Validity of informal pre-bankruptcy correspondence as statutory payment request to Policyholders' Guarantee Fund under 90-day limitation period

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2017, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 8639/22.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1034 din data de 7 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat Decizia nr. 8639/22.08.2017 şi a obligat pârâtul să soluţioneze pe fond cererea reclamantului.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1034 din data de 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs se invocă încălcarea principiului contradictorialităţii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub acest aspect se arată că pe parcursul soluţionării procesului, nu s-a invocat şi nici nu s-a pus în discuţia contradictorie a părţilor o eventuală cerere de repunere în termen formulată de reclamant sau formulată din oficiu în beneficiul reclamantului, pentru a se reţine în considerentele sentinţei întrunirea condiţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, neavând posibilitatea de a formula apărări, implicit a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil prevăzut de art. 13 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

Câtă vreme instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe motive de fapt şi de drept, care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, recurentul-pârât consideră că nu au fost respectate dispoziţiile art. 14 şi art. 23 din Legea nr. 503/2004, iar hotărârea pronunţată este nulă de drept, fiind incidente dispoziţiile art. 179 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens arată că, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu are calitate de asigurător deoarece între instituţia recurentă şi asigurătorul în faliment nu există nici un raport juridic sau o obligaţie comună, stabilită prin lege sau în mod convenţional.

Faptul că recurentul-pârât nu este "succesorul" asigurătorului în faliment, rezultă şi din disp. art. 9 din Norma nr. 16/2015." (1) Fondul are ca destinaţie plata indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment dar numai şi numai potrivit condiţiilor de asigurare şi în limita plafonului de garantare stabilit de Legea nr. 213/2015. (2) Fondul nu preia funcţiile unui asigurător.."

Prin urmare, consideră că sunt contradictorii considerentele instanţei câtă vreme pe de o parte reţine că este nevoie de investirea formală a FGA cu o cerere de plată, ca apoi să reţină implicit că există identitate de persoană între recurentul-pârât şi asigurator (căci avea obligaţia de a face dovada că asigurătorul (şi nu FGA) a notificat creditorul de asigurări), respectiv în final să se reţină că nici măcar nu este necesară efectiv o cerere de plată, căci orice cerere poate fi asimilată unei cereri de plată, chiar şi cererea de deschidere a unui dosar de daună.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens arată că, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a asiguraţilor, "In vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează în mod expres că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ."

Prin sentinţa civilă nr. 9661/3.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva asigurătorului Societatea B. S.A., hotărâre rămasă definitivă prin Decizia din data de 28.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Societatea de B. S.A. notifică creditorii despre deschiderea procedurii insolvenţei prin publicarea Notificării nr. x/08.12.2015 în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 21307/09.12.2015.

Hotărârea de deschidere a falimentului C. este totodată publicata în BPI nr. 1348/21.01.2016.

Evenimentul rutier reclamat s-a produs la data de 03.11.2015 şi fiind vorba de o creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolventei, termenul de depunere a cererii de plata la FGA, conform prevederilor mai sus menţionate, s-a împlinit în a 90-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii deschiderii falimentului asigurătorului - 28.07.2016.

Astfel, se poate observa faptul că petentul a depus cererea de plată în data de 15.02.2017 (data transmiterii pe e-mail), ulterior datei de 28.07.2016, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plată pentru Societatea B. S.A.

În justificarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a susţinut că în mod greşit s-ar fi respins cererea de plată ca fiind tardiv formulată întrucât se poate asimila cererea de deschidere a dosarului de daună - transmisă prin fax la 03.11.2015 cu cererea de plată transmisă la data de 15.02.2017 şi că, nu există o culpă a sa în formularea tardivă a cererii de plată întrucât a aşteptat şi continuat să aştepte instrucţiuni de la FGA. Instanţa de fond a reţinut ca atare aspectele învederate de reclamant.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi pe fond respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat nulitatea recursului, deoarece motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8639/22.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat Decizia nr. 8639/22.08.2017 şi a obligat pârâtul să soluţioneze pe fond cererea reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit legii, esenţial este ca manifestarea de voinţă a creditorului de asigurare să fie clar exprimată, printr-o cerere motivată, iar referirile la "cererea-tip de plată" sau la "modelul prevăzut în anexa nr. 6" a Normei nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor trebuie interpretate astfel încât să nu se transforme într-o piedică în exercitarea drepturilor creditorilor de asigurare, printr-un formalism excesiv. De asemenea, s-a reţinut că atât cererea de deschidere a dosarului de daună în 4 noiembrie 2015 înregistrată la FGA, cât şi documentul de introducere în reparaţie a vehiculului, datând din 10.12.2015 au fost formulate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, iar corespondenţa purtată nemijlocit cu FGA a fost de natură a întări convingerea intimatului-reclamant cu privire la demersurile necesare analizării cererii de plată.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că pentru soluţionarea cauzei, instanţa de fond deşi nu a fost învestită în mod expres cu o cerere de repunere în termen formulată de reclamant, era datoare să procedeze la verificarea respectării termenului de 90 de zile impus de art. 22 din Legea nr. 503/2004, potrivit cărora "în maximum de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, persoana care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să formuleze o cerere de plată", având în vedere că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins, ca tardivă, cererea de plată formulată de petentul A..

Faţă de aceste considerente, motivul de recurs invocat va fi respins ca nefondat.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Faptul că instanţa de fond a reţinut pe de o parte că este nevoie de investirea formală a FGA cu o cerere de plată, apoi a reţinut că cererea de deschidere a dosarului de daună - transmisă prin fax la 03.11.2015 poate fi asimilată cu cererea de plată transmisă la data de 15.02.2017 şi că, nu există o culpă a intimatului-reclamant în formularea tardivă a cererii de plată, motivat de conţinutul corespondenţei purtate cu FGA, nu reprezintă o motivare contradictorie sau întemeiată pe motive străine de natura cauzei.

În acest context, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca nefondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omiţând sau adăugând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Acest motiv de recurs nu este întemeiat şi va fi respins.

Astfel, nu poate fi primită critica recurentului-pârât conform căreia, prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Într-adevăr, aceste dispoziţii menţionează în mod expres că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ."

Nu poate fi contestat faptul că, evenimentul rutier reclamat s-a produs la data de 03.11.2015 şi că este vorba de o creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolventei, iar termenul de depunere a cererii de plata la FGA a început să curgă de la pronunţarea Deciziei din data de 28.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a împlinit în a 90-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii deschiderii falimentului asigurătorului - 28.07.2016.

Însă, în speţa de faţă, prima instanţă a constatat în mod corect că acest termen a fost respectat de către intimatul-reclamant, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor i-a eliberat intimatului-reclamant la data de 10.12.2015 "document de introducere în reparaţie a vehiculului" din care rezultă că "eliberarea prezentului document nu constituie notă tehnică finală de constatare a daunelor şi nici obligaţie de plată a Fondului de garantare a asiguraţilor. Fondul de garantare a asiguraţilor poate efectua plăţi din disponibilităţile sale doar după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti împotriva asigurătorului potrivit art. 266 din Legea nr. 85/2014 privind prevenirea procedurilor de insolvenţă şi de insolvenţă şi numai către creditorii de asigurări prevăzuţi la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor".

În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că nu s-a făcut dovada respectării faţă de intimatul-reclamant a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări potrivit cărora:

"De la data comunicării deciziei de aprobare a planului de redresare financiară, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să îndeplinească în mod corespunzător măsurile cuprinse în plan, la termenele şi în condiţiile stabilite, astfel cum acestea au fost dispuse şi aprobate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. De asemenea, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să aducă la cunoştinţa tuturor creditorilor de asigurări cunoscuţi, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, măsurile şi dispoziţiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară", precum şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

"În termen de 30 de zile de la data publicării deciziei de închidere a procedurii de redresare financiară, societatea de asigurare/reasigurare pentru care au fost constatate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară indiciile existenţei stării de insolvenţă este obligată să predea Fondului de garantare evidenţa contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară, evidenţa completă a dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestor contracte şi dosare, în vederea publicării listei potenţialilor creditori de asigurări, beneficiari ai sumelor cuvenite de la Fondul de garantare".

Or, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, aceste obligaţii constituie garanţii faţă de caracterul potenţial imprevizibil al momentului de la care curge termenul, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în condiţiile în care creditorii de asigurări nu sunt parte în procesul de deschidere a procedurii de insolvenţă, ci sunt părţi în alte procese pentru realizarea drepturilor lor de creanţă, având convingerea că interesele lor legitime sunt protejate prin intermediul căii legale alese.

De asemenea, în mod corect s-au reţinut ca "motive temeinic justificate" împrejurările invocate de reclamant, respectiv conţinutul corespondenţei purtată nemijlocit cu FGA, de natură a-i întări convingerea urmării demersurilor necesare, având în vedere că atât cererea de deschidere a dosarului de daună din data de 4 noiembrie 2015 înregistrată la FGA, cât şi documentul de introducere în reparaţie a vehiculului, datând din 10.12.2015 au fost formulate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, precum şi faptul că formularul intitulat "Document de introducere în reparaţie a vehiculului" este de natură a induce în eroare eventualii creditori de asigurare, prin nemenţionarea cererii de plată formale însoţită de toate documentele aferente, printre cerinţele menţionate expressis verbis, astfel: "Fondul de garantare a asiguraţilor poate efectua plăţi din disponibilităţile sale doar după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti împotriva asigurătorului potrivit art. 266 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi numai către creditorii de asigurări prevăzuţi la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a Asiguraţilor".

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi vor fi respinse.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, împotriva sentinţei nr. 1034 din 07 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.