Fiscal regulatory acts annulled: wind-turbine towers held not taxable "buildings" for local tax purposes

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice, Comisia Fiscală Centrală pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanţelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 ("Ordinul nr. 1210/2014"), anularea Deciziei nr. 5/2014 emise de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 ("Decizia nr. 5/2014"), anularea Adresei nr. x/19.02.2015, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia fiscală centrală, prin care s-a respins plângerea prealabilă împotriva Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014 ("Adresa nr. x/19.02.2015") şi suspendarea efectelor Ordinului nr. 1210/2014 şi ale Deciziei nr. 5/2014, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14 iulie 2015 sub nr. x/2015 reclamanta D. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice şi Comisia fiscală centrală, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanţelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 ("Ordinul nr. 1210/2014"), anularea Deciziei nr. 5/2014 emise de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 ("Decizia nr. 5/2014"), parte integrantă a Ordinului nr. 1210/2014, anularea Adresei nr. x/19.02.2015, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia fiscală centrală, prin care s-a respins plângerea prealabilă împotriva Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014 ("Adresa nr. x/19.02.2015"), cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 27.11.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus, în baza art. 139 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. x/2015 la dosarul x/2015

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 8 decembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. E. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 284045/08.10.2015 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate de E. şi anularea Ordinului nr. 1210 din 9 septembrie 2014 emis de ministrul finanţelor publice privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 28.03.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus, în baza art. 139 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23 ianuarie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta F. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice şi Comisia fiscală centrală, anularea Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanţelor publice şi publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 682 din data de 18.09.2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 682 din data de 18.09.2014, ca anexă şi parte integrantă a Ordinului nr. 1210/2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7.04.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus, în baza art. 139 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2015.

La data de 13.06.2017, societatea G. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie principală prin care a solicitat anularea Ordinului 1210/2014 emis de ministrul finanţelor publice privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, cu cheltuieli de judecată.

La data de 30.06.2017, comuna Nicolae Bălcescu a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâţilor şi a solicitat pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 21.10.2016 curtea de apel a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie principală formulată de G. şi cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâţilor formulată de comuna Nicolae Bălcescu prin primar, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.

La data de 02.02.2017, comuna Coronini a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâţilor, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La aceeaşi dată, comuna Târguşor a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâţilor, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 05.05.2017 curtea de apel a încuviinţat în principiu cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâţilor formulate de comuna Coronini şi comuna Târguşor, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.

La termenul din 05.05.2017, H. Top S.R.L. a formulat cerere de intervenţie principală prin care a solicitat anularea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014 şi anularea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1210/2014, cu cheltuieli de judecată.

La data de 09.06.2017, H. Top S.R.L. a depus cerere completatoare a cererii de intervenţie prin care a solicitat şi anularea Deciziei nr. 291292/22.05.2017 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva actelor administrative contestate.

Prin încheierea din 11.09.2017 curtea de apel a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie principală formulată de H. Top S.R.L., pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.

Prin încheierea din 22.12.2015 curtea de apel a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării efectelor Ordinului nr. 1210/2014 emis de ministrul finanţelor publice şi ale Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3284 din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

- a admis în parte cererea principală formulată de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Comisia fiscală centrală;

- a admis în parte cererea de intervenţie principală formulată de H. Top S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice, Comisia fiscală centrală;

- a admis cererea de intervenţie principală formulată de G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Comisia fiscală centrală;

- a admis în parte cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, formulată de reclamanta D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministrul Finanţelor Publice şi Comisia fiscală centrală;

- a admis în parte cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, formulată de reclamanta S.C. E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice;

- a admis cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, formulată de reclamanta F. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, ministrul finanţelor publice şi Comisia fiscală centrală;

- a anulat Ordinul nr. 1210/2014 şi Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014;

- a respins în rest cererile ca neîntemeiate;

- a respins cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâţilor de comuna Nicolae Bălcescu prin primar, comuna Coronini prin primar, comuna Târguşor prin primar, ca neîntemeiate;

- a obligat pârâtele, în solidar, la plata către fiecare dintre reclamantele din cererea principala a sumei de 150 RON reprezentând taxă juridică de timbru, către intervenienta principală H. a sumei de 50 de RON reprezentând taxă judiciară de timbru, către intervenienta principală G. S.R.L. a sumei 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, către reclamanta din cererea conexă ce formează obiectul dosarului x/2015 a sumei de 200 RON reprezentând taxă juridică de timbru, către reclamanta din cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi a sumei 13835,50 RON reprezentând onorariu avocat, către reclamanta din cererea conexă ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a sumei de 100 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3284 din 25 septembrie 2017 pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs principal pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reclamantele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., reclamanta D. S.R.L., reclamanta E. S.R.L., intervenienta principală H. Top S.R.L., intervenienta accesorie comuna Nicolae Bălcescu, intervenienta accesorie comuna Coronini şi recurs incident reclamantele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., reclamanta D. S.R.L., reclamanta E. S.R.L., intervenienta principală H. Top S.R.L. şi intervenienta principală G. S.R.L.

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 3248/25.09.2017 a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, invocând greşita interpretare şi aplicare a legii în pronunţarea soluţiei criticate, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurentul-pârât că prima instanţă a apreciat eronat că turnul turbinei se încadrează în grupa 1 Construcţii din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, respectiv la pct. 1.1.9. structuri de susţinere, estacade şi culoare pentru transportoare cu bandă, fără însă ca această construcţie să prezinte elementele unei clădiri în sens fiscal.

Prima instanţă a mai reţinut că turnul de susţinere nu are nici acoperiş, nici încăperi delimitate prin pereţi şi, prin urmare, nu se încadrează în noţiunea de clădire în sens fiscal, nacela care constituie partea de sus a construcţiei metalice neavând rolul unui acoperiş, ci este un echipament care asigură transformarea energiei vântului în energie electrică.

A arătat recurentul-pârât că, pronunţând această soluţie, judecătorul fondului nu a ţinut seama de punctul de vedere exprimat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, deşi aceasta reprezintă singura autoritate română tehnică ce exercită controlul de stat cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii în construcţii, la respectarea disciplinei în urbanism, a regimului de autorizare a construcţiilor şi la supravegherea pieţei produselor pentru construcţii.

Prin adresa nr. x/23.06.2014, I.S.C. a arătat care sunt construcţiile pentru care trebuie urmate prevederile art. 3 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare. Invocă recurentul MFP faptul că prima instanţă a reţinut calificarea turnului turbinei eoliene ca fiind o construcţie supusă prevederilor Legii nr. 50/1991 şi ale Legii nr. 350/2001, însă a apreciat că această construcţie nu ar reprezenta o clădire în sens fiscal, întrucât nu prezintă elementele structurale menţionate în mod expres de art. 249 alin. (5) Codul fiscal.

A reiterat recurentul-pârât concluzia sa, conform căreia pilonul de susţinere al turbinei eoliene are rolul de a susţine ansamblul superior al acesteia, fiind similară unei încăperi, adăpostind sistemul de orientare, reţeaua de distribuţie a energiei electrice produse de turbina eoliană, precum şi scările de acces spre nacelă.

Astfel fiind descris turnul turbinei eoliene, arată recurentul M.F.P. că structura respectivă este una similară unei construcţii, încadrându-se în această categorie, conform prevederilor art. 249 alin. (5) Codul fiscal. Neacceptând această încadrare fiscală, prima instanţă a încălcat inclusiv prevederile Legii nr. 50/1991, iar acceptarea, de către judecătorul fondului, a concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, a fost criticată sub aspectul reţinerii caracteristicii de echipament tehnologic al turbinei eoliene, iar nu de construcţie ce adăposteşte acest echipament, cum consideră recurentul M.F.P.

S-a mai criticat în calea de atac împrejurarea că raportul de expertiză nu reprezintă altceva decât o compilaţie între raţionamentul redat de reclamante prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, preluat de către expertul tehnic judiciar, materialul privind componentele turbinei eoliene existent pe internet la adresa http://www.x.ro/regenerabile/6_3 pdf., reluarea, în esenţă, a concluziilor la obiectivele 1 şi 3 (răspunsul la obiectivul 4), în condiţiile în care expertul desemnat în cauză a apreciat că prin răspunsul la obiectivul 4 a răspuns şi la obiectivul 2 al expertizei.

A reproşat recurentul-pârât primei instanţe faptul că soluţia nu s-a bazat pe o analiză a întregului material probator, nici pe apărările autorităţii pârâte, omologând doar raportul de expertiză efectuat în cauză. Nu în ultimul rând, a menţionat recurentul-pârât că există şi alte structuri/mijloace care conţin echipamente tehnologice şi care sunt supuse impozitării, cum ar fi situaţia mijloacelor de transport pe apă, care sunt incluse în categoria mijloacelor de transport cărora li se aplică prevederile art. 263 alin. (7) Codul fiscal.

3.2. Prin recursul principal formulat de intervenienta accesorie comuna Nicolae Bălcescu, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, iar în subsidiar, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată şi a cererilor de intervenţie voluntară principală, ca neîntemeiate.

A susţinut recurenta-intervenientă că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a încălcat mai multe principii fundamentale ale procesului civil, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute. O primă încălcare a constat, în opinia comunei Nicolae Bălcescu, în nerespectarea principiului reglementat de art. 22 C. proc. civ., reproşându-se, astfel, primei instanţe, rigiditatea excesivă de care a dat dovadă, prin faptul că s-a îndepărtat de la flexibilizarea principiului legalităţii, în prezentarea unor considerente din cuprinsul sentinţei atacate, ce au fost redate de către recurenta-intervenientă (pagina 30 din hotărâre), în care s-a arătat că "turnul de susţinere nu are nici acoperiş şi nici încăperi delimitate prin pereţi şi, prin urmare, nu se încadrează în noţiunea de clădire în sens fiscal, nacela care constituie partea de sus a construcţiei metalice neavând rolul unui acoperiş, ci este un echipament care asigură transformarea energiei vântului în energie electrică".

Susţine recurenta-intervenientă că, din contră, fotografiile privind aceste turbine eoliene arată că există o încăpere delimitată de un perete circular, iar nacela, ce constituie partea de sus a construcţiei, are tocmai rolul de acoperiş, sub care se află o altă încăpere, ce adăposteşte butucul şi echipamentele care asigură transformarea energiei cinetice în energie electrică şi, apoi, transportul acestei energii fie către baterii, fie direct în sistemul energetic naţional.

În al doilea rând, se arată în recursul formulat de intervenienta accesorie comuna Nicolae Bălcescu că instanţa de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legilor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Aceste pretinse neregularităţi ale hotărârii atacate au fost invocate în legătură cu faptul că instanţa de fond s-a mulţumit să preia în motivarea foarte sumară doar câteva aspecte reţinute în raportul de expertiză întocmit în cauză, ridicând, astfel, proba cu expertiza tehnică judiciară la rangul de probă supremă în procesul civil, aspect nepermis de normele de procedură civilă.

A susţinut recurenta-intervenientă că prima instanţă nu putea să-şi dea seama din fotografii de modul de funcţionare a turbinelor eoliene şi de componentele acestora, fiind depus, spre evidenţiere, modelul de turbină eoliană la care face referire raportul de expertiză tehnică.

S-a afirmat în cuprinsul acestui recurs că, soluţionând cauza doar pe baza unor elemente regăsite în raportul de expertiză, judecătorul fondului a avut o conduită contrară prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, fiind, menţionată, în acest sens, cauza Dima c. României, paragraful 34 (M. Of. nr. 473 din 13 iulie 2007).

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut reclamanta comuna Nicolae Bălcescu că prima instanţă a interpretat eronat prevederile Codul fiscal, ignorând precizările făcute de normele metodologice de aplicare.

Au fost redate dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la momentul adoptării deciziei Comisiei fiscale nr. 5/2014, prevederile art. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, recapitulând recurenta-intervenientă care sunt elementele turbinelor eoliene, ce au fost relevate şi de raportul de expertiză electroenergetică.

În concluzie, a afirmat recurenta comuna Nicolae Bălcescu faptul că, având la îndemână aceste definiţii legale clare, ţinând seama de elementele constructive ale unei turbine eoliene în sens larg, după cum rezultă şi din materialele aflate pe internet (de ex., https://eeoliana.wordpress.com/turbinele-eoliene), trebuie să se reţină, în mod esenţial, că din perspectiva legislaţiei fiscale, părţile componente ale unei turbine eoliene, pilonul şi nacela, luate împreună, reprezintă o clădire destinată producţiei de energie electrică ce adăposteşte, în fapt, atât echipamentele necesare transformării energiei cinetice în energie electrică, cât şi oamenii care asigură întreţinerea acestor echipamente.

A redat recurenta-intervenientă caracteristicile pilonului din perspectiva legislaţiei fiscale, susţinând că pilonul conţine o încăpere limitată total de exterior printr-un perete circular, care, nu numai că poate adăposti oameni, cum se exprimă art. 249 Codul fiscal, ci chiar adăposteşte efectiv atât instalaţii şi echipamente, în mod permanent, cât şi pe oamenii care asigură mentenanţa, cu caracter ocazional.

Cât priveşte cerinţa existenţei unui acoperiş, susţine recurenta-intervenientă că nacela reprezintă, practic, acoperişul cerut de norma fiscală, nacelă care, la rândul său, cuprinde o altă încăpere, cu rolul de a proteja de intemperii componentele turbinei eoliene care se montează în interiorul acestei (arbore principal, sistemul de pivotare, generatorul electric).

Critică recurenta concluzia expertului tehnic, în care s-a arătat că nacela "nu are rol de protecţie împotriva stărilor atmosferice nefavorabile", precum şi concluzia primei instanţe, care a reţinut că nacela nu are rolul unui acoperiş, "ci este un echipament care asigură transformarea energiei vântului în energie electrică".

În opinia recurentei-interveniente, nacela nu reprezintă echipament, întrucât nu reprezintă nici piesă, nici dispozitiv şi nici mecanism cu funcţiune propriu-zisă în cadrul sistemului tehnic al turbinei eoliene, ci reprezintă tocmai acoperişul care, împreună cu pilonul, protejează inclusiv de intemperii sistemul tehnic al turbinei eoliene.

În consecinţă, arată recurenta-intervenientă că prima instanţă a făcut o confuzie gravă între turbina eoliană şi sistemul tehnic al acesteia, iar pilonul şi nacela nu sunt parte a sistemului tehnic, întrucât nu îndeplinesc funcţii tehnice în cadrul sistemului, ci au exclusiv rolul pe care orice clădire o are, acela de a adăposti, cu caracter permanent, sistemul tehnic compus din echipamente şi instalaţii şi, cu caracter ocazional, oamenii care asigură mentenanţa acestor sisteme. S-a mai susţinut că, în măsura în care s-ar aprecia că este necesară trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea administrării de probe suplimentare, s-ar impune efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcţii, ţinându-se seama de faptul că un expert în electroenergetică nu are calificarea necesară de a stabili dacă anumite părţi componente ale unei turbine eoliene prezintă sau nu caracteristicile unei clădiri, din perspectiva legislaţiei fiscale.

3.3. Prin recursul principal formulat de intervenienta accesorie comuna Coronini, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, iar în subsidiar, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată şi a cererilor de intervenţie voluntară principală, ca neîntemeiate. Date fiind criticile identice cu cele regăsite în recursul intervenientei accesorii comuna Nicolae Bălcescu, acestea nu vor mai fi redate.

3.4. Prin recursul principal formulat de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. şi C. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, şi, în rejudecare, admiterea capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, astfel cum a fost formulat, şi anularea acestui act administrativ, cu obligarea intimaţilor-pârâţi, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Au invocat recurentele-reclamante prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit norma legală regăsită la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, atunci când a pronunţat soluţia de respingere a capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă formulată în cauză, motivând că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ.

În opinia recurentelor-reclamante, răspunsul la plângerea prealabilă întruneşte toate caracteristicile actului administrativ, întrucât dă naştere la raporturi juridice de drept administrativ şi fiscal, prin stabilirea unor măsuri faţă de societăţile reclamante şi interveniente în cauză, reprezintă o manifestare de voinţă a autorităţii emitente, aceasta exprimându-ţi voinţa în sensul respingerii plângerii prealabile promovate de entităţile economice, a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, a fost emis în vederea executării în concret a legii, respectiv în executarea prevederilor Legii nr. 554/2004, care reglementează procedura prealabilă în materie de contencios administrativ, fiind astfel, supus regimului de drept administrativ.

3.5. Prin recursul principal formulat de reclamanta D. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, şi, în rejudecare, admiterea capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, astfel cum a fost formulat, şi anularea acestui act administrativ, cu obligarea intimaţilor-pârâţi, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă D. S.R.L. a solicitat, prin calea de atac declarată în cauză, casarea în parte a sentinţei recurate, strict în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, criticile sale fiind identice celor regăsite în recursul reclamantelor A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., redarea lor fiind, astfel, redundantă.

3.6. Prin recursul principal formulat de reclamanta E. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi cu privire la anularea Deciziei nr. 284045/08.10.2015 prin care Ministerul Finanţelor Publice - Comisia fiscală centrală a respins plângerea prealabilă formulată de această reclamantă împotriva Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014 şi obligarea intimatelor la plata în integralitate a cheltuielilor de judecată suportate de aceasta cu ocazia judecării fondului cauzei, în cuantum de 82.456,74 RON, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de această reclamantă.

A susţinut recurenta-reclamantă că prima instanţă nu a motivat deloc cenzurarea onorariului avocaţial suportat de E., criticile fiind încadrate, astfel, în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar cu privire la fondul cauzei, criticile din recurs au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Susţine recurenta E. că răspunsul la plângerea prealabilă este un act administrativ care, nefiind anulat de către prima instanţă, îşi produce în continuare efectele, bucurându-se, în continuare, de prezumţia de legalitate şi de caracterul său obligatoriu. S-a făcut trimitere la jurisprudenţa C.E.D.O., cauza Brumărescu c. României, susţinând recurenta E. că aceasta consacră principiul autorităţii de lucru judecat care poate fi extrapolat şi la manifestările de voinţă ale administraţiei, astfel că instanţa de fond, fie şi numai pentru consecvenţă juridică, trebuia să anuleze actele de "control" emise cu ocazia soluţionării recursului graţios.

În privinţa onorariului pretins pentru etapa judecăţii de fond, a susţinut recurenta E. că, atâta timp cât prima instanţă a reţinut culpa procesuală a intimatei, iar solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată în integralitate este întemeiată din punct de vedere legal, fiind dovedit caracterul real, necesar şi rezonabil al cheltuielilor de judecată, instanţa nu era îndreptăţită să limiteze cuantumul acestor cheltuieli reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales al E. în etapa judecăţii de fond.

3.7. Prin recursul principal formulat de intervenienta principală H. Top S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, şi, în rejudecare, admiterea capătului de cerere privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, astfel cum a fost formulat, şi anularea acestui act administrativ, cu obligarea intimaţilor-pârâţi, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Criticile formulate de către recurenta H. Top S.R.L. sunt identice cu cele redate în recursurile reclamantelor A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., astfel că nu se impune reluarea lor în cuprinsul prezentei decizii.

3.8. Prin recursul incident formulat de reclamantele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecinţa înlăturării considerentelor din sentinţă care privesc:

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanţelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014, constând în încălcarea principiului neretroactivităţii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, constând în încălcarea principiilor certitudinii impunerii şi principiului eficienţei impunerii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, constatând în încălcarea dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

- înlocuirea considerentelor sentinţei, în sensul reţinerii că, în cauză, deopotrivă, sunt incidente motivele de nelegalitate menţionate mai sus;

- obligarea intimaţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea litigiului de faţă.

Au susţinut recurentele A. S.A., B. S.R.L. şi C. S.R.L. că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât considerentele primei instanţe încalcă dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 24/2000. Aceasta deoarece, s-a reţinut în motivarea hotărârii atacate că "modalitatea în care îşi produce efectele Decizia nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale este stabilită prin dispoziţiile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1318/2008, normă cu caracter general care reglementează efectele produse de orice decizie a acestei Comisii, astfel că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate referitor la faptul că Decizia nr. 5/2014 nu ar fi o normă interpretativă în sensul art. 64 din Legea nr. 24/2000, întrucât nu are acelaşi nivel cu actul normativ interpretat, respectiv art. 249 alin. (5) Codul fiscal, acest motiv de nelegalitate fiind considerat de judecătorul fondului a fi unul propriu Ordinului nr. 1318/2008 şi al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Fiscale centrale, acestea fiind acte administrative distincte, ce nu au fost revocate sau anulate".

În opinia recurentelor din recursul incident de faţă, se susţine că efectele Deciziei nr. 5/2014 trebuie raportate exclusiv la dispoziţiile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1318/2008, iar motivul de nelegalitate constând în faptul că decizia respectivă nu are acelaşi nivel cu actul normativ interpretat nu trebuie raportat la prevederile ordinului menţionat anterior, fiind unul intrinsec actului emis de Comisia fiscală centrală, constând în faptul că prin această decizie s-a interpretat un act juridic de forţă superioară, respectiv Codul fiscal.

În consecinţă, se mai arată în recursul incident că au fost interpretate şi aplicate eronat dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 24/2000, întrucât, contrar susţinerilor primei instanţe, norma cuprinsă în Decizia nr. 5/2014 nu poate fi considerată o normă interpretativă, neavând acelaşi nivel cu actul normativ interpretat.

S-a mai invocat în cuprinsul recursului incident încălcarea, de către prima instanţă, a principiului constituţional privind neretroactivitatea legii civile, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Au făcut trimitere recurentele la argumentele prezentate anterior, referitoare la faptul că nu ar fi trebuit să raporteze prima instanţă acest motiv de nelegalitate la Ordinul M.F.P. nr. 1318/2008, fiind tot un motiv intrinsec actului a cărui anulare s-a solicitat, iar principiul neretroactivităţii se aplică, în mod corespunzător, şi actelor emise de organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome, care, la rândul lor, trebuie să emită acte cu putere numai pentru viitor, fără să aducă atingere drepturilor deja câştigate.

Au făcut trimitere recurentele din recursul incident la jurisprudenţa C.J.U.E., în care se regăseşte protejarea principiului certitudinii juridice, identificând, în acest sens, cauza C-234/83 Gesam-Thochschule Duisburg.

Se arată că nu poate fi acceptată aplicarea retroactivă a interpretării conferite prin Decizia nr. 5/2014, aceasta fiind şi poziţia iniţială a M.F.P., exprimată în cuprinsul adresei nr. x/28.10.2010, iar instanţa de fond, reţinând, implicit, că Decizia nr. 5/2014 nu încalcă principiul neretroactivităţii, a încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi, totodată, principiul securităţii juridice.

Un ultim palier al criticilor formulate prin recursul incident au fost cele referitoare la încălcarea, de către judecătorul fondului, a prevederilor art. 3 lit. b) şi lit. d) din Codul fiscal, privind principiul certitudinii impunerii şi principiul eficienţei impunerii.

Au fost redate textele legale ce reglementează aceste principii fiscale, susţinându-se, în calea recursului, că anterior datei de 18.09.2014, data publicării Deciziei nr. 5/2014 în M. Of. al României, nu exista vreo interpretare care să încadreze turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene în categoria clădirilor, aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, chiar autoritatea emitentă afirmând că aceste turnuri nu reprezintă clădiri în sens fiscal. A fost amintită, şi în acest context, poziţia M.F.P. din cuprinsul adresei nr. x/28.10.2010.

3.9. Prin recursul incident formulat de reclamanta D. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecinţa înlăturării considerentelor din sentinţă care privesc:

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanţelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014, constând în încălcarea principiului neretroactivităţii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, constând în încălcarea principiilor certitudinii impunerii şi principiului eficienţei impunerii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, constatând în încălcarea dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

- înlocuirea considerentelor sentinţei, în sensul reţinerii că, în cauză, deopotrivă, sunt incidente motivele de nelegalitate menţionate mai sus;

- obligarea intimaţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea litigiului de faţă.

Acest recurs incident este identic cu cel formulat de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. şi C. S.R.L., fiind redundantă expunerea aceloraşi critici, subsumate aceloraşi temeiuri de drept.

3.10. Prin recursul incident formulat de intervenienta principală H. Top S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecinţa înlăturării considerentelor din sentinţă care privesc:

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, emis de ministrul finanţelor publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, emisă de Comisia fiscală centrală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 18.09.2014, constând în încălcarea principiului neretroactivităţii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, constând în încălcarea principiilor certitudinii impunerii şi principiului eficienţei impunerii;

- respingerea motivului de nelegalitate a Ordinului nr. 1210/2014 şi a Deciziei nr. 5/2014, constatând în încălcarea dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

- înlocuirea considerentelor sentinţei, în sensul reţinerii că, în cauză, deopotrivă, sunt incidente motivele de nelegalitate menţionate mai sus;

- obligarea intimaţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea litigiului de faţă.

Şi acest recurs incident este identic cu cel formulat de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. şi C. S.R.L., fiind redundantă expunerea aceloraşi critici, subsumate aceloraşi temeiuri de drept.

3.11. Prin recursul incident formulat de reclamanta E. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate în ceea ce priveşte considerentele prin care instanţa de fond a dispus respingerea motivelor de nelegalitate a actelor administrative invocate de aceasta şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea considerentelor respective şi înlocuirea acestora cu considerente de admitere a tuturor argumentelor sale, cu menţinerea soluţiei cuprinse în dispozitivul sentinţei atacate privind anularea Deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014, obligarea Ministerului Finanţelor Publice, a comunei Nicolae Bălcescu şi a comunei Coronini, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

A susţinut recurenta E. că aspectul criticat în faţa instanţei de fond nu a fost în referire la abilitatea, de plano, a Comisiei centrale fiscale de a emite decizii în vederea aplicării corecte a legislaţiei fiscale, ci tocmai depăşirea acestor atribuţii la emiterea Deciziei nr. 5/2014, care, fără a se opri doar să interpreteze o normă fiscală, a adăugat la lege, prin introducerea unei noi categorii de impozite în sarcina unor subiecţi de drept fiscal, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 6 alin. (1) din Codul fiscal şi cele ale Ordinului M.F.P. nr. 688/23.05.2013, privind componenţa şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale.

A făcut trimitere recurenta-reclamantă E. la prevederile art. 139 din Constituţia României, în care se stipulează că "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor asigurărilor sociale se stabilesc numai prin lege", precum şi la prevederile art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, susţinând că Decizia nr. 5/2014 lărgeşte sfera de aplicare a impozitului pe clădiri, modificând, în acest fel, un text de lege dintr-o normă cu forţă superioară printr-o normă cu forţă juridică inferioară.

Se mai arată în recursul E. că Decizia nr. 5/2014 încalcă principiul legalităţii şi pe cel al separaţiei puterilor în stat, iar nelegalitatea acestei decizii este evidentă, în contextul legislativ în care, la data de 25.04.2018, Senatul a adoptat o propunere legislativă de modificare a Codul fiscal, care prevede includerea în categoria clădirilor a turnurilor de susţinere al turbinelor eoliene în scopul stabilirii impozitelor şi taxelor locale (art. 453 lit. b) din Codul fiscal).

Totodată, arată recurenta E. că Decizia nr. 5/2014 a fost emisă cu încălcarea condiţiei oportunităţii, condiţie specifică a legalităţii, dat fiind faptul că, din ansamblul normativ în vigoare cu privire la activitatea de producere a energiei, reiese intenţia legiuitorului de a veni în ajutorul operatorilor activi în acest sector şi de a uşura sarcina fiscală care apasă asupra acestora, aceste facilităţi fiind subsumate obiectivului naţional pe care România îl are de îndeplinit, conform Directivei 2009/28/CE, acela ca până în anul 2020 să ajungă la o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 24%.

În opinia recurentei E., introducerea unei noi taxe în sarcina producătorului de energie eoliană prin Decizia nr. 5/2014 este contrară spiritului reglementării naţionale şi europene, încălcând în mod flagrant condiţia oportunităţii, iar justificarea necesităţii emiterii acestei decizii pentru a stopa divergenţele de aplicare a normei fiscale are la bază rezultatul aplicării abuzive, de către autorităţile publice locale, a dispoziţiilor fiscale şi a impunerii în mod vădit nelegal a turbinelor eoliene.

Se mai susţine prin criticile din recursul incident că Decizia nr. 5/2014 a fost emisă cu încălcarea principiului certitudinii impunerii, în condiţiile în care, prin Ordinul nr. 1210/2014 a fost instituită în mod nelegal obligaţia de plată a unei noi contribuţii în sarcina operatorilor activi pe piaţa energiei eoliene, autoritatea impunând, cu depăşirea competenţelor, o taxă ce nu a fost avută în vedere sub nicio formă de aceştia. Se precizează că, anterior emiterii Ordinului nr. 1210/2010, turbinele eoliene erau supuse unei taxe pe construcţii speciale (supranumită "taxa pe stâlp"), aceasta fiind redusă prin Legea nr. 11/2015 de la 1,5% la 1%, iar schimbarea intempestivă a regimului juridic aplicabil turnurilor turbinelor eoliene s-a realizat cu încălcarea principiului certitudinii impunerii.

3.12. Intervenienta principală G. S.R.L. a formulat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurs incident împotriva considerentelor prin care instanţa de fond a dispus respingerea motivelor de nelegalitate a actelor administrative atacate, invocate de această parte, solicitând, în consecinţă, înlăturarea considerentelor respective şi înlocuirea acestora cu considerente de admitere a tuturor argumentelor sale, cu menţinerea soluţiei cuprinse în dispozitivul sentinţei atacate privind anularea Deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014.

A susţinut recurenta G. S.R.L. că Decizia nr. 5/2014 a fost emisă cu încălcarea principiului legalităţii, al separaţiei puterilor în stat, precum şi cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competenţa Comisiei fiscale centrale. Totodată, arată recurenta-intervenientă din recursul incident că nu a fost respectată condiţia oportunităţii, ce este specifică legalităţii, făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 12 alin. (13) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, în care se arată că "(T)itularii de autorizaţii şi licenţe beneficiari ai drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţii publice sau private a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale sunt scutiţi de plata de taxe, impozite şi alte obligaţii de plată instituite de autorităţile administraţiei publice centrale şi fiscale".

Susţine recurenta-intervenientă că facilităţile prevăzute prin norma naţională sunt stabilite pentru dezvoltarea durabilă a sectorului producţiei "energiei verzi", conform obiectivului asumat de România prin prevederile anexei 1 a Directivei 2009/28/CE.

S-a mai invocat în prezentul recurs încălcarea principiului certitudinii fiscale, prin adoptarea Deciziei nr. 5/2014.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-intervenientă în interes propriu G. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, solicitând respingerea acestui recurs şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind legală şi temeinică, întrucât turbinele eoliene nu reprezintă clădiri în sens fiscal, neavând elementele structurale menţionate în mod expres de art. 249 alin. (5) Codul fiscal.

A menţionat intimata G. S.R.L. că turbina eoliană, în sine, reprezintă un echipament tehnologic, iar structura sa nu este cea a unei clădiri, fiind formată dintr-un ansamblu de piese, dispozitive, mecanisme şi elemente de legătură, sistem în care toate componentele au fost proiectate cu un singur scop, acela de a conlucra cinematic, prin mişcare, pentru a asigura transformarea energiei cinetice a vântului în energie electrică, fiecare component scos din acest ansamblu tehnologic neavând, funcţional, nicio altă utilitate.

4.2. Intimata-intervenientă în interes propriu G. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentele-interveniente comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, solicitând menţinerea sentinţei primei instanţe astfel cum a fost pronunţată, fiind legală şi temeinică, fără a se putea reţine "rigiditatea excesivă" a judecătorului fondului, pretinsă de către recurente.

A susţinut intimata G. S.R.L. că omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză nu echivalează cu o neîndeplinire de către instanţa judecătorească a rolului de a analiza probatoriul administrat, ori a celui de a pronunţa o hotărâre care să se sprijine pe argumentele rezultate din acest probatoriu. Pe fondul cauzei, au fost reiterate apărările în fapt din întâmpinarea la recursul pârâtului M.F.P.

4.3. Intimata-intervenientă în interes propriu G. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., H. Top S.R.L. şi E. S.R.L., solicitând admiterea acestor căi de atac, astfel cum au fost formulate, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei civile nr. 3284/25.09.2017, în sensul admiterii şi a capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsurilor la plângerea prealabilă, respectiv adresa nr. x/19.02.2015 şi decizia de soluţionare a plângerii prealabile nr. 291292/22.05.2017. Apreciază intimata G. S.R.L. că răspunsurile la plângerile prealabile sunt acte juridice care dau naştere la raporturi juridice de drept administrativ şi fiscal, prin stabilirea unor măsuri faţă de petente, reprezentând o manifestare de voinţă a autorităţii emitente, fiind emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, respectiv în executarea prevederilor Legii nr. 554/2004, care reglementează procedura prealabilă în materie de contencios administrativ şi sunt supuse unui regim de drept administrativ.

4.4. Intimatele-interveniente accesorii comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu au formulat întâmpinări la recursul pârâtului M.F.P., susţinând că sunt de acord cu criticile din cuprinsul acestui recurs.

4.5. Intimatele-interveniente accesorii comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu au formulat întâmpinări la recursul declarat de intervenienta H. Top S.R.L., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Au susţinut intimatele că a fost corect respins, de către prima instanţă, capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea răspunsului autorităţii la plângerea prealabilă, fiind corect identificate şi aplicate dispoziţiile legale incidente în cauză, întrucât răspunsul la plângerea prealabilă nu reprezintă un act administrativ tipic, neputând fi anulat pe calea acţiunii în contencios administrativ. De asemenea, susţin intimatele că răspunsul la plângerea prealabilă nu reprezintă nici măcar un act administrativ asimilat, întrucât soluţionarea unei cereri contrar aşteptărilor petiţionarului nu reprezintă un refuz nejustificat. Se mai arată că plângerea prealabilă a fost efectuată în cauză după data înregistrării cererii de chemare în judecată, astfel că nu putea forma obiect al controlului judiciar.

4.6. Prin întâmpinările formulate la recursurile declarate de A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. au fost formulate de către intimatele comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu aceleaşi apărări regăsite în întâmpinarea la recursul H. Top S.A.

4.7. Prin întâmpinările formulate la recursul declarat de E. S.R.L. au fost formulate de către intimatele comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu aceleaşi apărări regăsite în întâmpinarea la recursul H. Top S.R.L.. În privinţa criticilor referitoare la reducerea onorariului cuvenit apărătorului ales al Societăţii E. S.R.L., arată intimatele că este inadmisibil acest recurs, neputând fi cenzurate limitele de apreciere ale instanţei de fond cu privire la aceste cheltuieli prin raportare la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În continuare, susţin intimatele că prima instanţă a dispus în mod legal reducerea onorariului avocaţial, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., instanţa de fond valorificând corect prevederile art. 451-453 C. proc. civ.

4.8. Intimata-reclamantă F. S.R.L. a depus întâmpinare faţă de recursul Ministerului Finanţelor Publice, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susţinut intimata că administrarea probei cu expertiza era necesară in abstracto, iar concluziile raportului de expertiză se impuneau a fi reţinute în concret, concluzii în care s-a arătat că "turbina eoliană este un echipament tehnologic unitar", iar "componentele turbinei eoliene sunt interdependente şi funcţionale în cadrul sistemului, astfel încât, luate individual, nu pot fi asimilate/încadrate în categoria clădiri".

A mai arătat intimata F. S.R.L. că instanţa de fond a ţinut seama în mod corect de raportul logic existent între noţiunea de clădire şi cea de construcţie, nefiind nicio neconcordanţă cu poziţia exprimată de Inspectoratul de Stat în Construcţii, iar prevederile Legii nr. 50/1991 nu au fost încălcate. A făcut trimitere intimata la punctul de vedere exprimat în anul 2010 de către M.F.P., în care se arată că "turbina eoliană nu poate fi supusă impozitului pe clădiri", precum şi la adresa nr. x/25.01.2011, emisă de Secretariatul General al Inspectoratului de Stat în Construcţii, în care se menţionează că "turnul, fiind componentă a ansamblului de echipament tehnologic, intră la capitolul 4.3 -utilaje, echipamente tehnologie şi funcţionale cu montaj".

4.9. Intimata-reclamantă F. S.R.L. a depus întâmpinări faţă de recursurile declarate de intervenientele accesorii comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, solicitând, în principal, respingerea lor ca inadmisibile, prin raportare la prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea lor ca nefondate. Inadmisibilitatea recursurilor a fost invocată pentru faptul că, în aprecierea intimatei, criticile regăsite în cele două recursuri sunt simple aprecieri de fapt, iar nu motive de nelegalitate.

În combaterea argumentelor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată intimata-reclamantă că judecătorul fondului a ţinut seama de noţiunile legal definite în Codul fiscal şi Normele metodologice, iar prin valorificarea expertizei tehnice administrate în cauză, a arătat care sunt elementele de diferenţiere dintre noţiunea de clădire şi cea de echipament tehnologic. În privinţa pretinsei încălcări a prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., susţine intimata-reclamantă că nu au arătat recurentele-interveniente în ce ar fi trebuit concretizată conduita judecătorului fondului, nefiind solicitări ale vreunei părţi care să nu fi fost analizate.

În referire la criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată intimata-reclamantă, în combaterea lor, că, în realitate, recurentele îşi exprimă nemulţumirea faţă de concluziile expertizei dispuse în cauză, împărtăşite de către judecătorul fondului, în care s-a stabilit că "niciuna dintre componentele turbinei nu are autonomie distinctă şi nu poate funcţiona separat, fiind, în realitate, subansamble ale turbinei eoliene, înţelese ca un echipament tehnologic complex".

Au fost din nou menţionate punctele de vedere exprimate de către Ministerul Finanţelor Publice şi Secretariatul General al Inspectoratului de Stat în Construcţii, în sensul că turbina eoliană nu poate fi supusă impozitului pe clădiri, neavând elementele constitutive ale unei astfel de construcţii.

4.10. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Societatea D. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice şi recurentele-interveniente în interes accesoriu comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu. În principal, a fost invocată excepţia nulităţii acestor recursuri, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susţinându-se că aceste critici nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate, ci doar aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului judiciar în calea de atac reglementată de art. 483 şi urm. C. proc. civ.

În referire la criticile ce au fost încadrate de recurentele-interveniente în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţine intimata-reclamantă că a fost indicată pur formal încălcarea unor principii de drept procesual, iar susţinerile de fapt din cuprinsul recursurilor declarate se referă, în realitate, la aspecte de drept substanţial, precum definirea noţiunilor de "perete" şi "acoperiş", în raport de prevederile pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr/44/2004.

În referire la criticile privind modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, arată intimata-reclamantă că nici acestea nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în măsura în care s-ar considera că este incident acest motiv de casare, criticile ar avea un caracter nefondat, fiind respectate, de către prima instanţă, principiul legalităţii şi cel al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Afirmă intimata-reclamantă că turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor, iar prima instanţă a stabilit corect acest lucru, valorificând expertiza tehnică dispusă în cauză, în cadrul căreia au fost evidenţiate părţile componente ale unei centrale eoliene, ce nu pot fi asimilate noţiunilor de perete şi acoperiş, ca elemente definitorii pentru existenţa unei construcţii în sens fiscal. Concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară au fost în consens cu cele reliefate prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, în care s-a arătat că turnul turbinei este o construcţie specială, care adăposteşte, printre altele, nodul principal de distribuţie de joasă tensiune şi de medie tensiune.

Potrivit Normativelor C37/1988 şi NPO69/2002, acoperişul unei clădiri este realizat din materiale precum panouri metalice sau nemetalice, panouri prefabricate-termoizolante, ţigle şi olane, materiale locale tradiţionale-manufacturate, elemente de viraj, etc, însă nacela, care constituie partea superioară a construcţiei metalice, nu are rolul unui acoperiş, fiind un agregat energetic.

A dezvoltat intimata-reclamantă argumentele pentru care nu se poate încadra turnul de susţinere al turbinei eoliene în categoria clădirilor, din perspectiva dispoziţiilor art. 249 alin. (5) Codul fiscal, ci poate fi calificat ca o structură de susţinere, potrivit prevederilor pct. 1.1.9 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin H.G. nr. 2139/2004, prevederi referitoare la "structuri de susţinere, estacade şi culoare pentru transportatoare de bandă".

Cât priveşte nacela, arată intimata-reclamantă că, deşi aceasta este demontabilă, nu poate fi calificată drept "acoperiş", întrucât nu are rol de protecţie împotriva stărilor atmosferice nefavorabile, ci conţine o serie de echipamente de producere a energiei electrice.

În referire la fundaţie, aceasta asigură, într-adevăr, rezistenţa mecanică a construcţiei metalice verticale, reprezentând, însă, o componentă dintr-un echipament tehnologic unitar, echipament ale cărui elemente nu pot funcţiona separat.

Se arată prin întâmpinare că sunt inadmisibile criticile regăsite în recursul recurentului-pârât Ministerul Finanţelor Publice, referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi înlăturat, eronat, din probatoriul administrat, adresa nr. x/23.06.2014 a Inspectoratului de Stat în Construcţii, întrucât aceste critici vizează modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanţa judecătorească, ce intră în sfera de netemeinicie a hotărârii judecătoreşti.

Apoi, a mai susţinut intimata-reclamantă D. S.R.L. că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme există diferenţe între noţiunea de construcţie, în sensul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi cea de clădire, în sens fiscal, potrivit prevederilor art. 249 alin. (5) Codul fiscal, iar prima instanţă a argumentat că încadrarea turnului de susţinere a nacelei în categoria construcţiilor nu determină automat încadrarea acestuia drept clădire, în sens fiscal.

În concluzie, arată intimata-reclamantă că recurenţii-pârâţi au înţeles a critica exclusiv modalitatea în care judecătorul fondului a interpretat probatoriul administrat în cauză, ceea ce nu se circumscrie noţiunii de nelegalitate a sentinţei recurate. În privinţa obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit în cauză, se arată prin întâmpinare că nu s-au prezentat motivele pentru care răspunsurile la obiectivele expertizei ar fi fost neclare sau ar fi presupus precizări, explicaţii sau informaţii suplimentare, astfel că simpla nemulţumire a unei părţi litigante nu reprezintă un motiv pentru lămurirea acesteia pe calea răspunsului la obiecţiuni.

4.11. Intimatele-reclamante A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L. şi intimata-intervenientă în interes accesoriu H. Top S.R.L. au formulat întâmpinări faţă de recursurile Ministerului Finanţelor Publice, comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, prin care au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi intervenientele accesorii comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată. Fiind identice susţinerile în fapt şi în drept din cuprinsul acestor întâmpinări cu cele regăsite în întâmpinarea intimatei-reclamante Societatea D. S.R.L., apare redundantă reluarea acestora în prezenta decizie.

4.12. Intimata-reclamantă E. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursurile declarate de intervenientele comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursurilor, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestora, ca nefondate, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Inadmisibilitatea celor două recursuri a fost invocată în referire la faptul că nu au fost atacate încheierile premergătoare, prin care instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiza şi a dispus respingerea obiecţiunilor formulate de intimat, iar faţă de solicitarea recurentelor interveniente, de trimitere a cauzei spre rejudecare, în faţa primei instanţe, se arată că este, de asemenea, inadmisibilă o astfel de soluţie solicitată de către titularele căilor de atac declarate în cauză.

A susţinut intimata-reclamantă, în combaterea pe fond a criticilor regăsite în cele două recursuri, că sentinţa atacată a fost pronunţată cu luarea în considerare atât a înscrisurilor depuse la dosar, cât şi a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa fiind suverană în aprecierea probelor, precum şi a situaţiei de fapt şi de drept din litigiu.

Se mai arată în întâmpinarea formulată de Societatea E. S.R.L. că hotărârea judecătorească nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, putând fi grupate aceste argumente pentru a răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

În referire la pretinsa încălcare a principiului reglementat de art. 22 C. proc. civ., menţionează intimata-reclamantă că prima instanţă a soluţionat cauza potrivit regulilor de drept aplicabile şi a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză.

Nici din perspectiva reglementării principiului legalităţii nu se poate evidenţia o încălcare a acestuia, litigiul fiind soluţionat prin raportare la toate cererile şi apărările părţilor, cu luarea în considerare a temeiurilor invocate şi a prevederilor procedurale aplicabile în cauză.

În opinia intimatei-reclamante E. S.R.L., turbina eoliană nu reprezintă o clădire, în sensul normei fiscale regăsite în cuprinsul art. 249 alin. (5) Codul fiscal, aceasta fiind şi interpretarea oferită de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia sa de specialitate (direcţia legislaţie, impozite directe), iar punctul de vedere exprimat de Inspectoratul de Stat în Construcţii în adresa nr. x/23.06.2014 nu priveşte decât noţiunea civilă de "construcţie" şi necesitatea conformării cu rigorile Legii nr. 50/1991 la edificarea turbinelor eoliene.

Se mai arată în întâmpinare că, din punct de vedere structural, turbina eoliană reprezintă un echipament tehnologic complex, care nu poate fi privit decât în mod unitar, fără ca turnul de susţinere ori nacela să poată fi privit(ă)/folosit(ă) în mod autonom, independent, astfel încât turbina eoliană are un regim fiscal unitar, iar elementele sale componente nu pot avea regimuri juridice distincte.

Totodată, se afirmă faptul că turnul de susţinere nu reprezintă o clădire, în sens fiscal, nefiind ap adăpostirii unor utilaje/echipamente şi neavând elementele structurale impuse de art. 249 alin. (5) Codul fiscal, respectiv pereţi şi acoperiş.

Au fost detaliate toate aceste argumente redate anterior în sinteză, făcând trimitere intimata-reclamantă la adresele nr. x şi 415414/08.03.2011 ale Direcţiei legislaţie, impozite directe din cadrul M.F.P., precum şi la repere jurisprudenţiale referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 249 alin. (5) Codul fiscal.

4.13. Intimata-reclamantă E. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursul Ministerului Finanţelor Publice, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Din perspectiva nulităţii, a susţinut intimata-reclamantă că nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. criticile regăsite în recursul declarat de pârâtul M.F.P., acestea fiind doar reluări ale unor argumente ce au fost deja cenzurate de către prima instanţă.

Totodată, s-a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de M.F.P., raportat la împrejurarea că nu au format obiectul acestui recurs şi încheierile premergătoare prin care instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiza tehnică şi a dispus respingerea obiecţiunilor formulate de intimat.

Pe fondul recursului, în combaterea acestuia, a reiterat intimata-reclamantă argumentele expuse prin întâmpinarea formulată la recursurile intervenientelor comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, astfel că nu se impune redarea aceloraşi susţineri de fapt şi de drept, anterior expuse.

4.14. Intimatul-pârât M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursurilor declarate în cauză de către intervenientele în interes alăturat comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu.

5. Cererile de intervenţie accesorie

În prezenta cale de atac, petentele J. S.A., K. S.A., L. S.R.L., M. S.A. şi N. S.R.L. au formulat cereri de intervenţie în favoarea recurentelor-reclamante.

5.1. În cererea de intervenţie accesorie formulată de Societatea J. S.A. şi Societatea K. S.A., se precizează că se intervine în favoarea intimatelor-reclamante, solicitându-se, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului declarat de pârâtul M.F.P., respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de acelaşi pârât iar pe fondul cauzei, respingerea aceluiaşi recurs ca nefondat. În subsidiar, solicită intervenientele admiterea cererii de recurs incident formulat de recurenta-reclamantă E. S.R.L.. Cu privire la întrunirea condiţiilor de admisibilitate pentru cererea de intervenţie formulată în etapa recursului, susţin intervenientele că sunt îndeplinite condiţiile art. 61 şi art. 63 C. proc. civ., iar interesul personal al titularelor cererii de intervenţie rezidă în faptul că se răsfrâng efectele Deciziei nr. 5/2014 şi asupra lor, în calitate de contribuabili cărora le-au fost emise decizii de impunere emise în baza actelor administrative contestate în cauză.

5.2. Cererea de intervenţie formulată de societatea L. S.R.L. este identică cu cea formulată de intervenientele J. S.A. şi Cernavodă S.A., fapt pentru care nu vor fi reluate solicitările din cadrul acestei cereri şi susţinerile în fapt şi în drept ale respectivei cereri.

5.3. Societatea M. S.A. a susţinut că este proprietara unui parc eolian dezvoltat în comuna Casimcea, judeţul Constanţa, iar prin deciziile nr. 4343/2017 şi 4344/2017 U.A.T. Casimcea i-a solicitat plata impozitului pe clădiri aferent stâlpilor de susţinere ai turbinelor eoliene, astfel fiind justificat interesul formulării cererii sale de intervenţie accesorie în favoarea recurentelor-reclamante.

5.4. Societatea N. S.R.L. a susţinut că are un interes în formularea cererii sale, întrucât a fost afectată de punerea în executare a Ordinului M.F.P. nr. 1210/2014 şi a Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, fiind emise, în baza acestor acte administrative, decizii individuale de impunere ce au fost contestate separat. Pe fondul recursurilor declarate în cauză, în favoarea cărora a intervenit, arată intervenienta că actele administrative contestate încalcă dispoziţiile Codul fiscal şi pe cele ale Directivei 2006/42/CE privind echipamentele tehnice, întrucât ghidul de aplicare al acestei directive recunoaşte în mod expres caracterul unitar al turbinelor eoliene, încadrându-le la echipamente cărora li se aplică această directivă.

6. Apărările formulate faţă de cererile de intervenţie formulate în cursul judecăţii recursurilor declarate în cauză

6.1 Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurentul-pârât M.F.P. a solicitat respingerea excepţiilor nulităţii şi inadmisibilităţii, invocate de intervenienta L., precum şi respingerea acestei cereri de intervenţie ca fiind inadmisibilă, dat fiind faptul că intervenienta avea la îndemână calea procedurală de contestare a actelor administrative pretins vătămătoare.

6.2 Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurentul-pârât M.F.P. a solicitat respingerea cererii de intervenţie formulate de Societatea N. S.R.L. ca fiind inadmisibilă, dat fiind faptul că intervenienta avea la îndemână calea procedurală de contestare a actelor administrative pretins vătămătoare.

În combaterea argumentelor regăsite în cuprinsul cererii de intervenţie depuse la dosar de către N. S.R.L., a susţinut intimatul-pârât M.F.P. că turnul de susţinere al turbinei eoliene prezintă ambele particularităţi cerute de dispoziţiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal, iar prevederile relevante regăsite în Legea mr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării de construcţii şi O.G. nr. 95/1999 privind calitatea lucrărilor de montaj al dotărilor tehnologice industriale converg spre ideea potrivit căreia turbinele eoliene sunt similare unei construcţii, iar nu unui echipament tehnologic, cum eronat susţine intimata-intervenientă.

7. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 3 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Prin încheierea de şedinţă din 6 martie 2019, urmare admiterii cererii de preschimbare a termenului de judecată formulată de recurentele-reclamante D. S.R.L. şi E. S.R.L., termenul de judecată stabilit la data de 7 octombrie 2020 a fost preschimbat pentru data de 29 ianuarie 2020, cu citarea părţilor.

8. Aspecte procedurale

La termenul de judecată din 29 ianuarie 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursurilor incidente declarate de reclamantele A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. şi de intervenienta H. Top S.R.L.

La termenul de judecată din 11 martie 2020, Înalta Curte a admis în principiu cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul recurentelor-reclamante de către petentele J. S.A., K. S.A., L. S.R.L., M. S.A. şi N. S.R.L.

Prin încheierea din 8 aprilie 2020, Înalta Curte:

- a admis excepţia nulităţii recursului incident declarat de intervenienta Societatea G. S.R.L.;

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, invocată de recurentele-reclamante Societatea P. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea A. S.A., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L., de recurenta-intervenienta Societatea H. Top S.R.L., precum şi de intimata-reclamantă Societatea F. S.A.;

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, invocată de recurenta-reclamantă Societatea E. S.R.L.;

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursurilor declarate de intervenientele accesorii comuna Coronini, prin primar, şi comuna Nicolae Bălcescu, prin primar, invocată de recurentele-reclamante Societatea P. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea A. S.A., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L., de recurenta-intervenienta Societatea H. Top S.R.L. şi de intimata-reclamantă Societatea F. S.A.;

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de intervenientele accesorii comuna Coronini, prin primar, şi comuna Nicolae Bălcescu, prin primar, invocată de recurenta-reclamantă Societatea E. S.R.L.;

- a calificat excepţia inadmisibilităţii recursului principal declarat de reclamanta Societatea E. S.R.L. cu privire la cenzurarea cheltuielilor de judecată, invocată de intervenientele accesorii comuna Coronini, prin primar şi comuna Nicolae Bălcescu, prin primar, ca fiind excepţia nulităţii recursului;

- a admis excepţia nulităţii recursului principal declarat de reclamanta Societatea E. S.R.L. cu privire la cenzurarea cheltuielilor de judecată, invocată de intervenientele accesorii comuna Coronini, prin primar, şi comuna Nicolae Bălcescu, prin primar.

Cu majoritate: A admis excepţia inadmisibilităţii recursurilor incidente formulate de titularii recursurilor principale, respectiv a recursului incident declarat de reclamantele P. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea A. S.A., a recursului incident declarat de reclamanta Societatea D. S.R.L., a recursului incident declarat de reclamanta Societatea E. S.R.L., precum şi a recursului incident declarat de intervenienta H. Top S.R.L., excepţie invocată din oficiu.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursurile declarate în cauză, precum şi cererile de intervenţie accesorie formulate în etapa judecăţii în recurs, în raport de motivele de fapt şi de drept invocate, cu luarea în considerare a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine că soluţiile pronunţate pentru fiecare dintre căile de atac şi cererile analizate sunt fundamentate pe considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, se reţine că, prin încheierea de şedinţă din data de 8.04.2002, au fost admise, în unanimitate, excepţia nulităţii recursului incident declarat de intervenienta G. S.R.L., excepţia nulităţii recursului principal declarat de reclamanta Societatea E. S.R.L. cu privire la cenzurarea cheltuielilor de judecată şi, cu majoritate, excepţia inadmisibilităţii recursurilor incidente declarate de reclamantele P. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea A. S.A., reclamanta Societatea D. S.R.L., reclamanta Societatea E. S.R.L. şi de intervenienta H. Top S.R.L.

a) Faţă de soluţia adoptată prin încheierea de şedinţă din data de 8.04.2020, se impune a se constată nulitatea recursului incident declarat de intervenienta G. S.R.L., acesta fiind tardiv depus, în raport de data la care i-au fost comunicate acestei părţi recursurile principale declarate de reclamante, de intervenienta Societatea H. Top S.R.L., şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi intervenientele comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, astfel cum rezultă din adresa de comunicare şi dovada de înmânare aflate la filele x şi, respectiv, la fila x din vol. I al dosarului Înaltei Curţi.

Având în vedere depunerea recursului incident al Societăţii G. S.R.L. prin intermediul serviciului poştal la data de 23.05.2020 (conform ştampilei poştei aplicată pe plicul aflat la dosarul instanţei de recurs), Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului de 30 zile, ultima zi de declarare a căii de atac incidente împlinindu-se la data de 30.04.2018, conform modului de calcul al termenelor procedurale pe zile, stabilit de art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., fapt ce atrage sancţiunea anulării acestui recurs pentru nerespectarea termenului de decădere prevăzut de art. 491 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 474 C. proc. civ.

b) Cu privire la excepţia nulităţii recursului principal declarat de reclamanta Societatea E. S.R.L. pentru criticile vizând cenzurarea cheltuielilor de judecată, ce a fost admisă prin încheierea de şedinţă din data de 08.04.2020, reţine Înalta Curte că se impune anularea parţială a acestui recurs, în referire la aceste critici, ce nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În referire la argumentele pe care s-au întemeiat respectivele critici, Înalta Curte reţine că sunt incidente statuările instanţei supreme din cuprinsul Deciziei RIL nr. 3/2020, potrivit cărora, "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Având în vedere faptul că această evaluare pe care o face prima instanţă cu privire la cuantumul rezonabil al cheltuielilor de judecată presupune o analiză a unor elemente de fapt, iar nu o interpretare şi aplicare a unei norme juridice, se reţine că neîncadrarea acestor critici în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. conduce la sancţiunea anulării recursului în partea referitoare la soluţia primei instanţe de cenzurare a cheltuielilor solicitate de partea care a câştigat în fond.

c) Consecinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii recursurilor incidente declarate de către reclamantele Societatea A. S.A., Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L. şi intervenienta Societatea H. Top S.R.L. este cea a respingerii, ca inadmisibile, a acestor recursuri.

Fără a relua amplele considerente expuse prin încheierea de şedinţă din data de 08.04.2020, în cadrul căreia a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, reţine Înalta Curte că părţile litigante care au exercitat calea recursului principal nu mai puteau formula o nouă cale de atac împotriva aceleiaşi sentinţe. Aceasta deoarece, interesul determinant pentru reformarea hotărârii primei instanţe a fost exprimat la momentul formulării recursului principal, fără a depinde de atitudinea procesuală a părţilor adverse, care, alegând să iasă din pasivitate, prin declararea propriilor recursuri, nu mai aveau, la acel moment, aptitudinea de a provoca celelalte părţi să declare, la rândul lor, recursuri incidente.

Cât timp recurentele reclamante Societatea A. S.A., Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L. şi intervenienta Societatea H. Top S.R.L. au ales, independent de poziţia procesuală a pârâtului MFP şi a intervenientelor comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, să declare recursuri principale împotriva sentinţei primei instanţe, recursurile lor urmau să cuprindă toate criticile existente la acel moment, cu privire la toate aspectele nemulţumitoare pentru părţi, fără a depinde procesual de drepturile părţilor adverse de a exercita, la rândul lor, căile de atac impuse de lege împotriva hotărârii fondului. Cu încălcarea principiului unicităţii căii de atac, reglementat de art. 460 C. proc. civ., reclamantele Societatea A. S.A., Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L. şi intervenienta Societatea H. Top S.R.L. au scindat criticile lor în două căi de atac formulate împotriva aceleiaşi sentinţe, pentru exercitarea cărora sunt impuse termene diferite de declarare, fără a dovedi existenţa vreunei imposibilităţi/împiedicări a recurentelor de a contesta considerentele instanţei de fond în cadrul recursurilor principale, aceste motive existând la data declarării recursurilor principale.

Interesul recurentelor putea depinde de manifestarea de voinţă a altei părţi doar în condiţiile în care ar fi ales să rămână în pasivitate până la momentul declarării recursurilor de către părţile adverse, iar după depunerea acestor recursuri, ar fi ales, la rândul lor, să formuleze recursuri incidente. Însă, optând pentru declararea recursurilor principale, independent de manifestarea de voinţă a celorlalte părţi cu interese contrarii, recurentele în cauză şi intervenienta H. S.A. nu se mai puteau prevala de demersul procesual al pârâtului M.F.P. şi al intervenientelor comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, pentru a formula un nou recurs, intitulat incident, asupra hotărârii atacate prin recursurile principale.

d) Recursurile principale declarate de reclamantele Societatea A. S.A., Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L. şi de către intervenienta Societatea H. Top S.R.L., cu argumente identice, vor fi examinate grupat, soluţia fiind cea de respingere a lor ca nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

În esenţă, recurentele indicate anterior au solicitat instanţei de control judiciar reformarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe asupra capătului de cerere prin care s-a cerut anularea Adresei nr. x/19.02.2015 şi a Deciziei nr. 284045/08.10.2015, emise de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia fiscală centrală, de respingere a plângerii prealabile formulate împotriva Ordinului nr. 1210/2014 şi Deciziei nr. 5/2014.

Răspunsul la plângerea prealabilă reprezintă finalizarea parcurgerii procedurii recursului graţios, etapă obligatorie cerută de Legea nr. 554/2007, în cazurile anume prevăzute, pentru a putea fi sesizată instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a unui act administrativ pretins vătămător de către titularul acţiunii judiciare. Acest răspuns, materializat în cuprinsul unei adrese, nu întruneşte valenţele unui act administrativ tipic, apt prin el însuşi să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, ci constituie punctul de vedere al autorităţii publice căreia i se solicită revocarea unui act administrativ în referire la aspectele invocate prin plângerea prealabilă.

Rolul parcurgerii acestei proceduri este acela de a conferi acces la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile dovedirii îndeplinirii acestei condiţii de exercitare a dreptului la acţiune, după cum rezultă din interpretarea art. 193 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, analiza legalităţii celor două acte administrative ce formează obiectul acţiunii în anulare din prezentul litigiu determină implicit, fără a fi necesară o pronunţare expresă asupra răspunsului la plângerea prealabilă, valabilitatea sau nu a acestui răspuns, indisolubil legată de soarta actului administrativ a cărui revocare s-a solicitat prin parcurgerea procedurii cerute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

e) Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice este nefondat, fiind legală soluţia primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar o va menţine, pentru considerentele expuse în continuare.

A susţinut recurentul-pârât M.F.P. că prima instanţă a înlăturat nejustificat punctul de vedere exprimat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, deşi această instituţie reprezintă autoritatea română tehnică specializată, ce exercită controlul de stat cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii în construcţii.

Totodată, a contestat recurentul-pârât calificarea dată de judecătorul fondului noţiunii de "turn al turbinei eoliene", prin încadrarea acestei structuri în grupa 1 construcţii din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, respectiv la punctul 1.1.9 "structuri de susţinere, estacade şi culoare pentru transportoare cu bandă".

Criticile recurentului-pârât au mai vizat însuşirea, de către instanţa de fond, a concluziilor raportului de expertiză dispus în cauză, în sensul că turbina eoliană este un echipament tehnologic, iar nu o construcţie ce adăposteşte un echipament tehnologic. Susţine recurentul M.F.P. că a solicitat primei instanţe să nu omologheze raportul de expertiză, ci să procedeze la o interpretare proprie a chestiunii juridice în discuţie.

Contrar criticilor recurentului-pârât M.F.P., considerentele expuse de judecătorul fondului cuprind opinia acestuia privind elementele care alcătuiesc turnul de susţinere al turbinei eoliene, cu prezentarea argumentelor pentru care aceste elemente nu conduc la încadrarea structurii analizate în definiţia unei clădiri, în sens fiscal. Simpla nemulţumire a uneia sau mai multor părţi litigante faţă de soluţia pronunţată în cauză nu poate conduce la reformarea sentinţei atacate, în condiţiile în care, în exercitarea controlului judiciar, nu se relevă aspecte de nelegalitate care să fi fost incidente în adoptarea respectivei soluţii.

Or, ceea ce susţine, în esenţă, recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice este faptul că turnul de susţinere al turbinei eoliene reprezintă o construcţie, că această construcţie urmează regimul juridic al autorizării în vederea executării sale, conform prevederilor Legii nr. 50/1991, fiind necesară existenţa unui proiect verificat de persoane atestate în domeniu, pentru a fi respectate cerinţele minimale impuse de reglementări tehnice în vigoare ce fac parte din sistemul calităţii în construcţii, instituit de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi O.G. nr. 95/1999 privind calitatea lucrărilor de montaj al dotărilor tehnologice industriale, cu modificările şi completările ulterioare.

Incontestabil, turnul de susţinere al turbinei eoliene reprezintă o construcţie, pentru care este necesară eliberarea unei autorizaţii de construire în procedura reglementată de Legea nr. 50/1991, aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din acest act normativ, "(1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor".

Interpretând această normă legală, nu se poate ajunge la concluzia că devine clădire, în sens fiscal, o construcţie necesară pentru susţinerea instalaţiilor şi echipamentelor tehnologice, doar pentru faptul că era necesară, pentru realizarea sa, eliberarea unei autorizaţii de construire, conform Legii nr. 50/1991. Prin urmare, argumentele dezvoltate de recurentul-pârât pe acest palier logic sunt nefondate.

Adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii nr. 17124/23.06.2014, în care se arată că turnul de susţinere al nacelei se încadrează în categoria construcţiilor, fiind necesară eliberarea unei autorizaţii de construire în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, nu este aptă să producă nicio consecinţă juridică în prezenta cauză, întrucât noţiunea care necesită interpretarea instanţei de contencios administrativ competente este aceea de încadrare sau nu a turnului turbinei eoliene în categoria clădirilor, în sens fiscal, conform caracteristicilor descrise la art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi în cuprinsul normelor metodologice la acest articol, norme aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În pofida opiniilor anterioare exprimate de direcţii de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, materializate în cuprinsul adresei nr. x/05.03.2009 şi al adresei nr. x/08.03.2011, emise de Direcţia legislaţie impozite directe, se afirmă de către acest recurent, în scopul justificării interpretării date prin Decizia nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale, că turnul de susţinere, împreună cu nacela, alcătuiesc elementele unei clădiri.

Încadrarea în rândul construcţiilor a turnului de susţinere al turbinei eoliene nu conduce, automat, la calificarea sa drept clădire, nefiind o sinonimie între cele două noţiuni, ci, mai degrabă, o relaţie de tip gen-specie, astfel încât orice clădire reprezintă, fără îndoială, o construcţie, dar nu orice construcţie poate fi o clădire.

Examinând elementele care trebuie regăsite în structura supusă impozitării, potrivit actelor administrative contestate, se relevă că turnul de susţinere al turbinei eoliene nu prezintă caracteristicile unei clădiri în sens fiscal.

Aceasta deoarece, pe de o parte, asimilarea forţată a unor elemente componente ale echipamentului tehnologic complex reprezentat de turbina eoliană cu noţiunile structurale de pereţi şi acoperiş nu este suficientă pentru a considera că turnul de susţinere reprezintă o clădire, iar pe de altă parte, funcţiunea atribuită unei clădiri, conform prevederilor art. 249 alin. (5) Codul fiscal, nu se regăseşte în modalitatea în care este conceput acest echipament, al cărui rol este cu totul altul decât acela de a fi privit autonom, ca spaţiu de adăpostire a unor instalaţii, echipamente şi alte asemenea.

În înţelesul normei fiscale anterior menţionate, clădirea este definită printr-o construcţie care are una sau mai multe încăperi, ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi alte asemenea, ale cărei elemente structurale de bază sunt pereţii şi acoperişul, astfel cum sunt acestea definite prin pct. 31 alin. (6) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Sensul expresiei "pot servi" relevă caracterul autonom al construcţiei faţă de elementele ce intră în spaţiul încăperii calificate drept clădire.

Se înţelege, aşadar, în interpretarea logică a normei fiscale, faptul că pereţii şi acoperişul ce definesc o astfel de încăpere prezintă elementele unei structuri separate de ceea ce reprezintă obiectul funcţiunii acelei încăperi, fără a se putea identifica chiar cu elementele pe care le adăposteşte sau le poate adăposti, ce constituie scopul pentru care a fost edificată o clădire.

Or, în cauză, se încearcă o descompunere forţată a unor elemente care nu prezintă niciun caracter autonom, ele fiind destinate să funcţioneze ca un tot unitar, într-un alt scop decât cel prefigurat pentru o clădire, respectiv pentru a capta energia cinetică a vântului şi transformarea acesteia în energie electrică.

Astfel cum se arată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, turbina eoliană cuprinde trei elemente principale, respectiv turn, nacelă şi rotor, fără ca două dintre aceste elemente, respectiv turnul şi nacela să poată avea o funcţiune separată de cea care este prevăzută încă din etapa conceperii acestui echipament tehnologic, ce urmăreşte mersul integrat al tuturor componentelor, în vederea producerii, în final, a energiei electrice, prin folosirea forţei vântului.

Deşi recurentul-pârât consideră a fi relevant faptul că legislaţia fiscală reglementează şi alte situaţii în care structurile/mijloacele ce conţin echipamente tehnologice sunt supuse impozitării (exemplul dat fiind cel al ambarcaţiunilor navale, supuse impozitării conform dispoziţiilor art. 263 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal), Înalta Curte reţine că acest exemplu este superfluu, cât timp se pune în discuţie asimilarea unui turn de susţinere al turbinei eoliene cu noţiunea de clădire, în sens fiscal, iar nu posibilitatea impozitării unor alte structuri care conţin echipamente tehnologice.

În mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretarea dacă legiuitorul ar fi înţeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susţinere în noţiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel, abia în anul 2018 (Legea nr. 285/2018), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Însă includerea acestor construcţii în definiţia clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalităţii acestor acte, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene cu noţiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi prin dispoziţiile de la pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr/44/2004

f) Recursul declarat de intervenientele în interes accesoriu comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au vizat, în opinia recurentelor-interveniente, pretinsa încălcare a principiului legalităţii, reproşându-i-se judecătorului fondului că a soluţionat cauza cu nesocotirea dispoziţiilor exprese ale art. 249 alin. (5) Codul fiscal, precum şi ale pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Au susţinut recurentele-interveniente că au fost încălcate, de către prima instanţă, prevederile art. 5 alin. (2), art. 7, art. 20 şi art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

Contrar acestor aserţiuni, reţine Înalta Curte că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea principiilor antamate de către cele două unităţi administrativ-teritoriale, iar simpla nemulţumire a părţilor litigante faţă de concluziile reţinute de judecătorul fondului, pe baza probelor administrate în cauză şi în lumina regulilor de interpretare uzitate în cauză, nu este aptă să conducă la casarea sentinţei recurate.

În pofida opiniei exprimate de recurentele-interveniente comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu, referitoare la o pretinsă rigiditate excesivă a primei instanţe în formarea raţionamentului său logico-juridic, Înalta Curte reţine că nu pot fi astfel caracterizate considerentele expuse în cuprinsul hotărârii atacate, doar pentru faptul că nu au coincis cu punctul de vedere expus de aceste părţi litigante, ci, dimpotrivă, se remarcă supleţea argumentelor judecătorului fondului, cu luarea în considerare a înscrisurilor depuse la dosar, precum şi a concluziilor formulate de expertul tehnic desemnat în cauză.

Contrar susţinerilor celor două recurente, nu se poate pune semnul echivalenţei între rolul nacelei de a adăposti anumite componente ale turbinei eoliene şi cel de a întruni elementele structurale ale unui acoperiş, iar pozele la care fac trimitere recurentele-interveniente nu oferă repere importante pentru analiza turnului de susţinere al turbinei eoliene din perspectiva noţiunii de clădire în sens fiscal.

Se mai susţine, prin criticile identice din cadrul celor două recursuri, că instanţa de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Făcând trimitere la aspecte de ordin doctrinar ce au fost redate de către recurentele-interveniente în susţinerea acestor critici, s-a imputat primei instanţe că s-ar fi mulţumit să preia sumar câteva aspecte reţinute în raportul de expertiză întocmit în cauză, ridicând, astfel, această probă la rang suprem, fapt nepermis de normele procedurii civile.

Contrar acestor alegaţii, se observă că judecătorul fondului a arătat motivat de ce nu a luat în considerare adresa nr x/23.06.2014 a Inspectoratului de Stat în Construcţii, iar concluziile neîncadrării turnului de susţinere al turbinei eoliene în categoria clădirilor, din perspectiva normei reglementate de art. 249 alin. (5) Codul fiscal, au fost deduse din interpretarea coroborată a înscrisurilor aflate la dosar şi din raportul de expertiză întocmit în cauză. Aşadar, nu se reflectă în considerentele sentinţei recurate o redare exclusivă a concluziilor din proba cu expertiza tehnică judiciară, cu ignorarea celorlalte mijloace de probă, fiind, prin urmare, nefondate criticile recurentelor-interveniente sub acest aspect.

În referire la pretinsa încălcare, de către prima instanţă, a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reţine Înalta Curte că nu se identifică în hotărârea recurată niciuna dintre premisele acestei încălcări, cât timp cererile părţilor au fost analizate în raport de susţinerile lor în fapt şi în drept şi prin cercetarea probelor administrate în cauză, fără a rezulta că a fost avut în vedere, în mod prioritar, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Prin trimiterile făcute de recurentele-interveniente la jurisprudenţa CEDO-cauza Dima c. României, paragraful 34, au subliniat cele două unităţi administrativ-teritoriale faptul că "articolul 6 prevede în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor", normă de drept european a cărei încălcare nu se poate reţine, hotărârea fiind dată cu respectarea dispoziţiilor procedurii civile şi a garanţiilor oferite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că au fost formulate critici asemănătoare celor din cuprinsul recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, ce au fost anterior examinate. Au prezentat recurentele-interveniente normele fiscale a căror interpretare s-a solicitat în cauză, elementele structurale ale unei turbine eoliene, menţionând apoi caracteristicile pilonului şi ale nacelei din punct de vedere fiscal, susţinând că pilonul conţine o încăpere limitată total de exterior printr-un perete circular, ce adăposteşte efectiv atât instalaţii şi echipamente, în mod permanent, cât şi pe oamenii care asigură mentenanţa, cu caracter ocazional, iar nacela reprezintă, practic, acoperişul încăperii din pilon şi cuprinde, la rândul său, o altă încăpere, cu rolul de a proteja inclusiv de intemperii componentele turbinei eoliene care se montează în interiorul acesteia.

Fără a relua întru-totul considerentele exprimate anterior, cu ocazia analizării recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reţine Înalta Curte, în esenţă, că nu pot fi disparate elementele funcţionale ale unei turbine eoliene, în scopul impozitării separate a turnului de susţinere şi a nacelei drept clădire, întrucât acestea nu compun, de sine-stătător, elementele structurale ale unei clădiri, conform definiţiei date acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi cele ale pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din H.G. nr. 44/2004, ci ele fac parte dintr-un echipament tehnologic complex, destinat transformării energiei vântului în energie electrică, un scop diferit de funcţiunea pe care o atribuie norma fiscală unei clădiri, în vederea impozitării acesteia.

g) Cât priveşte cererile de intervenţie formulate în calea recursului, Înalta Curte le va admite pe toate în parte, în raport de soluţia de respingere a recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi de recurentele-interveniente comuna Coronini prin primar şi comuna Nicolae Bălcescu prin primar, întrucât doar în referire la această soluţie se poate reţine că au avut câştig de cauză părţile în favoarea cărora au formulat cereri de intervenţie accesorie Societatea J. S.A., Societatea K. S.A., Societatea L. S.R.L., Societatea M. S.A. şi Societatea N. S.R.L.. Celelalte petite ale cererilor de intervenţie, prin care s-a solicitat, de către intervenientele Societatea J. S.A., Societatea K. S.A., Societatea L. S.R.L., în principal, respingerea recursului declarat de pârâtul M.F.P. ca inadmisibil, iar în subsidiar, admiterea recursului incident formulat de Societatea E. S.R.L., sunt nefondate, în raport de faptul că a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului-pârâtului M.F.P., iar recursul incident al Societăţii E. a fost respins ca inadmisibil. De asemenea, vor fi respinse ca nefondate pretenţiile din cuprinsul cererilor de intervenţie accesorie formulate de Societatea M. S.A. şi de Societatea N., referitoare la susţinerea poziţiei procesuale a recurentelor-reclamante A. S.A., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L. şi F. S.R.L., în sensul admiterii căilor de atac declarate de părţile în favoarea cărora s-au făcut cererile de intervenţie, urmare soluţiilor dispuse asupra căilor de atac formulate de către recurentele-reclamante indicate anterior.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune, în raport de excepţiile admise prin încheierea de şedinţă din data de 08.04.2020, respingerea recursul incident declarat de intervenienta Societatea G., ca tardiv formulat, anularea recursul principal declarat de reclamanta Societatea E. S.R.L., în ceea ce priveşte criticile referitoare la cenzurarea cheltuielilor de judecată, şi respingerea, ca inadmisibile, a recursurilor incidente declarate de reclamantele Societatea A. S.A., Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L. şi intervenienta Societatea H. Top S.R.L, iar pe fondul cauzei, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile principale declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi de către intervenientele accesorii Comuna Coronini şi Comuna Nicolae Bălcescu, precum şi recursurile principale declarate de reclamantele Societatea A. S.A., Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L. şi de către intervenienta Societatea H. Top S.R.L., iar recursul declarat de reclamanta E. S.R.L. va fi respins ca nefondat doar în privinţa criticilor de nelegalitate, pentru care nu s-a dispus sancţiunea anulării parţiale.

Cererile de intervenţie accesorie în favoarea recurentelor-reclamante, formulate de intervenientele Societatea J. S.A., Societatea K. S.A., Societatea L. S.R.L., Societatea M. S.A. şi Societatea N. S.R.L. vor fi admise în parte, respectiv în ceea ce priveşte solicitarea acestora de a fi respins recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul incident declarat de intervenienta Societatea G. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3284 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge, ca inadmisibile, recursurile incidente declarate de reclamantele Societatea A. S.A., Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L. şi intervenienta Societatea H. Top S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Anulează recursul principal declarat de reclamanta Societatea E. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte criticile referitoare la cenzurarea cheltuielilor de judecată, şi îl respinge în rest, ca nefondat.

Respinge, ca nefondate, recursurile principale declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi de către intervenientele accesorii comuna Coronini şi comuna Nicolae Bălcescu împotriva aceleiaşi sentinţe.

Respinge, ca nefondate, recursurile principale declarate de reclamantele Societatea A. S.A., Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L. şi de către intervenienta Societatea H. Top S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Admite, în parte, cererile de intervenţie accesorie în favoarea recurentelor-reclamante, formulate de intervenientele Societatea J. S.A., Societatea K. S.A., Societatea L. S.R.L., Societatea M. S.A. şi Societatea N. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.