Public sector equal pay: applicability of maximum salary levels and statutory surcharges to judicial assistants under OUG 83/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea în parte a ordinului nr. 1479/C/24.05.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, prin care să fie stabilit nivelul maxim de salarizare, calculat cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectoriale de 405 RON, la care să se adauge majorarea cu 15% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, precum şi majorarea în procent de 10%, începând cu data de 09.04.2015, până la zi şi în continuare.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4824 din 7 decembrie 2017, a admis acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat în parte Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 emis de către pârât, respectiv în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi a obligat pârâtul să emită pentru reclamant un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 15% (pentru vechimea în funcţie de peste 5 ani) şi cea de 10% (prevăzută de Legea nr. 293/2015), până la zi şi în continuare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin Decizia nr. 2/19.01.2015, reprezentând hotărâre prealabilă pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) şi ale art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, s-a stabilit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca " (...) punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi."

Aşadar, reclamantul nu poate invoca cu temei discriminarea, pentru a obţine recunoaşterea sporului prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, abrogat prin art. 48 din Legea nr. 330/2009. Nu este vorba despre stabilirea existenţei unui drept prevăzut de lege şi încălcat, ci despre obţinerea unei dezdăunări la care instanţa a obligat în temeiul art. 296 din Codul muncii.

De asemenea, discriminarea nu ar putea fi invocată nici în eventualitatea în care nu s-a acţionat în instanţă, pasivitatea neputând să-i profite reclamantului, cu atât mai mult cu cât în cele mai multe cazuri, acţiunile cu acest obiect au fost respinse.

Decizia nr. 794 a Curţii Constituţionale, intervenită la finele anului 2016, nu poate fi invocată de reclamant pentru a obţine majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcţiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006. Această decizie poate avea relevanţă cel mult din perspectiva stabilirii nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, după caz, al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum se stabileşte în considerente, fără a legitima recunoaşterea ca atare a procentelor astfel cum au fost prevăzute de lege pentru personalul expres şi limitativ enumerat.

Indexările salariale au fost acordate pentru toţi magistraţii, indiferent dacă se află sau nu în posesia unor astfel de hotărâri începând cu data de 01.08.2016, prin OMJ nr. 4680/2016 emis în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Totodată, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "Începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)."

În acest sens şi având în vedere şi calitatea reclamantului, respectiv, asistent judiciar, recurentul invocă dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 din 28 iunie 2004 republicată privind organizarea judiciară potrivit cărora: "Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ."

Aşadar, instituţia care efectuează în concret plata drepturilor salariale către reclamant este tribunalul, în calitate de ordonator terţiar de credite, acesteia, revenindu-i şi obligaţia plăţii respectivelor diferenţe salariale. Or, în acest context solicitarea îndreptată împotriva Ministerului Justiţiei este lipsită de temei legal, conducând la o lipsă de calitate procesuala pasivă.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul acţiunii îl reprezintă plângerea formulată de reclamant împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea privind emiterea unor noi ordine de salarizare.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Asupra chestiunii legate de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 a fost pronunţată Decizia nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

Pentru a motiva această soluţie s-a arătat că:

Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din acelaşi act normativ, rezultă că personalul din "celelalte autorităţi şi instituţii publice" la care se referă textul supus interpretării sunt: Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi), precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

Concluzia anterioară este susţinută şi de împrejurarea că aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi (care se adaugă autorităţilor şi instituţiilor publice de mai sus) sunt enunţate de o manieră explicită în textul art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare; pe de altă parte, Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă, potrivit art. 3 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, constatare valabilă şi pentru Curtea de Conturi, astfel cum reiese din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, aceste autorităţi administrative se încadrează în una dintre categoriile enumerate limitativ de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare - autorităţi administrative autonome.

Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" priveşte personalul tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse şi autorităţile şi instituţiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari".

În privinţa criticilor referitoare la obligarea la plata drepturilor salariale de către Ministerul Justiţiei se constată că şi acestea sunt nefondate.

Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite şi emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanţă faptul că reclamantul este angajat al tribunalului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză Ministerul Justiţiei are calitate procesuală pasivă.

Una dintre condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile, calitatea procesuală, presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularului dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

În cauză, reclamantul contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea şi plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială dar şi la plata sumelor cuvenite.

Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoaşterea dreptului la o anumită modalitate de calcul şi la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului principal de credite, apărările recurentului, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale şi/sau curţi de apel este neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, a anulat în parte ordinul nr. 1479/C/24.05.2017, respectiv în ceea ce îl priveşte pe reclamant, şi a obligat pârâtul să emită pentru reclamant un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 15% (pentru vechimea în funcţie de peste 5 ani) şi cea de 10% (prevăzută de Legea nr. 293/2015), până la zi şi în continuare.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei nr. 4824 din 07 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020.