Irrevocability of appellate rulings on judicial disciplinary complaints and inadmissibility of Supreme Court appeal under Law 317/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la 26.02.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, să se constate că Rezoluţia nr. x/2017 din 02.11.2017 este nelegală şi netemeinică.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3044 din 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3044 din 26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul de a se constata că rezoluţia atacată este nelegală şi netemeinică.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând să se constate că Rezoluţia nr. x/2017 din 02.11.2017 este nelegală şi netemeinică.

Astfel, Înalta Curte constată că principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând examinarea legalităţii unei rezoluţii de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind nemulţumirea sa faţă de procedura de judecată din dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău.

Prin rezoluţia nr. x/2017 din 02.11.2017 s-a dispus clasarea sesizării.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 26.02.2018, rezoluţia de clasare dispusă în urma verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."

În consecinţă, devin aplicabile dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, respectiv la acţiunea exercitată împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeaşi lege:

"Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă." (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

De altfel, în realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens în şedinţa din 9 octombrie 2017 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele mai sus redate, în condiţiile în care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentinţe care, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei (26 februarie 2018), este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3044 din 26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3044 din 26 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2021.