Validity of administrative act cancelling occupational disease certification: failure to specify omitted documents and insufficient motivation of discretionary decision

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Olt la data de 10.02.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii prin primar, a solicitat anularea Hotărârii H 973/11.11.2015 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentele expuse în susţinerea acţiunii fapt, reclamantul a precizat că a fost angajat la S.C. Electrocarbon S.A. 33 de ani şi că pe toată perioada lucrată a fost expus la pulberi anorganice (SiO2), gaze şi vapori iritanţi, cărbune, cocs, fiind supuşi la suprasolicitare osteo - musculo - articulare.

Arată că, prin expunerea îndelungată la noxe şi suprasolicitări şi microclimatului nefavorabil, au fost diagnosticat de către Spitalul Judeţean Craiova, secţia de medicina muncii, cu boală profesională - SILICOZĂ, aşa cum rezultă din biletele de ieşire din spital, iar prim emiterea fişelor de declarare a bolilor profesionale şi respectiv a proceselor-verbale, Direcţia de Sănătate Publică, nu face altceva decât să confirme boala profesională dobândită (BP2).

Mai mult, confirmarea diagnosticului de profesionalitate a fost făcută nu numai de DSP - Biroul de medicina muncii dar şi de către ITM Olt şi Comisia de Pneumoconioze din Clinica de Medicina Muncii Craiova.

A invocat faptul că la data de 11.11.2015, Comisia de Experţi de Medicina Muncii a emis Hotărârea nr. H 973 prin care a anulat procesele-verbale şi fişele de declarare a cazurilor de boală profesională BP 2, emise de Direcţia de Sănătate Publică.

In opinia reclamantului, această hotărâre a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în materia bolilor profesionale, Ordinul 1256/443/2008 şi nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină.

Consideră şi că, prin hotărârea adoptată comisia a dat dovadă de rea credinţă, ignorând dosarele de cercetare pentru declararea bolilor profesionale al fiecărei persoane, raportându-se doar la obiecţiunile angajatorului cu ocazia încheierii procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională din data de 26.11.2014.

Reclamantul a menţionat că, în luna iunie 2015, Direcţia de Sănătate Publică i-a fost reconfirmat diagnosticul de profesionalitate - silicoză, prin emiterea fişei de declarare a cazului de boală profesională BP 2, însă comisia a ignorat biletele de ieşire din spital emise de Spitalul Judeţean Craiova - clinica de medicina muncii, pe baza unor investigaţii amănunţite.

De asemenea, comisia a făcut aprecieri greşite cu privire la existenţa factorilor de risc aflaţi la locul de muncă, deşi sub acest aspect competenţa exclusivă aparţine medicului de medicina muncii a întreprinderii. Comisia a disculpat angajatorul, necerând buletine de analiză a noxelor aşa cum prevede art. 159 lit. b) din H.G. nr. 1425/2006 şi a dat dovadă de rea credinţă şi nu a solicitat angajatorului fişa de identificare a factorilor de risc profesional până la depistarea bolii profesionale, acceptând o fişă de identificare, întocmită ulterior.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Tribunalul Olt, prin sentinţa nr. 292 din 05 mai 2016, pronunţată de în dosarul nr. x/2016, a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei I Civilă a Tribunalului Olt, invocată de intimaţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenta art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa nr. 478 din 9 noiembrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. faţă de pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Comisia de Experţi de Medicina Muncii, a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu aceste pârâte şi a anulat Hotărârea H 973/11.11.2015 emisă de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 478 din 09 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, au promovat recursuri pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi S.C. Electrocarbon S.A., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Prin recursul declarat de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că prima instanţă, în mod netemeinic şi în lipsa unui act normativ care să stabilească condiţiile imperative de formă ale hotărârii nr. H 973/2015 emisă de Comisie, a anulat acest act administrativ pentru prezumtive vicii de formă, deşi destinatarul actului este angajatorul S.C. Electocarbon S.A., care nu a ridicat obiecţii de fond sau de formă, cu privire la conţinutul ori efectele juridice ale actului, actul administrativ atacat fiind motivat în fapt şi în drept.

În continuare, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că potrivit prevederilor art. 155 din H.G. nr. 1.425/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii securităţii şi sănătăţii în muncă, coroborate cu art. 2 din Ordinul nr. 1256/443/2008, Comisia este o entitate fără personalitate juridică, formată din specialişti din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar membrii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestaţiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană.

Arată că este o entitate fără personalitate juridică formată din specialişti din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Membrii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestaţiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană, numai în baza documentelor care alcătuiesc dosarul de cercetare a cazurilor de boli profesionale şi a altor documente solicitate în baza art. 5 pct. 3 din Ordinul comun nr. 1256/443/2008.

Recurenta consideră că hotărârea nr. 973/2015 este motivată în fapt şi în drept, Comisia făcând referire la modalitatea de cercetare şi declarare a cazurilor de îmbolnăvire profesională.

H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 149-162, enumeră în mod expres şi limitativ documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect care nu a fost avut în vedere de instanţa de fond.

O dezvoltare a motivelor hotărârii mai detaliată decât a apreciat Comisia a fi lămuritor, nu se impunea, întrucât Comisia nu are obligaţia de a reface analize sau alte proceduri ci doar analizează documentele medicale şi de expunere existente în dosarul de contestaţie, având ca rezultat final confirmarea sau infirmarea bolilor profesionale.

În conformitate cu art. 8 pct. 4. din Ordinul comun M.S.P. şi M.M.F.E.S nr. 1256/443/2008, actualizat, Comisia întocmeşte şi eliberează documentul final privind soluţionarea cazului respectiv, care cuprinde concluziile Comisiei.

Recurenta, în mod netemeinic şi fără să existe niciun act normativ care să stabilească condiţiile imperative de formă ale hotărârii nr. 973/2015 adoptată de Comisie a procedat la anularea acestui act administrativ în considerarea cuprinsului acestuia, apreciind în mod arbitrar dificultăţile de înţelegere a conţinutului în raport cu destinatarul.

Destinatarul actului administrativ care face obiectul prezentei cauze nu sunt intimatul- reclamant, ci angajatorul S.C. Electrocarbon S.A., persoană juridică care beneficiază de suportul de specialitate al unui medic de medicina muncii şi al unui jurist. Destinatarul actului administrativ atacat de intimat nu a ridicat niciun fel de obiecţii de fond sau, după caz, de formă, cu privire la conţinutul, respectiv efectele juridice ale actului emis de Comisie.

De altfel, Comisia a explicat punctual intimaţilor-reclamanţi aspectele legale şi medicale din conţinutul hotărârii cu ocazia răspunsului la plângerile prealabile formulat.

Recursul pârâtei S.C. Electocarbon S.A.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios şi, reluând criticile prezentate în faţa instanţei de fond, recurenta a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinţei, susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspecte legale incidente în cauză, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă au vizat, în esenţă, aspecte de procedură şi de fond solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, să se dispună:

- respingerea cererii de chemare în judecată îndreptată împotriva sa, întrucât este formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă în temeiul art. 36 şi art. 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004;

- respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 973/2015 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, în temeiul dispoziţiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, recurenta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 973/2015 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, precum şi obligarea intimatului-reclamanţ la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În opinia sa, instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 şi 78 alin. (2) din C. proc. civ., art. 1 alin. (1) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage incidenţa art. 175 C. proc. civ., respectiv incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. .

De asemenea, a invocat încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta-pârâtă susţine că, încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 36, art. 193 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 reprezintă nerespectarea regulilor de procedură, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 174 şi următoarele din Cod.

În cauză, există o încălcare a unor dispoziţii procedurale, prin introducerea sa în cauză de către instanţa de fond, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, şi această încălcare i-a produs o vătămare.

De asemenea, consideră că prima instanţă nu a respectat dispoziţiile art. 193 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, când a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii socotind îndeplinită procedura prealabilă.

Arată că dacă raportul de drept substanţial este unul de drept administrativ, subiectele acestuia sunt persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim şi autoritatea publică care a emis actul administrativ sau autoritatea publică care nu a soluţionat în termenul legal o cerere, iar raportul de drept procesual vizând anularea actului administrativ individual va avea ca părţi pe aceeaşi persoană vătămată şi pe aceeaşi entitate emitentă, astfel că, în materia contenciosului administrativ, poate avea calitate procesual pasivă autoritatea publică care a emis actul administrativ vătămător sau care nu a soluţionat în termen legal o cerere.

În cauză, recurenta-pârâtă susţine că nu a fost parte a raportului juridic dedus judecăţii, astfel că nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă, deşi a fost introdusă în cauză în temeiul art. 161 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 78 alin. (2) C. proc. civ., fără a se ţine cont de faptul că introducerea sa în cauză se putea face numai la cererea expresă a uneia dintre părţile iniţiale, ceea ce nu este cazul în speţă, şi nu din oficiu de către instanţă.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, arată că această din urmă dispoziţie are caracter imperativ şi impune parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţei de contencios administrativ de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.

Astfel, consideră că intimaţii-reclamanţi aveau obligaţia să solicite autorităţii emitente a actului considerat vătămător, respectiv Comisiei de experţi de Medicina Muncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării Hotărârii nr. 973/2015, revocarea în tot sau în parte a acestui act, putând formula plângere prealabilă şi organului ierarhic superior Comisiei de experţi de Medicina Muncii, respectiv Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Calea sesizării instanţei de contencios administrativ le era deschisă într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau data comunicării refuzului de soluţionare a plângerii prealabile, dar o astfel de procedură prealabilă nu a fost iniţiată de către intimaţii-reclamanţi.

Recurenta-pârâtă consideră că, în aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea mai multor dispoziţii de drept material, în special a celor reglementate de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008.

În susţinerea motivelor de nelegalitate arată că, în vederea încadrării unui caz de îmbolnăvire ca având sau nu caracter de boală profesională, H.G. nr. 1.425/2006 stabileşte o procedură de urmat ce implică: semnalarea suspiciunii de boală profesională, cercetarea îmbolnăvirii, declararea cazului de boală profesională şi raportarea acestuia.

Cât priveşte semnalarea suspiciunii de boală profesională, potrivit art. 149 din H.G. nr. 1.425/2006, orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicaţia acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toţi medicii, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale, în condiţiile art. 150 din H.G. nr. 1.425/2006, completând fişa de semnalare BPl şi trimiţând bolnavul la unitatea sanitară de medicina muncii, clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicaţie acută profesională.

Ulterior, se efectuează cercetarea cazului de îmbolnăvire, conform art. 151 - 158 din H.G. nr. 1.425/2006, în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia, şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. X a H.G. nr. 1.425/2006, de către toţi cei care au luat parte la cercetare, menţionându-se cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.

Potrivit dispoziţiilor art. 160 din H.G. nr. 1.425/2006, declararea cazului de boală profesională se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate. Cazul de boală profesională se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, la Centrul naţional de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate ocupaţională şi mediul de muncă din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Mai susţine că această procedură nu a fost respectată în cazul de faţă, deoarece Clinica de Medicina Muncii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a întocmit fişele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale pe care o putea obţine de la DSPJ Olt (buletinele de determinare toxicologică) sau de la angajator (fişa de identificare a factorilor de risc profesional conform anexei 3 din H.G. nr. 355/2007), or, potrivit anexei 5 din Ordinul nr. 450/2006, fişa de identificare a factorilor de risc profesional este un document obligatoriu la internarea într-o clinică de medicina muncii.

Pentru a fi în prezenţa unei semnalări legale a cazului de boală profesională, era necesar ca entitatea emitentă a fişei BP1 să aibă dovada expunerii profesionale.

De asemenea, cercetarea cazurilor de boală profesională s-a desfăşurat cu încălcarea unor prevederi legale, respectiv de către un medic din cadrul DSPJ Olt care nu avea specialitatea de medicina muncii, ceea ce contravine prevederilor art. 1 din Legea nr. 418/2004, respectiv ale art. 151 şi 158 din H.G. nr. 1.425/2006.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Olt a susţinut că, în ceea ce o priveşte, şi-a îndeplinit în totalitate atribuţiile privind aplicarea H.G. nr. 1.425/2006 - prin Compartimentul de Medicină a Muncii, respectiv art. 149 - 162, referitoare la documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect avut în vedere de către instanţa de fond.

A solicitat admiterea recursului, motivat de faptul că instanţa de fond nu a reţinut motivele invocate de aceasta în susţinerea lipsei calităţii procesuale pasive şi în considerarea faptului că soluţiile Curţii de Apel Craiova, în cauze similare, sunt neunitare.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care solicită menţinerea sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, pe care o consideră temeinică şi legală, având în vedere că această instituţie nu a exercitat atribuţii directe legate de cercetarea şi declararea cazului de boală profesională, care să îi confere legitimitate procesuală pasivă în cauză.

Pârâtul-intimat Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a formulat întâmpinare, arătând că, prin sentinţa recurată, instanţa de fond în mod corect a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (ulterior Minister al Muncii şi Justiţiei Sociale, conform H.G. nr. 12/2017), reţinând că actul administrativ contestat a fost emis de Comisia de Experţi de Medicina Muncii.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 19 ianuarie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019,constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor aduse de recurente, raportat la actele şi lucrările dosarului şi faţă de prevederile legale incidente dar şi de apărările formulate de intimatul-reclamant prin întâmpinarea la motivele de recurs, reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate apărările împotriva consideraţiunilor reclamantei vizând nelegalitatea Hotărârii nr. 973/2015.

Înalta Curte constată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte Înalta Curte le va analiza împreună şi răspunde criticilor prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin hotărârea contestată, recurenta Comisia de Experţi de Medicina Muncii a analizat contestaţia formulată de S.C. Electrocarbon S.A. împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boală profesională pentru intimat, solicitând infirmarea bolii profesionale.

Comisia a constatat că nu s-au respectat recomandările dintr-o hotărâre anterioară a Comisiei nr. HC 959/15.05.2015 privind refacerea cercetărilor cazurilor şi a anulat procesele-verbale şi Fişele BP2 aferente fiecărui proces-verbal, în ce priveşte pe intimaţii din prezenta cauză.

Prin Hotărârea 973/2015(dosar fond), Comisia a dispus anularea proceselor-verbale şi fişele de declarare a cazurilor de boală profesională BP2, emise de Direcţia de Sănătate Publică Olt iar, aceasta din urmă să ducă la îndeplinire această hotărâre.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată.

Obiectul contestaţiei formulată în faţa Comisiei conform art. 5 din Ordinul nr. 1256/2008 este reprezentat de procesele-verbale şi Fişele BP2 de cercetare boli profesionale, acte favorabilă intimatului.

Împotriva acestor acte a promovat contestaţie şi a parcurs procedura prealabilă administrativă prevăzută de Ordinul 1256/2008, angajatorul nemulţumit de soluţie, respectiv S.C. Electrocarbon S.A.

Comisia a soluţionat procedura conform atribuţiilor prevăzute de Ordinul 1256/2008, pronunţând hotărârea finală, act ce a fost atacat conform art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004 de către reclamantul vătămat.

În ceea ce priveşte nelegala conceptare în cauză şi citare în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, recurenta consideră că legea permite judecătorului doar punerea în discuţie contradictorie a necesităţii lărgirii cadrului procesual prin introducerea unui nou subiect de drept. Nu permite, afirmă recurenta, introducerea subiectului de drept în lipsa oricărei cereri a unei părţi din proces.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 cu art. 22 C. proc. civ. rezultă că, în materia contenciosului administrativ, instanţa poate introduce noi subiecte de drept, emitente ale actelor vizate de controlul de legalitate.

S.C. Electrocarbon S.A. este angajatorul intimatului faţă de care are loc cercetarea cazurilor de boală profesională. În plus, este titulara contestaţiilor în procedura administrativă în faţa Comisiei de Experţi de Medicina Muncii, iar toate efectele hotărârii Comisiei se răsfrâng asupra pârâtei S.C. Electrocarbon S.A.

Articolul 16 din Legea nr. 554/2004 are un caracter special, prioritar în raport cu art. 78 Co0d procedură civilă şi este interpretat prin prisma prevalenţei interesului public în raport cu principiul disponibilităţii părţii, principiu specific raporturilor civile de drept comun .

Faptul că în lipsa unei cereri de introducere a noului subiect de drept, instanţa poate din oficiu, să pună în discuţie lărgirea cadrului procesual nu implică interdicţia de a se pronunţa în sensul admiterii acestei măsuri.

Înalta Curte constată că recurenta este autoarea contestaţiei în procedura prealabilă, în lipsa căreia nu ar fi fost sesizată Comisia de Medicina Muncii.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că semnalarea suspiciunii bolii a fost efectuată de un medic specialist.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că se conturează un refuz nejustificat al Comisiei de a-şi exercita atribuţiile conform Ordinului 1256/2006 şi de a pronunţa o soluţie finală de infirmare ori confirmare a diagnosticului stabilit prin fisele BP2 şi prin procesele-verbale de cercetare, în consens cu atribuţiile prevăzute de art. 5 şi 8 din Ordin.

Confirmarea diagnosticului de profesionalitate a fost făcută nu numai de DSP Olt-Biroul de medicina muncii dar şi de către ITM Olt şi Comisia de Pneumoconioze din Clinica de Medicina Muncii Craiova.

În cuprinsul proceselor-verbale, respectiv la punctul 1 lit. a), se) menţionează că îmbolnăvirea profesională s-a datorat ca urmare a expunerii - la pulberi de nisip, cocs, grafit, gaze şi vapori iritanţi şi respectiv SI02.

Potrivit prevederilor art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la direcţiile de sănătate publică judeţene şi cuprinde următoarele documente:

-opisul documentelor din dosar;

- istoricul de expunere profesională care certifică ruta profesională;

-copia de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale;

-documentul medical (bilet de ieşire din spital) care precizează diagnosticul de boală profesională;

- procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala;

- copie de pe fişa de semnalare BP2.

Direcţia de Sănătate Publica Olt a efectuat cercetarea bolii profesionale respectând prevederile H.G. nr. 1425/2006 în sensul că dosarele de cercetare au cuprins toate documentele prevăzute de art. 159.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că Hotărârea nr. 973/2015, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în materia bolilor profesionale, a Ordinului nr. 1256/443/2008.

Obligaţiile autorităţii emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanţie contra arbitrariului conduitei administraţiei publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii discreţionare.

Astfel, obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiţie de formă, ci ca o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ.

Motivarea unei decizii administrative trebuie să cuprindă elemente de fapt şi de drept care, pe de-o parte să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

De asemenea, motivarea actului administrativ conferă acestuia transparenţă, importanţă atât pentru cei vizaţi cât şi pentru instanţa de judecată, care înfăptuieşte controlul de legalitate, fiind decisive pentru a face şi demarcaţia între actul administrativ adoptat de autoritatea publică în cadrul marjei de apreciere pe care legea i-o conferă şi cel adoptat prin exces de putere.

Aşa cum a decis Curtea Europeană de Justiţie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C-41/1969).

O detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparenţă, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi în acelaşi timp permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicţional (cauza C.509/1993).

Faţă de cele expuse, Curtea reţine că actul administrativ atacat este nemotivat, motivarea reprezentând astfel cum s-a arătat şi de instanţa de fond o obligaţie generală a autorităţii publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

În consecinţă motivarea actelor administrative este o condiţie de legalitate, iar neîndeplinirea acestuia conduce la anularea acestora.

Înalta Curte constată că hotărârea nr. 973 din 19 noiembrie 2015 a fost emisă fără a motiva în concret şi a indica expres documentele omise din dosarul de cercetare şi prevăzute la art. 159 din H.G. nr. 1425/2006 şi fără a explicita în ce măsură este eronată modalitatea de identificare a factorilor de risc profesional pentru a respecta anexa 3 din H.G. nr. 355/2007.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în cauza, supus cenzurii instanţei este actul emis de Comisie în virtutea unei capacităţi administrative proprii, căreia îi revin atribuţii exprese de soluţionare a contestaţiilor în materia cercetării cazurilor de boală profesională prin emiterea actului administrativ individual ce face obiectul cenzurii de legalitate. Recurenta nu formulează critici explicite de nelegalitate cu privire la cele statuate de instanţa de fond, de natură a infirma aceste judecăţi, rezumându-se a relua afirmaţia că nu are personalitate juridică. Având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., entităţi fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt constituite potrivit legii, cu atât mai mult cu cât, în privinţa recurentei este recunoscută capacitatea administrativă în baza căreia emite acte supuse controlului judiciar.

Având în vedere soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au devenit incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora partea care a căzut în pretenţii a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, astfel că va obliga recurenţii-pârâţi în solidar la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant A., în cuantum de 1.500 RON, conform chitanţei depuasă la dosar (fila nr. x/dos recurs).

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi S.C. Electrocarbon S.A. împotriva sentinţei civile nr. 478 din 09 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenţii-pârâţi în solidar la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant A. în cuantum de 1.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi S.C. Electrocarbon S.A. împotriva sentinţei civile nr. 478 din 09 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi în solidar la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant A. în cuantum de 1.500 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.