Magistrates' salary orders annulled; Ministry obliged to recalculate at 405 RON reference value with indexed wage arrears.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanţii A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov au formulat contestaţie împotriva ordinelor nr. 4680/C/2016 şi 219/C/20I7 emise de Ministerul Justiţiei, solicitând anularea în parte a acestora în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată în ceea ce priveşte ambele ordine şi cuantumul acesteia în ceea ce priveşte Ordinul 4680/C/2016 şi emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 cu obligarea pârâţilor, în raport de nivelul ierarhic al ordonatorilor de credite al fiecăruia dintre reclamanţi la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare Ia o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de Ia data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 190 din 30 octombrie 2017, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei cu privire la reclamanta F. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în ceea ce o priveşte pe aceasta la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei cu privire la reclamanţii A., B., C., D. şi E., ca neîntemeiată, a respins excepţiile litispendenţei şi autorităţii de lucru judecat provizorie invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiate, a admis acţiunea astfel cum a fost modificată şi formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov, a anulat în parte Ordinele nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1490/C/24.05.2017 şi nr. 1479/C/24.05.2017 în ceea ce priveşte pe reclamanţi şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare dintre reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 plus 10% începând cu data de 01.12.2015.

De asemenea, a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor dintre venitul cuvenit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 plus 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la care se va adăuga dobânda legală (penalizatorie) calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond a respins în mod nelegal şi netemeinic excepţia autorităţii de lucru judecat (provizorie, la acest moment), deoarece reclamanţii-intimaţi A., B., G., C. şi E. au introdus pe rolul Curţii de Apel Ploieşti cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, soluţionat prin sentinţa nr. 98/13.04.2016, prin care s-a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea a noi ordine de încadrare, conform art. 1 alin. (5) ind. I din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi la achitarea diferenţelor salariate corespunzătoare, începând cu 9.04.2015. Sentinţa a fost atacată cu recurs, care se află la acest moment în procedură de filtru pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, reclamanţii-intimaţi A., B., G., C. şi E. au introdus pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2016, având ca obiect emiterea de noi ordine de încadrare salariată începând cu data de 9.04.2015, suspendat la acest moment până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016

Se mai susţine că, având în vedere pretenţiile formulate şi admise, în speţă nu au fost respectate dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind procedura prealabilă obligatorie pentru anularea ordinelor de încadrare, nefiind respectat termenul de 5 zile de la comunicarea fiecărui ordin de încadrare emis începând cu aprilie 2015, în ce priveşte formularea contestaţiei adresate ordonatorului de credite, conform alin. (1), şi nici termenul de 30 zile, instituit de alin. (4) art. 7, în care se poate formula acţiune în faţa instanţei.

Indemnizaţiile intimatelor sunt calculate în baza unor ordine emise de către Ministerul Justiţiei, acte administrative care, atât timp cât nu sunt anulate de către instanţa competentă, produc efecte juridice valabile.

Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiţiei la plata acestor sume, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite a ministrului justiţiei.

Recurentul precizează că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016 (în aceeaşi zi în care a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016), în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015. Prin acest ordin, la art. 1, s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Conform art. 2, începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate si curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv indexările de 18% şi majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plata pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, daca personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

La emiterea OMJ nr. 4680/C/2016 au fost avute în vedere şi indemnizaţiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi, cărora le-au fost stabilite prin OMJ nr. 1561/2015 şi nr. 1563/2015, indemnizaţii de încadrare într-un alt cuantum decât al celorlalţi colegi, cu aplicarea indexărilor de 18%, însă ca efect al unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o instanţă de contencios administrativ (Curtea de Apel Bucureşti), prin care se dispusese obligarea ministrului justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu luarea în considerare a indexărilor sus-menţionate.

Prin OMJ nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiţiei la data de 24.05.2017, au fost stabilite drepturile salariate ale intimaţilor, în considerarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2006, OMJ nr. 219/C/01.02.2017, Deciziei ÎCCJ nr. 23/26.09.2016 şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat provizorie, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 430 alin. (4) Noul C. proc. civ. şi art. 431, din acelaşi cod, întrucât cauza din prezentul litigiu este diferită de cea a cererii care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, iar chestiunile litigioase aduse în discuţie sunt diferite (în care pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea unor noi ordine de încadrare în funcţie de nivelul maxim în cadrul aceleiaşi instituţii/autorităţi publice).

În cazul magistraţilor există situaţii în care indemnizaţiile au fost stabilite cu includerea unui procent de aproximativ 18%, conform O.U.G. nr. 10/2007 şi care a determinat, pentru aceştia, o valoare de referinţă sectorială de 347,10 RON, în funcţie de care se calculează indemnizaţia de bază 347,10 - 291,98 RON (valoare de referinţă sectorială stabilită potrivit O.G. nr. 13/2008) majorată cu 5%, 2% şi respectiv, 11% (conform O.G. nr. 10/2007).

În ceea ce priveşte formularea textelor art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 şi art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv aceea că magistraţii vor fi salarizaţi la "nivel de salarizare maxim in plată pentru funcţiile similare", respectiv la "nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective", Curtea observă că acestea nu disting între cele două categorii de magistraţi, respectiv cei ale căror indemnizaţii au fost stabilite cu includerea unui procent de aproximativ 18%, conform O.U.G. nr. 10/2007 şi cei ale căror indemnizaţii nu includ acest spor. De aceea, conform regulii de interpretare logică "unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă" (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus) rezultă că aceste dispoziţii se aplică ambelor categorii de magistraţi.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, din considerentele hotărârilor judecătoreşti prin care au fost obligaţi ordonatorii de credite să plătească indexările de 2%, 5% şi 11%, stabilirea indemnizaţiei s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală (respectiv O.U.G. nr. 10/2007), iar nu în baza unor considerente concrete, aplicabile doar cazurilor respective.

Astfel, egalizarea indemnizaţiilor nu se mai face prin raportare la aceste indemnizaţii maxime în plată, ci doar prin raportare la indemnizaţii stabilite in actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Pe de altă parte, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029'din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reţinut că prin Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi in aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime in funcţie sau in specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (in temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (in temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, in timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea in vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Aşadar, Curtea a constatat că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat în sensul că. pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284,2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii art. 3 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei nr. 190 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020.