Admissibility of annulment challenge against prime minister's control body report as non-administrative act
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a private limited company, upholding the appellate court's dismissal of the action as inadmissible, leaving the lower instance judgment in force. The dispute involved a challenge to a control report issued by the Prime Minister’s Control Body, in which the plaintiff argued the document harmed its reputation and blocked financing for energy investments, seeking its partial annulation. The court ruled that the control report does not constitute an individual administrative act under Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004 because it is merely an informational document or notification to competent authorities and prosecution services that does not produce direct legal effects; consequently, it is not subject to judicial review in administrative litigation proceedings, and the claimant’s remedies must be sought through other procedural channels.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 483 C. proc. civ, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 1 lit. g) din O.U.G. nr. 2/2010, art. 490 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ; Admissibility of annulment challenge against prime minister's control body report as non-administrative act: The dispute involved a challenge to a control report issued by the Prime Minister’s Control Body, in which the plaintiff argued the document harmed its reputation and blocked financing for energy investments, seeking its partial annulation. The court ruled that the control report does not constitute an individual administrative act under Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004 because it is merely an informational document or notification to competent authorities and prosecution services that does not produce direct legal effects; consequently, it is not subject to judicial review in administrative litigation proceedings, and the claimant’s remedies must be sought through other procedural channels.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground cited in the dispositive for rejecting the appeal as unfounded, reflecting the principle that the administrative court lacks jurisdiction to annul the control report.
Procedural rule cited in the dispositive to formally dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare iî judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Secretariatul General al Guvernului, reprezentantul Corpului de Control al Primului Ministru, anularea în parte a Raportului de Control întocmit de pârât şi înregistrat sub nr. x/15.07.2015 prin care s-a constatat pretinsa prejudiciere a Municipiului Braşov ca urmare a acţiunilor desfăşurate de reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale în ceea ce priveşte identificarea acţiunilor A. ca una dintre cauzele acestei prejudicieri.
În drept au fost invocate prevederile art. 1, art. 8 alin. (1), art. 10, art. 18 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, art. 21, art. 31 alin. 1şi art. 51 din Constituţia României.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 170 din 10 noiembrie 2016, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretariatului General al Guvernului, invocată de pârâtul Guvernul României- Corpul de Control al Primului Ministru.
Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, invocată de pârâtul Guvernul României-Corpul de Control al Primului Ministru şi în consecinţă, respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Secretariatul General al Guvernului -Corpul de Control al Primului Ministru.
De asemenea, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâtul Guvernul României-Corpul de Control al Primului Ministru.
1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate
Împotriva sentinţei nr. 170 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
Învocând dispoziţiile art. 488 alin. pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum s-a precizat în notele de sedinţă transmise, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În criticile de nelegalitate expuse, reluând apărările formulate în faţa instanţei de fond, recurenta-reclamantă arată că, acţiunea formulata în fata Curţii de Apel Braşov este admisibila în condiţiile art. 2 alin. (1), lit. a), b) şi c) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportat la art. 1 lit. g) din O.U.G. nr. 2/2010.
Astfel, Raportul de control întocmit de Guvernul României - Corpul de Control al Primului-Ministru, înregistrat sub nr. x L./15.07.2015, este un act administrativ individual emis de o autoritate publică, reprezentând manifestarea unilaterală şi expresă de voinţa a unei autorităţi publice, realizata in scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice.
Arată în continuare că şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, rapoartele de control emise de către Corpul de Control al Primului-Ministru sunt considerate acte administrative în sensul art. 2 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004 - Decizia nr. 201 din 21 ianuarie 2014 pronunţată de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal in Dosarul nr. x/2010.
Referitor la interesul justificat de A. în promovarea cererii de chemare în judecată, arată că în cererea introductiva Raportul de control întocmit de Guvernul României - Corpul de Control al Primului-Ministru, înregistrat sub nr. x L/15.07.2015, a diminuat bonitatea A. în relaţia cu B., instituţie care, având în vedere "riscul reputational al A.", a decis sa suspende utilizarea facilităţilor de credit pe termen scurt, facand astfel imposibila accesarea creditelor necesare pentru dezvoltarea afacerii.
Ca urmare a întocmirii Raportului, A. a fost pusă în imposibilitatea de a accesa fondurile necesare pentru finanţarea unei investii de extindere a proiectului cu 5 noi agregate de producere a energiei electrice destinate furnizării serviciilor tehnologice de sistem administrate de CN Transelectrica S.A.), investiţie în valoare totala de 7.745.000 Euro. Finanţarea acestei investiţii a fost agreată prin emiterea unei oferte angajante de C.., dar, ca urmare a întocmirii Raportului si diseminării in mass-media a informaţiilor conţinute in acesta, oferta de finanţare a fost retrasa.
În fine, subliniază recurenta că, urmare a acţiunilor declanşate de Raportul de control, în data de 7 iulie 2015 A. a primit din partea B. o adresa de rezervare de drepturi de a acţiona în direcţia recuperării accelerate a creditelor.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, Reprezentantul Corpului de Control al Primului-Ministru, a despus întâmpinare cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., prin care a înţeles să invoce excepţia nulităţii recursului.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, atât intimatul-pârât, cât şi recurenta-reclamantă au depus note scrise.
În faza procesuală a recursului au fost administrate proba cu înscrisuri noi.
1.5. Procedura derulată în recurs
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 15 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată, actul administrativ vizat de cererea de anulare este Raportul de control întocmit de către Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru şi înregistrat sub nr. x/15.07.2015, prin care au fost efectuate verificări cu privire la prejudicierea Municipiului Braşov ca urmare a acţiunilor desfăşurate de reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale ale Municipiului în legătură cu activitatea societăţii "Centrala Electrică de Termoficare Braşov" S.A. având ca unic acţionar Municipiul Braşov (acte dosar Curte de Apel).
Ca atare, în vederea valorificării aspectelor constatate în Raportul de Control pârâtul Guvernul României - Corpul de Control al Primului Ministru a propus transmiterea raportului către instituţiile competente în soluţionarea aspectelor expuse, inclusiv la D.N.A.- Serviciul Teritorial Braşov, pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală.
Obiectul acţiunii specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în esenţă, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate solicita instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesul legitim.
Instanţa, soluţionând cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
În acest context, Înalta Curte reţine că obiectul cererii formulate de reclamantă nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunţate.
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat anularea în parte a Raportului de Control întocmit de pârât şi înregistrat sub nr. x/15.07.2015, supunând deci controlului de legalitate acest act prin care au fost efectuate verificări cu privire la prejudicierea Municipiului Braşov ca urmare a acţiunilor desfăşurate de reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale ale Municipiului în legătură cu activitatea societăţii "Centrala Electrică de Termoficare Braşov" S.A. având ca unic acţionar Municipiul Braşov.
Curtea constată că sunt supuse cenzurii instanţelor de contencios administrativ doar actele administrative, aşa cum au fost ele definite, în art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În esenţă, este vorba despre manifestările de voinţă ale autorităţilor publice, făcute în regim de putere publică, producătoare de efecte juridice prin ele însele, dar actul contestat de către reclamantă nu satisface această exigenţă, deoarece nu produce niciun efect juridic.
Or, înscrisul reprezintă un act de informare a prim-ministrului şi/sau de sesizare a organelor de urmărire penală competente, ca formă de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina organelor de control.
Pentru instanţa de contencios administrativ este indiferent dacă menţiunile cuprinse în acest raport sunt reale sau nu câtă vreme acesta nu este act administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ, deoarece nu este învestită cu puterea juridică de a le cenzura.
Desigur, un astfel de raport o poate leza pe recurentă (relaţii contractuale, etc) dar numai pe tărâm procesual, probator, căci ar putea fi utilizat ca mijloc de probă.
Sub acest aspect, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplineşte condiţiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.
III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Aşa fiind, instanţa de control judiciar nu poate primi criticile recurentului-reclamant, iar în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., pentru toate argumentele expuse, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 170 din 10 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.