Solidary tax liability of company administrator for bad-faith insolvency through misapplied second-hand vehicle VAT margin scheme

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 16 mai 2016, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. CRR_REG-31241/27.11.2015 emisă de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova;

- anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 27 alin. (2) lit. b) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nr. GJ 236024/25.09.2015 emisă de AJFP Gorj în dosarul de executare nr. x.

- exonerarea de la plata către bugetul de stat a obligaţii fiscale suplimentare pentru suma de 1.796.372 RON;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 605 din data de 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii ANAF-DGRFP CRAIOVA.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 605 din data de 16 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. încadrate în drept în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în cauză nu a fost dovedită incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. b) şi d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că recurentul-reclamant în calitatea sa de administrator avea cunoştinţă de debitele restante şi că societatea deşi a deţinut lichidităţi rezultate din vânzarea autoturismelor nu le-a folosit pentru plata datoriilor, împrejurare ce conduce (în opinia instanţei) la dovedirea relei credinţe a administratorului şi la antrenarea răspunderii solidare în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

În privinţa atragerii răspunderii în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d), instanţa de fond consideră de asemenea îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii, fapta ilicită a recurentului-reclamant constând în neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, "deşi în patrimoniul societăţii se aflau lichidităţi" care ar fi fost folosite "în alte scopuri, pe care nu le-a declarat".

În descrierea situaţie de fapt, recurentul-reclamant arată că:

SC B. S.R.L. a făcut obiectul unui raport de inspecţie fiscală în baza căruia s-a emis decizia privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/18.09.2014 în sumă de 1.657.395 RON, reprezentând: impozit pe venituri rnicroîntreprinderi 1473 RON, dobânzi impozit venit micro 531 RON, penalităţi întârziere impozit venit micro 221 RON, impozit pe profit 3680 RON, dobânzi/majorări impozit profit 33 RON, penalităţi întârziere impozit profit 78 RON, TVA 1.329.063 RON, majorări TVA 117.366 RON, penalităţi întârziere TVA 204.950 RON.

Agentul economic S.C. B. S.R.L. a înţeles să conteste obligaţiile fiscale suplimentare de plată, acestea vizând în proporţie de 99% încasarea şi corelativ plata TVA doar pe marja de profit raportat la dispoziţiile art. 126 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Întrucât organele fiscale au sesizat organele penale pentru suspiciuni de evaziune fiscală au înţeles ca prin Decizia nr. 761/31.10.2014 privind soluţionarea contestaţiei, să suspende soluţionarea contestaţie formulate de S.C. B. S.R.L. pentru suma totală de 1.632,195 RON reprezentând: TVA 1.329.063 Iei, majorări TVA 117.366 RON, penalităţi întârziere TVA 204.950 RON până la încetarea definitivă şi executorie a motivului care a determinat suspendarea.

Prin încheierea nr. 54/22.07.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a fost admisă cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului formulată de debitoarea S.C. B. S.R.L., creditorul AJFP Gorj fiind de altfel unicul creditor al debitoarei înscris la masa credală în proporţie de 100% cu creanţa solicitată, respectiv 1.906.256 RON.

Prin sentinţa nr. 750/07 decembrie 2015 emisă de Tribunalul Gorj, judecătorul sindic a admis cererea pentru închiderea procedurii formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei dispunând radierea debitorului din Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Decizia de angajare a răspunderii solidare a administratorului societăţii debitoare S.C. B. S.R.L. a fost emisă la data de 25.09.2015, deci, după deschiderea procedurii insolvenţei în condiţiile în care potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.

Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

Corelativ, şi antrenarea răspunderii persoanelor care se fac vinovate de ajungere în stare de insolvabilitate/insolvenţă a societăţii se face în baza aceleiaşi legi, devenită lege specială, respectiv, Legea 85/2014, iar nu a legii generale respectiv, O.G. nr. 92/2003, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit art. 169 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă "(l) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori;

h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.

(2) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală".

Pe cale de excepţie invocă prematuritatea emiterii de antrenare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant, intimata-pârâtă având posibilitatea să solicite antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor care se fac vinovate de insolvabilitatea debitoarei în temeiul art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, fiind creditorul ce deţine 100% din creanţele înscrise împotriva debitoarei.

Potrivit art. 27 alin. (2) pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice - debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi antrenată răspunderea unui administrator al unei societăţi comerciale în temeiul dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile de provocare a insolvabilităţii societăţii debitoare, prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credinţă a unor bunuri ale acesteia.

Ca motiv de nelegalitate a sentinţei recurate solicită să se constate că organul fiscal, deşi dator să dovedească, nu a dovedit modalitatea concretă prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societăţii, înstrăinarea sau ascunderea pretinselor bunuri mobile sau imobile aflate în proprietatea acestora precum şi reaua credinţă a persoanei obligate în solidar.

Subsumat acestei critici solicită să se constate, că nici actul administrativ fiscal, în speţă Decizia de angajare răspundere solidară contestată, dar nici motivarea sentinţei instanţei de fond nu se indică în concret şi nu se dovedeşte implicarea intimatului reclamant în ajungerea în stare de insolvabilitate a societăţii, nefiind demonstrată legătura de cauzalitate, dintre declararea insolvabilităţii şi fapta intimatului-reclamant.

Obligaţiile bugetare pentru care se solicită angajarea răspunderii recurentului-reclamant nu sunt obligaţii restante ci obligaţii suplimentare contestate, ce au condus la insolvenţă şi falimentul societăţii motivate de calculul TVA la marja de profit autoturismele fiind cumpărate din avansurile cumpărătorilor, iar nu din sursele societăţii.

Aceasta este de altfel, şi concluzia lichidatorului judiciar al societăţii debitoare care, prin Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă al debitorului S.C. B. S.R.L. nr. 8045/28.08.2015 depus la dosarul cauzei nr. x/2015, la Cap. V (concluzii cu privire la răspunderea patrimonială a persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă) arată că "din documentele puse la dispoziţie de reprezentantul debitorului nu au fost identificate fapte de natură să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului judiciar".

Acelaşi raport, având în vedere obiectul de activitate al societăţii debitoare, societatea a efectuat vânzări de autoturisme second hand achiziţionate de la parteneri din comunitatea europeană, aplicând un regim de taxare TVA la marja de profit.

Pe ultimii 2 ani anteriori deschiderii procedurii, lichidatorul judiciar a constatat că nu s-au înregistrat transferuri patrimoniale care să nu se încadreze în limitele generale ale activităţii şi nu au fost identificate elemente pentru incidenţa art. 117-122 din Legea nr. 85/2014 (transferuri frauduloase).

Cât privesc actele şi plăţile anterioare deschiderii insolvenţei, prin Raportul lichidatorului judiciar se reţine că nu au fost constatate abateri legale.

Contrar reţinerilor organelor fiscale, preluate dar nedovedite şi ca atare, în mod eronat reţinute de instanţa de fond, la 30.06.2015 debitorul a înregistrat o lichiditate curentă de 0%.

Subsumat aceloraşi motive solicită să se constate nelegalitatea soluţiei primei instanţe şi sub aspectul reţinerii incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, nefăcându-se, de asemenea în concret dovada relei credinţe a administratorului în primul rând, dar, în egală măsură nefăcându-se nici dovada existenţei lichidităţilor ori a folosirii acestora în alte scopuri.

In condiţiile în care în procedura de insolvenţă nu s-a dispus antrenarea răspunderii recurentului-reclamant nu se poate susţine de către intimata-pârâtă organizarea cu rea credinţă a evidenţei contabile şi, pe cale de consecinţă urmează să se constate nelegalitatea soluţiei recurate care subscrie argumentelor invocate de organele fiscale dar fără a fi dovedite.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. CRR_REG-31241/27.11.2015 emisă de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova; anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 27 alin. (2) lit. b) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nr. GJ 236024/25.09.2015 emisă de AJFP Gorj în dosarul de executare nr. x şi exonerarea de la plata către bugetul de stat a obligaţii fiscale suplimentare pentru suma de 1.796.372 RON.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale, respectiv s-a făcut dovada că reclamantul a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea credinţă, a activelor debitorului. Fapta ilicită constă în ascunderea lichidităţilor obţinute din înstrăinarea autoturismelor second hand, sume ce reprezintă active circulante ale societăţii debitoare, reaua credinţă este dovedită prin lipsa bunurilor şi lichidităţilor la data declarării insolvabilităţii, fără ca administratorul să ofere o justificare pentru activele circulante ce trebuiau să se afle în patrimoniul societăţii, lipsa bunurilor şi lichidităţilor pentru plata datoriilor ducând în mod cauzal la declararea insolvabilităţii societăţii debitoare.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omiţând sau adăugând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Acest motiv de recurs nu este întemeiat şi va fi respins.

Astfel, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant conform căreia în cauză nu a fost dovedită incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (2), lit. b) şi d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Sub acest aspect, în mod corect a reţinut prima instanţă că recurentul-reclamant în calitatea sa de administrator avea cunoştinţă de debitele restante şi că societatea deşi a deţinut lichidităţi rezultate din vânzarea autoturismelor nu le-a folosit pentru plata datoriilor, împrejurare ce conduce la dovedirea relei credinţe a administratorului şi la antrenarea răspunderii solidare în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia "pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului".

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor impuse de Codul de procedură fiscală pentru constatarea provocării stării de insolvabilitate, recurentul-reclamant arată că organul fiscal ar fi trebuit să dovedească modalitatea concretă prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societăţii, respectiv înstrăinarea sau ascunderea pretinselor bunuri mobile sau imobile aflate în proprietatea acestora precum şi reaua credinţă a persoanei obligate în solidar.

Înalta Curte constată că, în cazul de faţă a fost dovedită înstrăinarea sau ascunderea unor bunuri mobile sau imobile aflate în proprietatea societăţii, întrucât faţă de lipsa lichidităţilor obţinute din înstrăinarea autoturismelor second hand, sume ce reprezintă active circulante ale societăţii debitoare, recurentul-reclamant nu a prezentat documentele financiar-contabile de evidenţă primară, susţinând că le-a pierdut, iar organul fiscal a procedat la estimarea T.V.A pe baza jurnalelor de vânzări utilizând metoda produsului/serviciului şi volumului conform art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 3389/2011, privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, respectiv art. 67 din O.G nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.

În acest context, în mod corect organul fiscal a avut în vedere faptul că din jurnalele de vânzări din perioada iulie 2014 - iunie 2015 rezultă că societatea a vândut către persoane fizice automobile pentru care a aplicat regimul special de taxare pentru bunuri second hand, iar prin aplicarea acestui regim societatea nu a calculat şi nu a declarat la bugetul general consolidat al statului T.V.A. de plată pentru tranzacţiile efectuate, nu a ţinut cont de faptul că bunurile au fost livrate în regim normal şi nu au fost taxate în statul furnizor.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţa a reţinut că societatea debitoare, reprezentată de recurentul-reclamant, prin aplicarea nejustificată a regimului de taxare la marja profitului pentru achiziţia de autoturisme second hand de la parteneri din comunitate, cărora le-a furnizat un cod valid de T.V.A, nu a calculat şi nu a declarat la bugetul general consolidat al statului T.V.A de plată pentru tranzacţiile efectuate, conform livrărilor de autoturisme către persoane fizice din România şi achiziţionate de la furnizori din Comunitatea Europeană, fiind încălcate dispoziţiile art. 128 alin. (1), art. 137 alin. (1) lit. a) şi art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la susţinerile recurentului-reclamant referitore la faptul că nu s-a dovedit rea-credinţă a acestuia, Înalta Curte constată că organul fiscal a constatat la data de 05.03.2015 imposibilitatea debitoarei de a-şi onora obligaţiile faţă de bugetul de stat şi a luat măsuri de executare silită pentru recuperarea creanţelor datorate, însă acest demers nu a fost finalizat deoarece organele de executare silită au constatat că debitorul nu deţine bunuri mobile sau imobile. În contextul în care acesta nu a pus la dispoziţia organelor de control-fiscal documentele financiar-contabile de evidenţă primară pentru a se putea verifica modul în care activele circulante au ieşit din patrimoniul acesteia înlătură prezumţia de bună-credinţă de care acesta beneficiază în calitate de administrator statutar.

De asemenea, organele de executare silită au stabilit că administratorul societăţii, cu rea-credinţă nu a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei pentru S.C. B. S.R.L. în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă, ci această cerere a fost formulată la data de 20.07.2015 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015.

În mod corect a reţinut prima instanţă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care prevede că pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: d) "administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale."

Aşa fiind, Înalta Curte, are în vedere că recurentul-reclamant se face vinovat de insolvabilitatea debitoarei şi reţinând că, acţiunile şi deciziile luate, precum şi faptele acestuia, exercitate în timpul mandatului de administrator, concretizate în acumularea de debite restante datorate bugetului general consolidat al statului, precum şi neachitarea acestora care au produs acumularea de restanţe la bugetul general consolidat al statului, au condus indubitabil la apariţia stării de insolvabilitate a societăţii debitoare.

În ceea ce priveşte criticile formulate în motivarea excepţiei de prematuritate a cererii de atragerea răspunderii solidare, Înalta Curte apreciază să sunt neconcludente. Antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor care se fac vinovate de insolvabilitatea debitoarei în temeiul art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 constituie o răspundere distinctă de cea reglementată de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Astfel, neexercitarea acţiunii în temeiul art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 nu atrage consecinţe în ceea ce priveşte răspunderea întemeiată pe art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, iar prima instanţă a stabilit în mod corect că actele administrativ-fiscale indică şi dovedesc implicarea acestuia în provocarea stării de insolvabilitate a societăţii B. S.R.L., fiind demonstrată legătura de cauzalitate dintre declararea insolvabilităţii societăţii debitoare şi fapta recurentului-reclamant.

De asemenea, relevant este şi faptul că, prin sentinţa nr. 750 din data de 07 decembrie 2015 emisă de Tribunalul Gorj, judecătorul sindic a admis cererea pentru închiderea procedurii formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei dispunând radierea debitorului din Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj.

La pronunţarea acestei hotărâri, Tribunalul Gorj având în vedere condiţiile impuse de art. 174 din Legea nr. 85/2014, conform cărora "în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat" a dispus închiderea procedurii şi radierea debitorului.

În această situaţie, având în vedere implicarea recurentului-reclamant în provocarea stării de insolvabilitate a societăţii B. S.R.L., în mod corect organul fiscal a emis decizia de antrenare a răspunderii solidare pentru recuperarea debitului.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a respins contestaţia recurentului-reclamant împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. GJ 236024/25.09.2015 emisă de organul fiscal în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) şi lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a acestuia în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 1.796.372 RON, reprezentând obligaţii la bugetul general consolidat, din care debit 1.338.694 RON şi accesorii calculate în sumă de 457.678 RON.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 605 din 16 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.