Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2613/2020 AI generated

Insolvency practitioner accreditation: obligation to motivate administrative exclusion from professional list

Case Number Decizia nr. 2613/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed both the principal and cross-appeals, affirming the lower court’s decision that required the National Agency for Fiscal Administration (ANAF) to resolve an individual insolvency practitioner's request for inclusion in the list of accredited professionals. The dispute arose from ANAF’s administrative acts, which excluded the plaintiff from the accreditation list without providing specific reasons for the disqualification, leading the plaintiff to challenge the legality of these decisions and subsequently modify the claim to compel ANAF to process the application. Relying on the doctrine of administrative motivation and the principle that ex post justifications in court submissions cannot cure the initial lack of reasoning in the administrative act, the court held that the disqualification was arbitrary and illegal; consequently, the lower court’s order obliging ANAF to resolve the request—without the judicial body substituting its own decision for the administrative authority—remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Insolvency practitioner accreditation: obligation to motivate administrative exclusion from professional list: The dispute arose from ANAF’s administrative acts, which excluded the plaintiff from the accreditation list without providing specific reasons for the disqualification, leading the plaintiff to challenge the legality of these decisions and subsequently modify the claim to compel ANAF to process the application. Relying on the doctrine of administrative motivation and the principle that ex post justifications in court submissions cannot cure the initial lack of reasoning in the administrative act, the court held that the disqualification was arbitrary and illegal; consequently, the lower court’s order obliging ANAF to resolve the request—without the judicial body substituting its own decision for the administrative authority—remains in force.

Keywords

AI generated
application to an administrative authority insolvency principle of legality exclusion order administrative dismissal disqualification of attorney

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea formulată la data de 06.11.2017 reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat anularea în parte a art. II, Anexa 2, pct. 52, din Decizia nr. 01/3.05.2017 şi a art. II, Anexa 2, pct. 3 din Decizia nr. 1/29.06.2017, emise de pârâtă şi obligarea acesteia să treacă reclamantul în Lista practicienilor agreaţi de ANAF.

Faţă de aspectele invocate în întâmpinarea pârâtei, la data de 14.05.2018, reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A. a modificat cererea de chemare în judecată în sensul de a fi obligată pârâta să soluţioneze cererea de înscriere în tabelul practicienilor agreaţi de ANAF.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2277 din data de 15 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, astfel cum a fost modificată; a anulat pct. 52 din Anexa 2 la decizia nr. 01/03.05.2017 şi pct. 3 din Anexa 2 la Decizia nr. 1/29.06.2017 şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantului de înscriere în tabelul practicienilor în insolvenţă agreaţi.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2277 din data de 15 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs principal pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi recurs incident intimatul reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A..

3.1. Prin motivele de recurs formulate, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se arată că sentinţa civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând critică hotărârea instanţei de fond faţă de împrejurarea ca nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii.

În acest sens arată că instanţa nu poate să dispună soluţionarea unei cereri într-un sens anume, întrucât in această ipoteză s-ar încălca dreptul autorităţii de a mai analiza şi soluţiona cererea respectivă.

Prin urmare, instanţa de contencios nu poate decât să analizeze dacă cererea a fost soluţionată sau nu, dacă au existat motive de prelungire a termenului de soluţionare şi eventual să oblige la soluţionarea cererii, rămânând la latitudinea organului competent dacă cererea va fi soluţionată în sensului admiterii, descalificării sau respingerii acesteia.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că descalificarea ofertei depuse de intimat este o măsură arbitrară, lipsită de orice justificare legală, ceea ce afectează legalitatea actelor contestate, câtă vreme afectează dreptul intimatului de a obţine examinarea efectivă a ofertei sale în raport cu prevederile legale incidente.

În urma acestui raţionament, instanţa conchide în mod eronat că argumentele expuse în cuprinsul întâmpinării nu se regăsesc în motivarea actelor administrative atacate, nefiind de natură să acopere viciul de nelegalitate şi dispune obligarea pârâtei să soluţioneze cererea intimatului de înscriere în tabelul practicienilor în insolvenţă agreaţi.

Astfel, deşi nici Legea nr. 554/2004 ca normă generală în materie şi nici OPANAF nr. 2442/2016 nu cuprind dispoziţii referitoare la conţinutul actului administrativ, respectiv al procesului-verbal care materializează rezultatul procedurii de selecţie a practicienilor în insolvenţă, instanţa de fond a considerat totuşi că există obligaţia motivării actului ca o cerinţă de legalitate.

Recurenta-pârâtă consideră ca instanţa de fond şi-a argumentat hotărârea pronunţată prin însuşirea în întregime a susţinerilor intimatului, fără a ţine cont de apărările formulate de pârâtă în acest sens şi fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

În primul rând, instanţa de fond a dispus soluţionarea cererii intimatului, însă cererea acestuia a fost analizată şi soluţionată de Comisia de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă prin decizia nr. 01/03.05.2017.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din OPANAF nr. 2.442/2016 privind procedurile de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală publicat în MO nr. 649 din 24 august 2016, procedura de verificare a practicienilor în insolvenţă în vederea agreării de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală începe prin publicarea unui anunţ pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform modelului din anexa nr. 1.

La data de 16.09.2016 a fost publicată Invitaţia de participare la procedura de verificare a cerinţelor în vederea agreării de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a practicienilor în insolvenţă, având termen de depunere a ofertelor, cel târziu data de 07 octombrie 2016, ora 13:00.

Potrivit art. 7 din OPANAF nr. 2.442/2016:

"(1) Pentru participarea la procedurile de verificare a cerinţelor întocmirii sau completării Listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în termenul indicat în anunţul prevăzut la art. 6, ofertanţii trebuie să depună următoarele documente:

a) o scrisoare de intenţie prin care îşi manifestă interesul de a participa la selecţia în vederea înscrierii în Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - va fi completat formularul cuprins în anexa nr. 2;

b) un act justificativ eliberat de UNPIR din care să rezulte că forma de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă este înscrisă în evidenţele UNPIR, precum şi faptul că asociatul coordonator sau asociaţii coordonatori ai acesteia nu au fost supuşi niciunei sancţiuni disciplinare în ultimii 3 ani anteriori declanşării procedurii de selecţie;

c) certificatul de atestare fiscală pentru ofertant, eliberat de organul fiscal central competent, din care să rezulte faptul că nu sunt înregistrate obligaţii fiscale restante;

d) o copie certificată de pe poliţa de asigurare de răspundere profesională a ofertantului, în vigoare la data depunerii ofertei;

e) o declaraţie pe propria răspundere privind dotarea practicianului cu:

- computer,

- abonament la Buletinul insolvenţei (acces pe pagina de internet sau în format hârtie) - se anexează o copie de pe actul justificativ;

- acces la internet;

- adresă de e-mail;

- imprimantă;

- telefon mobil;

- telefon fix; fax, completată conform anexei nr. 3.

(2) Documentaţia va fi depusă în original sau conform cu originalul, opisată, îndosariată în dosar cu şină, în plic sigilat, toate paginile fiind numerotate şi semnate. Participantul va menţiona obligatoriu pe plic numele/denumirea, precum şi adresa/sediul social, cu menţiunea "a nu se deschide - pentru Comisia de selecţie a practicienilor în insolvenţă - agreare".

Intimatul a depus oferta înregistrată în cadrul Registraturii Generale a ANAF sub nr. x/07.10.2016 care a fost descalificată de către Comisia de agreare şi selecţie constituită la nivelul ANAF în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din OPANAF nr. 2.442/2016, întrucât în documentaţia depusă nu s-a regăsit documentul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d), respectiv copia certificată de pe poliţa de asigurare de răspundere profesională a ofertantului, în vigoare la data depunerii ofertei.

Poliţa de asigurare de răspundere profesională seria x nr. x depusă la documentaţie de către CII A., a avut menţionat la ASIGURAT - persoana fizică, respectiv: numele, prenumele şi CNP-ul asociatului coordonator, astfel nu a fost îndeplinită condiţia conform căreia "ofertanţii trebuie să depună următoarele documente: d) o copie certificată de pe poliţa de asigurare de răspundere profesională a ofertantului, în vigoare la data depunerii ofertei;".

În cadrul procedurii de agreare de către ANAF a practicienilor în insolvenţă, ofertantul a fost Cabinetul Individual de Insolvenţă A. cu sediul în str. x, str. x, apartament 3, jud. Vrancea, CUI x şi nu persoana fizică A..

Întrucât prin plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 01/03.05.2017, acesta nu a făcut dovada deţinerii la data depunerii ofertei în vederea agreării, respectiv 07.10.2016, a poliţei de asigurare de răspundere profesională încheiată pe numele ofertantului, Comisia de soluţionare a plângerilor prealabile a respins plângerea.

Recurenta-pârâtă învederează că Decizia nr. 01/03.05.2017 privind aprobarea Listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, emisă de Comisia de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă, a fost publicată pe site-ul ANAF la rubrica la secţiunea INFO ANAF/Anunţuri/Anunţuri de interes general/anunţuri de interes general ANAF, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (4) din OPANAF nr. 2442/2016.

De asemenea, a fost transmisă informare şi către UNPIR cu privire la publicarea Deciziei nr. 01/03.05.2017 cât şi un exemplar al acesteia cu cele 3 anexe.

Intimatul nu a solicitat Comisiei de agreare şi selecţie constituită la nivelul ANAF comunicarea motivului descalificării ofertei înregistrată sub nr. x/07.10.2016.

La data de 09.05.2017 a fost transmisă prin fax de către intimat contestaţie împotriva Deciziei nr. 01/03.05.2018, ce a fost soluţionată de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor formulate de practicienii în insolvenţă, figurând în Anexa nr. 2 a Deciziei nr. 01/29.06.2017 poziţia nr. 3 - respins.

Decizia nr. 01/29.06.2017 privind soluţionarea plângerilor prealabile depuse de practicienii în insolvenţă în cadrul procedurii de verificare a cerinţelor în vederea agreării a fost publicată pe site-ul ANAF la rubrica la secţiunea INFO ANAF/Anunţuri/Anunţuri de interes general/anunţuri de interes general ANAF, iar motivul respingerii contestaţiei i-a fost comunicat intimatului la data de 15.03.2018, potrivit dovezii depuse la dosarul cauzei.

In considerarea celor expuse solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi casarea sentinţei civile recurate în sensul respingerii acţiunii în totalitate ca neîntemeiată.

3.2. Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant Cabinet Individual de Insolvenţă A. arată că ANAF a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, susţinând că nu poate fi obligată să înscrie reclamantul în lista de practicieni ci cel mult să soluţioneze cererea de înscriere.

Cu privire la această excepţie, în faţa primei instanţe a arătat că "pârâta consideră că deţine un drept discreţionar al autorităţii de a analiza şi soluţiona cererea de înscriere în Tabelul lichidatorilor agreaţi.

În realitate, conform OPANAF nr. 2442/2016 lichidatorii trebuie să depună un set de documente care să ateste îndeplinirea anumitor condiţii. În situaţia în care documentele atestă îndeplinirea condiţiilor, pârâta nu poate refuza să înscrie practicianul în Tabel.

În subsidiar dacă se apreciază că excepţia este întemeiată înţelege să îşi completeze acţiunea în sensul de a fi obligată pârâta să soluţioneze cererea de înscriere în tabel, deoarece îndeplinea toate condiţiile legale."

Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat în mod expres asupra excepţiei, însă din faptul că a admis acţiunea aşa cum a fost modificată, se subînţelege că instanţa a considerat excepţia a fi întemeiată.

Recurentul-reclamant consideră că sentinţa primei instanţe este nelegală sub acest aspect deoarece instanţa trebuia să respingă excepţia inadmisibilităţii şi să admită pe fond acţiunea societăţii aşa cum a fost formulată iniţial.

Este adevărat că actele contestate nu cuprind motivele pentru care ANAF a descalificat oferta, însă în prezenta cauză ANAF a prezentat argumentele care au stat la baza descalificării, astfel că instanţa era investită sa analizeze justeţea acestora.

Singurul argument în baza căruia ANAF a descalificat oferta constă în împrejurarea că potrivit art. 7 alin. (1) lit. d) din OPANAF nr. 2442/2016 trebuia depusă poliţa de răspundere profesională a ofertantului, însă poliţa seria x nr. x depusă la ANAF are ca asigurat persoana fizică A., fiind menţionat CNP-ul respectiv.

Precizează că la data de 19.03.2018, pe parcursul prezentei cauze, la un moment procesual când nu mai avea posibilitatea de a modifica acţiunea, ANAF i-a comunicat în cele din urmă răspunsul pentru care oferta a fost descalificată, din care rezultă că ANAF consideră că poliţa trebuia să fie încheiată pe numele Cil A., acesta fiind ofertantul.

Opinia pârâtei este eronată, deoarece potrivit legii practicianul în insolvenţă persoană fizică este obligat să se asigure de răspundere profesională (A.), iar nu forma de organizare sub care acesta îşi desfăşoară activitatea (Cil A.).

Astfel, conform art. 8 din Cap. II Anexa 6 la Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă publicat în M.Of. 875/7.11.2017 "Plafonul minim de asigurare profesională pentru persoanele fizice române, înscrise în subsecţiunile IA, IB, IC şi ID ale Tabloului Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, este de 100.000 RON."

Conform art. 7 din Statut:

"Pot fi membri ai Uniunii, având totodată calitatea de practician în insolvenţă, persoanele fizice române sau străine, în condiţiile O.U.G. şi ale prezentului statut."

Conform art. 8 din Statut cabinetul este una din formele de organizare sub care îşi exercită profesia practicianul persoană fizică.

Conform art. 21 lit. e) din Statut şi art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, membrii Uniunii au obligaţia să se asigure profesional (recurentul-reclamant fiind membru al UNPIR persoană fizică).

În consecinţă, poliţa de asigurare încheiată pe persoană fizică A. în vederea exercitării profesiei de practician în insolvenţă este un document încheiat în conformitate cu legea, iar dacă s-ar fi încheiat o poliţă de asigurare pe Cil A. aceasta nu ar fi una legală.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate atât de recurenta-pârâtă în cadrul recursului principal, cât şi de recurentul-reclamant, în cadrul recursului incident, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a art. II, Anexa 2, pct. 52, din Decizia nr. 01/3.05.2017 şi a art. II, Anexa 2, pct. 3 din Decizia nr. 1/29.06.2017, emise de pârâtă şi obligarea acesteia să treacă reclamantul în Lista practicienilor agreaţi de ANAF. Ulterior, reclamantul a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat a fi obligată pârâta să soluţioneze cererea de înscriere în tabelul practicienilor agreaţi de ANAF.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, aşa cum a fost modificată şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantului de înscriere în tabelul practicienilor în insolvenţă agreaţi reţinând că nici din decizia propriu-zisă şi nici din anexa acesteia nu reiese care sunt motivele care au condus la descalificare şi câtă vreme în motivarea actelor administrative atacate nu se regăsesc argumentele care au condus la respingerea ofertei, justificările ulterioare nu sunt de natură să acopere viciul de nelegalitate, deoarece actele administrative trebuie să conţină motivarea în cuprinsul lor, iar nu în înscrisuri ulterioare, cu atât mai puţin în apărările formulate în procesele generate de emiterea unor acte administrative nemotivate.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivele de recurs formulate.

Cu privire la recursul principal formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte constată că se critică hotărârea primei instanţe din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident şi va fi respins.

Astfel, nu poate fi primită critica recurentei-pârâte în sensul că prima instanţă s-ar fi substituit organului administrativ şi ar fi soluţionat cererea de înscriere a reclamantului în tabelul practicienilor în insolvenţă atât timp cât din dispozitivul hotărârii rezultă în mod clar faptul că pârâta a fost obligată să soluţioneze cererea reclamantului de înscriere în tabelul practicienilor în insolvenţă, fără a fi indicată modalitatea de soluţionare.

De asemenea, se vor respinge criticile formulate de către recurenta-pârâtă referitoare la condiţiile impuse de OPANAF nr. 2442/2016 pentru participarea la procedurile de verificare a cerinţelor întocmirii sau completării Listei practicienilor în insolvenţă agreaţi de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atât timp cât prima instanţă nu a analizat îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor condiţii, ci a constatat în mod corect că în motivarea actelor administrative atacate nu se regăsesc argumentele care au condus la respingerea ofertei, iar justificările prezentate de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării nu sunt de natură să acopere viciul de nelegalitate.

În mod corect prima instanţă a reţinut că descalificarea ofertei depuse de recurentul-reclamant este o măsură arbitrară, lipsită de orice justificare legală, ceea ce afectează legalitatea actelor contestate, câtă vreme afectează dreptul acestuia de a obţine examinarea efectivă a ofertei sale în raport cu prevederile legale incidente.

Concluzionând, Înalta Curte constată că vătămarea produsă prin nemotivarea deciziei nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ şi obligarea recurentei-pârâte la soluţionarea cererii reclamantului de înscriere în tabelul practicienilor în insolvenţă.

Cu privire la recursul incident, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant critică hotărârea primei instanţe apreciind că instanţa trebuia să respingă excepţia inadmisibilităţii şi să admită pe fond acţiunea aşa cum a fost formulată.

Aceste critici sunt nefondate şi vor fi respinse având în vedere că, deşi prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtei să treacă reclamantul în Lista practicienilor agreaţi de ANAF, ulterior, ca urmare a comunicării întâmpinării, reclamantul a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să soluţioneze cererea de înscriere în tabelul practicienilor agreaţi de ANAF, iar instanţa admiţând această cerere modificatoare s-a pronunţat implicit asupra excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere sus-menţionat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât susţinerile şi criticile recurentei-pârâte cât şi cele ale recurentului-reclamant sunt neîntemeiate în raport de motivele invocate şi vor fi respinse.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi recursul incident declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individual de Insolvenţă A., împotriva sentinţei nr. 2277 din 15 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.