Scope of Policyholders' Guarantee Fund liability: exclusion of late penalties and litigation costs from insurance claims and contradictory motives in partial approval of damages

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 şi art. 19 din Legea nr. 503/2004, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 17757/12.11.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a admis parţial cererea de plată nr. x/11.04.2017, depusă în dosarul de daună nr. BU0030B16, deschis la B. S.A.- în faliment şi preluat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A solicitat anularea parţială a deciziei nr. 17757/12.11.2018 şi obligarea pârâtei şi la plata următoarelor sume:

I. În principal la plata:

- sumei de 42.065 RON reprezentând diferenţă din indemnizaţia de asigurare de 30.000 Euro datorată de pârâtă pentru avarierea bunului imobil asigurat;

- sumei de 13.200 RON reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de asigurare datorată de pârâtă pentru avarierea bunurilor mobile asigurate;

- a dobânzii legale datorate, de la data scadentei, 11.04.2016 până la plata debitului;

- a sumei de 4.744,92 RON reprezentând cheltuieli de judecată;

II. În subsidiar, la plata:

- sumei de 21.881 RON reprezentând diferenţă din indemnizaţia de asigurare de 113.796 RON datorată de pârâtă pentru avarierea bunului imobil asigurat;

- sumei de 13.200 RON reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de asigurare datorată de pârâtă pentru avarierea bunurilor mobile asigurate;

- a dobânzii legale datorate, de la data scadentei, 11.04.2016 până la plata debitului;

- a sumei de 4.744,92 RON reprezentând cheltuieli de judecată

În motivarea cererii a arătat că prin Decizia nr. 1.498/27.07.2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare şi solicitarea intrării în procedura de faliment a societăţii B. S.A.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2213 din data de 16 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a dispus obligarea pârâtei să emită o decizie, prin care să soluţioneze cererea de despăgubiri formulată de reclamant, pentru suma de 13.200 reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru bunurile din imobil, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018 şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1350 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, proporţional cu admiterea cererii de chemare în judecată.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2213 din data de 16 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi recurs incident reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, hotărârea având o motivare contradictorie, motivele de recurs fiind prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Hotărârea astfel pronunţată este vădit contradictorie de vreme ce instanţa de fond a menţinut ca temeinic şi legal actul administrativ atacat, considerând prin urmare că atât sumele admise şi plătite intimatului-reclamant sunt corecte precum si cele respinse la plată, dar totodată, consideră în mod greşit că nu s-ar fi dispus cu privire la cererea intimatului privitor la plata despăgubirii în cuantum de 13.200 RON aferentă bunurilor din imobil, fapt pentru care recurentul-pârât a fost obligat la soluţionarea acestui capăt de cerere.

Or, atât timp cât instanţa de fond a reţinut ca fiind corectă suma plătită intimatului şi a reţinut toate sumele respinse la plată ca fiind "cheltuieli cu CAS, sănătate, şomaj, fond de risc, concedii şi indemnizaţii calculate în procent de 22,88%, Profit 5 %, TVA 20% pentru manoperă, diferenţa TVA calculat pentru cheltuieli transport ce nu se acceptă la plată, diferenţă costuri instalaţii încălzire, diferenţă costuri instalaţie electrică, diverse, organizare, proiectare", înseamnă că suma de 91.915 RON include şi suma de 13.200 RON privind bunurile din locuinţă, în enumerarea reţinută corect de instanţă a sumelor respinse nefiind inclusă şi contravaloarea bunurilor din locuinţă.

Totodată, dacă această sumă nu ar fi fost admisă la plată, atunci nu ar exista nicio justificare pentru suma de 91.915 RON, această sumă fiind compusă din: 66.636,69 RON - despăgubiri pentru construcţia propriu-zisă, 12.078,53 RON despăgubiri pentru instalaţii şi 13.200 RON - despăgubiri pentru bunurile mobile asigurate (suma asigurată 3000 euro x 4,4 RON/Euro, la data evenimentului).

Dacă suma de 13.200 RON nu era cuprinsă în totalul de 91.915 RON, atunci suma aprobată şi plătită intimatului-reclamant ar fi fost numai de 78.714,69 RON, şi ar fi vizat exclusiv construcţia afectată de incendiu şi instalaţiile acestei, potrivit raportului de expertiză evaluatorie în construcţii, efectuat în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. x/2016, depus în susţinere de intimat.

De asemenea, se constată că prin decizia menţinută de instanţa fondului ca fiind legală şi temeinică, este indicat preambulul sau sumele solicitate prin cererea de plată - inclusiv suma de 13.200 RON reprezentând contravaloare despăgubire pentru bunurile din imobil -, iar în privinţa sumelor respinse se indică atât cuantumul sumei solicitate cât şi natura acestora, înseamnă că suma de 13.200 RON reprezentând contravaloare despăgubire pentru bunurile din imobil este în mod necesar inclusă în suma admisă şi plătită, respectiv 91.915 RON.

Mai este de observat faptul că tot în mod corect instanţa de fond a reţinut în sentinţa recurată faptul că în concluziile orale s-a învederat faptul că suma de 13.200 RON reprezentând contravaloare despăgubire pentru bunurile din imobil a fost admisă şi plătită (încheierea din 25.06.2019), si acest lucru a fost reţinut şi în considerente, în cadrul paragrafului 7 al pag. 6 precum şi în cadrul paragrafului 9 al pag. 9, dar aceste menţiuni au fost infirmate în mod greşit de soluţia pronunţată în cauză.

Totodată, instanţa de fond a reţinut şi explicaţia detaliată prin întâmpinare a sumei de 91.915 RON, astfel:

"Prin urmare, având în vedere concluziile expertizei administrată în dosar nr. x/2016, coroborat cu dispoziţiile restrictive în ce priveşte acordarea de sume înainte ca acestea să fie efectiv angajate/plătite, a rezultat faptul că, în privinţa construcţiei propriu-zise, din suma de 83.571,27 RON stabilită de expert, s-a acordat suma de 66.636,69 RON, stabilită prin calculul FGA, în baza obligaţiei de instrumentare proprie a dosarelor, stabilită de art. 13 alin. (3) din Lege 213/2015. Totodată, din suma de 30.225,21 RON stabilită de expert în privinţa instalaţiilor, s-a stabilit şi acordat, potrivit calcului FGA suma de 12.078,53 RON" - considerente, paragraful 8 pag. 9 din sentinţă, dar nici aceste explicaţii detaliate ale sumei reţinută ca fiind corectă - odată cu menţinerea deciziei prin care a fost stabilită -, nu au fost suficient analizate de instanţa fondului, fapt pentru care, în mod nelegal, recurentul-pârât a fost obligat la a mai analiza încă o dată cererea intimatului sub aspectul despăgubirii pentru bunurile din imobilul afectat de incendiu şi pentru care asigurătorul B. a emis poliţa PAJ nr. x.

Faţă de aceste motive, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile şi, reţinând cauza spre soluţionare, respingerea în tot a contestaţiei formulată de intimatul-reclamant.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant A. arată că prin cererea de plată nr. x/11.04.2017 a înţeles să solicite valoarea despăgubirii pentru avariile imobilului astfel cum acestea au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în dosarul procesual nr. x/2016, valoare care a fost stabilită în cuantum de 113.796 RON pentru avarii imobil.

Deşi FGA nu a fost în mod direct parte în litigiul dosarului înregistrat sub nr. x/2016, însă este fără putinţă de tăgadă că raportul de expertiză efectuat în acest dosar este opozabil Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Ţinând cont de faptul că suma stabilită în urma raportului de expertiză, care vizează strict despăgubirea pentru avariile imobilului produse în urma incendiului în cuantum de 113.796 RON, se poate constata că în mod greşit Curtea de Apel a apreciat că raportul de expertiză nu poate fi opozabil FGA şi că, în consecinţă, valoarea sumei la care poate fi obligat FGA pentru plata acestei despăgubiri este doar în cuantum de 91.915 RON, sumă pe care FGA a stabilit-o prin Decizia nr. 17757/12.11.2018, în urma propriului calcul.

În ceea ce priveşte suma de 13.200 RON reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de asigurare datorată de pârâtă pentru avarierea bunurilor mobile asigurate, recurentul-reclamant solicită menţinerea dispoziţiilor primei instanţe, deoarece în mod corect s-a reţinut că FGA nu a exprimat un punct de vedere cu privire la acceptarea sau refuzarea plăţii pentru capătul de cerere privind suma de 13.200 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii pentru bunurile din imobil.

În ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de penalităţi de întârziere şi de cheltuieli de judecată, în mod greşit Curtea de Apel a reţinut că aceste sume nu au legătură cu raportul de asigurare şi în consecinţă a respins acest capăt de cerere.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 prin creanţă de asigurare se înţelege "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

Per a contrario, FGA este obligat să plătească pe lângă creanţele care sunt cunoscute ca întindere la data încheierii contractului de asigurare, şi toate sumele rezervate creditorilor chiar şi atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă.

Astfel, în această categorie de sume care nu sunt determinate prin contractul de asigurare, dar care sunt datorate în urma acestui raport contractul, sunt incluse şi penalităţile precum şi cheltuielile de judecată care au fost acumulate din culpa asigurătorului în faliment.

Faţă de aceste aspecte, FGA are obligaţia achitării şi a acestor sume reprezentând penalităţi şi cheltuieli de judecată avansate pentru recuperarea creanţei de asigurări, având posibilitatea de a le recupera la rândul său, de la debitoare falită, în cadrul procedurii falimentului.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 17 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Examinând cererea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile incidente, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât şi va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, pentru următoarele considerente.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 17757/12.11.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a admis parţial cererea de plată nr. x/11.04.2017, depusă în dosarul de daună nr. BU0030B16, deschis la B. S.A.- în faliment şi preluat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a dispus obligarea pârâtei să emită o decizie, prin care să soluţioneze cererea de despăgubiri formulată de reclamant, pentru suma de 13.200 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru bunurile din imobil, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018 şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1350 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, proporţional cu admiterea cererii de chemare în judecată.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Înalta Curte constată motivul de recurs formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, a fost invocat în mod formal şi pe cale de consecinţă, hotărârea primei instanţe nu va fi analizată din perspectiva acestui motiv.

Însă, criticile de recurs subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, sunt fondate şi vor fi admise.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă nu satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele contradictorii.

Astfel, cu privire la situaţia de fapt, prima instanţă a reţinut în mod corect că, prin Decizia nr. 17757/12.11.2018 emisă de FGA, a fost admisă în parte cerere de plată formulată de către reclamant pentru suma de 91.915 RON şi s-a respins cererea de plată pentru suma de 39.826 RON.

Din considerentele acestei decizii rezultă că prin cererea de plată înregistrata sub nr. x/11.04.2017 reclamantul a solicitat pârâtei FGA plata următoarelor sume:

- 113.796 RON reprezentând contravaloare despăgubiri pentru avarii imobil;

- 13.200 RON reprezentând contravaloare despăgubire pentru bunurile din imobil;

- dobânda legală penalizatoare aferentă întregii sume în cuantum de 126.996 RON calculată de la data scadenţei, respectiv 11.04.2016 şi până la data plăţii integrale a debitului;

- 4.744,92 RON cu titlu de cheltuieli de judecată".

Verificând legalitatea şi temeinicia cererii de plată, recurentul-pârât a avut în vedere considerentele raportului de expertiză evaloatorie efectuată în dosarul nr. x/2016, din care a rezultat că 2016 nu au fost acceptate la plată următoarele tipuri de cheltuieli cu sumele aferente:

• Cheltuieli cu CAS, sănătate, şomaj, fond de risc, concedii şi indemnizaţii calculate în procent de 22,88%: 5.097,14 RON; în cazul acestui dosar de daună nu s-au prezentat acte de reparaţie, respectiv factură fiscală şi deviz de reparaţie. Aceste costuri reprezintă sume care se virează la bugetul asigurărilor sociale, iar în condiţiile în care petentul nu a făcut dovada că a efectuat reparaţia cu o firmă specializată nu există o obligaţie de plată a acestor sume.

• Profit 5%: 3.316,32 RON; în cazul acestui dosar de daună nu s-au prezentat acte de reparaţie, respectiv factură fiscală şi deviz de reparaţie. În acest caz costurile cu profitul sau beneficiul nu pot fi avute în vedere întrucât nu a fost cazul unei societăţi comerciale ce ar fi efectuat lucrările de construcţii.

• TVA 20% pentru manoperă: 8.011,42 RON; taxa pe valoarea adaugată (TVA) este un impozit indirect, bazat pe criteriul deductibilităţii. Din punct de vedere economic valoarea adăugată este un indicator care permite măsurarea valorii nou create de întreprindere în urma activităţii sale. Literatura de specialitate îl defineşte ca un cost de gestiune pentru întreprindere. Societăţile comerciale au rolul de a colecta impozitul în contul fiscalităţii şi de a vira diferenţa dintre TVA colectată şi TVA deductibilă la bugetul de stat. Taxa pe valoarea adaugată (TVA) se calculează asupra creşterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări care intra sub incidenţa acestui impozit. TVA este un impozit neutru şi unic, deoarece se aplică asupra tuturor activităţilor economice, iar nivelul ei este independent de întinderea circuitului economic. Deci, taxa pe valoarea adăugată este un impozit care se virează către stat de societatea care a livrat bunuri sau a prestat servicii. Or, în acest caz petentul nu a depus la dosar facturi de reparaţie pentru manopera ce cuprind TVA. S-a avut în vedere doar acordarea de despăgubire pentru partea de TVA ce revine materialelor necesare efectuării reparaţiilor. Deci este evident că nu se poate avea în vedere la calculul despăgubirii şi a acestui impozit, respectiv TVA, pentru partea de manoperă întrucât nu avem un agent economic care sa colecteze TVA şi să-l vireze către stat.

• Diferenţa TVA calculat pentru Cheltuieli transport ce nu se acceptă la plată: 509,52 RON.

• Diferenţa costuri instalaţii încălzire: 1.074,20 RON; având la bază modalitatea de calcul a despăgubirii din raportul de expertiză, conform "Îndreptar Tehnic pentru evaluarea imediată la preţul zilei a costurilor elementelor şi construcţiilor de locuinţe - iunie 2016" costul în RON/mp este de 111,56 RON şi nu cum în mod eronat a calculat expertul, respectiv de 141,30 RON/mp.

• Diferenţa costuri instalaţie electrică: 37,93 RON; având la bază modalitatea de calcul a despăgubirii din raportul de expertiză, conform "Îndreptar Tehnic pentru evaluarea imediată la preţul zilei a costurilor elementelor şi construcţiilor de locuinţe - iunie 2016" costul în RON/mp este de 77,78 RON şi nu cum în mod eronat a calculat expertul de 78,83 RON/mp.

• Diverse, organizare, proiectare: 17.034,55 RON; aceste costuri nu pot fi avute în vedere întrucât îndreptarul tehnic face menţiunea că aceste costuri sunt calculate per mp în cazul construirii unui imobil de tip bloc de locuinţe P + 4; dosarul de daună este avizat pentru un apartament de tip mansardă, construit în anul 2011 peste etajul 4 al blocului existent; aceste costuri au fost avute în vedere la construirea/edificarea blocului de locuinţe, nemaiputând fi luate în calcul ca atare pentru mansarda din care face parte garsoniera reclamantului. Or, în măsura în care reclamantul nu a depus înscrisuri care să ateste cheltuielile efective ale organizării de şantier şi proiectării pentru mansarda din care face parte garsoniera afectată de incendiu, nu pot fi folosite sume care ar fi fost avute în vedere la edificarea integrală a unui bloc cu patru etaje.

Prin urmare, având în vedere concluziile expertizei administrată în dosar nr. x/2016, coroborat cu dispoziţiile restrictive în ce priveşte acordarea de sume înainte ca acestea să fie efectiv angajate/plătite, a rezultat faptul că, în privinţa construcţiei propriu-zise, din suma de 83.571,27 RON stabilită de expert, s-a acordat suma de 66.636,69 RON, stabilită prin calculul FGA, în baza obligaţiei de instrumentare proprie a dosarelor, stabilită de art. 13 alin. (3) din Lege 213/2015, iar din suma de 30.225,21 RON stabilită de expert în privinţa instalaţiilor, s-a stabilit şi acordat, potrivit calcului FGA suma de 12.078,53 RON.

Totodată, în ce priveşte bunurile mobile asigurate, s-a învederat instanţei de judecată că reclamantul a fost despăgubit integral, acordându-se acestuia suma solicitată, respectiv 13.200 RON (suma asigurată 3000 euro x 4,4 RON/Euro, la data evenimentului).

În mod corect prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a formulat nicio critică efectivă de nelegalitate şi de netemeinicie la adresa Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018, iar motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată nu se află într-o legătură directă cu considerentele Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018 şi nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate şi de netemeinicie la adresa actului administrativ a cărui anulare se solicită.

De asemenea, s-a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a prezentat în mod neutru dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, a procedat la descrierea incendiului care a avut loc la data de 9.03.2016 şi la consecinţele produse de acest eveniment, a procedat la descrierea raporturilor contractuale existente între acesta şi asigurătorul B. şi a învederat conţinutul dosarelor înregistrate pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, având ca obiect asigurare de dovezi, nr. 11101/300/2016, şi pretenţii civile, nr. 11095/300/2016, însă, aceste susţineri nu se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate şi de netemeinicie la adresa Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018, nefiind de natură să conducă la anularea acesteia.

În acest context, exercitarea dreptului de apreciere a autorităţii publice asupra cuantumului despăgubirilor materiale cuvenite intimatului-reclamant în urma incendiului care a avut loc la data de 9.03.2016 s-a făcut prin emiterea de către pârâtă a Deciziei FGA nr. 17757/12.11.2018, prin care a fost admisă în parte cerere de plată formulată de către reclamant pentru suma de 91.915 RON şi s-a respins cererea de plată pentru suma de 39.826 RON.

Prin urmare, suma cuvenită în mod legal şi întemeiată pe înscrisurile aflate la dosarul de daună stabilită şi plătită efectiv de recurentul-pârât, intimatului-reclamant, este de 91.915,22 RON - sumă evident mai mare decât oferta de plată primită de la asiguratorul B., respectiv 67.945 RON -, respingându-se doar de 39.826 RON, din care 4744,92 RON cheltuieli de judecată şi 35.081,08 RON cheltuieli materiale nedatorate/nedovedite.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că actul administrativ supus cenzurii instanţei respectă cerinţele impuse de art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/2015, aspect în raport de care dispoziţia primei instanţe cu privire la obligarea recurentei-pârâte de a emite o decizie, prin care să soluţioneze cererea de despăgubiri formulată de intimatul-reclamant, pentru suma de 13.200 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru bunurile din imobil, este greşită şi va fi înlăturată.

Cu privire la recursul incident formulat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că întreaga critică a recurentului-reclamant se bazează pe o interpretare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind penalităţi de întârziere şi de cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că sumele pretinse cu titlu de penalităţi de întârziere şi de cheltuieli de judecată nu au legătură cu raportul de asigurare şi în consecinţă, în mod corect au fost respinse.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei nr. 16/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare, scopul Fondului fiind de a proteja interesele creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, permiţând acestora să obţină despăgubiri/indemnizaţii, rezultate din contractele de asigurări facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii cu asigurătorul în faliment, în cazul falimentului unui asigurător, însă numai în condiţiile şi limitele impuse de legea de înfiinţare a Fondului.

Dispoziţiile legale arată că Fondul nu are obligaţia de a acoperi toate tipurile de creanţe, ci doar creanţele de asigurări, categorie definită în mod expres de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, noţiunea de creanţă de asigurări este definită ca fiind creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare.

Prin urmare, legiuitorul a definit în mod expres noţiunea creanţei de asigurări, un element esenţial al calificării unei pretenţii ca fiind creanţa de asigurări fiind izvorul său direct, respectiv contractul de asigurare, norma juridică încadrând în această categorie doar "despăgubirile/indemnizaţiile" şi "primele", nu şi alte categorii de creanţe stabilite în sarcina asigurătorului în faliment, pentru care creditorii au posibilitatea de a urma procedura insolventei şi a formula cerere de înscriere la masa credală.

În acest context, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia obligaţia de a achita penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată pot fi achitate în temeiul contractul de asigurare, deoarece această obligaţie nu reprezintă o creanţă de asigurare în sensul avut în vedere de legiuitor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vor fi respinse.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va respinge recursul incident declarat de recurentul-reclamant A., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, împotriva sentinţei nr. 2213 din 16 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-reclamant A., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.