Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8843/2004 AI generated

Qualification of compulsory labor service under Law 309/2002 based on archival evidence and military record discrepancies

Case Number Decizia nr. 8843/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the pension authority's appeal, set aside the lower court's decision that had granted the claim, and remanded the case for retrial, resulting in no final determination of merits. The dispute concerned whether a claimant's entire period of compulsory labor service (1950–1953) qualified for benefits under Law No. 309/2002; while the first phase was undisputed, the court found insufficient evidence to prove that the specific work unit designated in the latter phase (referred to with inconsistent abbreviations in various documents) was under the jurisdiction of the General Directorate of Labor rather than the Ministry of Defense. Applying Article 1 and Article 6(2) of Law No. 309/2002, the court held that contradictions between the military service booklet and national archive certificates regarding the unit's identity and subordination required further factual investigation, necessitating the annulment of the lower court's ruling and the collection of new evidence to clarify the legal status of the service period.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, art. 14 din Legea nr. 29/1990, art. 313 și 315 C. proc. civ; Qualification of compulsory labor service under Law 309/2002 based on archival evidence and military record discrepancies: The dispute concerned whether a claimant's entire period of compulsory labor service (1950–1953) qualified for benefits under Law No. 309/2002; while the first phase was undisputed, the court found insufficient evidence to prove that the specific work unit designated in the latter phase (referred to with inconsistent abbreviations in various documents) was under the jurisdiction of the General Directorate of Labor rather than the Ministry of Defense. Applying Article 1 and Article 6(2) of Law No. 309/2002, the court held that contradictions between the military service booklet and national archive certificates regarding the unit's identity and subordination required further factual investigation, necessitating the annulment of the lower court's ruling and the collection of new evidence to clarify the legal status of the service period.

Keywords

AI generated
military service identity documents factual basis legal status insufficiency of evidence identity of claims

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, „Beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”.
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002
Aceste contradicții se impun a fi lămurite prin noi dovezi, care urmează să fie obținute în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002.
art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002
Provides the substantive basis for allowing the appeal and ordering the vacation of the judgment to enable further evidence gathering.
art. 14 din Legea nr. 29/1990
Procedural provision cited to define the scope of review and the power of the appellate court to censure the lower court's decision.
art. 313 și 315 C. proc. civ
Procedural rules governing the dismissal of the appeal by cassation (vaciune) and the remand of the case for retrial.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002

Provides the substantive basis for allowing the appeal and ordering the vacation of the judgment to enable further evidence gathering.

art. 14 din Legea nr. 29/1990

Procedural provision cited to define the scope of review and the power of the appellate court to censure the lower court's decision.

art. 313 și 315 C. proc. civ.

Procedural rules governing the dismissal of the appeal by cassation (vaciune) and the remand of the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 2003, reclamantul A.C. a contestat hotărârea nr. 4884 din 17 iunie 2003, a Casei Județene de Pensii Bacău, prin care i s-a recunoscut numai perioada 3 octombrie 1950 - 9 septembrie 1951, ca fiind încadrabilă în prevederile Legii nr. 309/2002, nu și perioada 10 septembrie 1951 - 6 octombrie 1953.

În motivarea acțiunii arată că se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, toată perioada în care a satisfăcut serviciul militar, și anume, între 3 octombrie 1950 și 6 octombrie 1953.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 174 din 14 octombrie 2003, a admis acțiunea, în sensul că a modificat în parte hotărârea contestată, prin recunoașterea și a perioadei 10 septembrie 1951 - 6 octombrie 1953, ca fiind de stagiu militar în detașamente ale Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Instanța reține că în perioada 9 septembrie 1951 - 6 octombrie 1953, reclamantul a lucrat la S.R.P. Zemeș, detașament care figurează în tabelul comunicat de Arhivele Naționale și că, chiar dacă în livretul militar al acestuia, denumirea detașamentului are date în plus, acestea nu sunt de natură a înlătura drepturile cerute.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău a declarat recurs împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține că în rubrica „Mutații” din livretul militar al reclamantului, este consemnată perioada 9 septembrie 1951 - 6 octombrie 1953, în cadrul S.R.P. Zemeș, dar că această unitate nu este menționată în evidențele pe care le-a primit de la Arhivele Naționale, ea fiind o prescurtare a Sovrompetrol, care nu a aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul va fi admis, în sensul și pentru considerentele care se vor menționa în continuare.

Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, „Beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”.

Art. 6 alin. (2) din lege prevede că „Stabilirea drepturilor prevăzute de lege se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești”.

Prin hotărârea nr. 4884/2003 i s-a stabilit intimatului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, numai pentru perioada 3 octombrie 1950 - 9 septembrie 1951, nu și pentru restul perioadei în care a efectuat stagiul militar, însă instanța de fond a apreciat că întreaga perioadă, intimatul a satisfăcut stagiul militar la detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

În livretul militar al acestuia apar mențiunile: încorporat la 3 octombrie 1950, lăsat la vatră, la 6 octombrie 1953, ca soldat neinstruit și că la 3 octombrie 1950 a fost dat la Detașamentul Băcești, în funcția de constructor, iar de la 9 septembrie 1951, până la 6 octombrie 1953, a fost la D.R.P. Zemeș.

Dacă perioada 3 octombrie 1950 - 9 septembrie 1951 este necontestată, deoarece Detașamentul Băcești făcea parte din Direcției Generale a Serviciului Muncii, în ce privește D.R.P. Zemeș, nu există probe suficiente, din care să se poată trage concluzia că această unitate era în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Certificatul nr. 43463 din februarie 2004, eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, depus în recurs, de către intimat, nu concordă cu mențiunile din livretul militar al acestuia.

În certificat se menționează că a fost la Detașamentul de muncă Băcești, de la 3 octombrie 1950, până la 6 octombrie 1953 și că a fost lăsat la vatră, de la Detașamentul de muncă Zemeș, iar din livretul militar reiese că între 3 octombrie 1950 și 9 septembrie 1951 a fost la Detașamentul de muncă Băcești, iar de la 9 septembrie 1951, la S.R.P. Zemeș, fiind lăsat la vatră, la 6 octombrie 1953, de la D.R.P. Zemeș.

Aceste contradicții se impun a fi lămurite prin noi dovezi, care urmează să fie obținute în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002.

În principal trebuie lămurit dacă S.R.P. Zemeș este una și aceeași unitate cu D.R.P. Zemeș, în ce perioadă intimatul s-a aflat în această unitate și dacă ea făcea parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii sau din Ministerul Forțelor Armate.

Pentru administrarea de noi probe în sensul menționat mai sus, se impune ca hotărârea primei instanțe să fie casată, iar cauza să se trimită, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Văzând și prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 313 și 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 174 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2004.