Passive procedural standing of the Ministry of Finance in public servant wage reclassification disputes

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare in judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I Civilă sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., au solicitat în contradictoriu cu paraţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtei - Curtea de Apel Bucureşti, de a emite începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) Decizii de încadrare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinita în cadrul instanţei,

- obligarea paraţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti să reîncadreze personalul, conform dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 începând cu data de 09.04.2015, sa se stabilească corect modul de calcul privind drepturile salariale lunare la care au dreptul, si in acest sens sa plătească in solidar reclamanţilor diferentele salariale aferente perioadei, incepand cu data de 09.04.2015 si pana la data pronunţării sentinţei, precum si in continuare, sume care vor fi reactualizate in raport de indicele de inflaţie aplicat de la data de 09.04.2015 si pana la data plaţii efective, precum si a dobânzii legale aferente acestor drepturi începând cu data scadentei si pana la data efectiva a plaţii;

- Obligarea paratului Ministerul Justiţiei sa emită in favoarea reclamanţilor grilele de salarizare privind noul salariu de încadrare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015;

- obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure Ministerului Justiţiei in termen de cel mult 3 luni de la data pronunţării unei hotărâri definitive sumele necesare acordării drepturilor salariale in favoarea reclamanţilor

- obligarea pârâţilor la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti ca la emiterea deciziilor să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în salariul de încadrare brut lunar de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Tribunalul Vrancea, prin Sentinta civilă nr. 208/12.04.2016, a declinat competenta de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucureşti având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată prin care se solicită reîncadrarea reclamanţilor şi emiterea grilelor de salarizare privind noul salariu de încadrare în legătură cu care există norme de competenţă materială şi teritorială speciale şi exclusive, pe de altă parte, instanţa a admis excepţia şi a declinat competenţa de judecată a prezentei cauze către Curtea de Apel Bucureşti- sectia contencios administrativ si Fiscal.

La rândul său, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6291 din 17 iunie 2016, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Învestită cu soluţionarea cauzei Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si Fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3210 din 25 octombrie 2016 a admis acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul de Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice, a obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti să emisă deciziile de încadrare salarială pentru fiecare reclamant cu aplicarea dispoziţiilor Legii 71/2015 şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii pentru fiecare reclamant a diferenţelor salariale rezultate, începând cu 9.04.2015, la zi.

De asemenea, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Impotriva sentinţei civile nr. 3210 din 25 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei de drept al demersului său procesual,în mod generic, prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive, şi, pe cale de conscinţă, respingerea actiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 6 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Ca element esenţial de nelegalitate a sentinţei recurate, în susţinerea motivului de nelegalitate încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a constatat că are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care prin calitatea procesuală se desemnează titularul dreptului de a acţiona în justiţie şi în acelaşi timp persoana împotriva căreia se poate exercita acţiunea. Calitatea procesuală se determină în concret, în raport de litigiul dedus judecăţii, deoarece în cadrul unui raport juridic litigios numai o anumită persoană poate fi reclamantă, respectiv pârâtă.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă) şi, pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana obligată în acelaşi raport juridic(calitate procesuala pasivă).

Aceasta obligaţie îşi are temeiul în art. 194 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecata trebuie sa cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum.şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia. Prin indicarea pretenţiei sale, precum şi a împrejurărilor de fapt şi de drept pe care se bazează această pretenţie, reclamatul justifică îndreptăţirea pe care o are de a introduce cererea'sa împotriva unui anumit pârât.

În susţinerea acestei excepţii a învederat faptul că, faţă de raportul juridic dedus judecăţii, prin care se pretinde realizarea efectelor raporturilor de serviciu ale reclamanţilor personal din sistemul judiciar, nu justifică legitimitate procesuală pasivă în cauză.

Relativ la drepturile afirmate în cauză, astfel cum au fost identificate prin cererea de chemare în judecată, individualizarea obligaţiilor corelative, exclude Ministerul Finanţelor Publice ca subiect al raportului juridic pentru petitul ce expune pretenţii inerente raporturilor de serviciu,

Revenind la procesul de asigurare a fondurilor necesare stingerii unor obligaţii pecuniare sustenabile, ab iniţio de la bugetul generai consolidat, procedura reclamă implicarea Ministerului Finanţelor Publice, căruia, în calitate de autoritate cu prerogative în execuţia bugetului general consolidat, îi revine obligaţia de a confirma existenţa resurselor bugetate pentru stingerea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în limitele cărora aprobă deschideri de credite bugetare.

Apreciază recurentul- pârât că părţi în dosar ar trebui să fie doar reclamantul şi instituţia publică angajatoare ca pârât, urmând ca, în cazul admiterii acţiunii, pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite, să solicite Ministerului Finanţelor Publice fie o alocare de fonduri - deschidere de credite, fie demararea unei proceduri de rectificare bugetară, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii- reclamanţi A., B., C., D., E. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului promovat în cauză ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Deliberând asupra prezentului recurs, sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, prin prisma probelor administrate, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează:

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Aşa cum reiese din lucrările dosarului, intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând printre altele şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure Ministerului Justiţiei în termen de cel mult 3 luni de la data pronunţării unei hotărâri definitive sumele necesare acordării drepturilor salariale in favoarea reclamanţilor

Este adevărat că reclamantii nu au raporturi de munca/serviciu încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice, pentru a se putea raporta la drepturi şi obligaţii izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaţionale şi că pretenţiile reclamanţilor, solicitate prin cererea de chemare în judecată pe calea contenciosului administrativ, reprezinta drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către autoritatea publică în sarcina căreia sau născut aceste drepturi.

Însă, în aplicarea dispoziţiilor art. 60 din C. proc. civ. raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de către instituţiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul de lege.

Instituţia chemării în garanţie este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanţa rezolvă atât cererea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie printr-o singură hotărâre - cu excepţia reglementată de art. 63 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, situaţie în care instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate în mod separat.

Pretenţiile menţionate pe calea chemării în garanţie de către instituţia bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acţiuni ulterioare în instanţă, în considerarea celor ce succedă.

Procedura legală de executare de către instituţiile publice a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligaţia de diligenţă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuţiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) şi i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 şi 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

În mod corelativ obligaţiei de diligenţă ce revine instituţiilor publice în temeiul şi în executarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a efectua

În concluzie, atât timp cât între debitorul obligaţiei de plată deduse judecăţii, respectiv instituţia publică obligată la plată, şi chematul în garanţie, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, apare ca relevantă, aplicarea sau incidenţa Deciziei nr. 10 din 19 septembrie 2011 referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 60 din C. proc. civ. raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, vizând acordarea unor drepturi de natura salariala personalului bugetar(RIL Recurs in interesul legii/Decizie ICCJ din 19-09-2011)

Ca atare, instanţa în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Miniseterul Finanaţelor Publice este nefondată, întrucât conform Legii 500/2002 privind finanţele publice acesta repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel încât este evident că are calitate procesual pasivă în cauză.

În considerarea tuturor argumentelor înfăţişate, apreciind ca legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, Înalta Curte va respinge aşadar ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 3210 din 25 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 3210 din 25 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.