Insurance Guarantee Fund's liability for valuation discrepancies in accident damage claims versus specialized unit estimates
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Insurance Guarantee Fund (FGA), leaving the appellate court’s order in force, which obligated the FGA to pay the claimant an additional sum of 79,798.81 RON plus litigation costs. The dispute concerned the annulment of an administrative decision where the FGA had reduced the insurance payout for vehicle damage, rejecting the cost of replacing the chassis and applying lower labor/parts rates based on a comparative analysis rather than the specialized repairer’s estimate. The Court held that the FGA failed to prove the necessity of the chassis replacement was not required and did not apply the mandatory valuation criteria specified in the regulations for calculating traffic accident damages, instead relying on an unjustified comparative pricing method that violated the obligation to guarantee the amount resulting from justificatory documents issued by the specialized unit. The decisive legal basis included Articles 13(3) of Law No. 213/2015 and Articles 51(3), (6), and (7) of ASF Norm No. 23/2014, which dictate the method for verifying damage files and calculating insurance compensation.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat; Insurance Guarantee Fund's liability for valuation discrepancies in accident damage claims versus specialized unit estimates: The dispute concerned the annulment of an administrative decision where the FGA had reduced the insurance payout for vehicle damage, rejecting the cost of replacing the chassis and applying lower labor/parts rates based on a comparative analysis rather than the specialized repairer’s estimate. The Court held that the FGA failed to prove the necessity of the chassis replacement was not required and did not apply the mandatory valuation criteria specified in the regulations for calculating traffic accident damages, instead relying on an unjustified comparative pricing method that violated the obligation to guarantee the amount resulting from justificatory documents issued by the specialized unit. The decisive legal basis included Articles 13(3) of Law No. 213/2015 and Articles 51(3), (6), and (7) of ASF Norm No. 23/2014, which dictate the method for verifying damage files and calculating insurance compensation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Substantive ground for the verdict, cited to establish that the ground for cassation (wrong application of law) was not applicable.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat:
- anularea/modificarea Deciziei nr. 3357/28.12.2016, emisă de pârât, cu consecinţa admiterii în integralitate a cererii de plată, pentru suma totală de 121.798,81 RON;
- obligarea pârâtului la plata suplimentară către reclamantă a sumei de 79.798,81 RON;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin sentinţa civilă nr. 2817 din 04 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
(ii) a anulat, în parte, Decizia nr. 3357/28.12.2016, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, respectiv art. 2;
(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 79.798,81 RON;
(iv) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2817 din 04 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
Recurentul-pârât a susţinut că hotărârrea atacată a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015. Astfel, raportat la prevederile Legii nr. 213/2015, Fondul nu are calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii al Societăţii B. S.A. Despăgubirile sunt achitate de Fond în temeiul Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment şi nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, astfel încât Fondul nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare. Fondul de Garantare a Asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale Fondului, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarului asigurării cu asigurătorul.
Scopul constituirii Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător, iar în activitatea pe care o desfăşoară, recurentul are obligaţia de a proceda la instrumentarea proprie şi analizarea circumstanţiată a dosarelor de daune, acordând doar suma reprezentată de daune efectiv suferită, fără a fi ţinut de preţurile practicate de anumite unităţi reparatoare.
În analizarea cererilor de plată, FGA se raportează la preţurile unităţilor service de reprezentanţă pentru autoturismele avariate, pentru a evita discrepanţele între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare şi pentru a asigura respectarea principiului echităţii în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de plată formulate de aceştia.
În acest context legislativ, recurentul-pârât a procedat, în speţă, la o analiză comparativă a preţurilor practicate de reprezentanţa C. şi de unitatea reparatoare D. S.R.L., rezultând o discrepanţă considerabilă în ceea ce priveşte tariful manoperei, precum şi cel al pieselor necesare, rezultând o diferenţă de 79.798,81 RON, respinsă la plată. În emiterea deciziei contestate, Fondul a avut în vedere necesitatea respectării principiului echităţii şi rezonabilităţii, întrucât intimatul-reclamant a prezentat doar o estimare a costurilor, nu dovezi privind plata efectivă a sumelor reprezentând contravaloarea reparaţiei. Prin urmare, s-a procedat la compararea a două estimări, cea a intimatului şi cea efectuată de FGA, ambele cu ajutorul aplicaţiei E., iar împrejurarea că în cuprinsul deciziei contestate nu se menţionează folosirea sistemului E. în stabilirea valorii despăgubirilor nu poate fi considerat un motiv de netemeinicie a deciziei.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2018, intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Un prim rând de critici formulate de recurentul-pârât au vizat greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, din perspectiva obligaţiilor care revin Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu privire la creanţele de asigurare neachitate de asigurătorul în faliment. În esenţă, recurentul a expus argumente privitoare la mecanismul de achitare a despăgubirilor de către Fond, subsumate unei idei centrale şi anume lipsa calităţii de succesor juridic în drepturile şi obligaţiile asigurătorului în faliment.
Însă, Înalta Curte reţine că problema litigioasă, dedusă judecăţii în speţă, priveşte cuantumul despăgubirii stabilite prin decizia emisă de pârât, în raport de criteriile şi sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori, iar nu obligaţiile legale de despăgubire ce-i revin Fondului de Garantare a Asiguraţilor. Criticile recurentului privitoare la izvorul diferit al obligaţiilor de plată ce revin asigurătorului, respectiv Fondului pârât, precum şi la dreptul Fondului de a proceda la o instrumentare proprie a dosarului de daună nu sunt relevante pentru soluţionarea prezentei căi de atac, întrucât instanţa de fond nu a negat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a face propria analiză a dosarului de daună preluat de la asigurătorul în faliment, astfel cum în mod greşit susţine recurentul, ci a constatat că această analiză nu a fost realizată în conformitate cu cerinţele legale, aspect de natură a afecta decizia administrativă contestată în speţă.
Mai exact, instanţa fondului a reţinut aplicabilitatea în speţă a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, care prevede că FGA procedează la verificarea dosarelor de daună, însă a apreciat că, în cursul acestei verificări, pârâtul a nesocotit dispoziţiile art. 51 alin. (3), (6) şi (7) din Norma ASF nr. 23/2014, care reglementează modul de calcul al despăgubirilor aferente pagubelor produse prin accidente rutiere.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât circumscrise greşitei aplicări a prevederilor legale care reglementează activitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de calcul a despăgubirilor, Înalta Curte împărtăşeşte statuările primei instanţe, în sensul că interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi a dispoziţiilor art. 51 alin. (3), (6) şi (7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule impune concluzia potrivit căreia autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate.
În cauză, despăgubirea solicitată de către reclamantă, în baza devizului estimativ E. emis de unitatea specializată D. S.R.L, a avut în vedere următoarele sume: manoperă - 7.342 RON, vopsitorie - 1.278 RON, contravaloare piese - 113.178,81 RON, rezultând un cost total de 121.798,81 RON (fără TVA). Prin decizia atacată, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit valoarea maximă a despăgubirii acordate la suma de 42.999,83 RON, din care manoperă - 10.788 RON; vopsitorie - 342 RON şi contravaloarea pieselor de înlocuire - 31.869,83 RON. Se constată, astfel, că cea mai mare parte a diferenţei dintre suma solicitată la plată şi cea încuviinţată a reprezentat-o contravaloarea pieselor înlocuite, respectiv înlăturarea din valoarea despăgubirii a costului de înlocuire a şasiului vehiculului.
Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât a respins la plată contravaloarea necesară înlocuirii şasiului autovehicului avariat, această decizie nu a fost susţinută de niciun mijloc probator care să conteste necesitatea înlocuirii piesei, contrar concluziilor inspectorului de asigurare din cuprinsul Constatării nr. 1 din data de 06.05.2015 întocmită în dosarul de daună nr. x al Societăţii de B. S.A. .
În egală măsură, nici cu privire la cheltuielile reprezentate de costurile manoperei şi ale vopsitoriei, recurentul-pârât nu a prezentat argumente întemeiate pe prevederi legale, iar între sumele solicitate şi sumele acordate nu există diferenţe notabile cu privire la aceste costuri, astfel încât nu există temei pentru raportarea recurentului la preţuri de reprezentanţă. Se mai reţine că, ulterior emiterii deciziei, Fondul a procedat la o recalculare a sumelor reprezentate de contravaloarea manoperei şi a pieselor (stabilind costul manoperei la suma de 1188 RON, al vopsitoriei la suma de 342 RON şi costul pieselor necesare la suma de 41.517 RON), ceea ce reprezintă încă un indiciu al deficienţelor în aplicare, de către recurentul-pârât, a dispoziţiilor art. 51 alin. (3), (6) şi (7) din Norma ASF nr. 23/2014.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2817 din 04 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2020.