Jurisdictional conflict over whether recalculation of public-sector salary allowances is a labor dispute or an administrative challenge to individual salary determination acts

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 05.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. Claudia în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale, secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat următoarele:

1) reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 440,154 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv pe baza unei VRS de 484,169 lei5, începând cu data de 01.12.2015;

2) obligarea pârâţilor la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiei cuvenite potrivit pct. l, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 15.07.2015, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplică dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

3) obligarea pârâtului Ministerului Apărării Naţionale la includerea şi asigurarea în bugetul parchetelor militare a sumelor necesare pentru plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiei cuvenite potrivit pct. 1, începând cu data de 09.04.2015până la data de 01.01.2018, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 5585/15.10.2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că potrivit art. 1 lit. c) din Capitolul VIII al legii nr. 153/2017, aceste prevederi reglementează salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

Alin. (2) prevede că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti

Se constată că în situaţia de faţă, contestându-se chiar încadrarea şi calculul indemnizaţiei, reîncadrarea neputându-se dispune decât printr-un ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legea instituie o procedură specială în faţa ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 167 din data de 10 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamanţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII -a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi nici cele ale art. 7 alin. (1), Secţiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii 153/2017, deoarece cererea reclamanţilor nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte.

Având în vedere că reclamanţii solicită exclusiv obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti izvorâte dintr-un raport de muncă, Curtea apreciază că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială a instanţei fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 Codul muncii.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii - având funcţia de procurori militari şi personal auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare - au solicitat plata unor diferenţe salariale, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale superioare celei stabilite în perioada de referinţă precizată în acţiune.

Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situaţia personalului din justiţie care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu au formulat contestaţie împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci s-au adresat instanţei de judecată cu o acţiune ce vizează obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare.

În acest sens este de reţinut că reclamanţii au indicat, printre temeiurile de drept invocate, şi dispoziţiile art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 269, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii.

Obiectul şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esenţiale pentru corecta determinare a normelor de competenţă materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă numai în limitele investirii.

În cauză, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecăţii se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamanţii le consideră cuvenite şi neplătite şi deci competenţa de soluţionare în primă instanţă revine secţiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII- a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., W., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale şi secţia Parchetelor Militare din Cadrul Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII- a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2020.