Moral damages for bereavement: distinct legal status of natural versus step-child under Civil Code and requirement for individualized suffering assessment

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 14.12.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a contestat decizia nr. 11607/27.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând obligarea pârâtului la reevaluarea cererii de plata nr. x/9.03.2017 şi la reevaluarea în tot a dosarului, respectiv a suferinţei pe care a trăit-o prin moartea tatălui şi acordarea unei sume de bani ca despăgubire morală, potrivită cu suferinţa sa. A mai solicitat reclamanta ca prin hotărâre judecătorească să fie fixată o sumă certă şi exigibilă pe care pârâtul să fie obligat să i-o plătească.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2661 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, astfel cum a fost precizată; a anulat în parte Decizia nr. 11607/27.11.2017 şi a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamantei la echivalentul în RON al sumei de 20.000 euro la cursul BNR de la data efectuării plăţii; a respins în rest acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2661 din 7 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Prin recursul declarat, reclamanta A. solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării, admiterea contestaţiei şi obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 450.000 RON daune morale, conform cererii de plată nr. x/09.03.2017, cu cheltuieli de judecată din fond şi recurs.

Cererea de recurs este întemeiată pe motivele de casare prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că, pentru a stabili suma acordată, prima instanţă s-a raportat la pragurile medii stabilite prin Ghidul pentru acordarea daunelor morale, precum şi la suma stabilită prin sentinţa penală nr. 374/02.03.2017, pronunţată de către Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2016 în favoarea surorii sale, B., fără a face o evaluare a suferinţei sale.

Susţine că instanţa a ignorat faptul că reclamanta este fiica naturală a defunctului, iar B. a fost crescută de către defunct de la vârsta de 10 ani, fiind fiica soţiei acestuia.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv nu face o analiză a situaţiei exacte a reclamantei în vederea stabilirii daunelor morale, a raporturilor dintre aceasta şi defunctul său tată, a durerii suferite de către reclamantă în mod direct, singura evaluare fiind realizată prin raportare la sentinţa penală prin care surorii vitrege a recurentei-reclamante i s-a acordat, cu titlu de daune morale, suma de 20.000 euro.

Susţine că sentinţa de fond nu cuprinde o motivare în ceea ce priveşte evaluarea daunelor morale, ci se raportează doar la pragurile medii stabilite prin Ghidul pentru acordarea daunelor morale, instanţa reţinând că nu s-a probat o legătură mai puternică între reclamantă şi tatăl acesteia comparativ cu raporturile dintre doamna B. şi tatăl acesteia, context în care se impune a nu se face vreo distincţie între cele două fiice ale defunctului.

Astfel, apreciază că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect şi în totalitate examinate de către instanţă, în caz contrar, soluţia exprimată prin dispozitiv rămânând nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. În acelaşi sens, susţine că instanţa de fond ar fi trebuit să facă o analiză a impactului emoţional pe care l-a suferit recurenta-reclamantă faţă de decesul tatălui său, la legătura dintre aceasta şi tatăl său, precum şi urmările suferite pe plan emoţional.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a nomelor de drept material sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale, plecând de la premisa eronată potrivit căreia cuantumul daunelor morale stabilite prin sentinţa penală nr. 374/02.03.2017 în favoarea doamnei B. ar trebui să fie identic cu cel stabilit în favoarea recurentei reclamante din prezentul dosar, ignorând faptul că acestea se află în raporturi diferite cu defunctul, reglementate distinct chiar de către legiuitor. Astfel, doamna B. se afla în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 1391 alin. (2) teza a II-a C. civ., pe când recurenta-reclamantă se află în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 1391 alin. (2) teza I C. civ., aceasta făcând parte din categoria ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului defunctului.

În consecinţă, apreciază că, dacă fiicei dintr-o relaţie anterioară a soţiei defunctului, care, deşi a crescut alături de defunct încă de la vârsta de 10 ani, nu are o legătură de sânge cu defunctul, instanţa penală i-a acordat suma de 20.000 euro, daunele morale cuvenite fiicei naturale ar fi trebuit stabilite peste această sumă.

Mai arată că instanţa de fond nu a procedat la o analiză particularizată a situaţiei recurentei-reclamante şi că trebuiau avute în vedere: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, impunându-se o apreciere în echitate, ţinându-se seama de circumstanţele particulare ale cauzei.

În acest sens, mai arată că legătura dintre defunct şi recurenta-reclamantă era în plan afectiv una foarte puternică, fiind singurul părinte în viaţă, mai ales pe fondul faptului că recurenta nu este căsătorită şi nici nu are copii, iar impactul emoţional a fost unul deosebit de puternic, recurenta fiind o fire mai emotivă.

3.2. Prin recursul declarat, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea contestaţiei reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor ţine seama de anumite criterii şi de încadrarea în pragurile valorice, precum şi de prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în forma în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier.

Consideră că în speţă instanţa de judecată a interpretat greşit legislaţia aplicabilă, întrucât, deşi în cuprinsul hotărârii a validat procedura urmată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, ulterior a reţinut că nu a făcut o analiză în concret a despăgubirilor cuvenite. Consideră că argumentele instanţei de fond sunt contradictorii sub acest aspect.

Critică faptul că, deşi instanţa s-a raportat la Ghid, nu a făcut nicio referire la procedura internă a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, iar pe de altă parte, instanţa s-a raportat la o sentinţă penală în care nu are calitatea de parte recurenta din prezenta cauză, ci sora acesteia.

Solicită înlăturarea motivării instanţei de fond având în vedere că: recurenta-reclamantă a renunţat în faţa instanţei penale la despăgubiri, astfel că poziţia celor două surori prejudiciate este diferită; Fondul de Garantare a Asiguraţilor are în vedere la cuantificarea daunelor morale procedura internă şi Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale; rolul judecătorului trebuie să fie unul activ, prin administrarea directă şi nemijlocită a probatoriului şi nu prin raportare la probatoriul stabilit în cauza penală.

4. Apărările recurentului-pârât

Recurentul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamantei şi admiterea recursului pârâtului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a contestat decizia nr. 11607/27.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând obligarea pârâtului la reevaluarea cererii de plată nr. x/9.03.2017 şi la reevaluarea în tot a dosarului, respectiv a suferinţei pe care a trăit-o prin moartea tatălui şi acordarea unei sume de bani ca despăgubire morală, potrivită cu suferinţa sa.

Ambele recursuri au fost întemeiate pe motivele de casare prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Sub acest aspect, recurentul-pârât a invocat faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât deşi instanţa a validat procedura urmată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, ulterior a reţinut că nu a făcut o analiză în concret a despăgubirilor cuvenite, precum şi faptul că instanţa nu a făcut nicio referire la procedura internă a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Instanţa de recurs constată că această critică este nefondată, deoarece instanţa a reţinut în mod corect că pârâtul s-a raportat la legislaţia secundară incidentă în astfel de situaţii, respectiv dispoziţiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, dar, totodată, a reţinut şi faptul că acest text, în privinţa prejudiciilor morale, face trimitere la "legislaţia şi jurisprudenţa din România", fără niciun fel de alte îndrumări.

Prin urmare, art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 poate constitui temei legal pentru stabilirea prejudiciilor materiale suferite de persoanele vătămate, dar nu şi pentru despăgubirile morale, astfel că motivarea instanţei nu este contradictorie sub acest aspect.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că sentinţa respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicând într-o manieră suficientă argumentele avute în vedere.

Însă, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte Decizia nr. 11607/27.11.2017, stabilind cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamantei la echivalentul în RON al sumei de 20.000 euro la cursul BNR de la data efectuării plăţii.

La stabilirea acestui cuantum al despăgubirii morale acordate instanţa de fond a avut în vedere faptul că nu există un act normativ care să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor morale, reţinând în acest sens pragurile medii evaluate în Ghidul pentru acordarea daunelor morale, în baza studiilor realizate la nivel intern şi european, precum şi sentinţa penală nr. 374/02.03.2017 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2016, prin care s-a acordat sorei reclamantei echivalentul în RON al sumei de 20.000 euro la cursul BNR de la data efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri morale, apreciind că se impune a nu face nicio distincţie între cele două fiice ale defunctului.

Înalta Curte apreciază că raţionamentul primei instanţe este greşit.

În pronunţarea soluţiei, prima instanţă a plecat de la o premisă greşită, conform căreia recurenta din prezentul dosar şi doamna B. sunt surori, şi, mai mult, că ambele sunt fiice ale defunctului, ceea ce nu este adevărat.

Astfel, analizând actele de la dosar se constată că doar reclamanta A. este fiica defunctului său tată, doamna B. fiind fiica din prima căsătorie a soţiei defunctului C., pe care acesta a crescut-o de la vârsta de 10 ani.

Împrejurarea de fapt descrisă mai sus nu poate conduce la concluzia unei analogii între situaţiile celor două persoane.

Mai mult, astfel cum în mod corect a sesizat şi recurenta-reclamantă, inclusiv legiuitorul s-a referit în mod distinct în cuprinsul art. 1391 alin. (2) C. civ., pe de o parte, la ascendenţi, descendenţi, fraţi, surori şi soţ, iar pe de altă parte, la oricare alte persoane care ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

Potrivit textului de lege anterior invocat:

"(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu."

Din formularea textului de mai sus, se constată că legiuitorul a recunoscut acest drept de despăgubire cu precădere persoanelor care au legături de sânge cu victima ori care au calitatea de soţ al acesteia, dar şi persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, ar putea dovedi existenţa unui prejudiciu. În această din urmă situaţie se află doamna B..

Prin urmare, întrucât cele două persoane nu sunt surori, nici măcar vitrege, nu se poate face o analogie între situaţia acestora, ci trebuiau analizate toate aspectele invocate în susţinerea despăgubirilor morale reclamate, respectiv se impunea ca prima instanţă să facă o analiză aplicată a tuturor argumentelor reclamantei şi a împrejurărilor de fapt ale cauzei.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-i cauzată recurentei-reclamante o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, conform considerentelor din prezenta decizie de casare.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de ambii recurenţi, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2661 din 7 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2661 din 7 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2021.