Telemedia fine upholding: failure to observe audiatur et altera pars and broadcast of xenophobic content in electoral context

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.03.2017, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, contestaţie împotriva Deciziei C.N.A. nr. 37 din 31.01.2017, prin care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 100.000 de RON, solicitând, in principal, anularea deciziei ca neîntemeiata, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei pana la soluţionarea definitiva a prezentei cauze, in temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, însă ulterior a renunţat la judecarea acestei cereri.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2876 din 07 iulie 2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată, restrânsă şi precizată, de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2876 din 07 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a promovat recurs reclamanta A. S.R.L., susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare a arătat că, analizând textele legale incidente, se poate observa că in sarcina radiodifuzorilor si a moderatorilor emisiunilor televizate, exista următoarele obligaţii legale:

- să respecte drepturile si libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea si reputaţia, precum si dreptul la propria imagine, conform art. 30 din Decizia nr. 220/2011;

- să nu utilizeze cu rea-credinţă numele, imaginea, vocea sau asemănarea cu o alta persoana in programele audiovizuale, conform art. 40 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011;

- să respecte următoarele principii: asigurarea imparţialităţii, echilibrului si favorizarea liberei formari a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate in opoziţie, in perioada in care problemele sunt in dezbatere publica si evitarea oricăror forme de discriminare, conform art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011;

- să asigure o separare clara a opiniilor de fapte si trebuie să nu profite de apariţia lor constantă in programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii, conform art. 67 din Decizia nr. 220/2011.

Instanţa de fond a constatat in mod eronat încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 40 alin. (1) si (2) si ale art. 64 alin. (1) lit. a) si b) şi art. 65 lit. c) din Decizia CNA nr. 220/2011.

Astfel, în ceea ce priveşte emisiunile cu caracter electoral in cadrul cărora s-au purtat discuţii cu privire la omul de afaceri B., in prezentarea informaţiilor s-a făcut o distincţie clară intre fapte si opinii, recurenta prezentând o informare obiectiva.

S-a arătat că despre omul de afaceri s-a vorbit si se vorbeşte foarte des in spaţiul public românesc, mai ales de către politicieni, astfel cum rezultă din articolele anexate actiunii introductive, acesta fiind figura publica care in anul 1990 a înfiinţat D. (actualmente, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile) si care, datorita finanţărilor acordate, a construit in România o adevărată reţea de ONG-uri care îi aparţin (cu tiltu de exemplu, "C.", "C. Educaţional Advising Center", "F.", "Centrul de Parteneriat pentru Egalitate", "Centrul pentru Dezvoltare Economica", Fundaţia "Concept", "Centrul pentru Drepturile Omului - Bucureşti", "Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România -Comitetul Helsinki (APADOR-CH)", Asociaţia "G." "Societatea Academica Romana" etc).

De notorietate este si faptul că printre membrii acestor organizaţii se afla si foşti miniştri, consilieri ai preşedinţilor României, directori de instituţii ale statului si jurnalişti influenţi. În consecinţă, numele C., precum si informaţii legate de afacerile dezvoltate de acesta si implicarea acestuia in problemele interne ale statului roman au fost cu mult timp înainte aduse la cunoştinţa publicului de mass-media, nemaifiind necesar, astfel cum susţine in mod greşit Consiliul, sa se ofere publicului "minime informaţii în legătură cu persoana acestuia".

Faţă de opinia instanţei conform căreia televiziunea este un mijloc public de comunicare cu un impact şi o arie de răspândire mai mari, prin accesibilitatea lui, în raport cu articolele de presa anexate de reclamanta acţiunii (cotidianul.ro, gandeşte.org, stirileprotv.ro, adriannastase.ro, evz.ro)", a arătat recurenta că, datorită ascensiunii rapide a tehnologiei, caracterul de noutate al informaţiilor nu poate fi perceput in sensul că radiodifuzorul, cu ocazia fiecărei emisiuni, trebuie sa aducă in atenţia publicului aspectele si informaţiile deja vehiculate in spatiul public şi care reprezintă informaţii de notorietate pentru toate categoriile de public.

Cu privire la modul in care s-au finanţat partidele politice in campaniile electorale, precum si cu privire la modul in care fundaţiile care reprezintă societatea civila fac rost de bani si modul in care se implica in viaţa politica au fost făcute pe parcursul ultimilor ani investigaţii jurnalistice ample, fundamentate pe documente concrete, emanate de la organele si instituţiile de stat abilitate.

In acest context, informaţiile transmise publicului in cadrul emisiunilor reclamate nu au avut caracter de noutate pentru public, iar afirmaţiile făcute de către moderatorii emisiunilor, precum si de către invitaţi nu au avut caracter acuzator la adresa omului de afaceri B., ci au reflectat date si fapte general cunoscute.

In ceea ce priveşte aşa-zisele "opinii xenofobe" ale invitaţilor prezenţi in emisiunile difuzate in perioada 20-22.11.2016 si 08-10.12.2016 de postul H., a arătat recurenta că singurul exemplu pe care membrii Consiliului au înţeles sa îl prezinte in acest sens se refera la subiectul dezbătut in cadrul emisiunii "Cheia zilei" din data de 08.12.2016, ora 15:00, moderata de I..

Astfel, primul subiect abordat in cadrul emisiunii a fost referitor la declaraţiile făcute de premierul maghiar, J., ce au reliefat o atitudine de adversitate faţă de România, moderatorul si invitaţii pornind o dezbatere cu caracter electoral, în contextul căreia au fost făcute discuţii cu privire la partidul K. si posibile strategii pe care acesta avea sa le folosească in lupta pentru guvernare.

In ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011, ca urmare a neprezentării unui punct de vedere al dnei L., director al M., cu privire la problemele dezbătute in cadrul emisiunilor identificate de C.N.A ori a precizării pe post că persoana vizată a refuzat săa isi exprime punctul de vedere, membrii Consiliului nu arată aşa-zisele "acuzaţii" ce i-ar fi fost aduse persoanei în cauză.

A mai susţinut recurenta că, având in vedere că sancţiunea aplicata are, potrivit art. 90 si urm. din Legea nr. 504/2002, natură contravenţională, aceasta trebuie sa îndeplinească toate exigentele prevăzute de legea speciala, precum si de legea generala si de principiile care guvernează răspunderea contravenţională.

In ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, parcurgând cu atenţie extrasele din raportul de monitorizare, se observă că afirmaţiile invitaţilor din emisiuni reprezintă opinii personale ale acestora referitoare la evenimentele dezbătute in cadrul emisiunilor, iar nu acuzaţii, astfel cum reţin in mod greşit Consiliul şi instanţa.

Or, orice persoană, fie acesta jurnalist sau invitat in cadrul unei emisiuni televizate, are dreptul neîngrădit la opinie si libera exprimare, drept garantat de art. 30 alin. (1) si (2) din Constituţia României, iar pe plan internaţional de prevederile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Din conţinutul par. 1 al art. 10 din Convenţie, rezultă că libertatea de exprimare comportă doua elemente: libertatea de opinie si libertatea de a comunica informaţii sau idei.

Or, in cazul emisiunilor "România la raport" din 17.11.2016, Cheia zilei" din 21.11.2016, "România la raport" din 19.11.2016, "Ora de vârf" din 25.11.2016, "Cheia zilei" din 26-28.11.2016 si "Breaking news" din 05.12.2016, sancţiunea aplicata de către Consiliu echivalează cu o cenzurare neîntemeiata a libertăţii de opinie, actiune care contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale.

Recurenta a reiterat, totodată, motivarea capetelor subsidiare de cerere privind înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţie, respectiv reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, arătând că, potrivit art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, în cazul in care Consiliul decide ca efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somaţie publica de intrare in legalitate.", iar conform alin. (4) al aceluiaşi articol, "individualizarea sancţiunii in cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute in prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum si de sancţiunile primite anterior, pe o perioada de cel mult un an.

Având in vedere împrejurările in care a fost săvârşită fapta, modul si circumstanţele de săvârşire a acesteia, urmarea produsă şi principiul gradualităţii răspunderii contravenţionale, recurenta a apreciat că se poate dispune înlocuirea sancţiunii amenzii in cuantum de 100.000 RON cu somaţie publică sau, în cazul in care se va aprecia ca nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii, prin raportare la prevederile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, respectiv la suma de 10.000 RON.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din 27 noiembrie 2018 a completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică a recursului la 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de examinare în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal).

Intimatul-pârât Consiliul National al Audiovizualului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

În opinia sa, prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile legale, reţinând că este întemeiată constatarea faptelor cu caracter contravenţional.

Totodată, recurentul pârât a susţinut că şi individualizarea sancţiunii amenzii s-a realizat în acord cu prevederile legale incidente.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Decizia C.N.A. nr. 37 din 31.01.2017 prin care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 100.000 de RON.

Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinic şi legal actul administrativ contestat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se reţine că acesta a fost invocat prin raportare la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 40, 64, 65, 66, 67 din Decizia CNA nr. 220/2011.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la actul administrativ contestat, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 37/2017, recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 100.000 RON pentru încălcarea, în cadrul programelor audiovizuale difuzate, a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale articolelor 40 alin. (1) şi (2), 47 alin. (1), (64) alin. (1) lit. a) şi b), 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul audiovizualului).

Referitor la "emisiunile cu caracter electoral, în cadrul cărora s-au purtat discuţii cu privire la omul de afaceri B. (...)", se constată că argumentele invocate de recurenta reclamantă nu sunt de natură să demonstreze nelegalitatea deciziei contestate.

Afirmaţiile făcute de către moderatori şi de către invitaţi în sensul că "despre omul de afaceri B. s-a vorbit şi se vorbeşte foarte des în spaţiul public, mai ales de către politicieni" şi că acesta "a construit în România o adevărată reţea de ONG-uri", fiind "de notorietate că printre membrii acestor organizaţii se află şi foşti miniştri", chiar dacă ar fi reale, au avut un evident caracter acuzator la adresa omului de afaceri, neputându-se considera nici că este vorba de date şi fapte general cunoscute.

Legea audiovizualului nu distinge cu privire la "caracterul de noutate" al unei informaţii, atunci când prevede în sarcina radiodifuzorului obligaţia de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor sau a evenimentelor şi de a favoriza libera formare a opiniilor, iar televiziunea este, în mod evident, un mijloc public de comunicare cu o arie de răspândire mult mai mare la nivel naţional decât presa online, fie şi numai ţinând seama de accesul redus la Internet în mediul rural.

În plus, recurenta reclamantă nu a asigurat o distincţie clară între fapte şi opinii, o informare corectă, obiectivă a publicului, de natură să favorizeze libera formare a opiniilor acestuia.

Referitor la apărările formulate de recurenta reclamantă cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul audiovizualului, prin invocarea caracterului electoral al emisiunii din 8 decembrie 2016, Înalta Curte arată că, în jurisprudenţa sa, CEDO a subliniat, importanţa crucială a necesităţii ca politicienii, în discursurile publice, să evite lansarea declaraţiilor ce pot genera intoleranţă (hotărârea din Cauza Erbakan c. Turciei).

Fiind vorba despre afirmaţii distribuite în contextul campaniei electorale, instanţa europeană a apreciat că acestea constituie o formă de exprimare ce vizează electoratul în sens larg, adică a populaţiei în ansamblu. Dacă, în context electoral, partidele politice trebuie să beneficieze de o libertate mare de exprimare pentru a încerca să-şi convingă alegătorii, impactul unui discurs rasist şi xenofob devine şi el mai mare şi poate provoca daune considerabile.

Or, afirmaţiile scoase în evidenţă în decizia atacată conduc la concluzia că aceste principii nu au fost respectate, în emisiunile identificate ca fiind difuzate in zilele de 20-22.11.2016 si 08-10.12.2016 de postul H., fiind făcute comentarii care au avut caracter xenofob, promovându-se pe de o parte, o atitudine de respingere fata de străini, iar pe de alta parte o atitudine de adversitate fata de maghiari si comunitatea maghiară din România, reprezentata de K..

Faptul că moderatorul emisiunii nu a intervenit pentru a pondera dezbaterea, deşi discursul xenofob se amplifica a contribuit esenţial la depăşirea limitelor comunicării publice stabilite de art. 47 din Codul audiovizualului ("(1) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de incitare la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

(2) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe.

(3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.

(4) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unei persoane pe baza apartenenţei acesteia la un grup/o comunitate definit(ă) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice").

Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 40 din Codul audiovizualului:

"(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.

(2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt".

Or, în emisiunile "România exclusiv" difuzata in data de 31.10.2016, "Ediţie specială" difuzata in data de 22.11.2016 si "Ediţie de seara" difuzata in data de 28.11.2016, postul de televiziune H. au fost formulate critici ce au îmbrăcat, pe alocuri, forma unor acuzaţii la adresa numitei L..

Din conţinutul emisiunilor în discuţie rezultă că nu a fost respectat principiul audiatur et altera pars, nefiind prezentat punctul de vedere al persoanei la adresa căreia şi nici refuzul acesteia de a exercita dreptul la replică.

Dreptul la replică este prevăzut independent de sancţiunea pe care o primeşte un radiodifuzor pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul audiovizualului, astfel că recurenta reclamantă avea obligaţia de a contacta persoana acuzată şi a o invita să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere, în speţă reliefându-se legalitatea deciziei contestate cu privire la încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.

Înalta Curte reţine că, prin recurs, recurenta reclamantă a reluat, în mare parte, argumentele prezentate în acţiune, invocând art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Însă tocmai pornind de la normele constituţionale şi cele ale Convenţiei mai sus menţionate, Înalta Curte reţine că libertatea de exprimare nu poate prejudicia, demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

De asemenea, chiar în conformitate cu Convenţia, exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă unor condiţii, restrângeri şi chiar sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte nu poate primi argumentul recurentei reclamante că "afirmaţiile invitaţilor din emisiuni reprezintă opinii personale", situaţie de natură să dovedească, în opinia sa, respectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului ("Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile").

Astfel, Înalta Curte reaminteşte cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a arătat constant că libertatea de exprimare implică şi obligaţii/responsabilităţi, iar garanţiile oferite jurnaliştilor de art. 10 din Convenţie sunt supuse condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună credinţă, furnizând informaţii exacte şi credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice (a se vedea hotărârile din Cauza Radio France şi alţii împotriva Franţei, Cauza Colombani şi alţii împotriva Franţei, Cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, Cauza Stângu şi Scutelnicu împotriva României, Cauza McVicar împotriva Regatului Unit al Marii Britanii etc.).

Este adevărat că, aşa cum susţine recurenta reclamantă, jurnaliştii, moderatorii, ca şi celelalte persoane invitate în emisiuni au dreptul să-şi expună propriile opinii în legătură cu un anumit subiect, însă furnizorul de servicii media audiovizuale are obligaţia de a lua toate măsurile legale, astfel încât emisiunile pe care le difuzează să se desfăşoare în cadrul reglementat de legislaţia audiovizuală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor.

În acest sens, CEDO a statuat, cu valoare de principiu, că numai prin respectarea îndatoririlor şi responsabilităţilor ce-i revin presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (hotărârea din Cauza Tammer împotriva Estoniei).

Între protejarea drepturilor persoanelor şi libertatea de exprimare este necesar să existe un just echilibru, iar acest echilibru nu a fost respectat în cadrul emisiunilor indicate în decizia contestată, întrucât afirmaţiile de natură acuzatoare impuneau respectarea de către recurenta reclamantă a principiului audiatur et altera pars.

Faţă de împrejurările arătate, Înalta Curte împărtăşeşte concluzia primei instanţe în sensul că, în speţă, nu a fost vorba de cenzură, ci - în virtutea şi în limitele atribuţiilor sale legale de a asigura protejarea drepturilor fundamentale ale omului în programele audiovizuale - intimatul pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului, garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, a exercitat activitatea de control asupra conţinutului programului oferit de reclamantul, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea audiovizualului.

Contrar criticilor recurentei, instanţa de fond corect a menţinut ca temeinicie şi legale şi constatările CNA privind încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) ("În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: […] b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă") şi, respectiv, ale art. 65 lit. c) din Codul audiovizualului (care instituie obligaţia ca "titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate").

Potrivit pct. 13 şi 14 din Rezoluţia nr. 1003(1993) cu privire la etica ziaristică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, un element esenţial al respectării dreptului fundamental al cetăţenilor la informaţie este dat de imperativul absolut al corectitudinii ştirilor şi al onestităţii opiniilor.

Or, radiodifuzorul A. S.R.L. a încălcat obligaţia privind respectarea principiilor imparţialităţii şi echilibrului ce ar trebui să caracterizeze informarea în probleme de interes public astfel încât telespectatorii să-şi poată forma în mod liber propria opinie, în condiţiile în care persoanelor vizate de afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii nu li s-a dat posibilitatea de către moderatori să îşi exprime punctul de vedere, iar interlocutorilor nu li s-a solicitat ferm să probeze afirmaţiile acuzatoare sau măcar să indice probele care le susţin.

Referitor la aprecierile recurentei reclamante privind sancţiunea aplicată, Înalta Curte apreciază că, în raport cu multitudinea actelor materiale săvârşite şi cu urmările faptei contravenţionale, dar şi cu faptul că partea a mai fost anterior sancţionată pentru acelaşi tip de fapte, în mod temeinic şi legal prima instanţă a aplicat sancţiunea amenzii, iar nu somaţia publică.

Totodată, constată că nu au fost formulate critici propriu-zise cu privire la legalitatea amenzii aplicate, iar individualizarea amenzii contravenţionale - între limitele prevăzute de dispoziţiile art. 90 alin. (2) şi, respectiv, art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 - este un aspect care priveşte dreptul de apreciere al judecătorului, iar nu neconformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept material aplicabile.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2876 din 07 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.