Eligibility of construction expenditures and financial correction for unremedied works in EU-funded projects under O.U.G. 66/2011

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, astfel cum a fost precizată, sub nr. 190/42/14. 03.2016, reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene -Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare -Autoritatea de Management POS Mediu, anularea Deciziei nr. 8726 din 04.02.2016, înregistrată la Compania de Apa Târgovişte Dâmboviţa S.A. sub nr. x din 08.02.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulata de Compania de Apă Târgoviste Dâmboviţa S.A. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a corecţiilor financiare m.20873 din 30.12.2015 şi anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 30.12.201 5 înregistrat la Compania de apa Târgoviste Dâmboviţa S.A. sub nr. 1798/32-UIP din 07.01.2016 şi a Notificării cu privire la debit nr. x din 30.12.2015 înregistrata la Compania de Apa Târgovişte Dâmboviţa S.A. sub nr. 1799/33-UIP din 07.01.2016.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generala Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu la repararea pagubei produse societăţii urmare a actului administrativ nelegal, respectiv restituirea sumelor reţinute sau plătite de societate în baza acestui act administrativ actualizate cu dobânda legala la data plaţii efective, fixând un termen de executare cat mai scurt conform prevederilor art. 8 alin. (1) coroborate prevederile art. 18 alin. (3) şi alin(6) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta prin cererea precizatoare formulată la data de 14 iunie 2016, a înţeles să completeze câtimea obiectului cererii introductive, în sensul că:

- în privinţa capătului doi de cerere a solicitat să se dispună anularea actului administrativ - Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/30.12.2015 înregistrată la Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. sub nr. x/7.01.2016, astfel cum a fost modificată la punctele 8 şi 9 de adresa din 11.05.2016.

- derivat din adresa nr. x/18.04.2016 a pârâtei, reclamanta a învederat instanţei de judecată că valoarea corecţiei financiare din nota de constatare nr. x din 30.12.2015, aplicată societăţii este de 194.596 RON, faţă de suma menţionată în cererea introductivă de instanţă, respectiv 237.407,12 RON.

Cu privire la majorarea câtimii obiectului cererii introductive - capătul 4 de cerere, reclamanta a solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că urmare a adresei nr. x din 11.05.2016 a pârâtei, cuantumul cererii de restituire a sumelor reţinute sau plătite de către societatea reclamantă în baza actelor administrative contestate.

În acest sens, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtei la restituirea sumei totale de 194.596 RON, actualizată cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011, calculabilă de la data promovării prezentei acţiuni şi până la data restituirii efective, în raport cu calitatea părţilor colitigante respectiv "profesionist" în accepţiunea C. civ.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 281 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare-Autoritatea de Management Pos Mediu, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 281 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Învocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A susţinut că prima instanţa a interpretat eronat normele de drept material ce au stat la baza procesului-verbal contestat în sensul ca niciunul dintre acestea nu dădeau posibilitatea organului constatator de a stabili creanţe bugetare la data la care le-a stabilit respectiv 30.12.2015, data la care lucrările ce făceau obiectul corecţiei nu erau remediate.

La dosarul cauzei, prin cererea de probatorii înregistrată în data de 23.09.2016, recurenta a solicitat efectuarea unui raport de expertiza care să verifice dacă lucrările ce au făcut obiectul corecţiei financiare sunt sau nu remediate şi efectuate conform prevederilor contractuale însă, instanţa în mod neîntemeiat a respins solicitarea de efectuare a expertizei.

Arată recurenta că, în această situaţie, în raport de temeiul de drept invocat de organul constatator ca şi motiv de aplicare a creanţelor bugetare îl reprezintă art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, text de lege care nu se aplică situaţiei de fapt reţinute, având în vedere că recurenta nu se află în situaţia limitativ prevăzută, respectiv aceea de rambursare/plata a cheltuielilor efectuate, întrucât s-a trecut de aceasta faza de implementare a proiectului, procedând conform prevederilor legale la data la care a solicitat la rambursare cheltuielile afectate de asa-zisa neregulă.

În continuare recurenta critică sentinţa atacată în raport de textul de lege invocat de organul de control, a cărui aplicare greşită a fost menţinută de prima instanţă, respectiv art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 " Autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului cadru, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale aplicabile".

Arată că, în cuprinsul motivelor de fapt invocate în cadrul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 18.12.2015, nu sunt reţinute abateri de la normele legale în ceea ce priveşte atribuirea contractului de achiziţie publică (acesta dealtfel fiind atribuit cu respectarea legii), însă este nelegală reţinerea acestui temei de drept şi motivul de aplicare a procesului-verbal de constatare a creanţelor bugetare.

Un alt motiv de recurs vizează aspectul că instanţa de fond a pronuţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material în raport de prevederile art. 1 alin. (4) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţare prin programe operaţionle, prevederi care definesc noţiunea de cheltuiala eligibilă.

Concluzioneză recurentul, în senul că, organul de control nu aduce în cuprinsul procesului-verbal nicio dovadă sau afirmaţie care să formeze convingerea că lucrările care au fost menţioante ca fiind afectate de neregulă nu au legătură directă cu activitatea proiectului.

1. 4. Apărările Ministerului Fondurilor Europene

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a prezentat contextul în care au fost identificate neregulile imputate recurentei, subliniind că, în mod judicios instanţa de fond a apreciat aplicarea în cauză a prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la reţinerea corectă a situaţiei de fapt.

În speţă, abaterile de la legalitate au fost săvârşite de recurenta-reclamantă în cadrul unui contract finanţat majoritar de la bugetul UE condiţionat, în principal, de stricta respectare a legalităţii în utilizarea lor, astfel că, orice atingere adusă principiilor fundamentale conduce la consecinţa cheltuirii necuvenite a unei părţi din aceste sume şi, în consecinţă, prejudiciază bugetul UE. La rândul său, UE are dreptul de a recupera aceste prejudicii de la Statul Român în baza mecanismului corecţiilor financiare, ajungând astfel a fi prejudiciat şi bugetul de stat.

Intimata a arătat că neaplicarea sancţiunii prevăzute de lege lasă fără conţinut chiar dispoziţiile normative, înlăturând inclusiv caracterul preventiv al acestora, în condiţiile în care finanţarea se acordă sub condiţia respectării integrale şi riguroase a prevederilor legale, iar sancţiunea pentru constatarea unei nereguli, prevăzută atât de dispoziţiile naţionale, dar şi de cele comunitare, constă în rambursarea de către beneficiar a sumelor primite necuvenit.

În completarea apărărilor formulate prin întâmpinare intimatul a depus note de şedinţă prin care a sustinut că soluţia curţii de apel este legală, neexistând, în opinia intimatului, argumente pentru admiterea recursului.

În faza procesuală a recursului intimatul a depus înscrisuri existente deja la dosar, în dovedirea faptului că toate verificările impuse de O.U.G. nr. 66/2011 au fost efectuate.

1.5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 19 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu preliminar, Curtea reaminteşte că scopul recursului este, conform art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. acela de a deduce analizei instanţei de control judiciar numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, instanţa de recurs este ţinută de faptele determinate de către instanţa de fond, urmând să verifice numai dacă normele de drept material au fost corect aplicate la aceste fapte.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată, recurenta-reclamantă S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. a supus controlului de legalitate procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/30.12.2015 emis de Ministerul Fondurilor Europene -Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - AM POS Mediu, privind contractul de lucrări nr. x/09.03.2012 "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Târgovişte" din cadrul proiectului "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa".

Din actele administrate în cauză reiese că echipa de control din cadrul AM POS Mediu a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de neregulă nr. 2325/PB/09.07.2015 transmisă de către Organismul Intermediar pentru POS Mediu Piteşti (OI POS Mediu Piteşti), privind implementarea în cadrul proiectului, a contractului de lucrări nr. x/09.03.2012 "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Târgovişte".

Potrivit suspiciunii de neregulă, conform Procesului-verbal nr. x/06.05.2015 încheiat la faţa locului cu ocazia verificărilor efectuate în perioada 04-06.05.2014, s-a constatat că unele lucrări specificate nu pot fi identificate iar altele sunt degradate sau neconforme.

După transmiterea la beneficiar a Raportului de verificare la faţa locului nr. 1587/18.05.2015, acesta a întocmit un plan de acţiune pentru implementarea recomandărilor din raport (transmis la OI POS Mediu Piteşti cu adresa nr. x/20.05.2015).

În perioada desfăşurării misiunii de control a fost prelungită conform prevederilor art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011 iar în perioada de prelungire a avut loc vizita la faţa locului consemnată în Raportul de verificare la faţa locului nr. 3592/PB/22.10.2015, dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 neprevăzând posibilitatea unei prelungiri suplimentare.

Sumele aferente facturilor aferente tronsoanelor în care nu s-a putut certifica executarea lucrărilor conform contractului de finanţare au fost declarate sume neeligibile, reţinându-se aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi ale H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, intimatul-pârât a dispus o corecţie financiară, în valoare de 206,539,00 fără TVA aferentă contratului de lucrări nr. x/09.03.20102 "Reabilitatea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare Târgovişte, în a cărui împlementare a fost săvârşită abaterea de la legaliate. Contractul a fost finanţat majoritar din fonduri post aderare acordate condiţionat de la bugetul Uniunii Europene.

Curtea de apel a analizat punctual susţinerile reclamantei cu privire la fiecare dintre neregulile imputate, ajungând la concluzia că nu s-a răsturnat prezumţia de legalitate de care beneficiază actele administrative atacate.

Soluţia curţii de apel este corectă.

Criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă afirmând că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (O.U.G. nr. 66/2011 şi, respectiv, a legislaţiei privind achiziţiile publice), nu pot fi treţinute.

Astfel, referitor la critica adusă soluţiei de respingere dată de prima instanţă la cererea de probatorii formulată de reclamantă, prin care a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză tehnică de specialitate având ca obiectiv dovedirea faptului că aşa-zisele lucrări afectate de neregulă sunt executate conform prevederilor contractuale, aceasta apare ca fiind, neîntemeiată.

Cu alte cuvinte recurenta susţine că reglementarea de drept comun cuprinsă în art. 255 din C. proc. civ. (admisibilitatea probelor) raportat la art. 22 (principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului), expertiza reprezintă o probă admisibilă în procesul civil, astfel că instanşţa în mod greşit a respins-o.

Dispoziţiile art. 264 C. proc. civ., stabilesc că instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

În vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviintate, judecatorul le apreciază, în mod liber, potrivit convingerii sale, în afara de cazul când legea stabileste puterea lor doveditoare.

În speţă, recurenta nu a criticat nerespectarea de către instanţa de fond a unei dispoziţii legale referitoare la puterea doveditoare a uneia din probele administrate în cauză de asemenea, nu a criticat judecata realizată de instanţa de fond din perspectiva încălcării normelor de drept material sau a altor motive ce vizează legalitatea deciziei, conform art. 488 C. proc. civ., toate criticile acesteia vizând,aşa cum s-a arătat, modul în care instanţa de fond a evaluat probele.

Din conţinutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei, astfel încât se vor înlătura, ca inadecvate, aprecierile pur subiective ale recurenţului, vizând, lipsa rolului activ ori fundamentarea pe "impresii" ori pe elemente probatorii nereale.

Mai mult, instanţa a respins în mod motivat administartea probei cu expertiză de specialitate, iar hotărârea atacată a avut în vedere conform art. 264 C. proc. civ. toate probele administate în cauză, instanţa ţinând cont de celelalte înscrisuri relevante. Aşadar, această critică este nefondată.

Pe de altă parte, chiar dacă modul de apreciere de către instanţa de fond a probatoriului administrat şi argumentarea o nemulţumesc pe recurenta-reclamantă, nu se poate susţine că soluţia primei instanţe este nelegală întucât nu se putea stabilii pe baza înscrisurilor administrate în cauză că lucrările nu fuseseră verificate.

Nici susţinerea recurentei cu referire la faptul că, în cauză, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 pe motiv că acestea s-ar aplica exclusiv în procesul de verificare a solicitărilor de plată, nu poate fi reţinută.

Înalta Curte constată că, Raportul de verificare la faţa locului înregistrat cu nr. x/22.10.2015 a făcut parte din procedurile de verificare a solicitărilor de plată, chiar şi în condiţiile în care acesta a avut loc ulterior efectuării plăţii.

Contractul de finanţare nu prevede clauze de excludere a răspunderii beneficiarului în cazul în care, în cadrul verificărilor iniţiale efectuate de către autorităţile competente, nu s-au constatat neregulile descoperite ulterior, astfel că în speţă subzistă răspunderea reclamantei pentru constatarea unor astfel de nereguli ca urmare a neefectuării lucrărilor din cadrul contractului de lucrări nr. x/09.03.2012 "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Târgovişte" conform obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare şi, neremedierii ulterioare a acestora.

În concluzie, faţă de prevederile contractuale şi legale, atât timp cât beneficiarii fondurilor europene nerambursabile, încalcă dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice în implementarea proiectului, iar bugetul Uniunii Europene şi cel naţional aferent acestuia este potenţial prejudiciat, se impune aplicarea unor corecţii financiare sau considerarea sumelor cheltuite necuvenit ca fiind neeligibile.

Însă, potrivit dispoiţiilor cuprinse în prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli."

Mai mult, prevederile H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuare în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, art. 1 alin. (4) lit. d) definesc noţiunea de cheltuială eligibilă, ca fiind:

"costuri directe eligibile reprezintă costurile care pot fi atribuite unei anumite activităţi individuale din cadrul operaţiunii şi pentru care poate fi demonstrată legătura cu activitatea în cauză."

Susţinerea recurentei reclamante în sensul că H.G. nr. 759/2007 se referă la conformitatea cheltuielii cu dispoziţiile legale, iar nu la conformitatea tuturor actelor şi operaţiunilor efectuate în derularea procedurii de achiziţie publică, este lipsită de logică, în condiţiile în care art. 2 din hotărâre stipulează că "(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2): (...); c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006; d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare".

Or, o cheltuială este conformă cu contractul de finanţare şi cu legislaţia dacă este efectuată cu respectarea tuturor prevederilor acestora.

În cauză, s-a constatat că beneficiara finanţării nu a respectat dispoziţiile în materia achiziţiilor publice şi ale Contractului de finanţare nr. x, care fac referire expresă la acordarea finanţării sub condiţia respectării integrale a prevederilor contractuale.

Existenţa suspiciunii de neregulă, reţinută şi de instanţa de fond, s-a fundamentat pe verificările efectuate la faţa locului, iar la data de 22.10.2015, prin întocmirea ultimului raport de verificare, în care s-a constat necesitatea remedierii unor lucrări şi luarea măsurilor ce se impun pentru ca lucrările să corespundă standardelor de calitate din contract, după ce în prealabil pârâta a mai făcut şi alte verificări la faţa locului.

Problema centrală a cauzei rezidă aşadar în constatările şi concluziile raportul de verificare la faţa locului, echipa de control a AM POS Mediu a reţinut că sumele facturilor aferente tronsoanelor în care nu s-au putut certifica executarea lucrărilor conform contractului de finanţare, până la remedierea situaţiei, adică până la execuţia corespunzătoare a lucrărilor şi verificarea acestora de către reprezentanţii AM POS Mediu sunt neeligibile.

Deşi, reclamanta a fost atenţionată cu privire la existenţa unor nereguli şi neconformităţi, aceasta nu a procedat la remedierea tuturor neregulilor constatate, potrivit proiectului şi documentaţiei tehnice aferente, motiv pentru care s-a aplicat corecţie financiară în sumă de 194.596 RON.

Nu în ultimul rând, este de remarcat că recurenta -reclamantă nici nu a dovedit cu documente aducerea la îndeplinire a celor constatate în teren, aşa cum i s-a pus în vedere şi în raportul de verificare nr. 3592/22.10.2015 emis de M.F.E.-D.G.P.I.M. AM POS Mediu.

Încadrarea împrejurărilor descrise de care pârât s-a făcut cu trimitere la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi la H.G. nr. 759/2007, astfel că aşa cum reiese din materialul probator administrat în cauză, prin prisma prevederilor legale menţionate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a acestora.

Înalta Curte reţine că s-a evidenţiat, atât în practica judiciară naţională cât şi cea europeană, că săvârşirea unor nereguli, definite ca fiind abateri de la reglementările naţionale, europene, a prevederilor contractului de finanţare, precum şi de la principiile liberei concurenţe şi al egalităţii de tratament, nu este necesară probarea prejudiciului, întrucât caracterul neeligibil al acestor cheltuieli atrage recuperarea fondurilor acordate, iar impunerea în sarcina autorităţii de implementare a obligaţiei de a proba ipotetic certitudinea producerii unui prejudiciu, când este de vorba de cheltuieli neeligibile, nu constituie o cerinţă prevăzută de obligaţiile legale naţionale şi europene sau cele contractuale asumate.

În consecinţă, având în vedere că prima instanţă şi-a fundamentat hotărârea atât în fapt cât şi în drept pe argumente convingătoare, a interpretat şi a aplicat în mod corect normele de drept substanţial relevante, instanţa de control judiciar apreciază că recursul formulat în cauză este nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. împotriva sentinţei civile nr. 281 din 22 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.