Legality of Court of Auditors' findings on illegal public investment payments, salary indexations, and debt enforcement procedures

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 14 august 2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Arad, a solicitat anularea măsurilor dispuse la punctele I.8, II.9 şi II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 a Curţii de Conturi şi a punctelor II, III şi IV din încheierea nr. 56/15.07.2015 emisă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi suspendarea obligaţiei executării măsurilor stabilite la pct. I.8, II.9 şi II.15 prin decizia anterior menţionată.

Prin sentinţa civilă nr. 1125 din 11 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Arad a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2015, la data de 08 ianuarie 2016.

Prin sentinţa civilă nr. 51/29.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Arad.

Prin decizia nr. 1297/20.04.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Arad, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 17 octombrie 2016, sub număr unic de dosar x/2015

2. Hotărârea primei instanţe

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 278 pronunţată la 06 octombrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Arad, a anulat în parte Decizia nr. 6/V/15.05.2015 şi încheierea nr. 56/15.07.2015, respectiv doar în ceea ce priveşte măsura II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 şi doar până la concurenţa prejudiciului în cuantum de 20.758,9 RON, respingând în rest acţiunea şi luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

2.2. Prin încheierea pronunţată la 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Arad, în ce priveşte dispozitivul sentinţei civile nr. 278/06.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 278 din 06 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad şi pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu şi pentru Camera de Conturi Arad.

3.1. Reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de anulare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi privitoare la:

- punctul I.8 din Decizia Curţii de Conturi (salarii);

- punctul II.9 din Decizia Curţii de Conturi (debite prescrise) până la concurenţa sumei de 3.360,50 RON în situaţia în care se consideră incidente în speţă prevederile din C. civ. referitoare la termenul de prescripţie de 3 ani sau până la concurenţa întregii sume de 8.522 RON în situaţia în care se consideră incidente în speţă prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la termenul de prescripţie de 5 ani;

- punctul II.15 din Decizia Curţii de Conturi (Amenajare curte interioara A.J.O.F.M. Arad) pentru întreaga sumă de 43.130 RON cuantificată de Curtea de Conturi cu titlu de plăţi nelegale către furnizorul de lucrări la obiectivul de investiţii "Amenajare curte interioară sediu A.J.O.F.M. Arad".

Recurenta-reclamantă învederează că, în ceea ce priveşte respingerea solicitărilor sale privitoare la punctul I.8 din Decizia Curţii de Conturi, instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, din care rezultă că după data de 01 ianuarie 2012, există un singur salariu care include şi stimulentele acordate ca nivel mediu de stimulent şi, ca atare, apreciază că indexarea cu procentele de 8% şi 7,4% s-a efectuat în mod corect.

În ceea ce priveşte respingerea solicitărilor privitoare la punctul II.9 din Decizia Curţii de Conturi, consideră că intimata-pârâtă Curtea de Conturi a stabilit un debit estimativ în cuantum de 8.522 RON reprezentând asa-zise debite prescrise, fără însă a indica punctual de unde rezultă aceste debite, deşi a solicitat în nenumărate rânduri acest fapt. Arată că, în urma verificărilor pe care le-a efectuat cu privire la dosare care puteau să fie generatoare de debite din prescripţie, a rezultat că suma prescrisă este în cuantum de doar 3.360,50 RON. În plus, deşi toată activitatea de executare silită se desfăşoară conform Codului de procedură fiscală (termen de prescripţie 5 ani), Curtea de Conturi a aplicat termenul de prescripţie prevăzut în C. civ. (3 ani).

Referitor la măsura dispusă la punctul II.15 din Decizia Curţii de Conturi, măsura pentru care instanţa a anulat în parte decizia antemenţionată până la concurenţa prejudiciului în cuantum de 20.758.9 RON, recurenta-reclamantă a susţinut că în contextul în care A.J.O.F.M. Arad nu are personal de specialitate pentru efectuarea unor măsurări, determinări, expertizări, evaluări de specialitate, instanţa de fond trebuia şi putea să considere relevante şi suficiente cerinţele legislative cuprinse în art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, adică faptul că achiziţia se realizează pe bază de document justificativ care este factura sau/şi contractul, amândouă fiind legal încheiate în cauză, cu toate că obligaţia era de a avea cel puţin unul din cele două documente enumerate.

Mai mult decât atât, arată că recepţia lucrării s-a efectuat pe baza situaţiei de lucrări, recepţie prin care comisia de recepţie formată, conform deciziei contestate, din nespecialişti, a verificat efectuarea efectivă a lucrărilor cuprinse în această situaţie de lucrări şi care răspunde punctual tuturor investiţiilor efectuate pe plan fizic şi economic.

Totodată, învederează că deşi instanţa de fond a constatat că a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte achiziţia lucrării efectuate, ceea ce conduce implicit la ideea că s-a achiziţionat o lucrare şi nu materiale componente care ulterior să fi fost puse în operă, prin sentinţa atacată s-a reţinut că nu au fost executate o parte din lucrări, în baza concluziilor expertului tehnic în construcţii, fără a se ţine cont şi de punctul de vedere al expertului contabil. În cauză au fost efectuate două expertize şi nu una, astfel ca trebuiau luate în calcul şi concluziile expertizei contabile.

Recurenta-reclamantă a formulat recurs şi în ceea ce priveşte neacordarea cheltuielilor de judecată pe motivul că în dispozitivul sentinţei recurate s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, deşi prin concluziile scrise a solicitat cheltuieli de judecată constând în contravaloarea celor două expertize administrate în cauză, achitarea onorariului aferent acestor două expertize fiind dovedită cu ordinele de plată anexate la dosarul cauzei.

3.2. Pârâta Curtea de Conturi a României, a declarat recurs în nume propriu şi pentru pârâta Camera de Conturi Arad, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, casarea în parte a sentinţei civile recurate şi, în rejudecarea cauzei, să se dispună respingerea cererii de anulare a actelor administrative emise de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Arad cu privire la măsura stabilită la pct. II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentele-pârâte arată că în sentinţa recurată sunt redate pe rând elemente referitoare la actele administrative contestate, la acţiunea în contencios administrativ şi la concluziile raportului de expertiză, însă judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt şi de drept în susţinerea hotărârii pe care a pronunţat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a unei hotărâri. Chiar dacă a achiesat întru totul la concluziile raportului de expertiză, instanţa de fond era datoare să arate punctual, motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat apărările pârâtelor.

În ceea ce priveşte motivele contradictorii din hotărârea pronunţată, arată faptul că instanţa investită cu soluţionarea cauzei confirmă abaterea constatată, însă reţine, pe de o parte că:

"cum reclamanta a achitat executantului suma de 65.199,20 RON, rezultă că prejudiciul real este de doar 20.758,90 RON, iar nu de 43.130 RON" iar, pe de altă parte că "găsind prin urmare întemeiată acţiunea doar în ce priveşte suma ce depăşeşte prejudiciul de 20.758,90 RON."

Din cele arătate, în opina recurentelor-pârâte, rezultă, fără dubiu, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi că aceasta cuprinde motive contradictorii.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentele-pârâte arată, în esenţă, că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut faptul că, nu era necesară urmarea unei proceduri de achiziţie ori îndeplinirea unor condiţii de stabilire a preţului lucrărilor de executare curte interioară, dat fiind că la momentul achiziţiei erau în vigoare dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, în baza cărora se puteau efectua în mod direct achiziţii, în limita pragului valoric legal şi doar pe bază de document justificativ, fiind încălcate prevederile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Învederează că valoarea estimată a prejudiciului creat în patrimoniul AJOFM Arad este de 43.130 RON şi reprezintă diferenţa dintre preţul contractului plătit furnizorului de lucrări de 65.199 RON şi valoarea lucrărilor efectiv efectuate de executant (22.069 RON) evaluate în baza preţurilor lucrărilor similare ofertate în catalogul de produse/servicii/lucrări, publicat în SEAP.

Prin săvârşirea acestei abateri au fost încălcate principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sănătos, în special ale economiei şi eficienţei cheltuielilor aşa cum se prevede la pct. 1 din Instrucţiunile aprobate prin O.M.F.P. nr. 1792/2002 şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Tot în acest sens, au precizat faptul că, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 34/2006, entitatea avea obligaţia de a respecta principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) în relaţia cu operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire.

De asemenea, trebuia să asigure utilizarea eficientă a fondurilor publice, prin aplicarea corectă a procedurilor de atribuire pe baza principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, conform dispoziţiilor de la art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006.

Ori, potrivit cadrului legal menţionat anterior, rezultă că între obligaţiile legale ale recurentei-reclamante era şi aceea de respectare a legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, implicit utilizarea eficientă a fondurilor, în procesul de atribuire a unui contract de achiziţie publică, folosind criteriul "preţul cel mai scăzut", care trebuia să se realizeze în mod corect şi obiectiv prin selecţii de oferte, chiar dacă din punct de vedere valoric atribuirea directă se încadrează la art. 19 din actul normativ menţionat.

De asemenea, au fost încălcate dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi art. 29 din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că: persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public".

3.3. Reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a declarat recurs şi împotriva încheierii din 11 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de îndreptare eroare materială, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă apreciază că, în raport de dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. şi de faptul că a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, motivarea primei instanţe de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale este contradictorie şi este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Consideră că sintagma "ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată" din cadrul sentinţei civile recurate, este o eroare, ori o asemenea eroare conduce spre aprecierea că aceste cheltuieli nu s-au acordat deşi a existat o solicitare scrisă în acest sens din partea sa, ceea ce este în totală contradicţie cu prevederile art. 453 C. proc. civ., referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Or, în acest context, solicitarea cheltuielilor de judecată provenind din expertizele achitate, atâta timp cât i s-a acordat câştig de cauză pentru acest capăt de cerere, este, în opinia sa, o situaţie legală.

Sub acest aspect, consideră că prima instanţă se contrazice în ceea ce priveşte dispoziţiile sentinţei civile antementionate, acordându-i câştig de cauză referitor la unul din capetele de cerere solicitate - capăt de cerere în baza căruia s-au efectuat cele două expertize - dar neacordând cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea celor două expertize.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 martie 2018, recurentele-pârâte au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă împotriva sentinţei civile nr. 278 din 06 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea măsurilor dispuse la punctele I.8, II.9, precum şi menţinerea în parte a punctului II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, ca fiind legale şi temeinice. În motivare, au reiterat, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 martie 2018, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de recurentele-pârâte, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile din cererea de chemare în judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa şi încheierea recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad şi de pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu şi pentru pârâta Camera de Conturi Arad, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad împotriva sentinţei atacate, criticile acesteia, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată în cauză a fost motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Mai mult decât atât, prin recursul formulat, deşi se invocă acest motiv de casare, nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, situaţie în care această susţinere apare ca nefondată.

Referitor la criticile de nelegalitate, ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greşita aplicare a legii, Înalta Curte constată că acestea sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, prin Decizia nr. 6/V/15.05.2015, emisă de Direcţia 1 din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi, s-au reţinut mai multe abateri de la legalitate a instituţiei publice care a făcut obiectul controlului, iar prin încheierea nr. 56/15.07.2015, a fost admisă în parte contestaţia formulată împotriva acestei decizii, pentru măsurile I.2, I.4, II.10, II.11, II.13 şi II.14 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, în sensul acordării unui nou termen de aducere la îndeplinirea acestora.

Totodată, a fost respinsă contestaţia pentru măsurile dispuse la punctele I.8, II.9 şi II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015.

La punctul I.8 din decizie s-a dispus aplicarea întocmai, în litera şi spiritul prevederilor legale, a legislaţiei referitoare la salarizarea personalului bugetar, la punctul II.9 analizarea cauzelor şi împrejurărilor care au determinat neîncasarea unor debite prescrise, stabilirea întinderii prejudiciului, evidenţierea acestuia în contabilitate, recuperarea prejudiciului, precum şi extinderea verificărilor pentru toate debitele, în vederea identificării situaţiilor similare cu cele semnalate de către echipa de audit, iar la pct. II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 s-a dispus identificarea persoanelor răspunzătoare de efectuarea de plăţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru lucrări de investiţii neexecutate, stabilirea întinderii prejudiciului, recuperarea integrală a acestuia, elaborarea şi particularizarea unei proceduri operaţionale de control intern/managerial care să conducă la urmărirea şi verificarea sumelor ce urmează a fi decontate în cadrul proiectelor de investiţii, pentru a evita efectuarea de plăţi nelegale.

În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurenta-reclamantă privind măsura dispusă la pct. I.8 din Decizia nr. 6/2015 a Curţii de Conturi, referitoare la plata nelegală a indexărilor salariale, prin raportare la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, dar nu coroborează aceste prevederi cu cele statuate de art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora "în anul 2012, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, majorările salariilor de bază şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010".

De asemenea, prin O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată prin Legea nr. 182/24 octombrie 2012, s-a stabilit revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010, luând în considerare faptul că salariile şi alte drepturi de care beneficiază angajaţii din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a aprobat recuperarea parţială a acestor diminuări. Astfel, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, s-a stabilit majorarea în două etape a cuantumului brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 01 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4%, începând cu data de 01 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

La nivelul A.J.O.F.M. Arad, aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale s-a efectuat prin aplicarea procentelor de majorare salarială de 8% şi de 7,4% şi asupra drepturilor băneşti acordate din fonduri constituite în O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al O.G. nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, deşi era evident că, pentru anul 2012, nici majorările de 8% şi de 7,4% nu se aplică acestor stimulente, tocmai din cauza excluderii lor în mod expres de la aplicarea oricărei majorări, dispusă prin art. 11 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010, modificat prin Legea de aprobare nr. 283/2011.

Totodată, Înalta Curte reţine şi că, pentru anii 2013 şi 2014, salarizarea personalului din sectorul bugetar s-a menţinut la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012, conform O.U.G nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice şi O.U.G nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/19.03.2014.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că prin măsura de la punctul I.8 nu s-a dispus recuperarea cheltuielilor salariale de la angajaţi, iar ceea ce a dispus Curtea de Conturi la punctul I.8 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 constă în aplicarea întocmai, în litera şi spiritul prevederilor legale, a legislaţiei referitoare la salarizarea personalului bugetar - dosarul Tribunalului Arad.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 124/2014, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul din sectorul bugetar ar fi trebuit să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.

Prin urmare, măsura vizează respectarea legii pe viitor, în acord cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 124/2014, astfel cum confirmă şi recurentele-pârâte Curtea de Conturi şi Camera de Conturi Arad, prin susţinerile formulate în întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de recurs.

În consecinţă, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată legalitatea măsurii dispuse la punctul I.8 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, emisă de Curtea de Conturi.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante referitoare la punctul II.9 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, Înalta Curte le apreciază ca nefondate şi le va respinge în consecinţă.

Înalta Curte are în vedere că prin acest punct s-a reţinut în sarcina instituţiei recurente neaplicarea tuturor procedurilor legale de executare silită a creanţelor bugetare, în conformitate cu prevederile Titlului VIII, Cap. VIII din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, în urma verificării modului de aplicare de către compartimentele de specialitate a procedurilor de executarea silită pentru încasarea debitelor provenite din nerespectarea condiţiilor impuse de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, constatatându-se că, după comunicarea somaţiei, personalul cu atribuţiuni în domeniu nu a întreprins toate măsurile de executare silită a creanţelor bugetare prevăzute de normele legale, respectiv nu au fost identificate şi urmărite bunurile debitorilor şi nu au fost acţionaţi în instanţă pentru a evita prescrierea sumelor datorate.

De asemenea, Înalta Curte constată că verificarea modului de aplicare de către compartimentele de specialitate a procedurilor de executare silită pentru încasarea debitelor provenite din nerespectarea condiţiilor impuse de Legea nr. 76/2002, s-a efectuat pe un eşantion de 9 debitori persoane fizice, în urma verificării conturându-se o practică a personalului cu atribuţiuni în domeniu, care nu a întreprins toate măsurile de executare silită a creanţelor bugetare prevăzute de normele legale, motiv pentru care autoritatea de control a reţinut abaterea de la punctul II.9.

Înalta Curte reţine că, existenţa abaterii de la punctul II.9 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, este confirmată şi de către recurenta-reclamantă, care la pagina 4 din cererea de recurs învederează că, în urma verificării tuturor dosarelor care puteau fi generatoare de debite din prescripţie, a rezultat suma de 4.433,50 RON, sumă care ar fi diminuată cu 1.073 RON datorită debitelor a doi debitori, care nu erau încă prescrise la data controlului.

Prin urmare, nu existenţa abaterii poate fi pusă în discuţie ci, eventual, cuantumul valorii prejudiciului, dar cu privire la cuantumul prejudiciului, Înalta Curte reţine că, prejudiciul rezultat în urma abaterii a fost stabilit de către Curtea de Conturi cu caracter estimativ, recomandarea fiind în sensul analizării cauzelor şi împrejurărilor care au determinat neîncasarea unor debite prescrise şi stabilirea întinderii prejudiciului de către ordonatorul de credite, singurul în măsură să stabilească valoarea certă a abaterii, aşa cum statuează dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, potrivit cărora "În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate".

În concluzie, contrar criticilor formulate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, instanţa de fond în mod corect a constatat legalitatea măsurii dispuse la punctul II.9 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015.

Referitor la criticile recurentei-reclamante cu privire la soluţia instanţei de fond, care a dispus anularea parţială a măsurii II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 şi doar până la concurenţa prejudiciului în cuantum de 20.758,9 RON, Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Înalta Curte observă că, prin acest punct, s-a reţinut în sarcina instituţiei reclamante efectuarea unei plăţi nelegale în sumă estimată de 43.130 RON, efectuate de reclamantă către furnizorul de lucrări la obiectivul de investiţii "Amenajare curte interioară sediu A.J.O.F.M. Arad," urmare neexecutării tuturor lucrărilor cât şi a supraestimării valorii contractului, respectiv diferenţa dintre suma plătită în cuantum de 65.199 RON şi suma apreciată de echipa de audit, în cuantum de 22.069 RON.

În fapt, s-a constatat că recurenta-reclamantă a acceptat la plată factura nr. x/01.10.2014 în valoare de 65.199 RON, reprezentând valoarea integrală a contractului încheiat cu societatea A. S.R.L., la care furnizorul a prezentat o "situaţie de lucrări" înregistrată sub nr. x/01.10.2014, care nu are înscrisă valoarea lucrărilor, cantităţile de lucrări şi preţurile practicate, fiind nominalizate numai categoriile de lucrări şi o valoare totală.

În urma inspecţiei pe teren a lucrărilor efectuate de societatea A. S.R.L., în prezenţa reprezentanţilor entităţii, prin notele de constatare nr. x/31.03.2015 şi nr. y/31.03.2015, s-au constatat următoarele: au fost efectuate lucrări de pavare pe o suprafaţă de 270 mp, mai puţin cu 30 mp decât suprafaţa prevăzută în devizul tehnic (300 mp); au fost montate borduri (0,05 m lăţime) în lungime de 17,5 m, mai puţin cu 60,5 m decât lungimea bordurilor prevăzută în devizul tehnic (78 m); nu au fost montate şi executate 5 rigole.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată instituţia reclamantă a susţinut că aceste constatări ale echipei de audit nu reflectă situaţia reală, fiind necesară efectuarea unei expertize judiciare de specialitate în vederea stabilirii ştiinţifice de către un expert tehnic judiciar a valorii lucrărilor efectuate ţinând cont de toate elementele necesare pentru această cuantificare, pentru justa soluţionare a cauzei, s-a dispus efectuarea a două expertize, în specialitatea contabilitate şi în specialitatea construcţii .

Înalta Curte, în raport de criticile formulate de către recurenta-reclamantă, apreciază ca fiind relevante pentru soluţionarea recursului, concluziile expertizei tehnice în specialitatea construcţii, potrivit cărora o parte din lucrări nu au fost executate, iar o parte din materialele încorporate nu corespund cu cele din situaţia de lucrări. Astfel, s-a reţinut că nu au fost efectuate lucrări de asfaltare în curtea instituţiei reclamante, că lipsesc 12 bucăţi borduri din cele 48 cuprinse în situaţia de lucrări, că suprafaţa de pavaj este mai redusă cu 19,9 mp faţă de cea din situaţia de lucrări şi că, deşi în situaţia de lucrări s-a menţionat pavaj din calupuri calitatea 1, care presupune un preţ al manoperei mai mare, în realitate s-au folosit pavele din beton autoblocante (pag. 7 -8 din raport, dosarul instanţei de fond). O altă deficienţă remarcată prin raportul de expertiză constă în executarea pavajului din zona trotuarului parţial fără stratul suport de sub acesta şi parţial fără realizarea betonării dintre pavaj şi soclu clădirii (figura 6 din raport - dosarul instanţei de fond). De asemenea, la evaluarea lucrărilor efectuate, expertul a avut în vedere doar montajul şi unele piese mărunte necesare montării barierei centralizate şi dispozitivului de manevrare a porţii metalice, întrucât în situaţia de lucrări nu au fost individualizate bariera şi piesele metalice ale porţii, presupunându-se astfel o achiziţie separată a acestora.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, deşi, în acest caz, achiziţia se putea efectua doar pe bază de document justificativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la momentul achiziţiei, lucrările şi materialele folosite, astfel cum au fost facturate şi achitate de către recurenta-reclamantă, nu se confirmă în fapt, iar deficienţele constatate de expertul tehnic la faţa locului, îndreptăţesc concluzia autorităţii de control cu privire la existenţa unor lucrări supraevaluate raportat la cantitatea şi calitatea acestora.

Chiar dacă recurenta-reclamantă susţine că recepţia lucrării s-a realizat pe baza situaţiei de lucrări, de către o comisie care nu a fost alcătuită din specialişti, care nu aveau pregătirea necesară să efectueze măsurători sau evaluări de specialitate, Înalta Curte reţine că instituţia publică ar fi trebuit să dea dovadă de diligenţă cu privire la recepţionarea lucrării şi, implicit, cu privire la administrarea fondurilor publice, nefiind necesare studii de specialitate pentru a fi observate discrepanţele între lucrările reţinute în situaţia de lucrări şi cele realizate efectiv, respectiv că lipsesc 25% din numărul de borduri sau că suprafaţa de pavaj este mai redusă cu aproximativ 7%, faţă de cea din situaţia de lucrări.

În consecinţă, întrucât în urma evaluării acestor lucrări, expertul a concluzionat că suma reală a investiţiilor se situează la 44.440,30 RON, astfel cum a fost aceasta ajustată prin răspunsul la obiecţiuni, iar recurenta-reclamantă a achitat executantului suma de 65.199,20 RON (potrivit extrasului de cont aflat la dosarul instanţei de fond), Înalta Curte este de acord cu concluzia instanţei de fond potrivit căreia prejudiciul real este în cuantum de 20.758,90 RON, iar nu de 43.130 RON, fiind întemeiată soluţia de anulare parţială a măsurii II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015, până la concurenţa prejudiciului în cuantum de 20.758,90 RON.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că, la ultimul termen de judecată, reprezentanta reclamantei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a arătat în mod expres că nu solicită cheltuieli de judecată, susţinere reţinută în încheierea care a consemnat dezbaterile de la acel termen de judecată şi în baza căreia instanţa de fond a luat act, în mod corect, că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad împotriva încheierii din 11 decembrie pronunţată de către instanţa de fond, criticile acesteia, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi se invocă acest motiv de casare, nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, situaţie în care această susţinere apare ca nefondată.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în speţă, s-ar putea pune în discuţie doar greşita aplicare a dispoziţiilor art. 442 din C. proc. civ., care reglementează procedura îndreptării hotărârilor judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere".

Astfel, aceste erori materiale pot viza numele, calitatea şi susţinerile părţilor ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în text fiind una exemplificativă.

De asemenea, aşa cum s-a reţinut şi în doctrină, pe calea acestei proceduri nu pot fi îndreptate erori de judecată, finalitate posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, raportat la textul de lege incident, instanţa de fond avea obligaţia să verifice doar dacă cererea formulată de către recurenta-reclamantă întruneşte cerinţele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti.

Înalta Curte reţine că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa din 22 septembrie 2017, când a fost amânată pronunţarea pentru data de 06 octombrie 2017, pentru a da posibilitatea Curţii de Conturi să depună concluzii scrise, dat fiind că cererea acesteia de amânare a fost respinsă. În cadrul dezbaterilor finale, reprezentanta reclamantei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a arătat în mod expres că nu solicită cheltuieli de judecată, susţinere consemnată în încheierea din 22 septembrie 2017, aspect necontestat de către recurenta-reclamantă.

Având în vedere că, instanţa de fond a reţinut în încheierea recurată că sintagma "ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată" din cadrul sentinţei civile nr. 278 din 06 octombrie 2017 nu reprezintă o eroare, fiind menţionată în mod deliberat, ca urmare a constatării instanţei că în cadrul dezbaterilor a existat o declaraţie a părţii în acest sens, Înalta Curte apreciază ca fiind legală soluţia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad împotriva încheierii din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu şi pentru pârâta Camera de Conturi Arad, împotriva sentinţei atacate, criticile acestora, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, astfel cum a reţinut şi în precedent, atunci când a analizat hotărârea pronunţată de prima instanţă prin prisma criticilor subsumate aceluiaşi motiv de recurs, invocate de către recurenta-reclamantă, constată că soluţia adoptată în cauză a fost motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Astfel, contrar criticilor recurentelor-pârâte, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, prin raportare la aceasta, iar faptul că expertul contabil desemnat a formulat aprecieri cu privire la normele de drept material aplicabile, care converg cu opinia instanţei de fond, nu pot conduce la concluzia că instanţa nu a prezentat propriile sale argumente de fapt şi de drept în susţinerea hotărârii pronunţate.

De asemenea, cu privire la presupusa motivare contradictorie, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod explicit că prejudiciul real provocat de abatarea constatată de către autoritatea pârâtă este în sumă de 20.758,90 RON, iar nu în cuantum de 43.130 RON, cum în mod greşit au reţinut auditorii Curţii de Conturi, astfel că, a admis acţiunea formulată de către instituţia reclamantă, doar cu privire la suma ce depăşeşte acest prejudiciu constatat ca fiind real.

Referitor la motivul de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentele-pârâte au invocat, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor privind derularea procedurii de achiziţii publice, respectiv a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) şi alin. (2), art. 17, art. 19 şi art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006:

"Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în RON a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ".

Având în vedere că valoarea estimată a cheltuielilor de investiţii era în sumă de 67.000 mii RON (în baza Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii pentru "Lucrări de amenajare curte interioară sediu A.J.O.F.M. Arad" nr. 9686/04.09.2014, aprobată ca obiectiv de investiţii pentru anul 2014, de către Direcţia Economică din cadrul A.N.O.F.M. Bucureşti prin adresa nr. x/04.09.2014 înregistrată la A.J.O.F.M. Arad sub nr. x/04.09.2014), Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că achiziţia de lucrări "Amenajare curte interioară sediu A.J.O.F.M. Arad" se încadrează la capitolul încredinţare directă.

În plus, raportat şi la dispoziţiile art. 1 din Ordinul nr. 313/2011 emis de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, în conformitate cu care "atunci când valoarea estimată a achiziţiei, fără T.V.A., este mai mică sau egală cu echivalentul în RON al cuantumului în euro prevăzut la art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (…) în ceea ce priveşte regulile privind achiziţiile publice nu vor fi solicitate autorităţii contractante alte documente decât cele prevăzute de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice (documente justificative: factura şi/sau contractul)", rezultă, contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, că nu era necesară consultarea ofertelor din catalogul SEAP la estimarea valorii investiţiei.

Referitor la criticile recurentelor-pârâte, cu privire la nerespectarea principiilor prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi la nefolosirea criteriului "preţului cel mai scăzut" la atribuirea contractului de achiziţie, Înalta Curte constată că, deşi în speţă erau incidente dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind încredinţarea directă, instituţia reclamantă a solicitat oferte de la mai mulţi operatori economici şi a ales oferta cu preţul cel mai scăzut.

Astfel, aşa cum reiese din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, recurenta-reclamantă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a solicitat oferte de la operatorii economici din domeniul construcţiilor: societăţile B. S.R.L., C. S.R.L. şi A. S.R.L., prin invitaţia nr. 9850/08.09.2014, la care a fost ataşat Caietul de sarcini pentru lucrarea respectivă.

A fost constituită la nivelul instituţiei reclamante o comisie de evaluare a celor 3 oferte, fiind întocmit Procesul-verbal nr. x/15.09.2014, iar în urma evaluării acestuia, după aplicarea criteriului de atribuire "preţul cel mai scăzut", a fost declarat câştigător ofertantul care a depus oferta cea mai redusă, respectiv societatea A. S.R.L., cu o ofertă de 52.580 RON, fără T.V.A.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, şi aceste critici formulate de către recurentele-pârâte, reţinând ca fiind legală soluţia instanţei de fond de anulare în parte a Deciziei nr. 6/V/15.05.2015 şi a încheierii nr. 56/15.07.2015, respectiv doar în ceea ce priveşte măsura II.15 din Decizia nr. 6/V/15.05.2015 şi doar până la concurenţa prejudiciului în cuantum de 20.758,90 RON.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel încât, recursurile formulate de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad şi de pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu şi pentru pârâta Camera de Conturi Arad vor fi respinse, ca nefondate, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad şi de pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi Arad împotriva sentinţei nr. 278 din 06 octombrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad împotriva încheierii din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2020.