Eligibility for PhD salary allowance under Law 153/2017: application of academic degree bonus requires professional activity in the specific discipline of the doctorate, excluding inter-disciplinary application by judges.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.10.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL HARGHITA şi CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ, a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2017, respectiv modificarea Ordinului nr. 2202/C/2017 în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 14 (indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 iulie 2017 şi pentru viitor, sumă actualizată cu indicele inflaţiei. (Anexa nr 1: ordinul ministrului comunicat la data de 06.09.2017 şi hotărârea nr. 2/80703/2017/04.10.2017 prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva ordinului anterior menţionat).

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 454 din data de 8 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL HARGHITA şi CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 454 din data de 8 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în M. Of. nr. 492 din 28.06.2017, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază, de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salariat al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.

În continuare, arată că a depus dovezi în faţa instanţei de fond cu privire la caracterul interdisciplinar al lucrării de doctorat şi cu privire la întrebuinţarea noţiunilor economice în activitatea de magistrat.

Nu există o justificare obiectivă şi rezonabilă a acordării unui spor bănesc, inclus în salariul de bază, în favoarea unor salariaţi ce deţin un titlu ştiinţific de "doctor în Drept", şi al neacordării lui altor salariaţi, care au obţinut titlul de doctor într-un alt domeniu conex ca de exemplu Economie, Psihologie etc, cât timp cu toţii folosesc noţiunile asimilate pe parcursul elaborării tezei de doctorat în domeniul în care profesează.

Interpretarea teleologică a dispoziţiilor ari. 14 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice presupune ca magistratul deţinător al unui titlu ştiinţific de doclor să folosească cunoştinţele dobândite în domeniul în care profesează. În prezenta cauză a arătat pe de o parte că lucrarea a constituit o cercetare a legislaţiei antreprenoriale în ţările din Centrul şi Estul Europei foste membre comuniste, iar pe de altă parte noţiunile economice dobândite pe parcursul celor trei ani de Şcoală Doctorală şi ca urmare a elaborării tezei se regăsesc în o serie de speţe ce au fost soluţionate.

Nerecunoaşterea acestei "indemnizaţii" tuturor deţinătorilor acestui titlu care utilizează noţiunile dobândite în soluţionarea cauzelor constituie o discriminare şi o vădită nedreptate. iSlalul român, atâta vreme cât încurajează obţinerea de titluri ştiinţifice, încurajează magistraţii de a participa activ la viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele, de a-şi îmbunătăţi performanţele profesionale, trebuie să recunoască aceleaşi beneficii tuturor celor ce au demonstrat că îşi desfăşoară activitatea folosind noţiunile pe care le-au dobândii în urma elaborării lucrării de doctorat. În susţinerea unei situaţii discriminatorii invocă art. 14 CEDO, art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului potrivit cărora "toţi oamenii, fără nicio discriminare, au dreplul la salariu egal pentru muncă egală" şi art. 17 coroborat cu art. 16 din Directiva 2000/28/CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de munca şi condiţiile de muncă, ale căror prevederi mai favorabile sunt aplicabile preeminent în dreplul intern, conform art. 11 şi 20 din Constituţia României.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2017, respectiv modificarea Ordinului nr. 2202/C/2017 în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 14 (indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu data de 1 iulie 2017 şi pentru viitor, sumă actualizată cu indicele inflaţiei.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că că refuzul exprimat de pârâţi are caracter justificat, din interpretarea acestor dispoziţii rezultând clar şi fără echivoc faptul că indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se poate acorda numai deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care deţin acest titlu. Or, având în vedere că reclamanta a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul Economie, însă nu îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, fiind judecător în cadrul Judecătoriei Gheorgheni, în mod corect s-a stabilit că nu îi poate fi acordată indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omiţând sau adăugând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Acest motiv de recurs nu este întemeiat şi va fi respins.

Astfel, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante conform căreia, prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 492 din 28.06.2017, respectiv art. 7 din Anexa nr. V Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" menţionează în mod expres că personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul..".

În mod corect a reţinut prima instanţă că art. 14 din Legea nr. 153/2017 nu vorbeşte despre domeniul în care s-a susţinut teza de doctorat sau despre faptul că unele noţiuni din domeniul în care s-a susţinut doctoratul ar putea avea vreo legătură cu domeniul în care deţinătorul titlului de doctor îşi desfăşoară activitatea, în cazul de faţă domeniul în care activează recurenta-reclamantă fiind, indubitabil, domeniul Drept, ci condiţionează acordarea indemnizaţiei de activitatea desfăşurată în domeniul obţinerii titlului. Or, este clar faptul că recurenta-reclamantă, doctor în domeniul Economie, nu îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu economic, câtă vreme ocupă funcţia de judecător la Judecătoria Gheorgheni.

Relevant este faptul că, domeniul "drept" corespunde exclusiv ramurii de ştiinţă "ştiinţe juridice", iar domeniul "economie", corespunde ramurii de ştiinţă "ştiinţe economice".

Într-adevăr, o lucrare de doctorat poate conţine şi noţiuni juridice, la fel cum poate să conţină şi noţiuni economice, sociologice, însă domeniul în care este obţinut titlul de doctor nu poate fi decât unul singur, iar o interpretare contrară ar însemna că un magistrat care deţine titlul de doctor în ştiinţe economice, domeniul cibernetică şi statistică îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte principiul nediscriminării pretins a fi încălcat prin instituirea dispoziţiilor art. 14 din Legea - cadru nr. 153/2017, Înalta Curte constată că, din analiza acestor dispoziţii care reglementează acordarea sporului de doctor se poate observa că nu se impune un tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situaţii similare, pentru a se constata existenţa unei stări de discriminare, deoarece, recurenta-reclamantă nu a dobândit titlul de doctor în drept, ci în alt domeniu decât cel în care îşi desfăşoară activitatea.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, invocat de către recurenta-reclamantă în susţinerea discriminării, rezultă că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţă ta o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Or, instanţa europeană a arătat că art. 14 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile pe care le conţine sau pe altele cuprinse implicit în sintagma "orice altă situaţie" pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina, iar diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vor fi respinse.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva sentinţei nr. 454 din 08 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.