Fiscal inspection suspension appeal rejected for failure to show well-founded case and imminent damage.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 07.09.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. 64/29.08.2018 emisă în baza Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 168/29.08.2018 şi a procesului-verbal BVB-AIF, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 139/F/2018 din 03 octombrie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect suspendare executare Dispoziţie obligatorie nr. 64/29.08.2018.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte cazul bine justificat, din Raportul de inspecţie economico-financiară nr. 168/29.08.2018, rezultă că perioada supusă verificării a fost 01.01.2014-31.12.2014. În Raport se precizează că perioada supusă verificării a făcut obiectul mai multor controale lunar, control ex-ante, fiind încheiat un număr de 12 acte de control, note unilaterale, temeiul legal al verificării fiind art. 7 din O.U.G. nr. 94/2011.

S-a arătat, totodată, că obiectivul prezentei inspecţii îl reprezintă controlul ulterior privind modul de utilizare a sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru perioada 01.01.2014-31.12.2014.

Din dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 94/2011 rezultă că inspecţia economico-financiară se exercită separat sau combinat, sub forma controlului ex-ante, a controlului operativ şi a controlului ex-post (ulterior).

Aşadar, reţine instanţa exercitarea controlului ulterior (ex-post) poate fi considerat de plano nelegal, întrucât legea permite verificarea activităţii operatorilor economici aferente exerciţiilor financiare încheiate.

Referitor la necompetenţa organelor de control în stabilirea obligaţiei de a aplica viza de control financiar-preventiv şi inaplicabilitatea O.G. nr. 119/1999 pentru societatea reclamantă.

Examinând aparenţa dreptului, instanţa a reţinut că aceasta este în favoarea legalităţii actului administrativ financiar, întrucât potrivit art. 26 din O.G. nr. 119/1999, acest act normativ se aplică şi altor persoane juridice decât instituţiilor publice, dacă acestea gestionează fonduri publice (sume alocate de la bugetul de stat, conf. art. 2 lit. k) cu orice titlu. Din raport pct. 3.4 rezultă că 82,35% din veniturile realizate de operatorul economic în anul 2014 provine din subvenţie de la bugetul de stat.

Referitor la depăşirea perioadei de inspecţie din perspectiva perioadei de suspendare nejustificată a inspecţiei, instanţa a apreciat că dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2011 nu se completează cu dispoziţiile Codului de Procedură Fiscală, având în vedere natura dispoziţiei obligatorii (act administrativ financiar cu caracter individual), pentru aceleaşi raţiuni, instanţa a apreciat că reclamanta nu este supusă obligaţiei depunerii cauţiunii prevăzute de art. 278 Codul de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului proporţionalităţii, în lipsa unei culpe din partea societăţii, instanţa a reţinut că acest aspect urmează a fi apreciat de instanţa investită cu cercetarea legalităţii dispoziţiei obligatorii.

Conchide în sensul că, instanţa investită cu cererea de suspendare a apreciat că dispoziţia obligatorie, în care sunt validate concluziile Raportului de inspecţie economico-financiară, ce totalizează 101 pagini, este motivată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 139/F/2018 din 03 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.,invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În criticile de nelegalitate expuse, reluând apărările formulate în faţa instanţei de fond, recurenta reclamantă arată că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, au fost prezentate în faţa instanţei de fond patru aspecte de natură a arăta aparenta vădită nelegalitate. Astfel, pe lângă faptul că dispoziţia obligatorie nu este motivată preluându-se exact conţinutul actului administrativ fiscal cu privire la care se făcea vorbire şi care este suspendat prin efectele deciziei Înaltei Curţi, s-a făcut dovada depăşirii perioadei de inspecţie economico-financiară fără să existe o motivaţie în acest sens sau dispoziţii care să impună suspendarea şi reluarea. În acest sens, solicită să fie avută în vedere nota de şedinţă depusă înainte de acest termen de judecată prin care s-a arătat că instanţa fondului a solicitat intimatei-pârâte să depună aceste dispoziţii, însă acestea nu au fost depuse astfel că nu s-a justificat depăşirea perioadei de inspecţie, cu consecinţa imposibilităţii emiterii dispoziţiei obligatorii.

În continuare a mai susţinut că soluţia instanţei de fond se axează pe faptul că nu am fi făcut dovada cazului bine justificat întrucât motivele prezentate de subscrisa în susţinerea acestei condiţii nu au fost suficiente şi hotărâtoare pentru ca instanţa de judecată să îşi formeze o convingere dincolo de orice îndoială căci acesta există. De aici şi eroarea în care s-a aflat instanţa de fond la soluţionarea cererii,întrucât obligaţia instanţei este doar de a pipăi fondul şi de a stabili dacă, cel puţin la o analiză sumară, există indicii că actul administrativ este emis în asemenea condiţii încât este afectată însăşi prezumţia de legalitate a actului, respectiv că, dacă s-ar permite punerea acestuia în executare, reclamanta ar suferi un prejudiciu ireparabil sau greu de reparat, respectiv o perturbare gravă a activităţii.

Arată că, asa cum a demonstrat cu argumente irefutabile, efectele unei executări silite a recurentei pentru suma exorbitantă şi total nejustificată impusă subscrisei nu se vor răsfrânge doar asupra societăţii noastre dar si asupra altor societăţi aflate in conexiune directa si totala cu subscrisa datorita specificului activităţii.

Astfel, măsura impusă prin actul de control, se referea la control financiar preventiv la nivelul societăţii recurente şi nu viza de control aplicata de organele statului special abilitate in acest sens. Nu se poate obtine niciun fel de suma cu titlu de compensatie în aceasta activitate fără ca nota de fundamentare să fie vizată de organele de control de la nivelul ANAF prin organismele competente.

Susţine recurenta că este absolut ilogic, să existe controale, să nu fie sesizată nicio neregulă şi după patru ani să se efectueze alte controale care să concluzioneze contrariul, dar cu toate acestea să se calculeze accesorii.

De altfel, atât Dispoziţia obligatorie 64/29.08.2018 cât şi Raportul de inspecţie economic financiară aferent nu conţin nicio analiză proprie a datelor prezentate de contribuabil pentru a putea verifica raţionamentul funcţionarului, ci ambele acte nu sunt altceva decât o preluare servilă a conţinutului RIF x/2016 act ale cărui efecte (în funcţie de diferitele forme pe care le-a prezentat) au fost suspendate prin sentinţele nr. 157/28.10.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016.şi nr. 17/2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 ambele aparţinând Curţii de apel Braşov.

Referitor la iminenţa unei pagube, recurenta a arătat că indicatorii economico-financiari la zi sunt redaţi în ultimul bilant şi în balanta de verificare (depuse în fata instantei) şi demonstrează faptul ca recurenta este un contribuabil exemplar care achită taxe şi impozite şi care functionează în conditii de deplină legalitate şi conformitate. Urmează să se constate că, din cauza cuantumului foarte ridicat al debitelor supuse executării, diminuarea veniturilor societăţii cu suma respectivă va crea un dezechilibru major, punând în pericol blocarea întregii activităţi, cauzând un prejudiciu material,viitor şi previzibil, cuantificabil prin punerea în imposibilitatea de a executa şi de a respecta contractele comerciale în curs de desfăşurare, fapt care va atrage penalităţi de întârziere şi va cauza grave perturbări activităţii firmelor beneficiare, inclusiv societăţi cu capital de stat.

Susţine în continuare că fluxul direct pentru traficul de marfă ar putea să nu mai fie asigurat, întreruperea circulatiei pe tronsoanele de cale ferată prejudiciind grav atât societăţile transportatoare cât şi societăţile beneficiare ale transportului de marfă, astfel că livrarea mărfurilor nu se va mai putea realiza la/de la punctele de lucru de destinatie (depozite, rampe de încărcare/descărcare).

De asemenea, funcţionarea liniilor uzinale sau industriale aparţinând întreprinderilor şi combinatelor care dispun de asemenea linii ce deservesc procesele tehnologice ale acestora, asigurând accesul vagoanelor până în incinta întreprinderii sau combinatului respectiv, prin statia uzinală sau statia CFR din zona sectiilor de circulatie neinteroperabile închiriate de S.C. B. S.R.L, ar mai putea sa nu mai fie asigurate.

Faţă de acestea recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Arată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii în mod cumulativ a condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminenta, astfel cum sunt prevăzute in mod imperativ prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu dispoziţiile art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală. Nu este suficient ca reclamanta să afirme existenta unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundata, să permită formarea unui dubiu serios, după cum prevede legea, asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate sa fie răsturnata.

La rândul său recurenta -reclamantă a depus note de şedinţă la care ataşat un set de înscrisuri precum şi soluţiile pronunţate de Curtea de Apel Braşov în alte cauze în ceea ce o priveşte pe reclamantă. Referitor la acţiunea în anulare, indică dosarul nr. x/2018 cu termen la data de 12 iunie 2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările/notele de şedinţă reciproce, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat faţă de conţinutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat şi nu se impune reformarea hotărârii instanţei de fond, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Circumstanţele cauzei sunt de necontestat, în sensul că recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L a urmat calea prevăzută în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a obţine suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. 64/29.08.2018 emisă în baza Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 168/29.08.2018 şi a procesului-verbal BVB-AIF, prin care s-a dispus măsura ״reorganizării״ activităţii de control financiar preventiv, pe motivul lipsei vizei de control financiar-preventiv pe contractele comerciale încheiate cu persoanele afiliate precum şi măsura înregistrării în contabilitate a unor creanţe bugetare în sumă de 101,147,03839 RON, reprezentând compensaţie necuvenită" de 69.761.389,34 Iei, accesorii aferente calculate de la data de 01.02.2015 până la 31.07.2018, în sumă de 31.385.649,05 RON.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se sprijină, care cuprind motive contradictorii sau motive străine de natura pricinii, din perspectiva faptului că instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii soluţiile date în cauze similare, prin care s-a dispus suspendarea executării dispoziţiilor obligatoriii emise de pârâtă.

Totodată, în susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile procedurale în materia motivării hotărârii.

Înalta Curte constată că, în speţă, nu este îndeplinită ipoteza invocată de către recurenta-reclamantă, sentinţa recurată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, curtea de apel a reţinut că, în considerarea competenţei de plină jurisdicţie a instanţei în analiza de legalitate şi temeinicie a cererii cu care a fost învestită.

În acest context, Înalta Curte reţine că neluarea în considerare a tuturor probelor şi argumentelor supuse dezbaterii în faza judiciară ar lipsi de conţinut şi efectivitate contenciosul actelor administrativ - fiscale prin trimiterea la Legea nr. 554/2004.

În condiţiile în care instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a analizat probatoriul administrat şi a indicat normele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, Înalta Curte apreciază că soluţia nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de casare invocat.

Nu în ultimul, trebui menţionat că judecătorii trebuie să soluţioneze în mod imparţial cauzele deduse judecăţii, în baza faptelor şi în conformitate cu legea.

În conformitate cu acest principiu, nimeni nu poate să dea dispoziţii, să facă sugestii sau să impună judecătorului cum să soluţioneze un anumit litigiu, atât aprecierea stării de fapt, cât şi opţiunea privind modul de aplicare a legii în fiecare caz concret sunt şi trebuie să rămână expresia convingerii intime a judecătorului, pe care acesta trebuie să şi-o formeze fără niciun fel de influenţă sau ingerinţă exterioară.

Criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente cauzei sunt, de asemenea, nefondate.

Este de menţionat că referitor la condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului a cărei suspendare se solicită.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

Soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul respingerii cererii, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, corelate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.

Cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurarea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, poate fi reţinut pe baza unor indicii evidente de răsturnare a prezumţiei de nelegalitate, uşor decelabile, fără a se prejudeca fondul litigiului.

Judecătorul cauzei are, în acest scop, un drept de apreciere asupra împrejurărilor de fapt şi de drept ce pot fi încadrate în definiţia cazului bine justificat, efectuând o analiză sumară a aparenţei dreptului, cu respectarea cerinţei asigurării unui echilibru rezonabil între interesul public şi interesul privat al persoanei care se consideră vătămată.

Aşa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar recurenta-reclamantă a invocat, drept principal indiciu de nelegalitate a deciziei administrative, existenţa unei nelegalităţi la întocmirea actelor contestate, accentuând faptul că inspectia la societatea recurentă s-a finalizat la data de 28 august 2018, cu mult peste expirarea termenului limită impus de dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 din Codul de procedură fiscală coroborate cu dispoziţiile din O.U.G. nr. 94/2012.

Totodată, se arată de către recurentă că există o contradicţie între concluziile actelor de control anterioare care au relevat respectarea legii şi controlul finalizat cu dispoziţia obligatorie.

Curtea de Apel a stabilit că, din împrejurările indicate de reclamantă, nu se poate deduce o îndoială evidentă asupra legalităţii actului, concluzie pe care Înalta Curte şi-o însuşeşte.

Instanţa fondului, în mod corect s-a mărginit la o verificare formală a îndeplinirii cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi cu atât mai mult cu cât legiuitorul naţional nu a definit conţinutul sintagmei "caz bine justificat", abordarea cererii de suspendare a executării actului administrativ a fost o abordare complexă, în raport de legea internă şi din perspectiva normelor europene, respectiv Recomandarea nr. R (89)8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei (România fiind membru al Consiliului Europei).

Prin Recomandarea arătată se subliniază că autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ţină seama de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezentate, mai ales atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de legalitatea actului administrativ.

În acest context legal, soluţia Curţii de Apel a fost corect argumentată în sensul că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

Ca tare, în susţinerea cererii de suspendare formulate în privinţa celei dintâi condiţii prevăzute de legiuitor, reclamanta a invocat " nemotivarea" actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, precum şi aspecte care vizează netemeinicia măsurii dispuse.

După cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa constantă, nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ demonstrează îndeplinirea "cazului bine justificat", ci doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, declarate neconstituţionale etc.

În esenţă, motivarea actului administrativ fiscal constituie una din condiţiile de legalitate şi validitate a acestuia şi o garanţie împotriva arbitrariului şi excesului de putere ale autorităţilor administraţiei publice, astfel că un act administrativ trebuie să cuprindă elementele de fapt şi de drept care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului, neputând fi limitată la enumerarea ad literam a unor texte de lege, ci trebuie să conţină elementele de fapt care să permită pe de o parte destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile acestuia, iar pe de altă parte, să facă posibilă instanţei exercitarea controlului de legalitate.

Însă toate aceste aspecte vizând consistenţa şi temeinicia motivării actului administrativ pot fi analizate de către instanţa investită cu fondul cauzei, şi anume cu anularea actului administrativ contestat, iar nu într-o acţiune având ca obiect suspendarea executării actului, când judecătorul este chemat "a pipăi" aparenta dreptului, limitându-şi verificările strict la împrejurările vădite de fapt şi de drept care au puterea de a genera o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, împrejurare care, în cazul de faţă, ar putea fi nemotivarea totală a actului administrativ .

Or, din simpla lecturare a Raportului de inspecţie economico-financiară se constată că aceasta este motivat atât în drept, cât şi în fapt, motivare care să permită destinatarului să afle ce anume i se impută şi măsurile dispuse.

Aşadar, nu poate fi reţinută, eroarea/contradicţia evidentă de calcul aptă să pună la îndoială legalitatea deciziei astfel cum susţine recurenta, iar cenzurarea modului în care a fost stabilită obligaţia societăţii recurente depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ. Cercetarea aspectelor de nelegalitate substanţială invocate de reclamantă necesită administrarea probatoriului şi o analiză aprofundată, neputând, astfel, face obiectul analizei în cadrul procedurii sumare reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la paguba iminentă a cărei constatare se impune conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut în practica judiciară că valoarea şi caracterul executoriu al actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării nu reprezintă, în sine, un motiv pentru acordarea suspendării şi nu fac dovada, prin ele însele, a îndeplinirii cerinţei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente.

Dimpotrivă, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune analizarea cerinţei menţionate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată.

Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat. Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Reclamanta susţine că este dovedită paguba iminenta raportat la consecinţele ce vor decurge din punerea în executare imediată a actului atacat, la faptul că executarea ar fi de natură să destabilizeze situaţia financiară a societăţii, i-ar perturba în mod grav funcţionarea.

Raportat la definiţia legala a pagubei iminente, instanţa constată că motivarea reclamantei în acest sens nu este pertinentă, neputând, în absenţa altor factori dovediţi, sa se încadreze în noţiunea de "paguba iminentă".

Nu in ultimul rând, în ceea ce priveşte iminenţa unei pagube, fără a respinge de plano ideea încadrării privării recurentei - reclamante la o analiză în definiţia cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că verificarea îndeplinirii acestei cerinţe a devenit inutilă, atâta vreme cât art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, iar, aşa cum rezultă din cele expuse anterior în speţă nu există un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ, aspect reţinut şi de Curtea de Apel.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 139/F/2018 din 03 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 139/F/2018 din 03 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.