Insurance guarantee fund rejection of late interest and litigation costs; failure to provide mandatory judicial reasoning and omission of claims violates due process and fair trial standards

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 18.05.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 5617/24.04.2017, emise de F.G.A., prin care a fost respinsă cererea de plată a sumei de 2.013,41 RON, formulată de reclamantă; obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să se admită cererea de plată a sumei de 2.013,41 RON; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4802 din 07 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4802 din 07 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond s-a referit doar la respingerea sumelor aferente penalităţilor de întârziere, lipsind motivarea cu privire la cheltuieli de judecată.

Consideră nelegală hotărârea sub acest aspect, întrucât reglementările normative în materie includ atât cheltuielile de judecată, cât şi reactualizarea despăgubirilor, denumite penalităţi de întârziere şi care sunt incluse în categoria prejudiciilor aferente contractelor de asigurare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocă dispoziţiile art. 9 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 4 alin. (1) lit. a), art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 213/2015, art. 50 din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 alin. (1) din Odinul CSA nr. 14/2011, pe care le apreciază a fi incidente în cauză.

4. Apărările intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 5617/24.04.2017, emise de F.G.A., prin care a fost respinsă cererea de plată a sumei de 2.013,41 RON, formulată de reclamantă; obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să se admită cererea de plată a sumei de 2.013,41 RON; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este fondat dintr-o dublă perspectivă.

Astfel, în ceea ce priveşte motivarea referitoare la respingerea cererii de acordare a penalităţilor, Înalta Curte constată că, în speţă, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi aflate la dosarul de fond, fără a cuprinde elemente logico-juridice ce au condus instanţa la pronunţarea soluţiei.

Cu titlu exemplificativ, se constată că: paragraful 3 din pag. 5 a hotărârii recurate a fost preluat din ultimul paragraf din pag. 2 a întâmpinării; paragrafele 4-8 şi 10-13 din pag. 5 a hotărârii recurate au fost preluate din pag. 3 a întâmpinării şi primul paragraf din pag. 4 a întâmpinării.

Celelalte paragrafe din motivarea instanţei se referă la starea de fapt din cauză şi nu se pot substitui unei motivări în acord cu cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în lipsa unor argumente logico-juridice capabile să reflecte raţionamentul avut în vedere la pronunţarea soluţiei.

Pe de altă parte, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat şi din perspectiva faptului că instanţa nu a motivat şi nu a răspuns în niciun fel capătului de cerere privind cheltuielile de judecată din dosarul penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Prin urmare, hotărârea recurată nu respectă aceste standarde, în condiţiile în care argumentele instanţei de fond cu privire la penalităţi au fost preluate din întâmpinarea depusă de către pârât în faţa primei instanţe, iar motivarea capătului de cerere privind cheltuieli de judecată lipseşte cu desăvârşire, acesta nefiind analizat.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4802 din 07 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4802 din 07 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2021.