Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 281/2021 AI generated

Administrative challenge to judicial disciplinary resolution quashed and remanded for retrial after reclassification of procedural nullity

Case Number Decizia nr. 281/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the lower court's decision that had dismissed the action, and remanded the case to the same appellate court for retrial. The dispute concerned an administrative challenge by a religious legal entity against a disciplinary resolution issued by the Judicial Inspection regarding a judge's alleged failure to recuse herself due to incompatibility with her spouse's employment at the Romanian Intelligence Service, which the claimant argued violated judicial independence norms under Law 161/2003 and EU law. The decisive legal basis was a procedural error in the first instance, where the court incorrectly classified the plaintiff's response to the defendant's plea as an inadmissible additional request filed after the first hearing; the Supreme Court reclassified this into a nullity ground under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, finding that the document was validly submitted before the actual first hearing date, thereby requiring the lower court to reassess the merits and any resulting nullities upon retrial.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 105 din Legea nr. 161/2003, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 30 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Administrative challenge to judicial disciplinary resolution quashed and remanded for retrial after reclassification of procedural nullity: The dispute concerned an administrative challenge by a religious legal entity against a disciplinary resolution issued by the Judicial Inspection regarding a judge's alleged failure to recuse herself due to incompatibility with her spouse's employment at the Romanian Intelligence Service, which the claimant argued violated judicial independence norms under Law 161/2003 and EU law. The decisive legal basis was a procedural error in the first instance, where the court incorrectly classified the plaintiff's response to the defendant's plea as an inadmissible additional request filed after the first hearing; the Supreme Court reclassified this into a nullity ground under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, finding that the document was validly submitted before the actual first hearing date, thereby requiring the lower court to reassess the merits and any resulting nullities upon retrial.

Keywords

AI generated
procedural nullity judicial law challenge of administrative decisions disciplinary action Civil Procedure Code legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că motivarea instanţei de fond reprezintă o preluare a apărărilor intimatului, fără a fi luate în considerare şi analizate argumentele reclamantei.
art. 105 din Legea nr. 161/2003
şi nu a procedat la o analiză corectă a materialului probator în ceea ce priveşte conflictul de interese şi incompatibilitatea, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu prevederile art.
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
342 din 3 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.
art. 30 alin. (5) C. proc. civ
civ., arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când a reţinut că motivele suplimentare de nelegalitate inserate în răspunsul la întâmpinare nu pot fi analizate întrucât echivalează cu o cerere adiţională în sensul art. 30 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004
3303/A/15.10.2019 a Direcţiei de Inspecţie Judiciară, ceea ce nu este suficient, câtă vreme doamna judecător a încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
342 din 3 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 din C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for admitting the appeal, annulling the lower court's decision, and remanding the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 18.02.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfantul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 22 noiembrie 2019 emisă în lucrarea nr. C19-3990 şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei rezoluţii, precum şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 342 din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfantul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 342 din 3 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că motivarea instanţei de fond reprezintă o preluare a apărărilor intimatului, fără a fi luate în considerare şi analizate argumentele reclamantei.

Susţine că prima instanţă a interpretat în mod eronat dispoziţiile legale privind stările de incompatibilitate invocate faţă de d-na judecător A. şi nu a procedat la o analiză corectă a materialului probator în ceea ce priveşte conflictul de interese şi incompatibilitatea, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu prevederile art. 25, 27 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011; Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011; Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013; Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014; Decizia nr. 774/2016.

Consideră că hotărârea primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 105 din Legea nr. 161/2003, întrucât soţul d-nei judecător A. a fost angajat în cadrul unei structuri a Serviciului Român de Informaţii, ceea ce ar fi impus formularea unei cereri de abţinere.

Critică cele reţinute de către instanţa de fond în sensul că simpla îndoială a petentului, neexprimată, nu poate să conducă la naşterea obligaţiei de abţinere şi că, dacă judecătorul a apreciat că nu se impune sa formuleze o declaraţie de abţinere, reclamanta avea posibilitatea de a invoca acest motiv pentru ca judecătorul să aprecieze în consecinţă.

Precizează că sentinţei de fond îi lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când a reţinut că motivele suplimentare de nelegalitate inserate în răspunsul la întâmpinare nu pot fi analizate întrucât echivalează cu o cerere adiţională în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., depusă peste primul termen de judecată.

Consideră că această concluzie este contrazisă de dosarul electronic al CAB, din care reiese că răspunsul la întâmpinare a fost depus în termen legal, respectiv în data de 24 februarie 2020, iar primul termen de judecat a fost iniţial fixat pentru data de 08 aprilie 2020, instanţa de fond fiind în eroare sub acest aspect. Invocă dreptul la bună administrare prevăzut de articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în temeiul căruia consideră că avea dreptul să îşi exprime un punct de vedere, iar instanţa avea obligaţia de a nu aplica orice dispoziţie sau practică naţională contrară dreptului Uniunii Europene.

Astfel fiind, susţine că instanţa a săvârşit o eroare de drept.

Mai arată că instanţa de fond nu a asigurat respectarea principiilor generale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii, principiul oficialităţii, principiul indivizibilităţii procedurii, precum şi principiul rolului activ al judecătorului.

Cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii, precizează că reclamantul trasează iniţial cadrul procesual, pe care instanţa este ţinută să-l respecte.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa de fond a reluat consideraţiile din Rezoluţia Inspectorului-Şef din data de 22 noiembrie 2019, emisă în lucrarea nr. C19-3990, şi din Rezoluţia nr. 3303/A/15.10.2019 a Direcţiei de Inspecţie Judiciară, ceea ce nu este suficient, câtă vreme doamna judecător a încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Susţine că dreptul Uniunii se opune unei interpretări a articolului 105 din Legea nr. 161/2003 în sensul că acesta conferă dreptul doamnei judecător să soluţioneze în data de 07 septembrie 2018 cererea de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea încheierii de şedinţa din 23 iunie 2015 în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Giurgiu, având ca obiect reexaminare taxă de timbru.

Consideră că, dată fiind relaţia doamnei judecător cu un angajat al SRI, aceasta justifică un interes în dosarul nr. x/2011, de vreme ce UM 0466 este beneficiarul direct al Hotărârii de Guvern nr. 253/1996, emise în baza art. 2 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din Hotărârea nr. 442/1992 privind concediul de odihnă al ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate din forţele armate.

Recurenta-reclamantă arată că pârâta a fost învestită cu o sesizare în privinţa unei abateri disciplinare şi că instanţa de fond trebuia să se limiteze la examinarea strictă a aspectelor arătate în sesizare, însă instanţa a depăşit obiectul şi limitele judecăţii.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfantul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 22 noiembrie 2019 emisă în lucrarea nr. C19-3990 şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei rezoluţii, precum şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare Consiliului Superior al Magistraturii.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când a reţinut că motivele suplimentare de nelegalitate inserate în răspunsul la întâmpinare nu pot fi analizate întrucât echivalează cu o cerere adiţională în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., depusă peste primul termen de judecată.

Înalta Curte, reţinând aspectele invocate în susţinerea acestui motiv de casare, îl recalifică în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că răspunsul la întâmpinare a fost depus la data de 24.02.2020, fiind transmis prin email, iar primul termen de judecată a fost fixat iniţial la data de 08.04.2020 şi ulterior a fost preschimbat din oficiu la data de 03.06.2020, acesta fiind, de fapt, primul termen de judecată în accepţiunea C. proc. civ., până la care părţile îşi puteau formula pretenţiile şi arăta apărările.

Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod eronat că cererea adiţională a fost depusă peste primul termen de judecată.

Răspunsul la întâmpinare se încadrează în art. 204 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei."

Astfel fiind, instanţa trebuia să procedeze la comunicarea răspunsului la întâmpinare pârâtului şi la discutarea aspectelor relevate prin acesta în condiţii de contradictorialitate.

Cum primul termen de judecată a fost la data de 03.06.2020, este evident că răspunsul la întâmpinare a fost depus anterior acestui termen, respectiv la data de 24.02.2020, instanţa reţinând în mod eronat depunerea acestuia după primul termen de judecată.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, împreună cu motivele de nulitate invocate prin răspunsul la întâmpinare, urmând ca ulterior, în funcţie de soluţia dată excepţiei de nulitate, să analizeze şi celelalte aspecte deduse judecăţii.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei, în contextul sus menţionat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei civile nr. 342 din 3 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei civile nr. 342 din 3 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2021.