Statutory inventory of state-owned agricultural land and limits on reviewing attorney fees via cassation appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului (ADS), a solicitat obligarea acesteia la inventarierea şi preluarea în patrimoniu în vederea administrării terenurile în suprafaţă totală de 17.023 mp, situate în tarla x, parcelele C. civ. 16 (780,77 mp), C. civ. 21 (1517,65 mp), A 20 (8148,77 mp), A 22 (969 mp), A 14 (4668,15 mp) şi Ds 17 (938,66 mp), pe teritoriul administrativ al comunei Râfov, judeţ Prahova, care formează terenul de incintă al Fermei vegetale Râfov, deţinută de societate.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 105 din data de 23.05.2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiate. A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI (ADS), ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 105 din data de 23.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI (ADS), invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că prin sentinţa recurată, în mod greşit s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune motivat de faptul că "reclamanta a solicitat pârâtei în repetate rânduri să efectueze operaţiunea administrativă ce-i revenea, ultima dată sub forma petiţiei înregistrată sub nr. x/20.11.2017".

Având în vedere că aceleaşi solicitări s-au făcut prin adresa nr. x/18.05.2015, iar aceasta întrunea condiţiile plângerii prealabile în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din acelaşi act normativ s-a împlinit în luna noiembrie 2015, iar prezentul demers judiciar a fost efectuat cu depăşirea termenului stabilit de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Aspectele invocate de către pârâtă în susţinerea acestei excepţii nu au fost analizate de instanţa fondului, care a reţinut doar că reclamanta s-a adresat ADS în repetate rânduri cu solicitarea de a efectuate operaţiunea administrativă.

Faţă de aceste considerente, rezultă că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. care prevăd obligativitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, făcând imposibil de realizat misiunea instanţei de control judiciar de a controla hotărârea atacată, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare prevăzut de art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, instanţa de fond a procedat la analizarea excepţiei lipsei de interes a reclamantei invocată de pârâtă, excepţie pe care însă a respins-o, motivând în esenţă că, existenţa interesului se apreciază la momentul formulării cererii, iar în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta avea cunoştinţă la momentul introducerii acestei acţiuni de existenţa procesului-verbal din data de 26.10.2015.

Apreciază că raţionamentul primei instanţe este rezultatul unei analize greşite a probatoriului administrat în cauză, precum şi a normelor procedurale.

În susţinerea excepţiei lipsei de interes a învederat că, în data de 26.10.2015 a fost întocmit Procesul-verbal de predare-preluare a suprafeţei de teren de 17.023 mp, prin care ADS a preluat în inventar aceste suprafeţe de teren ce au aparţinut anterior S.C. A. S.A. Valea Călugărească şi, a depus în probaţiune acest proces-verbal pentru a demonstra faptul că a fost semnat şi însuşit de către societatea reclamantă prin reprezentantul sau legal de la acea dată, situaţie în raport de care, era evident că interesul societăţii de a formula prezenta acţiune nu exista.

Pe cale de consecinţă, solicită să se reţină că acest considerent al judecătorului fondului este contrar realităţii, rezultând prin puterea evidenţei că prin semnarea procesului-verbal din data de 26.10.2015 de către reprezentantul societăţii, societatea a luat la cunoştinţă de existenţa lui încă de la acea dată, şi, pe cale de consecinţă, interesul societăţii la data promovării acţiunii nu îndeplinea condiţiile legale prevăzute de art. 33 teza I C. proc. civ.

În altă ordine de idei, solicită să se constate că motivarea instanţei fondului cuprinde motive contradictorii, având în vedere că pe de o parte s-a reţinut că reclamanta nu avea cunoştinţă la data iniţierii acţiunii de existenţa procesului-verbal din data de 26.10.2015, iar în paragraful următor (paragraf 4, pag. 4) instanţa se contrazice şi constată că, procesul-verbal încheiat în data de 26.10.2015 a fost semnat de administratorul special al societăţii, respingând pentru acest considerent acţiunea ca rămasă fără obiect.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se arată că hotărârea instanţei de fond de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept procedural, respectiv cele ale art. 451 şi art. 453 C. proc. civ.

Deşi prin hotărârea recurată, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca rămasă fără obiect, în mod greşit a constatat culpa procesuală a pârâtei, obligând astfel ADS la plata cheltuielilor de judecată către partea reclamantă.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul poate fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Judecătorul fondului, deşi constată că pârâta a îndeplinit procedura solicitată în prezenta cauză de reclamantă, anterior promovării acţiunii, prin încheierea procesului-verbal din data de 26.10.2015, respingând astfel cererea reclamantei, totuşi a considerat că, poate fi reţinută o culpă a pârâtei, motiv pentru care a admis cererea reclamantei de obligare a ADS la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial.

Art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prevede că onorariile avocaţiale pot fi micşorate de instanţă "chiar şi din oficiu". Simpla utilizare a acestei sintagme instituie regula implicită a posibilităţii de a reduce onorariile avocaţiale la cererea părţii adverse, accentuarea "chiar şi din oficiu" subliniind că, în virtutea rolului activ, judecătorul poate să suplinească absenţa acestei cereri atunci când observă lipsa de proporţionalitate dintre "circumstanţele cauzei" şi cuantumul sumei achitate cu titlu de onorariu avocaţial.

Astfel, deşi judecătorul cauzei este ţinut să aprecieze cuantumul onorariului avocaţial din prisma valorii sau complexităţii cauzei (".), activităţii desfăşurate de avocat (...) şi circumstanţelor cauzei, el este totodată ţinut ca aprecierea să fie realizată fie în sensul constatării rezonabilităţii onorariului, fie în sensul constatării cuantumului său exagerat.

În acest sens, onorariul avocaţial pe care pârâta a fost obligată să îl achite părţii reclamante în cuantum de 5000 RON aferent judecării fondului litigiului, nu este proporţional cu complexitatea cauzei şi munca efectiv depusă de apărător.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 14 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la inventarierea şi preluarea în patrimoniu în vederea administrării terenurile în suprafaţă totală de 17.023 mp, situate în tarlaua x, parcelele C. civ. 16 (780,77 mp), C. civ. 21 (1517,65 mp), A 20 (8148,77 mp), A 22 (969 mp), A 14 (4668,15 mp) şi Ds 17 (938,66 mp), pe teritoriul administrativ al comunei Râfov, judeţ Prahova, care formează terenul de incintă al Fermei vegetale Râfov, deţinută de societate.

Prima instanţă a respins acţiunea dedusă judecăţii ca rămasă fără obiect reţinând că procedura de inventariere a fost îndeplinită.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Astfel, cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ. căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, iar recurenta-pârâtă are un interes în promovarea căii de atac în vederea obţinerii unei soluţii de admitere a prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi de respingere a capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privesc criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se critică hotărârea instanţei de fond în sensul că, în mod greşit s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, termen care ar fi început să curgă după expirarea termenului legal (de 30 de zile), de soluţionare a cererii înregistrată sub nr. x/18.05.2015 şi s-ar fi împlinit în luna noiembrie 2015 se constată că este nefondat şi va fi respins.

Într-adevăr, din actele dosarului de fond rezultă că iniţial, intimata-reclamantă s-a adresat recurentei-pârâte cu o cerere înregistrată sub nr. x/18.05.2015 prin care se învederează Agenţiei Domeniilor Statului că au fost reluate demersurile de întocmire a documentaţiei necesare în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991 şi se solicită preluarea ca plus de inventar în patrimoniul şi administraţia ADS a suprafeţelor de teren cu destinaţie agricolă însumând 15433 mp, identificate în Tarlaua 2, Parcelele C. civ. 16, C. civ. 21 şi C. civ. 21/1, localizate în com. Rifov, judeţul Prahova. În susţinerea acestei cereri s-au anexat în copie adresa nr. x/04.05.2015 a Primăriei Com. Rîfov, prin care se atestă că terenul nu este revendicat şi sentinţa civilă nr. 1313/30.04.2008 a Tribunalului Prahova.

Agenţia Domeniilor Statului a întreprins demersurile necesare în vederea preluării în patrimoniu a terenului litigios şi, ca urmare a aprobării Notei de fundamentare nr. x/29.09.2015 a fost emis Ordinul preşedintelui ADS nr. 759/08.10.2015 prin care a fost desemnat reprezentantul ADS din judeţul Prahova să procedeze la preluarea prin proces-verbal a suprafeţei de teren de 17023 mp situată pe teritoriul administrativ al localităţii Râfov.

Prin adresa nr. x/16.10.2015 reprezentantul ADS în judeţul Prahova a solicitat sprijinul O.C.P.I. Prahova în vederea preluării suprafeţei de teren de 17023 mp identificat în tarlaua x, teren care fusese omis de la inventarierea efectuată în baza Ordinului Comun MAAP/MAP nr. 150/106/2002.

La data de 26.10.2015 a fost întocmit procesul-verbal de predare-preluare a suprafeţei de teren de 17023 mp prin care ADS a preluat în inventar aceste suprafeţe de teren ce au aparţinut anterior S.C. A. S.A. Valea Călugărească.

Însă, prin adresa nr. x/23.11.2015 O.C.P.I. a adus la cunoştinţa Agenţiei Domeniilor Statului faptul că, "în urma participării instituţiei OCPI la preluarea terenului de la S.C. A. S.A. Valea Călugărească în suprafaţă de 17023 mp, situat pe U.A.T. Râfov de către ADS Reprezentanţa Teritorială Prahova, precum şi a verificării la teren a acestuia în data de 17.11.2015, de către reprezentanţii OCPI Prahova, în prezenţa reprezentanţilor persoanei juridice autorizate s-au constatat următoarele: planul de situaţie întocmit de S.C. C. S.R.L. nu respectă planurile de parcelare din tarlalele numerele 6 şi 2, situate în intravilanul localităţii Mălăieşti, în baza cărora au fost emise titlurile de proprietate; nu s-a ţinut cont de documentaţiile cadastrale pentru înscrierea imobilelor în cartea funciară a localităţii, pentru care au fost alocate numerele cadastrale x; nu este respectată realitatea din teren în ceea ce priveşte construcţiile amplasate pe acesta".

Prin adresa nr. x/07.08.2017, emisă în revenire la adresele nr. x/18.05.2015, nr. y/15.05.2017 şi nr. 258/05.07.2017, S.C. A. S.A. a solicitat preluarea de către ADS şi predarea către S.C. A. S.A., ca plus de inventar la contractul de concesiune nr. x/19.02.2004 a suprafeţei de 17023 mp teren situat în comuna Râfov, judeţul Prahova, în tarlaua x, pacelele 14, 16, 17, 20, 21, 22 şi care face obiectul incintei sediului Ferma vegetală Râfov, ce aparţine S.C. A. S.A..

În urma demersurilor, recurenta-pârâtă a emis adresa nr. x din data de 21.08.2017 prin care a înştiinţat S.C. A. S.A. că Agenţia Domeniilor Statului a întreprins măsurile necesare în vederea preluării suprafeţelor de teren situate în tarlaua x, pacelele 14, 16, 17, 20, 21, 22, teritoriul administrativ al localităţii Râfov.

Prin adresa nr. x/20.11.2017, intimata-reclamantă a solicitat ADS finalizarea procedurii de preluare a terenurilor în suprafaţă totală de 17023 mp, care formează terenul de incintă al Fermei vegetale Râfov, deţinută în patrimoniu de societatea A. S.A., terenuri ce sunt identificate în planurile anexate, întocmite conform prevederilor HGR nr. 834/1991.

În acest context, nu poate fi primită critica recurentei-pârâte în sensul că, termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune s-ar fi împlinit în luna noiembrie 2015, atât timp cât din corespondenţa purtată între cele două entităţi rezultă că ulterior acestui moment, intimata-reclamantă a iniţiat demersuri către ADS în vederea finalizării procedurii de preluare a terenurilor în suprafaţă totală de 17023 mp, care formează terenul de incintă al Fermei vegetale Râfov, deţinută în patrimoniu de societatea A. S.A..

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu se poate considera că termenul de prescripţie s-ar fi împlinit în luna noiembrie 2015 atât timp cât operaţiunea administrativă de inventariere şi preluare în patrimoniu a terenului deţinut de societatea reclamantă a fost efectuată prin încheierea Procesului-verbal din data de 26.10.2015, precum şi faţă de lipsa dovezilor de comunicare (atât către societatea reclamantă şi către autoritatea administrativ-teritorială pe raza căreia se afla terenul in litigiu), cât şi răspunsul emis în anul 2017, prin care ADS a continuat să afirme că nu deţine în patrimoniu acest teren.

Faţă de aceste considerente, motivul de recurs va fi respins, ca nefondat.

De asemenea, Înalta Curte va respinge şi motivul de recurs prin care se critică soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, având în vedere că intimata-reclamantă avea un interes în promovarea demersului judiciar pentru încheierea contractului de concesiune.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, în raport de complexitatea şi valoarea cauzei, precum şi de activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că recurenta-pârâtă s-a situat pe poziţia părţii care a pierdut procesul precum şi faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate în cauză, fiind îndeplinite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. pentru soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a acestora.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în promovarea recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului, împotriva sentinţei nr. 105 din 23 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.