inclusiv prin faptul că nu a aplicat măsurile provizorii (art. 25 alin. (7) din Legea nr. 677/2001), odată ce termenul de 30 de zile de soluţionare a plângerii a fost depăşit;

c) a instituit o procedură de tip cameră preliminară, eludând aplicarea eficientă a legi;

4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3961 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia nulităţii pentru insuficienta timbrare a acţiunii, excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi a fost obligată pârâta să soluţioneze plângerea reclamantului, înregistrată sub nr. x/26.01.2017.

A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3961 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate.

A arătat recurenta că înţelege să menţină excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, care în opinia sa conduce la nulitatea hotărârii, conform dispoziţiilor art. 176 pct. 3 C. proc. civ., solicitarea de obligare la soluţionarea plângerii reprezentând obligaţia de a face, pentru soluţionarea căreia competenţa aparţine judecătoriei, conform art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut că deşi la dosarul cauzei au fost depuse toate adresele emise de aceasta, precum şi de reclamant cu ataşamentele corespunzătoare, prima instanţă nu le-a verificat pentru a constata că autoritatea şi-a îndeplinit atribuţiile, iar reclamantul trebuie să facă dovada expedierii lor prin metoda forward as attachment sau prin folosirea unui client de e-mail ce permite anexarea mesajului electronic.

Astfel, instanţa de fond a ţinut cont exclusiv de afirmaţiile reclamantului, care a depus la dosar aceleaşi înscrisuri ca şi pârâta, care nu dovedesc existenţa vreunei plângeri cu privire la prelucrarea adresei de e-mail nelegal de către B., nefiind îndeplinită procedura prevăzută imperativ de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001.

De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanţa şi-a fundamentat soluţia pe prezumţii, neluând măsura completării probatoriului cu o expertiză tehnică prin care să se dovedească dacă mesajul cu plângerea reclamantului a fost primit, dacă a fost şters de operator, verificând astfel dacă înscrisurile depuse de autoritate cu extrasul din baza de date al operatorului era corect, instanţa achiesând practic la susţinerile reclamantului.

Reiterând aspectele invocate în faţa instanţei de fond cu privire la lipsa din baza de date a operatorului a subiectului mesajului redirecţionat, recurenta a susţinut că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că nu i se poate pretinde reclamantului să prezinte dovada înregistrării petiţiei de către operator, precum şi faptul că este dovedit demersul reclamantului, în condiţiile în care, în opinia sa, acesta nu a făcut dovada expedierii plângerii către B..

A mai fost criticată reţinerea instanţei în sensul că intimatul-reclamant nu s-ar fi plâns că nu a primit răspuns la plângerea adresată operatorului, ci că acesta i-a prelucrat adresa de e-mail prin transmiterea notificării de plată a restanţei, la care autoritatea nu i-ar fi răspuns, precum şi reţinerea instanţei în sensul că sesizarea nr. 1602/26.01.2017 a fost încadrată greşit drept petiţie, având în vedere că pentru a fi calificată drept plângere reclamantul trebuia să respecte procedura prealabilă prevăzută imperativ de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001. Totodată, a susţinut că pârâta a făcut dovada respectării termenului de răspuns la petiţia reclamantului.

În fine, a arătat recurenta că solicitarea reclamantului este nefondată, în speţă nefiind vorba despre emiterea unei decizii de aplicare de măsuri în condiţiile art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 677/2001, cu privire la acest aspect fîcând trimitere la decizia nr. 751 a Curţii Constituţionale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 07.12.2016 reclamatul a fost notificat de către B. pentru plata sumei de 317 RON în baza unui contract de credit, sub sancţiunea raportării situaţiei la Biroul de Credite, iar la data de 08.12.2016 reclamantul a formulat plângere adresată B. - plângere prealabilă, prin care critică, între altele, folosirea datelor sale cu caracter personal.

Totodată, la data de 25.01.2017, reclamantul a formulat plângere împotriva B., pe care a adresat-o pârâtei, înregistrată la aceasta din urmă la data de 26.01.2017 sub nr. x/26.01.2017, la care pârâta formulează un răspuns la data de 23.02.2017 în sensul că înţelege că reclamantul se plânge de lipsa unui răspuns al operatorului B. la plângerea sa prealabilă şi arată că va efectua o investigaţie.

Pârâta revine cu adresă la 04.04.2017 în sensul că reclamantul nu s-a adresat operatorului B. cu plângere prealabilă, iar la data de 04.04.2017 reclamantul revine cu adresă către pârâtă prin care învederează că a formulat plângere prealabilă către operator.

Pârâta răspunde cu adresa din data de 02.05.2017 în sensul că e-mail-ul transmis la 08.12.2017 nu a fost găsit în sistemul societăţii B..

În acest context, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul reclamantul A. a contestat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal decizia nr. 1602/04.04.2017 de încheiere a investigaţiilor efectuate cu privire la plângerea înregistrată sub nr. x/26.01.2017, de nesoluţionare a plângerii în termen legal, conform investirii, acţiunea fiind admisă în parte, prin sentinţa recurată de către autoritatea pârâtă.

În primul rând, Înalta Curte reţine că este nefondată critica formulată de recurentă, constatând că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel.

Astfel, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 677/2001 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ privind nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, respectiv faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, iar, în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (1), (5) şi 6 şi art. 26 din Legea nr. 677/2001 şi de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză se contestă un act administrativ al unei autorităţi publice, solicitându-se stabilirea în sarcina acesteia a uneia dintre soluţiile prevăzute de art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004, cu respectarea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Înalta Curte nu poate reţine nici criticile formulate de recurentă cu privire la faptul că instanţa de fond a ţinut cont exclusiv de afirmaţiile reclamantului, şi şi-a argumentat soluţia pe bază de prezumţii, care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., circumscris acestui motiv de casare recurenta-pârâtă invocând aspecte care nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate a hotărârii recurate, ci critici cu privire la administrarea probatoriului.

A susţinut recurenta-reclamantă că adresele depuse de aceasta la dosar nu au fost analizate de instanţă pentru a se constata că aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile, precum şi faptul că înscrisurile depuse de către reclamant nu dovedesc existenţa vreunei plângeri în sensul prevederilor art. 25 din Legea nr. 677/2001.

Or, instanţa de fond a analizat atât susţinerile reclamantei, cât şi apărările pârâtei, prin prisma probatoriul depus la dosar de către ambele părţi, reţinând în mod corect că reclamantul a făcut dovada formulării şi expedierii plângerii prealabile către operatorul B., potrivit înscrisurilor depuse la dosar, dar şi faptul că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că reclamantul nu s-ar fi adresat cu plângere prealabilă către operatorul B. pentru considerentul că mesajul expediat pe e-mail nu s-ar mai fi găsit în cadrul instituţiei la momentul efectuării controlului de către reprezentanţii pârâtei, aspect reiterat de pârâtă prin memoriul de recurs.

Mai constată Înalta Curte că este corectă şi reţinerea primei instanţe în sensul că reclamantul nu s-a plâns de refuzul operatorului B. de a-i formula un răspuns plângerii prealabile formulate, ci de pretinsa utilizare în mod nelegal a datelor cu caracter personal, respectiv a adresei de e-mail, prin aceea că operatorul B. i-a trimis pe adresa de e-mail o notificare de plată a unui debit sub sancţiunea raportării situaţiei Biroului de Credite în caz de neconformare, aspect cu privire la care se constată că nu s-a formulat niciun răspuns de către autoritatea pârâtă.

Calificând sesizarea reclamantului drept petiţie (în sensul O.G. nr. 27/2002), pârâta l-a informat, în esenţă, că în lipsa altor dovezi din care să rezulte pretinse încălcări ale legii şi respectarea condiţiilor de formulare a cererilor în temeiul Legii nr. 677/2001 (cu referire directă la adresarea unei solicitări prealabile operatorului) nu se impune efectuarea altor demersuri de către pârâtă, la acest moment.

Or, în condiţiile în care, din cuprinsul solicitării reclamantului, rezultă, în mod neechivoc, că acesta a înţeles să formuleze o plângere în înţelesul prevederilor art. 25 din Legea nr. 677/2001, ataşând sesizării corespondenţa cu operatorul căruia îi adresase anterior o cerere de ştergere a datelor în discuţie, afirmându-şi, implicit, nemulţumirea faţă de acest răspuns, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond, în mod nelegal, solicitarea reclamantului fiind calificată drept petiţie.

Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea pârâtei, în sensul că se impune emiterea unei decizii doar în situaţia în care sunt aplicate măsuri dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 677/2001, norma dispozitivă conţinută în art. 25 alin. (5) subliniază doar faptul că în ipoteza admiterii, de la caz, la caz, pot fi aplicate măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d).

Astfel, în acord cu opinia instanţei de fond, reţine instanţa de control judiciar că pârâtei îi revenea obligaţia de a analiza plângerea reclamantului, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 şi de a o soluţiona, pronunţând o decizie, nu doar de a transmite un răspuns de informare, fără natură de act administrativ în înţelesul art. 2 din Legea nr. 554/2004, după cum chiar pârâta s-a apărat în faţa instanţei de fond şi cum susţine şi prin memoriul de recurs, fie că era vorba despre o decizie de admitere, sau după caz de una de respingere, autoritatea de supraveghere nefăcând dovada soluţionării plângerii primite în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că prin reluarea aceloraşi argumente şi reiterarea relevanţei înscrisurilor depuse în dosarul de fond, fără a formula critici privire la modul de aplicare a legii de către prima instanţă recurenta-reclamantă tinde în realitate la o reapreciere a probelor, ceea ce nu se poate realiza în calea de atac a recursului.

Or, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, ceea ce nu este cazul în speţă.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, având în vedere probatoriul administrat, motivele invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinţei civile nr. 3961 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.