Scope of ministerial authority to regulate local approval of medical hiring commissions under health care decentralization laws

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa a chemat în judecată pârâtul Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea în parte a Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 869/2015, privitor la textul art. 7 (6) din Anexa I, potrivit căruia:

"Comisiile de concurs sunt propuse de către conducătorul unităţii sanitare care a publicat posturile la concurs şi sunt aprobate de ordonatorul de credite superior ierarhic, prin act administrativ al conducătorului acestuia, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea propunerilor."

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2120 din 17 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

Întemeindu-şi recursul pe motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în esenţă, recurentul reclamant a susţinut că soluţia primei instanţe este rezultatul greşitei stabiliri a conţinutului raportului de competenţe între autorităţile administraţiei publice, menţionând că în ceea ce priveşte competenţa Ministerului Sănătăţii, de aprobare a metodologiei privind carierea profesională a personalului medical, nu ar opera o prorogare şi în angajarea altor instituţii.

A arătat recurentul că, deşi preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte şi atribuţii privind serviciile publice de interes judeţean, cum ar fi în speţă sănătatea, se creează o confuzie între atribuţiile unei autorităţi publice şi competenţa unei alte autorităţi asupra aceluiaşi serviciu public.

S-a susţinut că, în cadrul procesului de avizare a unei dispoziţii a preşedintelui consiliului judeţean, se constată implicarea acestuia în aprobarea constituirii unei comisii de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de medici la Spitalul Judeţean Dâmboviţa, iar în ceea ce priveşte competenţele preşedintelui consiliului judeţean au fost identificate prevederile art. 7 alin. (6) Anexa nr. 1 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 869/2015, pe care recurentul le consideră ca fiind în neconcordanţă cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţia României şi cu prevederile art. 104 din Legea nr. 215/2001.

În concret, s-a precizat că, atâta vreme cât legea nu abilitează Ministerul Sănătăţii să reglementeze implicarea unei alte autorităţi publice în managementul unităţilor sanitare, numai un exces de competenţă şi neconstituţional ar justifica implicarea preşedintelui consiliului judeţean să participe, însărcinat de către Ministerul Sănătăţii, la procedura de concurs pentru ocuparea unor funcţii în sistemul de sănătate publică.

A susţinut recurentul reclamant că potrivit dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 215/2001 printre atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean nu este prevăzută şi cea de aprobare a comisiilor de concurs pentru ocuparea posturilor vacante ale autorităţilor sanitare publice subordonate consiliului judeţean.

S-a mai arătat prin motivele de recurs că, între Guvern, respectiv ministere şi consiliile judeţene sau locale, nu există raporturi de subordonare.

S-a conchis că, printr-un act administrativ inferior, cum este un ordin al ministrului, s-ar adăuga la lege şi prin urmare art. 7 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Sănătăţii nu satisface rigorile stricte ale legii, întrucât aceste prevederi nu corespund cu legea fundamentală şi cu celelalte acte normative cu forţă juridică superioară.

Pentru motivele expuse în cuprinsul recursului formulat, recurentul reclamant Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecinţa anulării, în parte, a Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 869/2015 privitor la textul art. 7 alin. (6) din Anexa nr. 1, potrivit căruia "Comisiile de concurs sunt propuse de către conducătorul unităţii sanitare care a publicat posturile la concurs şi sunt aprobate de ordonatorul de credite superior ierarhic, prin act administrativ al conducătorului acestuia, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea propunerilor".

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 octombrie 2017, intimatul pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului formulat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică, subliniind că Ministerul Sănătăţii a fost şi este o autoritate publică centrală cu abilitatea legală de a emite norme general aplicabile în materia organizării concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de execuţie specifice din cadrul unităţilor sanitare publice indiferent din ce reţea face parte unitatea sanitară.

S-a arătat că, ulterior descentralizării, legea îi conferă ministerului dreptul de a reglementa şi de a însărcina consiliul judeţean sau pe oricare ordonator de credite superior ierarhic să participe la procedura de concurs, respectiv de a aproba, prin act administrativ, comisia de concurs.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, s-a menţionat că Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 869/2015 nu este un "act administrativ inferior" prin care s-a adăugat la lege, ci este un act administrativ ce vine în aplicarea Legii nr. 95/2006 şi a legilor cu privire la descentralizarea sistemului de sănătate, precum şi a H.G. nr. 144/2010.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 15 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea prevederilor art. 7 alin. (6) din Metodologia privind organizarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist şi chimist din unităţile sanitare publice, a funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare publice fără paturi, respectiv a funcţiei de farmacist-şef în unităţile sanitare publice cu paturi, aprobată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 869/2015. Potrivit acestor prevederi "comisiile de concurs sunt propuse de către conducătorul unităţii sanitare care a publicat posturile la concurs şi sunt aprobate de ordonatorul de credite superior ierarhic, prin act administrativ al conducătorului acestuia, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea propunerilor."

Reclamantul a solicitat anularea actului administrativ, în partea care cuprinde dispoziţiile citate, arătând că acestea adaugă la lege şi implică o subordonare nepermisă a autorităţilor locale faţă de cele centrale, încălcând autonomia locală.

În acord cu soluţia primei instanţe, Înalta Curte constată că Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 869/2015 este emis în conformitate cu H.G. nr. 144/2010, care la art. 4 alin. (1) pct. 24 prevede, ca atribuţie a Ministerului, aprobarea, prin ordin al ministrului sănătăţii, a metodologiei privind angajarea, transferarea şi detaşarea medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor, biochimiştilor, biologilor şi chimiştilor din unităţile sanitare publice.

Totodată, Legea nr. 215/2001, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate de reclamant, respectiv ale art. 73 alin. (3) lit. o), la art. 91 reglementează printre atribuţiile consiliului judeţean şi pe aceea de organizare şi funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind sănătatea.

De asemenea, art. 104, din aceeaşi lege, prevede că preşedintele consiliului judeţean ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 91, printre care şi sănătatea.

Raportat la acest cadru normativ, în condiţiile în care Consiliul Judeţean Dâmboviţa a devenit, ca efect al descentralizării sistemului de sănătate publică, prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, instituţie publică cu reţea sanitară proprie cu atribuţii în materia managementului asistenţei medicale, iar Ministerul Sănătăţii a rămas autoritatea publică centrală de reglementare unitară în ceea ce priveşte legislaţia specifică activităţii desfăşurate în unităţile sanitare publice, instanţa de control judiciar va respinge criticile reclamantului referitoare la invocata prorogare de competenţă a Ministerului Sănătăţii.

Ordinul nr. 869/2015 este emis în temeiul H.G. nr. 144/2010, fiind dat în aplicarea Legii nr. 95/2006. În acord cu descentralizarea sistemului de sănătate, prevederile contastate ale Ordinului implică autoritatea administraţiei publice locale în managementul asistenţei medicale, necontravenind prevederilor art. 104 din Legea nr. 215/2001, aşa cum susţine recurentul.

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate

Constatând că sentinţa recurată este legală şi că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 2120 din 17 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.