Liability of blog administrator for user comments: no state interference under Art. 10 ECHR absent incitement to violence or direct threats

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.08.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea hotărârii nr. 106/07.03.2018 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvenţională înregistrată la data de 6.09.2018, pârâtul B. a solicitat modificarea hotărârii CNCD în sensul de a fi obligat reclamantul să publice în mass-media Hotărârea CNCD atacată şi să fie modificat cuantumul amenzii aplicate reclamantului, întrucât numărul mare de postări şi comentarii pe care le-a anexat sesizării CNCD justifică acordarea unei amenzi peste cuantumul minim aplicat de CNCD.

Prin încheierea din data de 10.12.2018 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a autorului sesizării adresate CNCD, respectiv a petentului B., în baza art. 78 alin. (1) C. proc. civ..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 51/F din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale invocată de reclamant prin întâmpinare, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea CNCD nr. 106/07.03.2018, a respins cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul B..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinşei nr. 51/F din 19 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, criticând sentinţa prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurentul-pârât B., invocând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejucând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată şi admiterea cererii reconvenţionale.

În esenţă, criticile recurentului-pârât au vizat următoarele:

- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că petiţia se rezumă doar la trei articole postate, făcând abstracţie de al patrulea articol şi de comentariile la acest articol, precum şi de împrejurarea că petiţia nu s-a rezumat la articolele indicate, acestea fiind menţionate cu titlu exemplificativ, fiind evidentă împrejurarea că instanţa de fond nu a avut în vedere întregul material probator;

- în aprecierea legalităţii hotărârii CNCD, instanţa de fond a ignorat faptul că, după comunicarea hotărârii contestate, intimatul a şters multe articole, precum şi peste 90% din comentariile de pe blogul www.x.ro, ceea ce reprezintă o dovadă indirectă a legalităţii hotărârii CNCD;

- instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, în sensul că trebuia să solicite intimatului toate articolele şi comentariile contrare legii şi care la data soluţionării dosarului nu mai erau accesibile pe blogul intimatului;

- instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, în sensul că nu a stăruit să clarifice toate aspectele relevante ale cauzei.

3.2. Recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat casarea hotărârii şi, rejudecând cauza în fond, respingerea cererii de chemare în judecată, invocând, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate:

- instanţa de fond a ignorat obligaţia ce revenea intimatului, în calitate de administrator de blog, de a filtra comentariile virulente ale cititorilor şi de a le publica doar pe cele care, deşi aduc critici, oferă o bază factual pentru informaţiile furnizate, nu aduc atingere demnităţii persoanei şi nu promovează ura şi intoleranţa;

- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că fapta intimatului nu este o faptă de discriminare, deşi a reprezentat o atitudine de umilire şi atingere a demnităţii unei comunităţi, putând fi inclusă în categoria mesajelor care incită la violenţă;

- instanţa de fond nu a ţinut seama de jurisprudenţa CEDO, respectiv Cauza Delfi vs. Estonia şi Cauza Magyar Tartalomszolgaltok Edyesulete şi Index.hu ZRT contra Ungariei, care statuează că administratorul poate şi trebuie tras la răspundere pentru comentarii ofensatoare.

- instanţa de fond a încălcat prevederile Legii nr. 365/2002 care reprezintă o transpunere în legislaţia internă a Directivei 2000/31/CE, în sensul că, deşi intimatul nu are calitatea de furnizor de servicii ale societăţii informaţionale, totuşi, fiind administratorul blogului, are control asupra informaţiilor care apar pe site.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul a depus la dosar, la data de 12.09.2019 note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, reiterând circumstanţele esenţiale ale cauzei, a arătat că intimatul nu poate fi sancţionat pentru opiniile exprimate în spaţiul public de către terţe persoane, de vreme ce articolele publicate de către intimat nu sunt discriminatorii.

A invocat, de asemenea, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a subliniat împrejurarea că fiecare participant la reţeaua de socializare C. este răspunzător pentru mesajele pe carte le transmite pe reţeaua de socializare.

Recurentul-pârât B. a depus răspuns la notele scrise prin care a arătat, în esenţă, că intimatul este proprietar şi administrator al propriei pagini, revenindu-i întreaga responsabilitate pentru informaţiile postate.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi ale O.U.G. nr. 80/2013, s-a desfăşurat procedura de regularizare a cererii de recurs.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din 27.09.2019 s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor din cele două memorii de recurs, a apărărilor formulate şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Hotărârea nr. 106 din 7.03.2018, prin care recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării i-a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 2.000 RON, conform art. 26 alin. (1) din ordonanţă, statuând că afirmaţiile părţii reclamate, în calitate de administrator al blogului personal reprezintă discriminare pe criteriul naţionalităţii, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Prima instanţă a admis acţiunea reţinând în esenţă, că nu se impune interferenţa statului în limitarea libertăţii de exprimare, întrucât comentariile postate de utilizatorii de internet nu se încadrează într-un discurs al urii sau al ameninţărilor directe pentru integritatea fizică pentru a atrage răspunderea reclamantului în calitate de autor al blogului.

Totodată, a reţinut că elementele analizate în Cauza Magyar pot fi aplicate şi în speţa de faţă, întrucât ştirea postată nu este lipsită de o bază factuală, iar pârâtul nu a cerut anterior sesizării CDCD ştergerea respectivelor mesaje.

Soluţia curţii de apel este însuşită şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei.

Pentru a răspunde la motivele de recurs, se impune prezentarea contextului factual al cauzei.

În concret, prin sesizarea înregistrată sub nr. x/6.04.2017 recurentul-pârât B. a reclamat postarea pe blogul intimatului www.x.ro, a unor comentarii care instigă la ură rasială, ca reacţie la mai multe ştiri preluate de pe alte site-uri şi postate pe blogul său personal, enumerând "Punct de trecere al frontierei cu Ungaria inaugurat cu steagul secuiesc şi fără drapelul României."; "Limba maghiară, limbă oficială de stat în Sovata"; "Primarul din Cluj-Napoca, obligat de instanţă să inscripţioneze intrarea în oraş în limba maghiară".

Se impune precizarea că, documentaţia care a stat la baza hotărârii contestate şi care a fost înaintată de autoritatea emitentă CNCD cuprinde doar comentariile la ştirea "Punct de trecere al frontierei cu Ungaria inaugurat cu steagul secuiesc şi fără drapelul României". De asemenea, din motivarea hotărârii contestate nu rezultă dacă au fost avute în vedere şi alte comentarii la celelalte articole care erau accesibile pe blog la data soluţionării sesizării.

Totodată, potrivit considerentelor instanţei de fond, la data soluţionării cauzei în primă instanţă, pe blogul intimatului se regăsea doar una dintre cele trei ştiri reclamate, respectiv "Limba maghiară, limbă oficială de stat în Sovata, comentariile la această ştire fiind redactate într-un limbaj civilizat.

În acest context, instanţa de control judiciar constată ca fiind nefondată critica recurentului-pârât B. cu referire la neexaminarea de către judecătorul fondului a întregului material probator.

Aceasta întrucât, în controlul exercitat asupra actului contestat, instanţa de contencios administrativ are de verificat conformitatea acestuia cu legea, ţinând seama de contextul factual al cauzei.

Cum în speţă, instanţa de fond a avut la dispoziţie doar comentariile listate în format de hârtie la ştirea "Punct de trecere al frontierei cu Ungaria inaugurat cu steagul secuiesc şi fără drapelul României" în mod corect s-a raportat la acestea pentru a analiza existenţa unui tratament discriminatoriu care să necesite interferenţa statului în limitarea libertăţii de exprimare, celelalte ştiri invocate de recurentul-pârât B. nefiind menţionate în cuprinsul sesizării adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Nici critica vizând ştergerea postărilor de pe blog după comunicarea hotărârii contestate nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât, în analiza de legalitate, instanţa de fond s-a raportat la documentele avute în vedere de către autoritatea emitentă, în baza cărora s-a emis hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte reţine că, în materie de discriminare sarcina probei este partajată între cel ce invocă discriminarea şi cel acuzat de discriminare, art. 20 alin. (6) din ordonanţă dispunând că " Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.".

Or, în speţă, evaluând proba cu înscrisuri constând în documentaţia transmisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, judecătorul fondului, în mod corect a concluzionat că elementele probatorii prezentate cu privire la comentariile făcute de urmăritorii blogului intimatului la ştirea preluată de le un alt site şi postată pe blogul său nu sunt în măsură să demonstreze existenţa unui tratament discriminatoriu pe criteriul naţionalităţii.

Nefondată este şi critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât dreptul judecătorului de a cere explicaţii cu privire la situaţia de fapt se exercită în legătură cu aspectele menţionate de părţi în actele de procedură efectuate în cauză, intervenţia judecătorului fiind limitată de principiul disponibilităţii.

Cum, în speţă, intimatul-reclamant a solicitat doar proba cu înscrisuri constând în documentaţia care a stat la baza hotărârii atacate, iar recurentul-pârât B., prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond nu a solicitat probe, în mod corect instanţa de fond a cercetat procesul în baza probelor propuse de intimatul-reclamant prin cererea de chemare în judecată.

De altfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 254 alin. (1) C. proc. civ. "probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare ..." iar conform art. 254 alin. (6) C. proc. civ. "părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii".

Această din urmă dispoziţie legală are ca efect o restrângere a rolului activ al judecătorului, întărindu-se diligenţa de care partea trebuie să dea dovadă în susţinerea şi dovedirea pretenţiilor sale, respectiv în dovedirea netemeiniciei pretenţiilor adversarului.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, precum şi nesocotirea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

Astfel cum rezultă din prezentarea situaţiei de fapt, analizând articolele şi comentariile de pe blogul personal al intimatului menţionate în cuprinsul sesizării, recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că intimatul, în calitate de administrator al blogului personal, a acceptat o atitudine discriminatorie faţă de populaţia maghiară, ceea ce a condus la crearea unei atmosfere degradante, umilitoare, ofensatoare la nivelul unei comunităţi, legat de apartenenţa acestora la o anumită naţionalitate, constatând, astfel, prin hotărârea atacată, existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 2 alin. (1) "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice" iar conform art. 15 "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, premisa factuală reţinută de autoritatea CNCD a fost reprezentată de comentariile făcute de urmăritorii blogului intimatului la anumite ştiri preluate de către intimat de pe alte site-uri şi postate pe blogul său personal, comentarii care în opinia autorităţii recurentei au depăşit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, constituindu-se în mesaje de incitare la ură şi violenţă şi care impune interferenţa statului în limitarea libertăţii de exprimare.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că în cauza de faţă nu este necesară ingerinţa statului în exercitarea libertăţii de exprimare, în raport de contextul factual reţinut în hotărârea contestată.

Aceasta întrucât, parcurgând comentariile postate de urmăritorii blogului intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că autorii acestora îşi exprimă dezaprobarea faţă de conduita primarului din localitatea respectivă, cetăţean român, de naţionalitate maghiară, dar şi nemulţumirea şi dezamăgirea faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor de la nivel central.

Soluţia se impune şi din perspectiva jurisprudenţei CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi Index.hu ZRT contra Ungariei (2 februarie 2016) prin care s-a decis că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat, pentru simplul motiv că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a subliniat faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate şi un sistem de ştergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a se realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate, în situaţia în care observaţiile utilizatorilor terţi nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură şi a unor ameninţări directe la adresa integrităţii fizice a persoanelor.

Elemente din cauza Magyar pot fi aplicate şi în cauza dedusă judecăţii, întrucât ştirea postată de intimatul-reclamant nu este lipsită de bază factuală, iar recurentul-pârât B. nu a cerut anterior sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării ştergerea respectivelor comentarii.

Mai mult, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, autorii comentariilor şi-au exprimat dezaprobarea nu faţă de comunitatea maghiară, ci faţă de conduita primarului din localitatea respectivă, cetăţean român de naţionalitate maghiară, pe care au apreciat-o nelegală şi discriminatorie faţă de populaţia de origine română, acelaşi limbaj ofensator fiind folosit şi la adresa autorităţilor publice faţă de lipsa de reacţie a acestora.

Aşadar, deşi injurioase şi pe alocuri vulgare, comentariile utilizatorilor terţi nu se încadrează într-un discurs al urii şi violenţei, ci reprezintă expresia unor judecăţi de valoare sau opinii.

De altfel, conform jurisprudenţei CEDO, utilizarea de fraze vulgare în sine nu este decisivă, fiind necesar a se ţine cont de caracteristicile specifice ale stilului de comunicare pe diferite site-uri şi de impactul care le-ar putea fi atribuit.

Or, în speţă, intimatul-reclamant administrează un blog personal pe care postează articole şi comentarii, impactul atribuit acestora fiind unul redus.

Susţinerile recurentului-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la incidenţa în cauză a jurisprudenţei CEDO din cauza Delfi vs Estonia din 10.10.2013 sunt nefondate, întrucât respectiva cauză vizează un portal internet de ştiri în regim comercial, iar comentariile online ale cititorilor săi constituiau discurs de incitare la ură şi limbaj de incitare la violenţă, situaţie în care portalul administrat de profesionişti pe criterii comerciale este răspunzător pentru comentariile online injurioase ale cititorilor săi.

Înalta Curte apreciază necesar a menţiona şi cauza Pihl împotriva Suediei din 7.02.2017, în care reclamantul a fost subiectul unui comentariu online calomnios, care a fost publicat anonim pe un blog, motiv pentru care a promovat o acţiune civilă împotriva asociaţiei non-profit care administra blogul, susţinând că aceasta ar trebui să fie trasă la răspundere pentru comentariul terţului. Plângerea a fost respinsă de instanţele suedeze şi de Cancelarul Justiţiei, iar reclamantul s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului arătând că, prin faptul că nu au declarat asociaţia răspunzătoare, autorităţile nu i-au protejat reputaţia şi i-au încălcat dreptul la respectarea vieţii private.

Curtea Europeană a declarat cererea inadmisibilă ca fiind vădit nefondată, subliniind, în special, că, în astfel de cauze, trebuie realizat un echilibru între dreptul persoanei la respectarea vieţii sale private şi dreptul la libertatea de exprimare de care beneficiază o persoană sau un grup care administrează un portal internet. Având în vedere circumstanţele cauzei respective, Curtea Europeană a constatat că autorităţile naţionale au realizat un echilibru just atunci când au refuzat să declare asociaţia răspunzătoare pentru comentariul anonim, care, deşi injurios, nu a constituit discurs de incitare la ură sau incitare la violenţă, a fost publicat pe un blog mic, administrat de o asociaţie non-profit, a fost şters a doua zi după ce reclamantul a făcut plângere şi a stat pe blog doar aproximativ 9 zile.

În fine, în ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 365/2002, Înalta Curte reţine că această critică a fost formulată pentru prima oară în recurs, fără a fi supusă analizei instanţei de fond, împrejurare ce contravine dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că în recurs nu se pot invoca omissio medio motive care nu au fost valorificate mai întâi la judecata în primă instanţă.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate din care rezultă că nu există motive care să atragă reformarea sentinţei recurate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

Constatând că recurenţii-pârâţi au căzut în pretenţii, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât B. şi de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinţei nr. 51/F din 19 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.