Exclusive administrative jurisdiction over judicial salary reclassification and back pay claims against justice institutions

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2020, sub numărul x/2020, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, reclamantele A., B., C., D., având funcţia de judecători în cadrul Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ilfov (numai în ce o priveşte pe reclamanta A. pentru perioada 9.04.2015-31.12.2016) au solicitat să se dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la indemnizaţiilor procurorilor DNA şi DIICOT prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 6-13, în raport de funcţia deţinută (coeficient de multiplicare de 19,00), începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare; obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite prin valorificarea unui coeficient de multiplicare de 19,00 şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 787 din data de 07.07.2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Raportat la modalitatea în care a fost formulată acţiunea reclamanţilor, tribunalul constată că aceştia au solicitat, în ordinea firească a obligaţiilor, "reîncadrarea", urmând recalcularea şi plata salariului prin raportare la noua valoare de referinţă sectorială, inclusiv în ceea ce priveşte prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze.

În cauză, independent de modalitatea în care a fost redactată acţiunea, reclamanţii solicită emiterea unor noi decizii de încadrare prin care să le fie recunoscut un anumit drept salarial, cu toate consecinţele care decurg, solicitare confirmată şi prin precizarea din data de 12.02.2020.

Emiterea unei noi decizii de încadrarea, presupune implicit analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de încadrare care îşi produce efectele faţă de aceştia, la data promovării acţiunii.

Conform art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispoziţiile care reglementează salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului National al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta buhe de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Împotriva hotărârilor organelor enumerate în cele ce preced se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Având în vedere competenţa materială exclusivă stabilită de legiuitor în ceea ce priveşte analiza legalităţii şi temeiniciei încadrării personalului din justiţie, raportat la acţiunea formulată aşa cum a fost precizată de către reclamanţi, urmează să se dispună, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa şi declinarea soluţionării prezentului litigiu - în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.08.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 1145 din data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov, având ca obiect "obligare emitere act administrativ".

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că instanţa de judecată nu este investită cu o acţiune în anularea unui act administrativ (ordinul Ministerului Justiţiei), pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, ci cu o acţiune în pretenţii.

Magistraţilor le sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun din Codul muncii, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale (art. 284 din Codul muncii şi art. 34. alin. (4) din Legea nr. 304/2004).

Or, reclamanţii au înţeles să sesizeze instanţa civilă tocmai în considerarea faptului că nu au contestat ordinul/ordinele prin care s-au stabilit, la momentele de referinţă vizate de cerere, potrivit procedurii administrative şi în termenele defipte de reglementările legale invocate de Tribunalul Dâmboviţa în sentinţa de declinare, după cum nici nu a solicitat - printr-o cerere administrativă adresată pârâtului Ministerul Justiţiei obligarea sa la o nouă încadrare a reclamanţilor.

Indiferent însă de resorturile reclamanţilor, cert este că aceştia au investit instanţa civilă cu cererea lor.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., "judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora".

Prin urmare, Curtea de Apel a reţinut că reclamanţii nu au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea ordinelor de salarizare, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, respectiv art. 7 din Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, ci cu o acţiune în pretenţii, în condiţiile O.G. nr. 137/2000, cu participarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cererii fiindu-i aplicabile dispoziţiile de drept comun din Codul muncii, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa jurisdicţiei muncii şi asigurărilor sociale (art. 284 din Codul muncii şi art. 34. alin. (4) din Legea nr. 304/2004).

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecăţii reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov au solicitat "reîncadrarea", urmând recalcularea şi plata salariului prin raportare la noua valoare de referinţă sectorială, inclusiv în ceea ce priveşte prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze.

În cauză, independent de modalitatea în care a fost redactată acţiunea, reclamanţii solicită emiterea unor noi decizii de încadrare prin care să le fie recunoscut un anumit drept salarial, cu toate consecinţele care decurg, solicitare confirmată şi prin precizarea din data de 12.02.2020.

Emiterea unei noi decizii de încadrarea, presupune implicit analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de încadrare care îşi produce efectele faţă de aceştia, la data promovării acţiunii.

Conform art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispoziţiile care reglementează salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului National al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta buhe de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Împotriva hotărârilor organelor enumerate în cele ce preced se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Având în vedere competenţa materială exclusivă stabilită de legiuitor în ceea ce priveşte analiza legalităţii şi temeiniciei încadrării personalului din justiţie, raportat la acţiunea formulată aşa cum a fost precizată de către reclamanţi, urmează să stabilească competenţa materială a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii D., B., C., A. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ilfov în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2021.