Material liability of military personnel: admissibility of revision for contradictory final judgments and exclusive authority of unit commander to set administrative investigation deadlines.

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1579 din 11 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei civile nr. 3128 din data de 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa reţinând că problema de drept ce se impune a fi lămurită mai întâi în speţă este legată de persoana responsabilă pentru stabilirea termenului de cercetare administrativă în cadrul procedurilor privind răspunderea materială a militarilor.

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei.

Pe de altă parte, potrivit pct. 81 din I.M.I. nr. 830/1999, "prin data constatării existentei pagubei se înţelege ...data ordinului în rezoluţie de pe actele prin care i se sesizează existenta pagubei".

Este necontestat, în cauză, faptul că dispoziţia privind numirea comisiei de cercetare administrativă a fost emisă ulterior momentului constatării pagubei.

Recurenţii susţin că reclamantul, în calitate de consilier juridic, membru în comisia de cercetare administrativă, avea obligaţia să aducă la cunoştinţă comandantului termenul de efectuare a cercetării administrative.

Contrar acestor susţineri, din actele dosarului nu rezultă că, anterior numirii sale în cadrul comisiei de cercetare administrativă, reclamantul - intimat a fost consultat sau a avizat din punct de vedere al legalităţii vreun document referitor la această cercetare.

În calitate de membru în comisia de cercetare administrativă, mandatul său, reglementat de pct. 90 din IMI 830/1999, începea după data luării la cunoştinţă a nominalizării în această comisie, aspectele legate de data luării la cunoştinţă de către şeful unităţii despre existenţa unei pagube în patrimoniul unităţii excedând atribuţiilor acestei comisii. Astfel, potrivit pct. 85 coroborat cu pct. 88 din I.M.I. nr. 830/1999, stabilirea termenului până la care trebuie executată cercetarea administrativă este atributul exclusiv comandantului unităţii, şi nu al comisiei de cercetare administrativă.

Astfel s-a apreciat că în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că, deşi pârâţii reproşează reclamantului că trebuia să cunoască termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, chiar în lipsa unui termen indicat în Dispoziţia de zi nr. 153/07.08.2012 şi că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, în fapt, nu i se poate imputa părţii reclamante neefectuarea cercetării administrative în termenul de 60 de zile prevăzut de O.G. nr. 121/2008.

Raţiunea pentru care este obligatoriu ca în actul de numire al comisiei să se indice şi termenul pentru efectuarea cercetării administrative este aceea, că din economia normelor juridice incidente, numai comandantul ia la cunoştinţă sau poate să constate producerea pagubei, iar în raport de acea dată trebuie să stabilească şi termenul pentru finalizarea cercetării administrative.

În ceea ce priveşte depăşirea termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisie, Înalta Curte a reţinut că, după finalizarea cercetării, s-a încheiat procesul-verbal de cercetare care a fost adus la cunoştinţa persoanelor găsite vinovate de producerea prejudiciului.

Nici obiecţiunile formulate de persoanele, iniţial vizate prin cercetarea disciplinară, împotriva procesului-verbal şi nici contestaţiile acestora privitoare la deciziile de imputare iniţiale nu au avut în vedere aspecte privind tardivitatea cercetării.

De asemenea, s-a reţinut că în mod corect a stabilit instanţa de fond faptul că hotărârea nr. 58/15.04.2013 este actul de la care se porneşte cercetarea administrativă împotriva reclamantului, ajungându-se la emiterea actului vătămător (Decizia de Imputare nr. 373405/23.04.2015).

Împotriva deciziei nr. 1579 din 11 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire se arată că în baza sentinţei civile nr. 1974/12.12.2011 pronunţată de către Tribunalul Olt, devenită irevocabilă prin Decizia cu nr. 3367/12.03.2012 a Curţii de Apel Craiova, domnului A. (angajat al I.T.P.F. Giurgiu) i-au fost achitate şi drepturile salariale, alături de toate celelalte drepturi de care trebuia să beneficieze în perioada 03.08.2011 - 15.03.2012.

Sumele de referinţă i-au fost achitate prin OP în perioada 15.06.2012 -27.06.2012, motiv pentru care Inspectorul şef de la acea dată, respectiv domnul B., a dispus constituirea unei comisii de cercetare administrativă care să stabilească dacă efectuarea plăţilor constituie pagubă la nivelul instituţiei, respectiv care sunt persoanele vinovate de producerea acesteia.

Astfel, prin DZ nr. 153 din 07.082012 şeful ITPF Giurgiu a dispus constituirea comisiei de cercetare administrativă formată din C., D. şi E., ca urmare a achitării către A. a sumei de 15404 RON reprezentând contravaloarea salariilor şi a altor drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze, reactualizate, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective.

Prin Nota - raport nr. x/06.08.2012, contabilul şef de Ia acea vreme, din cadrul I.T.P.F. Giurgiu sesizează, conducerea instituţiei despre existenţa unei pagube în patrimoniu, starea de fapt ce a generat această situaţie fiind descrisă pe scurt mai sus. Pe această Notă-raport, comandantul unităţii (B.) a dispus, prin rezoluţie, efectuarea cercetării administrative, stabilind totodată şi membrii comisiei care urmau să efectueze această cercetare, fără a menţiona termenul de finalizare al cercetării.

Astfel, prin Dispoziţia de zi pe unitate a I.T.P.F. Giurgiu nr. 153/07.08.2012, au fost nominalizaţi membrii comisiei de cercetare administrativă - angajaţi ai instituţiei, după cum urmează: C. -preşedinte, D. şi E. - membrii.

Potrivit legislaţiei incidente în speţă, termenul legal prevăzut pentru efectuarea cercetării administrative era de 60 de zile, existând posibilitatea ca în cazuri temeinic justificate să se solicite/aprobe prelungirea acestui termen cu încă 60 de zile, ceea ce s-a şi întâmplat.

Astfel, comisia de cercetare administrativă şi-a încheiat activitatea prin întocmirea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x/05.12.2012, vinovate de producerea pagubei fiind găsite persoanele care au aprobat, avizat şi întocmit Decizia de concediere nr. x/06.07.2011, Preavizul nr. x/06.07.2011 şi Dispoziţia şefului I.J.P.F. Olt cu nr. x/03.08.2011, aceste persoane fiind comisar şef de poliţie F., agent şef principal de poliţie G., subinspector de poliţie H., subinspector de poliţie I., valoarea totală a prejudiciului stabilit de comisie fiind de 15.404 RON. Astfel, la data de 11.12.2012 au fost emise deciziile de imputare pentru persoanele care se fac vinovate de încălcarea prevederilor legale, respectiv pentru producerea pagubei ce a făcut obiectul cercetării.

În urma plângerii formulate de către una dintre persoanele găsite vinovate de producerea pagubei, în speţă I., prin Hotărârea nr. 28/28.02.2013, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. anulează decizia de imputare emisă pe numele acesteia, fapt pentru care se dispune efectuarea unei noi cercetări administrative de către specialişti din cadrul LG.P.F. pentru paguba de 15.404 RON, motivat prin faptul că cercetarea administrativă ar fi fost incompletă, cu referire expresă la stabilirea persoanelor vinovate. Astfel, prin Nota nr. x/25.03.2013 a fost numită o nouă comisie de cercetare administrativă.

În acelaşi timp, în urma plângerilor formulate de F., G. şi H., prin Hotărârea nr. 58/15.04.2013 Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. anulează decizia de imputare emisă pe numele acesteia, fapt pentru care se dispune efectuarea unei noi cercetări administrative de către specialişti din cadrul I.G.P.F. pentru paguba de 15.404 Iei, motivat prin faptul că cercetarea administrativă iniţia/ă nu ar fi fost efectuată în termenul legal, fapt pentru care se impunea stabilirea persoanelor vinovate pentru depăşirea termenului.

Noua comisie de cercetare administrativă din cadrul I.G.P.F. se sesizează din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" - art. 246 C. pen. (forma în vigoare la acea dată) faţă de numiţii F., G. şi H., fapt pentru care prin procesul-verbal nr. x/U .07.2013 este sesizată unitatea de Parchet competenta iar cercetarea administrativă este suspendată.

La data de 27.03.2015, întrucât cauza penală a fost clasată, concluzionându-se că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală, prin Nota-raport nr. x, conducerea I.G.P.F. a dispus încetarea suspendării cercetării administrative. Această nouă cercetare s-a finalizat prin întocmirea procesului-verbal nr. x/31.03.2015, fiind emise decizii de imputare pentru şeful I.T.P.F. Giurgiu - B., respectiv membrii primei comisii de cercetare disciplinara - C., D. şi E., aceştia fiind găsiţi vinovaţi pentru neefectuarea la timp a primei cercetări administrative.

Împotriva deciziilor de imputare, cei anterior menţionaţi au formulat plângere, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor respingând contestaţiile acestora prin Hotărârea nr. 134/24.09.2015

Pentru aceste motive, fiecare dintre membrii primei comisii de cercetare administrativă au înţeles sa conteste, separat, actele administrative prin care au fost obligaţi la plata prejudiciului, astfel fiind formulate cereri de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârea nr. 374101/26.06.2015 - pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul IGPF, Hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. cu nr. 134/24.09.2015, respectiv deciziile de imputare emise pentru fiecare în parte, după cum urmează:

- dosar civil nr. x/54/20Î5, aflat iniţial pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamant fiind D., în contradictoriu cu I.G.P.F, respectiv M.A.L;

- dosar civil nr. x/2016, aflat iniţial pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamant fiind B., în contradictoriu cu I.G.P.F., respectiv M.A.L;

- dosar civil nr. x/2016, aflat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamant fiind E., în contradictoriu cu I.G.P.F., respectiv M.A.I.;

- dosar civil nr. x/2016, aflat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamant fiind C., în contradictoriu cu I.G.P.F., respectiv M.A.L.

Revizuentul precizează că dosarul civil nr. x/2015 a fost soluţionat în fond prin sentinţa civilă nr. 518/22.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi menţinută prin decizia civilă nr. 2319/04.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a reţinut:

"pe această notă raport comandantul unităţii a dispus de îndată, prin rezoluţie, executarea cercetării administrative, stabilind comisia competentă să efectueze această cercetare fără a menţiona termenul de finalizare a cercetării, aşa cum se prevede la pct. 88 din Instrucţiunile M.L nr. 830/1999.

Reclamantul, care a făcut parte din comisia de cercetare administrativă, a respectat termenele de prescripţie prevăzute de ort. 23 din O.G. nr. 121/1998.

Potrivit pct. 85 coroborat cu pct. 88 din Instrucţiunile M.I. nr. 830/1999 stabilirea termenului până la care trebuie executată cercetarea administrative este atributul exclusiv al comandantului unităţii, ci nu al comisiei de cercetare administrativă.

Mandatul comisiei de cercetare administrativă din care a făcut parte reclamantul este reglementat de pct. 90 din Instrucţiunile M.I. nr. 830/1999 şi începea după data luării la cunoştinţă de către reclamant că este nominalizat în această comisie."

Instanţa de recurs a reţinut:

"Raţiunea pentru care este obligatoriu ca în actul de numire al comisiei să se indice şi termenul de 60 de zile prevăzut de O.G. nr. 121/1998. (...) Astfel, comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte reclamantul a efectuat si finalizat cercetarea în termenul legal, potrivit mandatului acestei comisii (...)".

Dosarul civil nr. x/2016 a fost soluţionat în fond prin sentinţa civilă nr. 2698/22.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi menţinută prin decizia civilă 5521/13.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a reţinut:

"(...)în acest context, nu se confirmă poziţia procesuală a părţilor pârâte cum că reclamantul ar fi luat la cunoştinţă despre prejudiciul produs în patrimoniul Inspectoratului odată cu aprobarea statelor de plată şi a ordinelor de plată (...). Astfel, se identifică o conduită administrativă corectă a comandantului unităţii (...)"

Instanţa de recurs a respins recursurile M.A.I., respectiv I.G.P.F. ca nefondate, cu consecinţa menţinerii în totalitate a hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, astfel cum rezultă din decizia civilă definitivă nr. 5521/13.11.2019.

Dosarul civil nr. x/2016, fost soluţionat în fond prin sentinţa civilă nr. 3128/19.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi menţinută prin Decizia 1639/20.12.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a reţinut: "(...) deşi a constatat producerea prejudiciului încă din 27.06.2012, comandantul unităţii a stat în pasivitate 40 de zile, cu toate că trebuia să acţioneze "de îndată", astfel că din termenul de 60 de zile, alocat de legiuitor nota bene pentru desfăşurarea cercetării administrative, au mai rămas efectiv pentru cercetare doar 20 de zile, iar şi în privinţa acestora nici măcar nu s-a menţionat data de finalizare a cercetării, astfel încât membrii comisiei să fie avizaţi de către însuşi cel care a constatat producerea pagubei în legătură cu data la care această constatare a avut loc, astfel încât să poată conduce procedura cu respectarea termenelor (...) Faţă de considerentele care preced, instanţa reţine că - indiferent de modul în care interpretăm stabilirea datei constatării prejudiciului - reclamantul nu se face vinovat de nefinalizarea cercetării administrative în termenul de 60 de zile, astfel ca antrenarea răspunderii sale materiale s-a făcut cu nesocotirea prevederilor ort. 34 din O.G. nr. 121/1998."

Instanţa de recurs a respins recursurile M.A.I., respectiv I.G.P.F. ca nefondate, cu consecinţa menţinerii în totalitate a hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, astfel cum rezultă din decizia civilă definitiva nr. 1579/13.11.2019, cu menţiunea că decizia Înaltei Curţi încă nu a fost redactată.

Dosarul civil nr. x/2016, fost soluţionat în fond prin sentinţa civilă nr. 374102/26.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi în prezent se află, în recurs, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a admis cererea ce a făcut obiectul litigiului anterior menţionat, în prezent cauza aflându-se în fază de recurs.

Revizuentul subliniază că, deşi soluţiile instanţelor sunt de anulare a actelor administrative prin care persoanele anterior menţionate au fost găsite vinovate de producerea unui prejudiciu în sarcina instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, din cuprinsul hotărârilor rezultă aspecte contradictorii cu privire la motivele pentru care instanţele s-au pronunţat în acest sens, aspecte care nu ajută nici măcar în acest moment la stabilirea cu exactitate a celor vinovaţi de producerea pagubei, în vederea tragerii acestora la răspundere.

În realitate, analizând cu atenţie hotărârile de referinţă, se poate observa faptul că este imposibil a se pune în executare, considerentele uneia anulându-le practic pe ale celeilalte.

Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forţei lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeaşi "pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică "elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie. În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

Această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiţie nu este îndeplinită.

Printr-o definiţie cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenţia pe care o formulează şi o susţine reclamantul prin acţiunea sa.

Din aceste considerente rezultă că nu este îndeplinită condiţia identităţii cauzei şi obiectului cererilor de chemare în judecată, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, care este diferit în cele două litigii.

C. proc. civ., în cadrul condiţiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorităţii de lucru judecat şi condiţia potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa a omis să se pronunţe asupra ei.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu şi, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe, poate să fie admisă cererea de revizuire.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, împotriva Deciziei nr. 1579 din 11 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020.