Administrative suspension of tax challenge pending civil contract dispute: public-law tax obligations do not depend on private-law contractual rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria oraşului Amara - Compartimentul Impozite şi Taxe, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea acţiunii, anularea "Dispoziţiei nr. 513/15.10.2015 privind suspendarea soluţionării Contestaţiei formulata de A. impotriva Deciziei de Impunere nr. x/05.08.2015", act administrativ emis de pârâtă în baza art. 214 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală din 2003, şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva "Deciziei de Impunere nr. x/05.08.2015 pentru stabilirea impozitelor si taxelor in cazul persoanelor fizice, datorate in temeiul Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal", prin care în mod nelegal mi-a fost imputată suma de 2.662.225,46 RON cu titlu de "concesiuni terenuri".

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2646 din data 20 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraşului Amara Mara - Compartimentul Impozite şi Taxe şi a anulat Dispoziţia nr. 513/15.05.2015.

Totodată, a obligat pârâta la soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere, conform dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2646 din data de 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Primăria oraşului Amara, invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Recurenta a susţinut că la data depunerii contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/05.08.2015 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti se afla dosarul nr. x/2015, având acelaşi obiect cu al contestaţiei administrative, astfel că sunt întrunite dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative până la soluţionarea litigiului mai sus menţionat, fiind dispusă în mod corect.

Practic, suma pe care reclamantul pretinde că nu o datorează în prezentul dosar, reprezintă obiectul dosarului nrx/2015.

În concluzie, recurenta a arătat că soluţionarea contestaţiei administrative depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, considerând că motivul de suspendare este întemeiat.

4. Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material.

În fapt, la data de 05.08.2015, pârâta a emise pe numele reclamantului Decizia de impunere anuală nr. 10097, în care s-a reţinut obligaţia acestuia de plată a sumei de 2.662.225,46 RON cu titlu de "concesiuni terenuri".

La data de 25.08.2015, UAT Oraş Amara a sesizat instanţele judecătoreşti cu acţiune înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2015, având ca obiect obligarea reclamantului A. la plata sumei de 2.662.225,46 RON, cu titlu de redevenţă aferentă concesionării terenului proprietate privată a statului, în suprafaţă de 640 mp, situat în oraş Amara, str. x, precum şi plata accesoriilor, solicitându-se prin acea acţiune şi obligarea reclamantului la încheierea contractului de concesiune.

Înalta Curte constată că, în cauză, aspectul disputat de părţi priveşte subzistenţa efectelor unui contract de concesiune asupra terenului proprietate privată a statului, încheiat anterior de UAT Amara cu S.C. B. S.R.L., societate care a înstrăinat reclamantului dreptul de proprietate asupra construcţiilor situate pe acest teren.

Astfel, pe de o parte pârâta consideră că prin dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei situată pe terenul proprietate privată a statului, reclamantului i s-a transmis şi dreptul de concesiune asupra acestui teren, fiind aşadar ţinut la plata redevenţei, iar pe de altă parte reclamantul consideră că nu datorează redevenţă pentru terenul ocupat, proprietate de stat, în condiţiile în care nu deţine un contract de concesiune.

În dosarul nr. x/2015 instanţa a fost aşadar chemată să stabilească dacă reclamantul din prezenta cauză datorează sau nu redevenţa, calculată până la nivelul anului 2015, aferentă ocupării unui teren proprietate privată a statului, pentru care anterior a existat un contract de concesiune, respectiv existenţa unei obligaţii contractuale de plată a redevenţei şi executarea întocmai a acestei obligaţii la termenele de scadenţă.

În contestaţia formulată la data de 14.09.2015 împotriva deciziei de impunere anuală 2015, pârâta a fost chemată să verifice existenţa unei obligaţii fiscale a reclamantului, astfel cum sunt acestea recunoscute de Codul de procedură fiscală, precum şi executarea la termen a acestei obligaţii.

Prin Dispoziţia nr. 513/15.10.2015, pârâta a dispus suspendarea contestaţiei administrativ fiscale, formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere anuală 2015, până la soluţionarea definitivă a litigiului având ca obiect neexecutarea unei obligaţii contractuale(dosar nr. x/2015).

Recurenta critică hotărârea recurată invocând că în speţă soluţionarea contestaţiei administrative depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi(dosaru nr. x/2015).

Susţinerile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, "organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când soluţionarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."

În cauza de faţă, nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) invocate de recurenta-pârâtă în cuprinsul deciziei prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei administrative.

Astfel, Înalta Curte reţine că în dosarul nr. x/2015 se determină existenţa unei obligaţii contractuale a reclamantului, în legătură cu valorificarea unui bun proprietate privată a statului, obligaţie care are o natură pur civilă (de drept privat, iar nu de drept public). În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei cu ocazia pronunţării regulatorului de competentă în dosarul nr. x/2015(decizia nr. 3275/18.11.2016).

În contestaţia administrativă ce face obiectul prezentei cauze se analizează existenţa unui raport juridic de drept public, respectiv neexecutarea de către reclamant a unei obligaţii fiscale, iar nu contractuale.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că soluţionarea contestaţiei administrativ fiscale, care priveşte aplicarea normelor de drept fiscal situaţiei personale a reclamantului, nu depinde de soluţionarea unui litigiu civil, referitor la neîndeplinirea de către acesta a unei obligaţii contractuale.

În concluzie, suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de intimatul-reclamant nu se justifică, acesta având dreptul la soluţionarea în termenul legal a contestaţiei împotriva titlului de creanţă, a cărui executare este supusă procedurii de executare silită reglementată de Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Amara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Oraşului Amara împotriva sentinţei civile nr. 2646 din 20 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.