Salary order annulled: maximum base must include judicially recognized pay increases; arrears with interest and inflation upheld.

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin actiunea inregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti- sectia a VIII-a Contencios Administartiv şi Fisxcal, în data de 02.11.2016, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., procurori si personal de specialitate juridică asimilati procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe langă nalta Curte de Înalta Curte de Casatie si Justitie şi pe pârâtul Ministerul Finantelor Publice, a solicitatat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispună:

1. suspendarea executarii Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de paratul Ministerul Public- Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pana la pronuntarea instantei de fond asupra actiunii in anulare, in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.anularea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de parat.

3.obligarea paratului Ministerul Public- Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie la plata către fiecare reclamant, cu începere din data de 01.08.2016, a indemnizatiilor lunare brute de încadrare prevăzute de Ordinul nr. 156/2016 emis de pârât.

4. Obligarea paratului Ministerul Public- Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie la plata catre fiecare reclamant a diferentelor salariale dintre drepturile cuvenite potrivit alineatului precedent si cele incasate pe perioada 01.08.2016-zi, a dobanzii legale aferente acestor diferente, precum si la actualizarea diferentelor cu indicele de inflatie, de la data fiecarei scandente lunare a diferentelor pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

5. Obligarea paratului Ministerul Public- Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie la plata cheltuielilor de judecata.

6. Obligarea pârâtului Ministerul Finantelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare plăţii sumelor de mai sus.

In fapt, reclamantii au afirmat, în esenta, că au calitatea de procurori si personal de specialitate juridică asimilati procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, ca prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 si nr. 156/2016 emise de parat în baza O.U.G. nr. 20/2016 s-a dispus ca începând cu data de 01.08.2016 indemnizatiile de incadrare sa fie calculate la nivelul maxim aflat in plata in cadrul Ministerului Public pentru fiecare functie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, astfel incât în cadrul indemnizatiei urmau sa fie incluse şi cresterile salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi recunoscute prin hotărari judecătoresti.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,

prin sentinţa civilă nr. 252 din 01 februarie 2017, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finantelor Publice şi, pe cale de conscinţă, a respins actiunea introdusă de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. toţi cu domiciliul ales în Ploieşti, judeţul Prahova, împotriva pârâtului Ministerul Finantelor Publice, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis în parte actiunea introdusă de împotriva paratului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, a respins cererea de suspendare a executarii Ordinului nr. 171/02.09.2016, ca lipsită de obiect, a anulat Ordinul nr. 171/02.09.2016 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie şi a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant, cu începere din data de 01.08.2016, a indemnizatiilor lunare brute de incadrare prevazute de Ordinul nr. 156/2016 emis de parat.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant a diferentelor salariale dintre drepturile cuvenite potrivit alineatului precedent şi cele încasate pe perioada 01.08.2016-zi, a dobanzii legale aferente acestor diferente, precum şi la actualizarea diferentelor cu indicele de inflatie, de la data fiecarei scadente lunare a diferentelor pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

A respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiat.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a promovat recurs, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Învocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat, pe cale de excepţie, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii formulată de reclamanţi ca fiind lipsită de interes.

Pe fond a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei, recurentul a arătat că Procurorul General a emis la data de 21 decembrie 2016 Ordinul nr. 2536, astfel că începând cu data de 1 august 2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indeminizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18%, astfel că reclamanţii au primit intergral diferenţele salariale solicitate.

Faţă de acestea, acţiunea reclamanţilor este lipsită de interes.

În expunerea motivelor de recurs, reluând apărările formulate în faţa instanţei de fond, recurentul a arătat că, angajarea cheltuililor la bugetul d estat se poate face numai în limita creditelor bugetare anulate aprobate.

Ministerul public nu are alte surse de finanţare în afară celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflaţie putându-se face m numai prin intervenţia legiuitorului iar obligarea de către instanţă la plata acestora ar prezenta stabilirea în sarcina instituţiilor publice.

În opinia recurentului, fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru aprobarea ulterioară a unei sume de bani9 peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie.

Mai arată că, chiar dacă textul din noul C. civ., respectiv art. 1535 alin. (1) arată că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii, fără să dovedească un prejudiciu şi, în acest caz, condiţia sine qua non o constituie existenţa unui contract.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimaţa-reclamantă P. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei de interes iar în ceea ce priveşte recursul promovat în cauză respingerea acestuia ca nefondat.

1.4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul de faţă, pentru considerentele în continuare prezentate.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, (care vizează aspecte ce tin mai mult de fondul cauzei), referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Excepţia lipsei de interes a acţiunii formulate de reclamanţi va fi respinsă deoarece Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2536/21 decembrie 2016 a fost emis în considerarea Deciziei nr. 23/26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi vizează drepturile salariale ale judecătorilor care funcţionau în cadrul circumscripţiei Curţii de Apel Timişoara şi nu s-au depus dovezi din care să rezulte că s-ar fi acordat şi diferenţele salariale rezultate ca urmare a emiterii ordinului respectiv pentru a se putea constata că acţiunea este lipsită de interes, în condiţiile în care, prin cererea adresată instanţei de fond, reclamanţii au solicitat şi acordarea diferenţelor salariale rezultate din aplicarea greşită a unor procente.

Mai mult decât atât, noţiunea de "interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ", nu se confundă cu noţiunea de "interes" în sensul de condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în procesul civil (folosul practic urmărit de reclamant prin promovarea acţiunii). Stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ.

Intimaţii-reclamanţi au justificat un interes legitim, ce necesită a fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ, indemnizaţia stabilită prin Ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nefiind luate în considerare creanţele încasate eşalonat, cu titlu retroactiv.

În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr. 23/2015 a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din H.G. nr. 1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizaţie avută" şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor".

Pe fondul cauzei

În fapt, astfel cum a reţinut prima instanţă, reclamantii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti, cu exceptia reclamantei O. ce are calitatea de personal de specialitate juridica asimilat procurorilor.

Prin Ordinul nr. 148/03.06.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casatie si Justitie, Legea nr. 71/2015 a fost aplicată la nivelul tuturor parchetelor, astfel încât în luna iulie 2016, reclamantii beneficiau de indemnizatia de încadrare calculată la nivelul maxim aflat în plată la nivelul parchetelor, fără însă ca aceasta indemnizatie să includă si cresterile salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 si recunoscute prin hotărâri judecătoresti.

În temeiul O.U.G. nr. 20/2016, recurentul-pârât a emis Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 prin care a dispus ca, începând cu data de 01.08.2016, indemnizatiile de încadrare să fie calculate la nivelul maxim aflat în plata în cadrul Ministerului Public pentru fiecare functie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, astfel încât în cadrul indemnizatiei urmau sa fie incluse şi cresterile salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi recunoscute prin hotarâri judecatoresti.

Problema de drept ce trebuie dezlegată de instanţă este aceea de a cunoaşte dacă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi a actelor normative ulterioare de salarizare în materie, precum şi în raport de prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale şi ale Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, se impune sau nu acordarea personalului conex al instanţelor judecătoreşti a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi de confidenţialitate de 15%, în condiţiile în care anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, dreptul la acordarea acestor sporuri a fost recunoscut inclusiv pentru viitor, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Astfel, prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, legiuitorul a urmărit eliminarea inechităţilor salariale la nivel de autoritate prin instituirea posibilităţii de egalizare a salariilor persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi în cadrul aceleiaşi autorităţi.

Astfel, a fost introdus art. 3 indice 1, prin care s-a statuat:

"(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Ulterior, prin O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, a fost completat articolul de mai sus:

"(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Or, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal -bugetare sunt neconstituţionale.

La punctul 29 din această decizie, Curtea a reţinut că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis ca aceeaşi categorie de personal să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.

Totodată, la punctul 31 din decizie, Curtea a constatat că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

La punctul 32 din decizie, Curtea a reţinut că efectul acestei neconstituţionalităţii consta în aceea că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare" la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Prin urmare, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritatea publică.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut la punctul 34 din Decizia nr. 794/15.12.2016 faptul că, în vederea egalizării de mai sus, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

La punctul 35 şi 36 din decizia mai sus menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, astfel că, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 794/15.12.2016.

Înalta Curte mai reţine şi incidenţa punctului 29 din considerentele Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut că "interpretarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, are în vedere intenţia legiuitorului ca prin adoptarea acestei norme să elimine discriminările existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aşadar în acord cu scopul legii, iar, pe de altă parte, nu poate fi înlăturată obligaţia instanţei de judecată de a face aplicarea prioritară a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului ori a dreptului Uniunii Europene şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligaţie ce decurge din dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, dar şi din jurisprudenţa instanţei europene şi, respectiv, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene."

În concluzie, temeiul legal al Ordinului nr. 171/02.09.2016 s-a dovedit a fi neconstitutional cum, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, din momentul publicării prezentei decizii şi în Monitorul Oficial al României (21.12.2016) fiind general obligatorie, astfel că instanta de fond în mod corect a anulat ordinul menţionat anterior.

În ceea ce priveste obligarea ordonatorului de credite la plata dobânzii legale şi a inflatiei aferente unor diferente salariale, devine incidentă decizia nr. 2/2014 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie (RIL), decizie prin care s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor doua elemente de mai sus.

IV. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 252 din 01 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2019.