Scope of "salarized at the same level" provision for corrective salary equalization in public institutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.02.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., în calitate de judecători în cadrul Tribunalul Mehedinţi, precum şi JJ., KK., LL., MM., în calitate de asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Mehedinţi, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în calitate de angajator şi ordonator principal de credite:

- emiterea începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei;

- acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, reclamanţii au solicitat ca la emiterea ordinelor de salarizare să se tină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi in funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3544 din data de 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să emită, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru fiecare reclamant Ordinul de încadrare salarială, începând cu data de 9.04.2015, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, ţinând cont şi de faptul că procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, trebuie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Totodată a obligat pârâtul să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către reclamanţi a eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3544 din data de 15 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că instanţa de fond în mod eronat a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine către reclamanţi, în condiţiile în care atribuţia Ministrului Justiţiei este de a emite ordinul şi nu a Ministerului Justiţiei care are rolul de a gestiona fondurile alocate instanţelor de judecată, respectiv de a vira banii.

În concret, atribuţii privind stabilirea sau modificarea nivelului de salarizare al personalului din instanţelor judecătoreşti au ordonatorii de credite, în speţă Ministrul Justiţiei, ci nu instituţia în sine, care are atribuţia de a gestiona fondurile alocate instanţelor sau parchetelor.

În consecinţă, având în vedere că nu există o concordanţă între persoana obligată prin hotărâre, respectiv Ministerul Justiţiei şi atribuţia de a emite ordine de salarizare stabilită prin lege Ministerului Justiţiei, solicită admiterea recursului, casarea hotîrârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea restabilirii în mod corect a cadrului procesual.

Prin hotârârea pronunţată, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile prevăzute de art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 84/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, în condiţiile în care această normă legală este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

În realitate, instanţa de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-şi soluţia pe intenţia legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferenţelor salariale între persoane aflate în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie.

4. Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii - reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi la plata diferenţelor salariale astfel rezultate.

În ceea ce priveşte prima critică invocată de recurent cu referire la neconcordanţa dintre persoana obligată prin hotărâre, respectiv Ministerul Justiţiei şi atribuţia de a emite ordine de salarizare stabilită prin lege Ministerului Justiţiei, Înhalta Curte constată următoarele:

În mod frecvent, în acţiunile care au ca obiect anularea unui ordin emis de un ministru sau obligarea la emiterea unui ordin, este chemat în judecată ministrul, singur sau împreună cu ministerul, pe motiv că ministrul este emitentul actului administrativ.

Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ca şi legislaţia secundară adoptată în temeiul acestei legi pentru punerea în aplicare a normelor legale privind organizarea şi funcţionarea ministerelor definesc aceste structuri drept organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordonarea Guvernului, care îşi exercită atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative în sfera lor de activitate.

În acest sens sunt şi o serie de dispoziţii din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările ulterioare, cu menţiunea că în mod similar este reglementată organizarea tuturor ministerelor din subordinea Guvernului României:

"Art. 1 alin. (1) Ministerul Justiţiei, denumit în continuare Ministerul, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

Art. 8 Conducerea şi reprezentarea Ministerului se exercită de către ministrul justiţiei, denumit în continuare ministrul.

Art. 10 Ministrul conduce activitatea Ministerului, îl reprezintă şi îl angajează în raporturile cu alte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu alte autorităţi, instituţii publice şi organizaţii centrale şi locale, cu instituţiile Uniunii Europene şi cu alte organizaţii internaţionale, precum şi cu alte persoane juridice şi persoane fizice din ţară şi din străinătate.

Art. 13 În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul emite ordine şi instrucţiuni scrise."

Prin urmare, miniştrii au calitatea de conducători ai ministerelor şi reprezintă ministerele în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoane juridice şi fizice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie. Miniştrii ocupă o funcţie de demnitate publică, nefiind ei înşişi autorităţi publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În concluzie, au calitatea de autorităţi emitente ministerele, iar nu miniştrii, care pot fi chemaţi în judecată numai atunci când se solicită plata unor despăgubiri, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, critica recurentului referitoare la restabilirea cadrului procesual este neîntemeiată.

Referitor la cea de-a doua critică inocată de recurent, instanţa de control judiciar reţine că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se apreciază că nu pot fi primite susţinerile recurenţilor referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3544 din 15 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.