Salary entitlements of judicial IT specialists: applicability of prosecutor-grade function seniority under Art. 120(6)-(7) Law 304/2004 and Annex V Law 153/2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.11.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 7/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în sensul de a admite contestaţiile înregistrate sub nr. x/2019, y/2018, z/2018, w/2018, t/2018, s/2018, q/2018, r/2018, u/2018 şi v/2018, formulate împotriva deciziei nr. 125/05.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de a modifica în parte această decizie şi de a stabili drepturile salariale ale specialiştilor IT cu luarea în considerare a vechimii în funcţie;

- obligarea pârâţilor la calcularea şi plata salariilor cuvenite cu luarea în considerare a vechimii în funcţie pentru fiecare reclamant la încadrarea în grila de salarizare începând cu data de 23.07.2018

- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor dintre sumele acordate cu titlu de drepturi salariale şi sumele cuvenite începând cu data de 23.07.2018 şi până la data pronunţării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la scadenţă şi până la plata efectivă.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2065 din data de 21.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis cererea de anulare a hotărârii nr. 7/19.10.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în cauza de contencios administrativ privind pe reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., şi a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să emită un nou act administrativ prin care să realizeze încadrarea reclamanţilor, începând cu data de 23.07.2018, având în vedere vechimea în funcţie prin luarea în considerare ca astfel de vechime, prin asimilare, a vechimii în funcţia de specialist IT, cu respectarea celorlalte limite stabilite prin lege respectiv interdicţia de a nu fi depăşit nivelul stabilit pentru anul 2022; a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să achite reclamanţilor A. şi B. diferenţele dintre sumele acordate cu titlu de drepturi salariale şi sumele rezultate în urma noii încadrări, începând cu data de 23.0.2018 până la data pronunţării prezentei hotărâri, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în ceea ce priveşte cererea reclamanţilor C., D., E., F., G., H., I. şi J. de obligare la plata diferenţelor salariale şi a respins cererea acestora ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.09.2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de înlăturare a omisiunii vădite formulată de reclamanţi, în cauza privind pe reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâţii: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie şi a dispus înlăturarea omisiunii din cuprinsul dispozitivului sentinţei nr. 2065 din 21.06.2019 în sensul că data de la care pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este obligat emită un nou act administrativ prin care să realizeze încadrarea reclamanţilor şi să achite acestora diferenţele salariale este data de 23.07.2018.

A admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul I. şi a dispus îndreptarea erorii materiale existente în cuprinsul sentinţei nr. 2065 din 21.06.2019 în sensul că numele reclamantului este "I." şi nu "I." astfel cum s-a consemnat ca urmare a indicării greşite a numelui în cererea de chemare în judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2065 din data de 21.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material respectiv art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Instanţa de fond a constatat că stabilirea drepturilor salariale prin act administrativ potrivit anexei V, Cap. 1, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 a fost corectă însă a apreciat că la stabilirea drepturilor salariale trebuia avut în vedere art. 22 alin. (2) din anexă referitor la salariile de baza pentru specialiştii din cadrul "Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie inclusiv al DNA şi al DIICOT şi al celorlalte parchete, care, prin excepţie, beneficiază de elementele salariale care compun salariul de salariului de bază stabilit în anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 şi, implicit de vechimea în funcţia de specialist, care se dobândeşte astfel prin asimilarea vechimii în funcţia de procuror, în sensul notei de subsol la anexă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din anexa V la Legea nr. 153/2017, capitolului VIII reglementează salarizarea şi celelalte drepturi salariale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea (lit. c), specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale (lit. e).

Astfel, este greşită soluţia instanţei de fond referitoare la încadrarea reclamanţilor în categoria specialiştilor prevăzuţi la art. 22 întrucât aceştia nu au calitatea de funcţionari publici în sensul arătat supra ci de specialişti IT, categorie de funcţii ce alcătuieşte, alături de grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari şi grefieri registratori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aşa cum este definită această categorie la ART. 3 din Legea nr. 567/2004.

Prin cea de-a doua critică se arată că, hotărârea instanţei de fond încalcă principiul neretroactivităţii legii întrucât specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de aceleaşi drepturi salariate ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice după intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 12/2019 din 5 martie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei nu şi pentru perioadele anteriore.

În cadrul plângerii prealabile s-a solicitat revocarea în parte a deciziei nr. 125 emisă la data de 5.09.2018 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi emiterea altei decizii care să cuprindă acelaşi cuantum al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate, avut anterior emiterii deciziei contestate, asimilarea vechimii în funcţia de procuror cu cea de specialist 1T. Alţi contestatori au solicitat recalcularea salariilor considerându-se discriminaţi faţă de categoria de specialişti prevăzută de alin. (5) al art. 116 din Legea nr. 304/2004 care au calitatea de funcţionari publici.

Soluţionând cauza numai prin prisma art. 22 alin. (2) din anexa la Legea nr. 153/2017 _aplicabilă altei categorii de personal decât specialiştilor IT, instanţa de fond nu a mai verificat dacă reîncadrarea personalului printr-un act administrativ s-a făcut cu respectarea art. 38 alin. (3) şi (6) din legea cadru de salarizări ("Aplicarea legi"") ce reglementează modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare ale specialiştilor IT şi dacă s-a respectat principiul nediscriminării în privinţa salarizării personalului reîncadrat pe funcţia de specialist IT începând cu 23.07.2018, având în vedere dispoziţiile art. 120 alin. (6) introdus prin Legea nr. 207/2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost abrogat prin O.U.G. nr. 7/12.02.2019.

În preambulul O.U.G. nr. 12/2019 se menţionează importanţa procesului de informatizare a sistemului judiciar pentru realizarea unui act de justiţie de calitate, astfel că acest proces nu se poate realiza fără asigurarea resursei umane înalt calificate în domeniu şi luarea unor măsuri legislative în regim de urgenţă pentru salarizarea corespunzătoare a specialiştilor IT din acest sistem, sens în care se propune revenirea la soluţia legislativă anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, în materia salarizării specialiştilor IT din sistemul judiciar, astfel cum aceasta era cuprinsă în Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, soluţie care asigură totodată şi un regim uniform de salarizare a acestora.

Prin cea de-a treia critică se arată că într-o acţiune în realizare, aşa cum este prezenta, sarcina probei revine reclamantului care este îndrituit a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ şi a face dovada contrară menţiunilor din decizia de salarizare.

Analizând Anexa la decizia nr. 125/2018 se poate observa că drepturile salariale ale specialiştilor IT au fost stabilite cu respectarea prevederilor legale referitoare la categoria de personal căreia i-a fost asimilat din punctul de vedere al salarizării, respectiv: Capitolul I - art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 7 lit. a) şi g), Cap. II- art. 10 alin. (1), (4), şi 7, Capitolul IV - art. 38 alin. (3) lit. a) şi lit. i), alin. (6) şi alin. (7) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, Cap I, lit. B), nr. crt. 4 şi Cap. VIII - art. 1 lit. c), art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1) art. 22 alin. (1) din Anexa nr. V a aceleiaşi legi; art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 567/2004 . La emiterea deciziei contestate s-au avut în vedere funcţiile similare aflate în plată la nivelul ordonatorului de credite stabilite prin grilele emise de secţia de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca practică unitară la nivelul Ministerului Public, care sunt obligatoriu de adus la îndeplinire de către ordonatorii din subordine, potrivit art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, art. 70 alin. (1) şi alin. (4) coroborat cu art. 72, art. 93, art. 125 şi art. 131 alin. (3) din Legea nr. 304/2004-republicată, privind organizarea judecătorească.

În calitate de ordonator secundar de credite, procurorul general este ţinut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare Ia salarizarea personalului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi din cadrul parchetelor subordonate şi să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu, aşa cum dispune art. 3 alin. (4) din Legea nr. 153/2017- Lege - cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a stabilit cuantumul drepturilor salariale în mod unitar şi nediscriminatoriu faţă de un specialist IT aflat în condiţii identice de funcţii, grade/trepte şi gradaţii, vechime în muncă şi în specialitate, precum şi de grad al unităţii de parchet. Drepturile salariale ce se cuvin specialiştilor IT începând cu 23 iulie 2018 au fost stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, respectă principiul sustenabilităţii financiare, care presupune stabilirea nivelului de salarizare pentru personalul bugetar astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, ordonatorii de credite fiind obligaţi să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

Stabilirea drepturilor salariale ale specialiştilor IT într-o altă modalitate decât cea stabilită de ordonatorul de credite ar încălca art. 157 alin. . 2 din Codul muncii, potrivit căruia:

"Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege ...". Actul administrativ contestat nu aduce atingere Protocolului nr. 1 al CEDO, în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 s-a apreciat că:

"(...) este Ia latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare . . . . . . . . . ." (par. 23).

Prin ultima critică se arată că, în mod greşit instanţa de fond consideră că s-a încălcat principiul nediscriminării în privinţa salarizării.

În speţă, nu se invocă discriminarea petenţilor prin raportare Ia ceilalţi salariaţi ai angajatorului care îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă, acelaşi grad profesional sau aceeaşi vechime în muncă cu petenţii, ci se compară cu situaţia altor categorii de specialişti din cadrul Ministerului Public care îndeplinesc alte funcţii, sau cu alţi salariaţi din sistemul judiciar cu care nu au în comun nici măcar angajatorul (ex. Curtea de Apel Bucureşti).

Se poate considera că în speţă tratamentul diferenţiat aplicat reclamanţilor ar fi criteriul acordării unor drepturi salariale egale pentru muncă egală.

Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000) vizează în special asigurarea transpunerii în dreptul intern a Directivelor 2000/43 şi 2000/78 Curţii Europene a drepturilor omului. Potrivit articolului 1 alin. (2) literele (e) şi (i) din Ordonanţa nr. 137/2000:

"Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: [...] (e) drepturile economice, sociale şi culturale, în special: (i) dreptul la muncă, Ia libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare." Articolul 2 alin. (1) din ordonanţa menţionată prevede:

"Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."Articolul 27 alin. (1) din Ordonanţa nr. 137/2000 prevede:

"Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. [...]". Cauza se judecă în contradictoriu cu CNCD.

Prin Deciziile nr. 818 - 820 din 3 iulie 2008, nr. 1325 din 4 decembrie 2008 şi nr. 146 din 25 februarie 2010, Curtea Constituţională a declarat că diverse dispoziţii din Ordonanţa nr. 137/2000 printre care figurează articolul 27 din aceasta trebuie considerate neconstituţionale în măsura în care din dispoziţiile menţionate ar rezulta că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Astfel, se consideră că instanţele de judecată nu pot cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Aşadar, instanţa de judecată nu este în măsură să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative sub imperiul cărora apelanta-reclamantă nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de acestea pentru a-i fi aplicabile, acte în raport cu care apelanta-reclamantă se consideră discriminată.

Este atributul legiuitorului de a stabili cuantumul creşterilor salariale pentru flecare categorie de personal, iar admiterea prezentei acţiuni ar echivala cu unificarea sistemelor de salarizare pentru toate categoriile de personal.

Majorările salariale astfel cum au fost reglementate prin legi bugetare nu sunt aplicabile egal pentru tot personalul bugetar după cum, pentru asemenea categorii socio-profesionale, legiuitorul a prevăzut prin legi speciale drepturi salariale şi majorări periodice aplicabile acestora, fapt ce nu atrage existenţa unei discriminării şi nu afectează principiul egalităţii în drepturi.

Astfel, în mod greşit reclamanţii consideră că presupusul prejudiciu a fost produs printr-o faptă discriminatorie a angajatorului în privinţa salarizării, prin raportare, nu la specialiştii IT care îndeplineau aceleaşi condiţii de muncă, au acelaşi grad profesional sau aceeaşi vechime în muncă cu reclamanţii, ci cu alte categorii de funcţii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi a depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 9 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul jurisdicţional declanşat de către intimaţii-reclamanţi are ca obiect anularea Hotărârii nr. 7/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în sensul de a admite contestaţiile înregistrate sub nr. x/2019, y/2018, z/2018, w/2018, t/2018, s/2018, q/2018, r/2018, u/2018 şi v/2018, formulate împotriva deciziei nr. 125/05.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de a modifica în parte această decizie şi de a stabili drepturile salariale ale specialiştilor IT cu luarea în considerare a vechimii în funcţie; obligarea pârâţilor la calcularea şi plata salariilor cuvenite cu luarea în considerare a vechimii în funcţie pentru fiecare reclamant la încadrarea în grila de salarizare începând cu data de 23.07.2018, precum şi la plata diferenţelor dintre sumele acordate cu titlu de drepturi salariale şi sumele cuvenite începând cu data de 23.07.2018 şi până la data pronunţării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la scadenţă şi până la plata efectivă.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a reţinut că încadrarea reclamanţilor trebuie făcută prin luarea în considerare a vechimii în funcţie, respectiv prin asimilare a vechimii în funcţia de specialist IT, cu respectarea celorlalte limite stabilite prin lege respectiv interdicţia de a nu fi depăşit nivelul stabilit pentru anul 2022.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect se constată că, prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului având în vedere că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Cu privire la această excepţie, Înalta Curte constată că din expunerea motivelor invocate rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care permit reformarea unei hotărâri în recurs pentru motive de nelegalitate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 207/2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, este corectă.

Potrivit noii reglementări a Legii nr. 304/2004, la art. 120, după alin. (5), se introduc două noi alineate, alin. (6)-(7), cu următorul conţinut:

"(6) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege".

Având în vedere că Legea nr. 207 din 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018, Înalta Curte constată că de la intrarea în vigoare această lege produce efecte juridice.

La data emiterii actului administrativ contestat erau în vigoare dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora: (1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4. (2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.

În cuprinsul cap. I lit. B) nr. crt. 4 se regăsesc drepturile salariale ale procurorilor cu grad de judecătorie, în raport de vechimea în specialitate şi în muncă, iar drepturile salariale ale acestora sunt stabilite în funcţie de gradaţie şi vechime în funcţie. La pct. 1 al notei din partea finală a capitolului se stabileşte că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

În cazul intimaţilor-reclamanţi le-a fost acordat salariul aferent gradaţiei, însă, pentru vechimea în funcţie s-a avut în vedere nivelul de bază de 0-3 ani.

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în cazul specialiştilor IT în privinţa cărora legiuitorul a înţeles să utilizeze o salarizare similară procurorilor cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, prin "vechime în funcţie" se înţelege "vechimea în funcţia de specialist IT".

Sub acest aspect în mod corect a reţinut instanţa de fond că, dispoziţiile Cap. I lit. B) nr. crt. 4 reglementează salarizarea procurorului cu grad de judecătorie stabilind nivelul salarial pentru anul 2022 în raport de gradaţie (vechime totală în muncă) şi vechime în funcţie (5 niveluri aferente perioadelor 0-3-5-10-15-20 şi peste 20 de ani vechime în funcţie), iar drepturile salariale ale intimaţilor-reclamanţi au fost stabilite în mod eronat prin raportare la a doua componentă avându-se în vedere exclusiv nivelul de bază al vechimii în funcţie, acela de 0-3 ani.

Având în vedere că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 fac trimitere la cap. I lit. B) nr. crt. 4. fără a face vreo altă distincţie, în cazul intimaţilor-reclamanţi trebuia să fie aplicată în întregime modalitatea de stabilire a drepturilor salariale pentru procurorul cu grad de judecătorie, atât în raport de gradaţia aferentă vechimii în muncă dar şi în raport de vechimea în funcţie.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva încheierii din data de 24 mai 2019 şi a sentinţei nr. 2065 din 21 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.