Petition delay appeal dismissed; obligation to respond upheld, moral damages denied

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.09.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii, obligarea acestuia din urmă la soluţionarea cererii, depusă şi înregistrată la registratura unităţii pârâte, sub nr. x/25.03.2015, cu comunicarea modului de soluţionare respectiv; soluţionarea plângerii prealabile depusă şi înregistrată la registratura pârâtei sub nr. x/08.05.2015, cu comunicarea modului de soluţionare stabilit.

Totodată, a solicitat plata cu titlu de daune morale simbolice, a sumei de l leu, plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În argumentele expuse în susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, urmare a unei corespondenţe cu Ministerul Sănătăţii, s-au cerut mai multe detalii, privind o anume situaţie, aşa cum rezultă din conţinutul adresei nr. x d./3763/9 februarie 2015.

Reclamantul a solicitat, în finalul detaliilor transmise şi înregistrate sub nr. x/25.03.2015, soluţionarea sub forma exprimării unui punct de vedere, ca urmare a analizării situaţiilor prezentate, punct de vedere, la care se consideră îndreptăţit în obţinerea acestuia, din partea Ministerului Sănătăţii, în termenul legal de soluţionare al unei petiţii.

Ca urmare a depăşirii termenului de 30 de zile de soluţionare, inclusiv de soluţionare a plângerii prealabile, prevăzut de art. 7 din Legea nr. x, în opinia reclamantului se probează culpa procesuală a pârâtului, fiind de evidenţă şi consecinţa unor daune morale, în raport cu tratamentul la care a fost supus de către pârâtă, cu încălcarea şi a dreptului de petiţionare, ca şi a prevederilor Legii nr. 554/2004.

Consideră că daunele morale simbolic cerute, de l (un) leu, sunt semnificative şi pe deplin justificate în raport cu contextul cauzei.

În drept au fost invocate prevederile art. 1, alin. (1), art. 8, alin. (1), art. 18 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluţia şi considerentele primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civile nr. 1778 din 26 mai 2016, a respins excepţia lipsei de obiect, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantului nr. 20051/08.05.2015 şi plângerea prealabilă 30605/08.05.2015 şi să -i comunice soluţia dată şi a respins cererea referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Totodată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 590,45 RON aferente solicitărilor admise.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că până la data pronunţării prezentei sentinţe, reclamantului nu i s-a comunicat în mod efectiv un răspuns la cererea înregistrată sub nr. x/25.03.2015, adresa pârâtului nr. VIIId/30605/20051/3763/04.06.2015 potrivit căreia sesizarea a fost înaintată Corpului de Control al aceleiaşi instituţii neputând fi considerată un răspuns în contextul în care Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii face parte din aceeaşi instituţie, respectiv din Ministerul Sănătăţii.

În condiţiile în care reclamantul nu a primit un răspuns la cererea nr. x/25.03.2015 nici din partea Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, reţine instanţa fondului că nu se poate aprecia că acţiunea ar fi rămas fără obiect, această excepţie urmând a fi respinsă şi, dimpotrivă a apreciat că primul capăt al acţiunii este întemeiat.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 1778 din 26 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au promovat recursurs, atât reclamantul A., cât şi pârâtul Ministerul Sănătătii, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Motivele de recurs formulate de reclamantul A.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale şi cheltuielilor de judecată invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. în dezvoltarea şi completarea cărora s-au susţinut în esenţă, următoarele critici:

- hotărârea recurată este dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii şi fără a cuprinde motivele care au stat la baza soluţiei pronunţate de instanţa de fond, întrucât singurul motiv pentru care s-a stabilit suma respectivă în sarcina sa, cu titlu de cheltuieli de judecată 590,45 RON, fără a se indica clar şi concret reducerea cuantumului obligaţiei;

- hotărârea instanţei de fond pe acest capăt de cerere apare ca fiind nemotivată;

- instanţa nu a avut un rol activ, nu a observat acest prejudiciu moral, mimim şi simbolic de doar un leu.

- motivarea instanţei de fond este lapidară, conţine erori şi nu a lămurit chiar acest aspect, esenţial în dezlegarea problematicii în cauză, fiind de fapt simple reluări ale argumentaţiei pârâtului-intimat, ceea ce echivalează cu o nemotivare;

Motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Sănătăţii

Pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii şi, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia ca atare.

În dezvoltarea căii de atac exercitate, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond, a susţinut, în esenţă, următoarele critici:

- prin sentinţa civilă nr. 1778 pronunţată în şedinţa publică la data de 26.05.2016 de către Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a dispus obligarea Ministerului Sănătăţii să soluţioneze cererea reclamantului nr. 20051/25.03.2015 şi plângerea prealabilă nr. 30605/08.05.2015 şi să-i comunice acestuia soluţia dată. A precizat recurentul pârât că Ministerul Sănătăţii, prin Corpul de Control, a răspuns petentului la toate aspectele solicitate, potrivit competenţelor şi atribuţiilor, prin răspunsul nr. x/06.01.2016.

- prin răspunsul nr. x/06.01.2016 Ministerul Sănătăţii a comunicat reclamantului faptul că la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi a fost efectuat un control în anul 2015, iar un nou control şi implicit o nouă verificare nu se mai justificau a fi efectuate tot în anul 2015.

Faţă de aceste împrejurări, a solicitat să se constate că acţiunea formulată de reclamant a rămas fără obiect.

1.3. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la cererea de recurs promovată de pârât, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de această autoritate, reiterând cele susţinute prin recurs şi acţiunea introductivă.

La rândul său, recurentul pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a pus concluzii de respingere a recursului promovat de reclamant, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare,

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa atacată în raport cu prevederile legale incidente, faţă de criticile aduse de recurenţi şi de apărările formulate prin întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună casarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Întrucât prin criticile expuse în cererile de recurs au fost reluate susţinerile de la fond, instanţa de control judiciar va proceda la prezentarea şi la analizarea acestora în mod grupat.

Astfel cum a rezultat şi din cuprinsul sentinţei recurate, în cauză, la soluţionarea cauzei, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reţinând în esenţă că reclamantului nu i s-a comunicat în mod efectiv un răspuns la cererea înregistrată sub nr. x/25.03.2015.

Într-adevăr, adresa pârâtului, nr. VIIId/30605/20051/3763/04.06.2015, potrivit căreia sesizarea a fost înaintată Corpului de Control al aceleiaşi instituţii, nu poate fi considerată un răspuns în sensul legii, în condiţiile în care Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii face parte din aceeaşi instituţie, respectiv din Ministerul Sănătăţii, iar reclamantul nu a primit un răspuns la cererea nr. x/25.03.2015 nici din partea Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii.

Faţă de acestea, în mod corect instanţa de fond nu a apreciat că acţiunea ar fi rămas fără obiect, ci dimpotrivă, a constatat ca fiind întemeiat primul capăt de cerere din acţiunea reclamantului, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri rezidând în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen (art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004).

La dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă că ulterior reclamantul ar fi primit vreun răspuns concret la cererea sa nr. 20051/25.03.2015, celelalte răspunsuri depuse la dosar referindu-se la soluţionarea unei petiţii anterioare formulate de reclamant din 21.01.2015.

Criticile formulate în cadrul recursului pârâtului, care vizează respingerea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, nu pot fi deci primite.

Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este atrasă, în opinia instanţei de recurs, de greşita aplicare şi interpretare a prevederilor cuprinse în Legea nr. 554/2004, republicată ce au fost indicate de recurentul-pârât ca temei de drept al acţiunii de faţă.

Practica judiciară a consacrat soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Raportat la considerentele enunţate, se constată că în prezenta cauză nu este incidentă această ipoteza, fiind evident că nu a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii dedusă judecăţii şi nicio altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, în acest sens.

Or, dacă pârâtul îndeplineşte în tot sau în parte, ceea ce reclamantul a solicitat prin acţiune am fi asistat, procedural, la recunoaşterea parţială sau totală a pretenţiilor reclamantului, situaţie juridică reglementată de art. 436 alin. (1) C. proc. civ.. Consecinţele acestei situaţii fiind explicitate de art. 454 C. proc. civ. (dacă recunoaşterea din partea pârâtului a intervenit până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

Criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi faţă de împrejurarea că prima instanţă a examinat cu acurateţe obiectul cererii de chemare în judecată şi mai cu seamă temeiul de drept al acesteia.

În ceea ce priveşte critica adusă prin recursul recurentului-reclamant A. privind respingerea capătului de cerere privind neacordarea despăgubirilor morale în cuantum de 1 leu, pretinse de acesta pentru repararea unui prejudiciu care i-ar fi fost produs prin nesoluţionarea cererii sale, nici aceasta nu poate fi reţinută.

Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional.

Pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Simplele afirmaţii ale recurentului-reclamant în sensul că a fost suspus unui tratament neadecvat (nesoluţionarea în termenul legal a petiţiei initiale şi a plângerii prealabile),cu încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004 precum şi a dreptului la petiţionare, nu sunt suficiente pentru a putea determina stabilirea unui cuantum, chiar simbolic, al despăgubirilor.

Recurentul-reclamant nu formulează critici de nelegalitate referitoare la nerespectarea, de către instanţa de fond, a unuia sau a mai multora dintre criteriile pentru evaluarea despăgubirilor, respectiv gradul vătămărilor psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă, principiul echităţii, principiul nevoii sociale, principiul îmbogăţirii fără just temei, etc.

Susţinerile reclamantului nu pot fi circumscrise niciunuia dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, instanţa de recurs nu va efectua controlul judiciar în baza acestor critici.

În plus, consecinţele negative suferite de reclamant nu constituie criterii în determinarea cuantumului despăgubirilor morale în cauză.

O altă critică esenţială a hotărârii atacate vizează nemotivarea acesteia. Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită această critică câtă vreme considerentele hotărârii atacate, chiar dacă formulate în manieră mai concisă, surprind, pe de-o parte, situaţia de fapt şi esenţa problematicii puse în discuţie, iar pe de alta indică motivele şi argumentele pentru care a fost respins cerere referitoare la plata daunelor morale.

Nu este justificată afirmaţia recurentului în sensul că instanţa de fond a stat în pasivitate câtă vreme prin chiar considerentele hotărârii atacate se face trimitere la faptul că reclamantul nu a oferit niciun indiciu concret din care să rezulte în ce fel a fost prejudiciat şi de ce pentru repararea respectivului prejudiciu s-ar impune plata sumei de 1 leu.

În contextul acesta, instanţa de fond a concluzionat că nu poate dispune repararea unui prejudiciu în baza unor presupuneri, reclamantul fiind cel care ar fi avut obligaţia să ofere toate informaţiile necesare soluţionării cererii sale.

În condiţiile în care instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a analizat probatoriul administrat şi a indicat normele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, Înalta Curte apreciază că soluţia nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de casare invocat.

Nu în ultimul, este de menţionat că judecătorii trebuie să soluţioneze în mod imparţial cauzele deduse judecăţii, în baza faptelor şi în conformitate cu legea.

În conformitate cu acest principiu, nimeni nu poate să dea dispoziţii, să facă sugestii sau să impună judecătorului cum să soluţioneze un anumit litigiu, atât aprecierea stării de fapt, cât şi opţiunea privind modul de aplicare a legii în fiecare caz concret sunt şi trebuie să rămână expresia convingerii intime a judecătorului, pe care acesta trebuie să şi-o formeze fără niciun fel de influenţă sau ingerinţă exterioară.

Înalta Curte apreciază că şi celelalte critici aduse hotărârii atacate de recurentul-reclamant, circumscrise pretinsei aplicări şi interpretări greşite a legii, sunt nefondate.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost obligat pârâtul la plata către reclamant doar a cheltuielilor de judecată în cuantum de 590,45 RON aferente solicitărilor admise, cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, în timp ce alin. (2) al aceluiaşi text legal stabileşte că, atunci când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar, dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Prerogativa judecătorească de a nu încuviinţa integral cererea accesorie a părţii câştigătoare vizând cheltuielile de judecată este exercitată strict numai cu privire la situaţia pentru care a fost instituită de lege, respectiv ca protecţie pentru partea căzută în pretenţii.

Această concluzie a instanţei reflectă interpretarea adecvată a dispoziţiilor sus-menţionate, astfel că, faţă de cele expuse, nu subzistă în cauză niciun motiv care să impună casarea hotărârii atacate.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Sănătătii, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Sănătătii împotriva sentinţei civile nr. 1778 din 26 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.