CNA sanction for defamation in debate program upheld; appeal against annulment of 20,000 RON fine dismissed as unfounded

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare in judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2016 din 04.05.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliului National al Audiovizualului solicitând anularea Deciziei nr. 243/07.04.2016 şi exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, în fapt, în cadrul şedinţei din data de 07.04.2016, Consiliul a adoptat Decizia nr. 243 (anexa 1), a cărei anulare o solicită, prin care a fost sancţionat cu amenda de 20.000 RON, având ca temei pretinsa încălcare, în cadrul unor programe difuzate de postul de televiziune A., a prevederilor art. 40 alin. (1) si (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

2.1. Hotărârea pronunţată în cauză

Curţea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3410 din 07 noiembrie 2016, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

2.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 3410 din 07 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 488 alin. (1)pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, anularea Deciziei nr. 243/07.04.2016 si exonerarea reclamantei de la plata amenzii in cuantum de 20.000 RON.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 40 alin. (1) din decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011 privind codul de reglementate a conţinutului audiovizual.

Recurenta-reclamantă a susţinut că judecătile de valoare nu sunt supuse obligaţiei prevăzută de art. 40 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 220/2011, în sensul că opinia unei persoane despre activitate altei persoane, poate fi difuzată fără a fi necesar ca a doua persoană să işi exprime punctul de vedere cu privire la opinia exprimată cea dintâi.

Aşa cum a mai arătat recurenta că instanţa de fond a menţinut o sancţiune aplicată de intimată împotriva exercitării dreptului la liberă exprimare soluţia dată fiind motivată pe ideea că recurenta nu a solicitat un punct de vedere de al unei persoane cu privire la opiniile critice şi nu la acuzaţii factuale, exprimate la adresa sa.

În continuare recurenta critică soluţia instanţei de fond sub aspectul că aceasta nu a lua în considerare faptul că limbajul folosit pentru exprimarea mesajului critic s- a situat la limitele mai largi conferite libertăţii de exprimare a presei.

S-a mai relevat că programul prezentat de reclamantă, prin postul său de televiziune, nu încalcă nicio normă legală, astfel că măsura sancţionatorie este abuzivă. Dreptul la libera exprimare, s-a adăugat, se bucură de o protecţie absolută iar exercitarea acestuia poate fi limitată, prin excepţie, numai în baza legii.

Conchide recurenta, în argumentele prezentate în susţinerea recursului, că instanţa de fond a încălcat principiile de natură normativă care reiese din jurisprudenţa CEDO.

2.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, intimatul a punctat îndeosebi aspectele care vizează anularea deciziei. Intimatul a precizat că decizia ce a format în speţă obiectul controlului de legalitate se întemeiază pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt CNA aplicând standarde conforme principiilor art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, că legislaţia care guvernează domeniul audiovizualului respectă şi ocroteşte, în egală măsură, libertatea de exprimare dar şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în concordanţă cu legislaţia europeană în această materie şi că radiodifuzorul, deşi a mai fost sancţionat anterior, pentru încălcarea aceloraşi norme.

2.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse de recurentă, raportat la actele şi lucrările dosarului şi faţă de prevederile legale incidente dar şi de apărările formulate de intimatul-pârât CNA prin întâmpinarea la motivele de recurs, reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile reclamantei vizând nelegalitatea Deciziei CNA nr. 243/07.04.2016, în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de contencios cu solicitarea de anulare a Deciziei CNA nr. 243/07.04.2016 şi de exonerare de plata amenzii în cuantum de 20.000 RON ce i-a fost aplicată, arătând că în mod nelegal s-a reţinut de către autoritatea intimată că ar fi încălcat mai multe prevederi din legislaţia audiovizuală referitoare la emisiunea "Punctul de întâlnire" difuzată în data de 21 februarie 2016 şi, ulterior în cadrul grupajelor informative din 22 februarie 2016.

Conform raportului de monitorizare, în emisiunea de dezbatere "Punctul de întâlnire" din 21.02.2016 împreună cu invitaţii s-a discutat despre acţiunea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în legătură cu decizia de confiscare a sediului B. şi despre mitingul care a avut loc în Piaţa Constituţiei, iar în grupajul informativ din data de 22.02.2016 a fost difuzat un fragment din emisiunea din data de 21.02.2016.

Contrar celor reafirmate de recurentă prin recursul promovat şi în acord cu cele statuate de prima instanţă, Înalta Curte reţine, că Decizia de sancţionare s-a întemeiat pe raportul de monitorizare întocmit cu privire la emisiunea menţionată, reţinându-se că în cadrul emisiunii au fost făcute afirmaţii grave la adresa a doi jurnalişti, respectiv C. de la E. şi F. de la G., afirmaţii de natură să afecteze demnitatea şi imaginea, emisiune din care au fost prezentate fragmente în mai multe ediţii de ştiri din 22 februarie 2016, astfel că membrii Consiliului au constatat că folosirea în cadrul unui program audiovizual a unor expresii jignitoare, de natură a afecta demnitatea umană este contrară reglementărilor legale.

Hotărârea de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată şi de menţinere a deciziei atacate este legală şi temeinică, întrucât instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale incidente în cauză şi elementele de fapt dovedite prin probele administrate, soluţia fiind argumentată în mod convingător.

Dreptul la liberă exprimare invocate de recurentă consacrat şi afirmat ca atare în practica CEDO, dar şi în legislaţia internă nu a fost nesocotit în cazul recurentei câtă vreme, actele şi lucrările dosarului au demonstrat că autoritatea intimată, în mod justificat a reţinut că emisiunea s-a transformat într-un act de acuzare la adresa celor doi jurnalişti, cu privire la care s-a afirmat că au o viziune de tip nazist şi că articolele publicate au transmis fără putinţă de tăgadă un mesaj cu caracter nazist.

De altfel, în ceea ce priveşte dreptul la libera exprimare prevăzută de dispoziţiile art. 10 din CEDO acesta nu are un caracter absolut, necondiţionat, ci exercitarea acestei libertăţi comportă limitări potrivit art. 10 paragr. 2.

Spunem că, prin prisma reglementărilor interne şi europene, demnitatea umană este un drept fundamental ocrotit cu precădere, chiar şi înaintea dreptului la liberă exprimare care poate fi supus anumitor formalităţi, condiţii restrângeri sau sancţiuni, prevăzute de lege într-o societate democratică.

Or, atâta timp cât aceste opinii au fost transmise în spaţiul public reprezentat de televiziune şi comunicate telespectatorilor este clar că exprimarea acestor opinii se supun dispoziţiilor legale ce reglementează domeniul audiovizual.

Invocarea jurisprudenţei CEDO ca motiv de netemeinicie a sancţiunii, că nu poate exista justificare legală sau jurisprudenţială pentru a tolera în cadrul unei emisiuni televizate a unor acuzaţii, fără suport probator, fapta fiind de natură a prejudicia şi dreptul la imagine al persoanei la adresa căreia erau aduse acuzaţiile respective, ipoteză reglementată distinct de dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (3) din Codul audiovizualului.

A accepta susţinerile recurentei, ar însemna a valoriza libertatea presei până la extrem ceea ce nu poate fi acceptat într-o societate democratică în care sunt garantate în egală măsură şi drepturile personalităţii, ceea ce impune, printre altele, şi respectarea reputaţiei, a demnităţii, a dreptului la imagine a persoanelor publice sau particulare deopotrivă. Cu titlul de exemplu "dl. H. a afirmat că domnii D. şi F. "au pus pe hârtie teoria băsistă potrivit căreia pensionarii sunt nişte asistaţi social şi trebuie să, încet, încet să iasă din sistem", moment în care unul din invitaţii emisiunii, dl. I. a intervenit şi a precizat că, înainte de a fi "băsistă", această teorie a fost una nazistă, insistând asupra acestui aspect.

Moderatorul emisiunii a menţionat că paralela făcută de dl. I. este una "cât se poate de corectă" şi a concluzionat că mesajele postate şi publicate de jurnaliştii C. şi F. sunt mesaje "de tip nazist".

Faţă de cele menţionate anterior nu se poate reţine nici critica recurentei privind nelegalitatea deciziei întrucât ar încălca dispoziţiile art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din CEDO.

Nu în ultimul rând, faţă de susţinerile recurentei referitoare la faptul că afirmaţiile retinute şi redate în emisiune, reprezintă judecăţi de valoare, şi nu acuzaţii factuale, nu pot fi reţinute. Părerea personală va fi spusă în nume propriu şi nu va fi exclusiv despre celălalt, fiind exprimată în mod direct, clar, asumat iar cel ce va comunica astfel va permite întotdeauna spaţiu şi timp de exprimare şi celui căruia i se adresează, creând un dialog, iar nu un monolog surd.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Reţinând aşadar că nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante, faţă de consideraţiunile sus arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 3410 din 07 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.