Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2578/2020 AI generated

Cassation appeal limited to re-arguing facts without identifying violated substantive law norms fails to satisfy Article 488(1)(8) CPC and lacks demonstrated prejudice from omitted third-party joinder under Article 488(1)(5)

Case Number Decizia nr. 2578/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Transport, Infrastructure and Communications, thereby upholding the lower court’s decision that annulled a 25% financial correction imposed on a public procurement contract; the case involved a challenge to the legality of this correction, which was applied on the basis that a supplemental contract extending the project’s validity period had been executed after the original term had expired. The decisive legal basis for rejecting the appeal was that the appellant failed to satisfy the procedural requirements for cassation, specifically failing to demonstrate that the lower court’s omission in resolving a request to join a third party caused actual prejudice as required by Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, and failing to substantiate claims of incorrect application of substantive law under Article 488(1)(8) by merely repeating factual arguments without identifying specific legal norms violated.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 5 din O.U.G. nr. 68/2019, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 176 C. proc. civ; Cassation appeal limited to re-arguing facts without identifying violated substantive law norms fails to satisfy Article 488(1)(8) CPC and lacks demonstrated prejudice from omitted third-party joinder under Article 488(1)(5): La termenul de judecată din 17 iunie 2020, Înalta Curte a luat act de transmisiunea calităţii procesuale de recurent-pârât de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în raport de modificările legislative operate prin art. 5 din O.U.G. nr. 68/2019.

Keywords

AI generated
article of civil procedure validity of contract public procurement procedure third-party claim substantive argument the term 'judgment'

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât a încadrat recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra unei cereri formulate de parte se subsumează cazului de casare reglementat de art.
art. 5 din O.U.G. nr. 68/2019
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Sub un prim aspect, critica referitoare la aprecierea de către instanţa de fond a probatoriului reprezintă o critică de netemeinicie, iar nu una de nelegalitate, dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
civ., criticile referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra unei cereri formulate de parte se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.
art. 22 alin. (6) C. proc. civ
Întrucât dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care obligă judecătorul să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut nu specifică sancţiunea aplicabilă pentru această omisiune, Înalta Curte va cerceta dispoziţiile procedurale generale privind nulitatea actelor de procedură, respectiv art.
art. 176 C. proc. civ
Dispoziţiile art. 176 C. proc. civ.
art. 175 C. proc. civ
stabilesc cazurile, limitativ enumerate, în care actul de procedură este afectat de nulitate în mod necondiţionat, toate celelalte cazuri de nelegalitate a actelor de procedură fiind supuse dispoziţiilor art. 175 C.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 martie 2017, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Dolj şi Consiliul Judeţean Dolj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, au solicitat:

- anularea Notificării nr. x/05.04.2016, emisă de pârât, prin care a fost aplicată o corecţie financiară de 25% din valoarea Contractului de achiziţie publică nr. x, încheiat între Consiliul Judeţean Dolj şi Asocierea A. S.R.L. - B. S.A. - C. S.R.L. - D. S.R.L.;

- anularea Adresei nr. x/19.09.2016, emisă de pârât, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Notificării nr. x/05.04.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 527 din 04 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Dolj şi Consiliul Judeţean Dolj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi a anulat Notificarea nr. x/05.04.2016, precum şi Adresa nr. x/19.09.2016, emise de pârât.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 527 din 04 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea formulată în cuprinsul întâmpinării, de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, astfel încât cadrul procesual nu a fost corect stabilit.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a criticat hotărârea atacată sub aspectul incorectei aprecieri, de către prima instanţă, a materialului probator administrat în cauză.

Rezumând contextul factual generator al litigiului, precum şi apărările formulate prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, pârâtul a concluzionat că Actul adiţional nr. x la contractul nr. x/10.02.205 nu a fost încheiat înăuntrul termenului de valabilitate a contractului de achiziţie publică. Prin urmare, prelungirea termenului contractual este nelegală, iar această neregulă se sancţionează cu o corecţie financiară de 25% din valoarea contractului de achiziţie.

Totodată, recurentul-pârât a reiterat argumentele expuse în faţa instanţei de fond, referitoare la faptul că o singură ofertă a fost admisă de autoritatea contractantă, deşi la procedură au participat patru operatori economici şi cele privitoare la faptul că neregula a fost constatată şi prin Lista de verificare integrală a procedurii de atribuire nr. x/02.08.2016, emisă de Autoritatea de Management Ministerul Fondurilor Europene.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 februarie 2018, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 17 iunie 2020, Înalta Curte a luat act de transmisiunea calităţii procesuale de recurent-pârât de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în raport de modificările legislative operate prin art. 5 din O.U.G. nr. 68/2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi.

Examinând criticile expuse prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deşi restrânse ca întindere şi eliptice, acestea pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca, pe fondul recursului, instanţa de control judiciar să distingă între motivele de temeinicie şi cele de nelegalitate, care pot face obiectul recursului.

Prin urmare, excepţia nulităţii recursului va fi respinsă, ca neîntemeiată.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.2.1. Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât a încadrat recursul în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra unei cereri formulate de parte se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.

În susţinerea acestei critici de nelegalitate, pârâtul a arătat că, prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, motivat de împrejurarea că această autoritate a reţinut în cuprinsul Listei de verificare integrală a procedurii de atribuire nr. x/02.08.2016, anexată întâmpinării, aceleaşi aspecte de nelegalitate a procedurii de achiziţie publică cu cele semnalate de organele de control ale pârâtului prin actele contestate în cauză.

Răspunzând acestei critici, intimaţii-reclamanţi au susţinut că cererea de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene a fost pusă în discuţia părţilor şi respinsă prin încheierea de şedinţă din 19.09.2017.

Înalta Curte constată că argumentul intimaţilor-reclamanţi nu este confirmat de conţinutul încheierii de şedinţă din 19.09.2017, aflată la fila x din vol. II al dosarului de fond, precum nici de cel al celorlalte încheieri pronunţate în cauză ori de considerentele sentinţei recurate, fiind corectă susţinerea recurentului-pârât cu privire la nesoluţionarea acestei cereri de către instanţa de fond.

Cu toate acestea, pentru ca omisiunea instanţei de fond să conducă la casarea sentinţei recurate, este necesar ca încălcarea regulii de procedură să atragă sancţiunea nulităţii, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Întrucât dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care obligă judecătorul să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut nu specifică sancţiunea aplicabilă pentru această omisiune, Înalta Curte va cerceta dispoziţiile procedurale generale privind nulitatea actelor de procedură, respectiv art. 174 - 179 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 176 C. proc. civ. stabilesc cazurile, limitativ enumerate, în care actul de procedură este afectat de nulitate în mod necondiţionat, toate celelalte cazuri de nelegalitate a actelor de procedură fiind supuse dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ., care reglementează nulitatea condiţionată de producerea unei vătămări părţii interesate, ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. Întrucât nepronunţarea asupra unei cereri de introducere în cauză a unui terţ nu face parte din cazurile prevăzute de art. 176 din cod, desfiinţarea actului de procedură (în speţă casarea sentinţei recurate) nu poate interveni decât în condiţiile în care recurentul-pârât face dovada unei vătămări ce i-a fost adusă prin această omisiune, respectiv prezintă argumente întemeiate, din care să rezulte că soluţia recurată a fost influenţată de nesoluţionarea cererii formulate.

Or, recurentul-pârât nu a identificat şi argumentat legătura de cauzalitate dintre neanalizarea cererii de introducere în cauză a Ministerului Fondurilor Europene şi soluţia pronunţată în cauză şi nu a indicat nicio vătămare care i s-ar fi adus prin nesoluţionarea cererii.

Examinând cererea de introducere în cauză formulată în dosarul instanţei de fond, Înalta Curte constată că aceasta este nemotivată, întrucât pârâtul nu a indicat temeiul de drept al cererii, dintre cele prevăzute de C. proc. civ. pentru atragerea în proces a unui terţ, iar în fapt, cererea a fost întemeiată doar pe existenţa unui act de control emis de Ministerul Fondurilor Europene, cu un conţinut similar cu cele emise de pârât, care fac obiectul cererii de anulare. Nici prin cererea de recurs pârâtul nu a justificat necesitatea participării în proces a Ministerului Fondurilor Europene, în condiţiile în care această autoritate nu este emitenta actelor administrative contestate şi nu a fost implicată în procedura de control derulată de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Aşadar, cererea pârâtului nu s-a supus rigorilor procedurale, iar solicitarea de introducere în cauză a fost formulată în raport de existenţa unui alt act decât cele ce fac obiectul cauzei, înscris care a fost depus la dosarul cauzei în probaţiune .

În concluzie, Înalta Curte nu poate decela vreo vătămare care ar fi fost produsă pârâtului prin nesoluţionarea cererii formulate, atât timp cât cadrul procesual al cauzei cuprinde emitentul şi beneficiarului actelor administrative contestate, Ministerul Fondurilor Europene nefăcând parte din niciuna din aceste categorii, iar concluziile acestei autorităţi cu privire la procedura achiziţiei publice, cuprinse în Lista de verificare menţionată, nu fac obiectul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge, ca nefondat, acest motiv de nelegalitate.

II.2.2. Referitor la criticile de nelegalitate vizând fondul recursului, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, pârâtul a contestat analiza realizată de instanţa de fond cu privire la materialul probator administrat în cauză, iar în susţinerea acestei critici a reluat o parte din argumentele expuse în întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de fond.

Înalta Curte constată că aceste critici nu se subsumează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care sancţionează hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub un prim aspect, critica referitoare la aprecierea de către instanţa de fond a probatoriului reprezintă o critică de netemeinicie, iar nu una de nelegalitate, dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nereglementând un caz de casare vizând modalitatea de administrare ori de analizare a probatoriului cauzei. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În al doilea rând, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care pârâtul îşi întemeiază cererea, în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă. Astfel, cererea de recurs se limitează la reluarea conţinutului întâmpinării, respectiv la expunerea contextului factual generator al litigiului, fără a aduce critici raportate la conţinutul concret al hotărârii atacate, respectiv la considerentele reţinute de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

În cauză, recurentul-pârât nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea argumentelor expuse la fondul cauzei, fără a indica normele de drept material pretins nesocotite de prima instanţă şi modul în care acestea au fost încălcate, ceea ce conduce la respingerea recursului, ca nefondat şi la menţinerea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Craiova.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 527 din 04 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.