Tax assessment and measure orders' service to judicial administrator in insolvency triggers administrative complaint deadline under Art. 44 O.G. 92/2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa solicitând:

- anularea Deciziei nr. 86/28.03.2016 de soluţionare a contestaţiei fiscale emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi;

- anularea Deciziei nr. 278/07.04.2016 de soluţionare a contestaţiei fiscale emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi;

- anularea Deciziei de impunere nr. x/06.10.2015 şi a Raportului de inspecţia fiscală x/06.10.2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

- anularea Dispoziţiei nr. 6/06.10.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 97 din 26 aprilie 2017, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi- A.J.F.P Constanţa, a anulat Decizia nr. 278/07.04.2016 de soluţionare a contestaţiei fiscale împotriva dispoziţiei de măsuri 11040/08.10.2015 şi Decizia nr. 86/28.03.2016 de soluţionare a contestaţiei fiscale împotriva deciziei de impunere nr. x/06.10.2015 şi a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Direcţia de soluţionare a contestaţiilor să soluţioneze contestaţiile formulate împotriva dispoziţiei de măsuri 11040/08.10.2015 şi împotriva deciziei de impunere nr. x/06.10.2015.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a declarat recurs, iar recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident.

I. Recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

După o prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea este netemeinică şi nelegală fiind dată cu încălcarea normelor de procedură şi greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material, fără a cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenta precizează că instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive a DGRFP Galaţi şi AJFP Constanţa în raport cu capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 86/28.03.2016 .

Câtă vreme subiecte ale raportului juridic fiscal născut în temeiul Deciziei nr. 86/28.03.2016 sunt ANAF, pe de o parte şi societatea reclamantă pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 36 din noul C. proc. civ. se poate lesne observa că, pe capătul 1 de cerere nu există identitate între cel chemat în judecată şi subiectul raportului juridic dedus judecăţii, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a DGRFP Galaţi şi AJFP Constanta se impunea a fi admisă cu consecinţa respingerii cererii de anulare a Deciziei 86/2016 ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În opinia recurentei, nelegal instanţa a dispus obligarea DGRFP Galaţi - Serviciul Soluţionare Contestaţii să soluţioneze contestaţia administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.10.2015 în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor legale anterior invocate, cel obligat nu este competent material să soluţioneze contestaţia administrativă care priveşte sume mai mari de 5 milioane RON.

Hotărârea astfel pronunţată este dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b); art. 36; art. 40; art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe fond, hotărârea este nelegală fiind dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, cu privire la comunicarea actelor administrativ fiscale.

Reclamanta a afirmat nelegalitatea soluţiei de respingere ca tardivă a contestaţiilor administrative faţă de împrejurarea că, în opinia reclamantei comunicarea actelor administrative atacate a fost efectuată la data de 15.01.2016 şi nu la data de 30.10.2015 cum au reţinut organele de soluţionare a contestaţiei.

Instanţa a fost investită să analizeze legalitatea îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor administrative prin raportare la dispoziţiile art. 44 din O.G. nr. 92/2003 şi înscrisurile avute în vedere de organul de soluţionare.

Potrivit art. 44 din O.G. nr. 92/2003, în forma în vigoare la 28.04.2011, avea următoarea forma:

"prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia."

Prin Ordonanţa nr. 29/31.08.2011 pct. 10 şi pct. 11 textul art. 44 alin. (2) s-a modificat in sensul eliminării trimiterii la "domiciliul fiscal" forma texului fiind astfel: "Actul administrativ fiscal se comunică prin poşta, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire."

Potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, domiciliul fiscal în cazul persoanelor juridice este sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat.

Norma legală instituie un domiciliu alternativ pentru comunicare.

Aşadar, în cazul în care deşi există un sediu social declarat dacă gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a persoanei juridice nu se realizează la acest sediu, domiciliul fiscal este locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor persoanei juridice.

Cum în speţă, remiterea actului sub semnătură către contribuabil (societate) a eşuat dat fiind că, reprezentantul acesteia deşi notificat să se prezinte pentru ridicarea actului nu a făcut-o, s-a trecut la modalitatea comunicării prin poştă. În acest sens, aşa cum rezultă din informaţiile date de societate în timpul controlului, din care a reieşit că activitatea firmei se conducea din alt loc decât cel al sediul declarat, coroborat cu cercetările organului fiscal şi declaraţia dată de cel care a cumpărat imobilul la care se află declarat sediul societăţii, a rezultat fără nici o îndoială că, domiciliul fiscal al societăţii este în Constanta, Bdul. 1 Mai, BI. H10.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

II. Recursul incident formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este întemeiat pe dispoziţiile art. 491, 472 şi 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susţinerea recursului se arată că instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra tuturor cererilor şi excepţiilor invocate de părţi.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, pârâta DGRFP Galaţi a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie ce nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor de către prima instanţă şi nu a fost soluţionată, sens în care hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 14 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care "Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate."

În egală măsură, hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 78 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

În opinia recurentei, faţă de susţinerile invocate de pârâta DGRFP Galaţi în faţa instanţei de fond referitoare la emitentul deciziei nr. 86/2016, aceasta avea obligaţia potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., de a pune în discuţia părţilor introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Deşi au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că actele administrativ fiscale a căror legalitate este contestată au fost emise ca urmare a controlului fiscal finalizat prin Raportul de inspecţie fiscala x/06.10.2015. Potrivit menţiunilor din Raport, inspecţia fiscală s-a derulat în perioada 02.06.-06.10.2015, iar la data finalizării inspecţiei organul fiscal a emis atât decizia de impunere cât şi dispoziţia de masuri ce au făcut obiectul contestaţiei.

Prin Decizia nr. 86/28.03.2016 emisă de pârâtă s-a respins ca tardiv introdusă contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/06.10.2015, iar prin Decizia 278/07.04.2016 a fost respinsă ca tardivă contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de măsuri 06.10.2015.

Înalta Curte constată că potrivit certificatului emis de ORC Constanţa reclamanta A. S.R.L. are sediul social în Constanţa, strada x nr. 79, biroul nr. 3. Potrivit menţiunilor din fişă acest sediu apare înscris până la intrarea în insolvenţă fiind menţionat că dovada sediului a fost făcută prin actul adiţional nr. x/28.12.2013 la contractul de comodat nr. x/29.12.2008 având ca termen de valabilitate 5 ani.

Mai mult, chiar organul fiscal indică sediul societăţii ca fiind în strada x nr. 79 în sesizarea penală pe care o adresează la data de 13.10.2015 Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că obligaţia organului fiscal era de a comunica actele administrativ fiscale emise la sediul social al A. S.R.L. şi nu la alt sediu care a rezultat dintr-o eventuală discuţie şi cu privire la care nu exista certitudinea că sediul societăţii se află la acea adresă.

Înalta Curte reţine că, dacă comunicarea realizată prin poştă cu confirmare de primire este viciată, organul fiscal are obligaţia de a proceda la comunicare potrivit alin. (4) al art. 44 O.G. nr. 92/2003 prin publicitate.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, în cauză, s-a procedat la comunicarea deciziei şi dispoziţiei la adresa din Constanţa, B-dul 1 Mai fără ca pe confirmarea de primire să existe ştampila societăţii, ci doar o semnătură contestată ca fiind a împuternicitului societăţii, după cum rezultă din demersurile făcute de reclamantă la oficiul poştal emitent.

Astfel fiind, temeinic şi legal s-a reţinut că decizia de impunere şi dispoziţia de măsuri au fost comunicate la o altă adresă decât sediul social înscris la ORC sau declarat expres de către reclamantă ca fiind sediul pentru comunicarea actelor fiscale.

Susţinerea organului fiscal referitoare la faptul că societatea nu mai avea sediul în strada x nr. 79 în mod corect nu a fost primită cât timp nu s-a procedat la comunicarea actelor fiscale la această adresă, iar acesta să se fi remis cu menţiunea că societatea nu este cunoscută la adresă. Şi în aceste condiţii obligaţia organului fiscal era de a proceda, potrivit art. 44 alin. (4), la comunicarea prin publicitate şi nu de a comunica actele la o alta adresă care nu apare înregistrată ca fiind sediul social al reclamantei.

În lipsa comunicării la sediul social nu se poate reţine că s-a efectuat o comunicare legală a actelor emise astfel încât, termenul de 30 zile nu a început să curgă decât de la comunicarea realizată către practicianul în insolvenţă numit după deschiderea procedurii împotriva reclamantei.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a apreciat că termenul de contestare curge de la data comunicării actelor fiscale către administratorul judiciar.

Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea şi a constatat că, în cauză, contestaţiile sunt formulate în termen, atâta vreme cât termenul curge de la data comunicării actelor fiscale către administratorul judiciar.

În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut că neanalizarea pe fond a contestaţiei administrative împiedică instanţa în a cerceta pe fond măsurile dispuse prin actul administrativ subsecvent, astfel că nu a mai analizat excepţiile invocate de pârâtă, prin întâmpinare.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Cu toate că recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, aceasta nu l-a mai dezvoltat în motivele formulate, astfel că Înalta Curte nu îl va mai analiza.

Înalta Curte, având în vedere că recursul principal va fi respins, în temeiul dispoziţiilor art. 491 C. proc. civ. va respinge şi recursul incident ca nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 97/CA din 26 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020.