Territorial jurisdiction for public-authority administrative claims under Law 554/2004: plaintiff’s domicile option excludes defendant’s domicile court

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ si Fiscal la data de 12.06.2018 sub nr. x/2018, reclamantul Ministerul Apelor si Pădurilor în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Rm. Vâlcea a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei inspectorului -şef al Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea nr. 420/30.10.2017, cât si a procesului-verbal de constatare si evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole si silvice nr. 826/28.04.2017, precum şi suspendarea deciziei până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că nu au fost respectate în totalitate prevederile art. 7 lit. b) din H.G nr. 1679/2018, nefiind astfel îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea de despăgubiri.

În drept, a invocat dispoziţiile C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 407/2006 si H.G. nr. 1679/2008.

Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 7132 din 05.11.2018, Tribunalşul Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ si Fiscal şi, pe cale de consecinţă, a declinat declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, nu sunt aplicabile, deoarece acestea adoptă raţiunea si forma dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., fiind reglementate pentru a oferi protecţie particularului pentru a facilita accesul acestuia la justiţie în raport cu poziţia de putere pe care o are autoritatea în raporturile de drept material administrativ.

S-a mai reţinut că, în aplicarea celor relevate şi în respectarea regulii de interpretare cessante ratione legis, cessat eius dispositio - unde încetează raţiunea textului încetează şi aplicabilitatea sa - textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil acţiunii formulate de o autoritate împotriva altei autorităţi, devenind aplicabile regulile de drept comun, art. 107 C. proc. civ.

Un alt argument în susţinerea soluţiei a fost acela că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018 - inaplicabil litigiului de faţă -, a venit să clarifice acest aspect, stabilind că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Învestit cu soluţionarea cauzei Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă la data de 14.12.2018, prin sentinţa civilă nr. 48/2019 din 14 ianuarie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Apelor şi Pădurilor, si pârâtul Garda Forestieră de Mediu Râmnicu Vâlcea, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ si Fiscal.

Totodată, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Bucureşti şi a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul Ministerul Apelor şi Pădurilor în contradictoriu cu Garda Forestieră de Mediu, apreciind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 în vigoare la data de 12.06.2018, a investit Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ si Fiscal cu soluţionarea cauzei ce are ca obiect anularea Deciziei inspectorului -şef al Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea nr. 420/30.10.2017, această instanţă fiind instanţa de la sediul său.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, prevede că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

Conchide instanţa în sensul că în alegerea instanţei făcută de către reclamant, Tribunalul Bucureşti a devenit instanţă competentă teritorial în mod exclusiv.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea pârâtei Garda Forestieră Râmnicu-Vâlcea la anularea Deciziei inspectorului -şef al Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea nr. 420/30.10.2017 şi procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole si silvice nr. 826/28.04.2017, precum şi suspendarea deciziei până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte constată că în mod corect Tribunalul Vâlcea a reţinut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecăţii că, sub aspectul competenţei de soluţionare, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, stabileşte o competenţă alternativă a instanţei, cea de la domiciliul reclamantului sau cea de la domiciliul pârâtului, alegerea instanţei aparţinând reclamantului.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

Aşadar, art. 10 alin. (3) reglementează o competenţă teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ şi cuprinde o normă de protecţie în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă între instanţa de la domiciliul său sau instanţa de la domiciliul pârâtului.

În cauză, reclamantul Ministerul Apelor şi Pădurilor a optat pentru instanţa în a cărei rază teritorială se află domiciliul său - Tribunalul Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi pe pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.