Administrative ownership of natural lake basins: special statutory derogations for fishery facilities over general water administration law

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2014 din 08.10.2014 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Agenţia Domeniilor Statului solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- suspendarea executării H.G. nr. 1705/2006, până la momentul la care instanţa se va pronunţa în fond asupra cererii de anulare parţiala a H.G. nr. 1705/2006 şi va pronunţa o soluţie în această privinţă;

- în contradictoriu cu Guvernului României, anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006, respectiv Anexa nr. 12, ca nelegală, referitor la considerarea lacurilor naturale: Tasăul, Siutghiol şi Tăbăcărie, ca fiind în administrarea pârâtei Administraţia Naţională "Apele Romane" - Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, acestea fiind inventariate şi cuprinse în administrarea acesteia din eroare, aceste amenajări piscicole neputând fi încadrate în prevederile art. 3 alin. (1) din Legea 107/1996; acestea au fost menţionate ca fiind în administrarea A.D.S., Anexa nr. 3 din H.G. nr. 1705/2006 şi care poarta nr. M.F.-145484 în baza de date a M.E.F., ulterior în administrarea Agenţiei Naţionale Pentru Pescuit şi Acvacultură ca administrator în numele statului, dobândit prin Protocolul de Predare-Preluare de la Administraţia Domeniilor Statului ca efect al Legii nr. 317/2009;

- să se constate dreptul de administrare asupra imobilelor lacuri naturale-amenajari piscicole Buceag, Oltina, Iortmac, Dunăreni, Baciu, Tibrinu, Limanu, Siutghiol, Tabacarie, Tasaul Asarlac, Agigea, Corbu si Mihail Kogalniceanu, în favoarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, acestea fiind înregistrate în evidenţa mijloacelor fixe aparţinând acesteia, fiind date iniţial în administrarea A.D.S. conform Legii nr. 268/2001, ulterior prin Ordinul nr. 267/2003 emis de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei si Pădurilor s-a aprobat în baza art. 9 alin. (2) si 3 din Legea nr. 192/2001, preluarea de către C.N.A.F.P. a fondului piscicol de la A.D.S., prin O.U.G. nr. 23/2008, Agenţia Domeniilor Statului s-a subrogat Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, acestea fiind predate în baza Protocolului de Predare-Preluare nr. 1355/1676/09.04.2008 şi ulterior în baza Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi al H.G. nr. 545/2010 în favoarea A.N.P.A, cu cheltuieli de judecată.

Prin Cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.11.2015, a precizat că solicitările aferente capetelor nr. 2 si nr. 3 ale acţiunii introductive se referă la următoarele amenajări piscicole: Bugeac, Oltina, Iortmac, Dunăreni, Baciu, Tibrinu, Limanu, Siutghiol, Tăbăcariei, Tasăul, Asarlac, Corbu si Mihail Kogălniceanu.

De asemenea, a precizat că solicită anularea următoarelor poziţii din Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006: "nr. 63900, 63903, 63910, 63911, 63912, 63913, 63918, 63919, 63920, 63921, 63922, 63932,6 3933, 63934, 63936, 63937, 63938, 63939, 63941, 63942 si 63943, având ca obiect terenuri ce reprezintă cuvetele unor lacuri naturale din Judeţul Constanta".

1,2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3580 din 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile tardivităţii, lipsei procedurii prealabile şi lipsei calităţii procesuale active, precum şi cea a lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006.

S-a admis excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatare drept de administrare în favoarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi s-a respins acest capăt de cerere, ca lipsit de interes.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului şi s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

S-a admis excepţia lipsei procedurii prealabile în ceea ce priveşte cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul B. şi s-a respins această cerere de intervenţie, ca inadmisibilă.

S-a admis, în rest, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE PESCUIT ŞI ACVACULTURĂ, ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE - ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA LITORAL, AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI şi intervenientul principal B. şi s-au anulat, parţial, H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte următoarele poziţii din Anexa nr. 12: 63900, 63903, 63910, 63911, 63912, 63913, 63918, 63919, 63920, 63921, 63922, 63932, 63933, 63934, 63936, 63937, 63938, 63939, 63941, 63942 şi 63943.

A fost obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a sumei de 8.252,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALA APELE ROMANE - ADMINISTRAŢIA BAZINALA DE APA DOBROGEA - LITORAL (A.N.A.R.-A.B.A.D.L.), criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele motive:

1. Excepţia lipsei de interes invocată de A.N.A.R.-A.B.A.D.L., în raport de adresa A.N.P.A. nr. x/08.05.2015 potrivit căreia reclamanta A. S.R.L. nu are în derulare contract de concesiune cu A.N.P.A. si având ca obiect amenajarea piscicolă aferentă lacului Tasaul sau a oricărui alt lac de pe teritoriul administrativ al judeţului Constanţa.

În măsura în care un astfel de contract ar fi existat, reclamanta avea obligaţia ca, în vederea desfăşurării activităţii de acvacultura pe lacul Tasaul, să solicite şi să obţină autorizaţie de gospodărire a apelor, potrivit art. 34 din Legea Apelor, înscris pe care reclamanta nu îl deţine.

Lacul Siutghiol (număr MF 63933) nu se mai află în administrarea A.N.A.R.-A.B.A.D.L., întrucât prin Legea nr. 42/2010 a fost aprobată darea în administrarea mun. Constanta, or. Năvodari şi or. Ovidiu a cuvetei lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apa aferent; aspect care impunea introducerea în cauza a celor trei administratori şi a proprietarului bunurilor în cauza - statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca hotărârea pronunţată să le fie opozabilă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei au fost invocate următoarele argumente:

2. Hotărârea nu este corespunzător motivată, în raport de art. 425 C. proc. civ., obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituind o condiţie a procesului echitabil, exigenta a art. 21 alin. (3) din Constituţia României si art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale.

Instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu evocă normele substanţiale şi procedurile incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată rămânând formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

In speţa, hotărârea primei instanţe nu face o analiză a susţinerilor recurentei, ci apreciază că actele normative invocate au caracter general şi retine doar susţinerile A.N.P.A. şi A. S.R.L., o astfel de hotărâre fiind arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe"fond".

3. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a dreptului material.

În raport de prevederile relative la dreptul de proprietate asupra lacurilor naturale - art. 3 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 107/1996; pct. 1.3 din Lista cuprinzând bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului, anexă la Legea nr. 213/1998 - şi, respectiv dreptul de administrare asupra lacurilor naturale - art. 2 şi 4 din O.U.G. nr. 107/2002 - A.N. Apele Romane, prin Direcţiile regionale, este administrator de drept al lacurilor din România, inclusiv al lacurilor aflate pe teritoriul administrativ al judeţului Constanta.

Urmare a analizei succesiunii actelor normative care au reglementat situaţia dreptului de administrare asupra lacurilor din România, recurenta a arătat că A.D.S., nu a avut în patrimoniu decât terenuri aflate sub luciul de apă din domeniul privat al statului şi terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea institutelor de cercetări sau a altor companii din subordinea Ministerului Agriculturii.

A.D.S. şi C.N.A.F.P. nu pot preda către A.N.P.A. mai mult decât deţin conform legii, şi, în concluzie, de la înfiinţare şi până în prezent, A.N.P.A. nu a deţinut în administrare, conform legii, cuvetele lacurilor, care au rămas conform actelor normative în vigoare, în administrarea instituţiei recurente (înfiinţată prin O.U.G. nr. 107/2002 prin reorganizarea Companiei Naţionale "Apele Romane") care are atribuţii in administrarea cuvetei lacurilor.

Prin urmare, A.N.P.A. are în administrare, conform legii, numai fondul piscicol din apă şi nu terenul-cuveta lacului şi, în plus, şi amenajările piscicole construite pe lacuri.

Pârâta A.N.P.A. încearcă să menţină o confuzie, din interpretarea art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 107/1996 în sensul că lacurile naturale reprezintă în fapt amenajări piscicole, exceptate de la administrarea recurentă; dar, lacurile naturale sunt în primul rând lacuri naturale, respectiv terenuri acoperite de apă; pe un lac poate fi amplasată o amenajare piscicolă însă acest aspect nu transformă lacul într-o amenajare piscicolă.

A.N.P.A. (care a preluat patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului-ADS şi Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol) este administratorul legal al resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României (cu excepţia celor din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării) şi al amenajărilor piscicole aflate pe lacurile naturale (diguri, stăvilare), fiind administratorul amenajărilor piscicole aflate pe lacuri, iar A.N.A.R.-A.B.A.D.L. este administratorul terenurilor aferente amenajărilor piscicole.

În Anexa 3 la H.G. nr. 1705/2006 care atestă inventarul bunurilor publice aflate în administrarea A.N.P.A., lacurile naturale nu sunt evidenţiate în mod distinct (are în administrare "terenuri agricole" şi nu lacuri naturale); şi din Decretul nr. 196/1985, invocat de instanţa de fond, nu rezultă că întreprinderile piscicole aveau în administrare lacurile naturale.

Aceeaşi concluzie se desprinde din interpretarea istorico-teleologică şi sistematică a actelor normative indicate de recurentă: Legea nr. 8/1974, Decretul nr. 156/1975, H.G. nr. 1353/1990 şi H.G. nr. 196/1991

Confuzia în ceea ce priveşte interpretarea legislaţiei, s-a produs odată cu procesul de privatizare al societăţilor comerciale din domeniul agricol, susţinut de o serie de acte normative, după cum urmează: H.G. nr. 981/1998 (pct. l din anexa 3), O.U.G. nr. 198/1999, Legea nr. 268/2001, Legea nr. 192/2001 (art. 8, art. 9 şi 10), astfel că instanţa de fond s-a aflat în eroare când a apreciat că Procesul-verbal de predare primire încheiat la data de 11.01.2015 este actul care confirmă dreptul de administrare al terenurilor în discuţie.

Potrivit procedurii instituite prin art. 12 alin. (2) din Lega nr. 213/1998, Statul roman a emis o hotărâre de Guvern prin care acorda, dreptul de administrare asupra lacurilor aflate pe teritoriul administrative al judeţului Constanta, în favoarea A.N.A.R.-A.B.A.D.L., neexistând un act al Guvernului prin care dreptul de administrare asupra bunurilor publice în cauză, având numerele M.F.P. menţionate în dispozitivul sentinţei civile atacate, să fie transferat în favoarea A.N.P.A. sau în favoarea A.D.S.

Prin O.U.G. nr. 76/2002 se modifica Legea nr. 192/2001, însă, şi de această dată terenurile la care se face referire sunt cele aflate anterior în administrarea A.D.S. [conform art. 9 alin. (3) modificat] şi, deci, A.N.P.A. nu putea prelua decât ceea A.D.S. avea în administrare, iar aceasta nu avea în administrare cuvetele lacurilor.

A formulat, de asemenea, recurs pârâtul Guvernul României, criticând hotărârea atacată, ca nelegală, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicând, în esenţă, aceleaşi motive de nelegalitate ca şi recurenta Administraţia Naţionala Apele Romane - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (A.N.A.R.-A.B.A.D.L.).

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta A. S.R.L., a invocat, cu referire la cele două recursuri, nulitatea acestora, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În primul rând, Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor de contencios administrativ si fiscal de la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie si Curţile de Apel, la care se referă recurentul - pârât Guvernul României, are în vedere exclusiv analiza posibilităţii de invocare a excepţiei de nelegalitate direct în recurs, având în vedere dispoziţiile specifice ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, raportat la cele ale art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Ca atare, doar aceasta a fost considerată, în cadrul dezbaterilor, problema de drept analizată, nicidecum transformarea recursului în materie de contencios administrativ într-o cale de atac devolutivă.

În al doilea rând, deşi recurentele invoca drept temei al recursului promovat dispoziţiile art. 466 pct. 6 si 8 C. proc. civ., în realitate, nu invoca decât critici de pretinsă netemeinicie a sentinţei recurate, critici care nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ.

In acest context, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor". Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Analizând recursurile formulate, toate aspectele invocate vizează, netemeinicia hotărârii atacate, rezultând din aprecierea eronată a instanţei de fond cu privire la starea de fapt si la probatoriul administrat deşi, în mod formal, recurentele încadrează motivele invocate în cuprinsul dispoziţiilor art. 466 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Administraţia Naţională Apele Române, ca lipsit de interes, întrucât reclamanta a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006, exclusiv în contradictoriu cu Guvernul României; astfel că, admiţându-se excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea unui drept de administrare în favoarea A.N.P.A. şi respingandu-se acest capăt de cerere ca lipsit de interes, nu mai subzista interesul pârâtei, întrucât capătul de cerere s-a judecat în contradictoriu cu autoritatea emitentă, adică Guvernul României.

De asemenea, s-a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate, pentru următoarele motive:

Primul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă A.N.A.R. - A.B.A.D.L., în sensul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii de către reclamanta A. S.R.L., excepţie pe care ar fi invocat-o A.N.A.R.-A.B.A.D.L., este în primul rând inadmisibilă, iar în subsidiar, este nefondată.

Astfel, aceasta excepţie nu a fost invocată de către A.N.A.R. - A.B.A.D.L., acest aspect rezultând în mod evident din întâmpinarea A.N.A.R. - A.B.A.D.L. (a cuprins doar două excepţii - lipsa plângerii prealabile şi tardivitatea - fără nicio menţiune cu privire la excepţia lipsei de interes; din motivarea hotărârii recurate (în privinţa acestei excepţii a lipsei de interes, se referă la invocarea sa de către Guvernul României); din faptul că recurentul - pârât Guvernul României nu atacă niciuna dintre excepţiile invocate şi respinse în faţa instanţei de fond (critica sa fiind, doar una de temeinicie, pe fond, a hotărârii atacate); şi, în fine, din dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care restrânge sfera criticilor de legalitate în recurs în privinţa invocării, în propriul recurs, doar a încălcărilor de legalitate care vizează sau afectează partea.

In subsidiar, solicită respingerea acestui motiv de recurs ca nefondat, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală, pentru că a fost analizată excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Guvernul României şi a fost respinsă excepţia, cu aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

A. S.R.L. a depus la instanţa de fond copii ale cărţilor funciare nr. x şi 10449 deschise pe raza localităţii Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa, proprietarul terenului de sub luciu de apa al Amenajării piscicole Mihail Kogălniceanu fiind Statul Roman, iar proprietarul construcţiilor fiind A. S.R.L., astfel că s-a respins excepţia lipsei de interes.

Reclamanta justifica un interes prezent şi actual, întrucât este titularul dreptului de proprietate în baza Contractului de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1018 din 18.05.2007 la C., având ca obiect activele indicate în acţiune, astfel că se impune respingerea acestui motiv de recurs, în principal, ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

Motivele de recurs nr. 2 si 3 invocate de recurenta A.N.A.R. -A.B.A.D.L. sunt nefondate, introducerea în cauză a mun. Constanţa, or. Năvodari, or. Ovidiu şi a Ministerului Finanţelor Publice pentru ca hotărârea pronunţată să le fie opozabilă, nefiind necesară întrucât procesul civil este caracterizat de principiul disponibilităţii, limitele cererii fiind determinate de reclamant, el fiind cel care stabileşte cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată şi obiectul, adică ceea ce pretinde prin cerere; or, din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că recurenta-parata a formulat cerere de introducere în cauză acestor părţi.

Pe de altă parte, contrar raţionamentului recurentei-pârâte, sentinţa nu încalcă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., nici pe cele ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi nici pe cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale.

In speţa de faţă este de observat faptul că instanţa fondului a dat eficienţă dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea fiind concordanţă cu măsurile luate de instanţă prin dispozitiv, fiind fundamentată din punct de vedere legal şi explicate măsurile adoptate de instanţă.

Prima instanţă s-a conformat art. 6 paragraf 1 din Convenţie, atâta timp cât s-a răspuns argumentat solicitărilor şi susţinerilor părtilor, indicându-se suficiente argumente pentru a permite instanţei de control verificarea lor, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, neimpunându-se casarea hotărârii şi rejudcarea cauzei de instanţa de fond.

Sentinţa recurată este rezultatul aplicării temeinice si legale a normelor de drept în materie şi este la adăpostul criticilor invocate, întrucât, în mod temeinic şi legal s-a reţinut că prin H.G. nr. 1705/2006, a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în Anexa nr. 12 a acestei hotărâri fiind fost enumerate bunurile din domeniul public al statului aflate în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Romane, printre care şi cele care fac obiectul prezentei cauze menţionate la poziţiile indicate de reclamantă.

Instanţa în mod corect a dat eficienţă Procesului Verbal de predare primire încheiat la 11.01.2005 (fila 190-193], necontestat de părţi, în cuprinsul căruia sunt menţionate terenurile aferente amenajărilor piscicole Vederoasa, Domneasca, Tibrinu, Conacu Negreşti, Baciu, Tasăul, Corbu, Asarlic, Agigea, Tăbăcariei, Siutghiol, ce au aparţinut D. S.A. Constanta, ca fiind predate de către A.D.S. către C.N.A.F.P. şi, de asemenea, a fost analizată şi aplicată corect succesiunea în timp a legilor incidente în materie.

In sensul dreptului de administrare asupra imobilelor amenajări piscicole Bugeac, Oltina, Iortmac, Dunăreni, Baciu, Tibrinu, Limanu, Siutghiol, Tăbăcarie, Tasăul, Asarlac, Agigea, Corbu şi Mihail Kogălniceanu, în favoarea A.D.S., ulterior A.N.P.A., s-a pronunţat şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale - Corpul de Control al Ministrului prin nota nr. x/12.03.2009.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Administraţia Naţională Apele Române -Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral au fost invocate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi tardivităţii introducerii acţiunii faţă de data publicării hotărârii de guvern contestate în Monitorul Oficial, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin întâmpinare pârâta Agenţia Domeniilor Statului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătându-se că potrivit art. II alin. (1)-(3) din Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2003 calitatea de administrator în numele statului asupra terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole a fost preluată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, iar cu privire la fondul cauzei, pârâta A.D.S. a solicitat admiterea acţiunii reclamantei.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României au fost invocate excepţia nulităţii pentru lipsa timbrajului şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant, excepţia decăderii din dreptul de a formula acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes a reclamantei, iar, pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte decăderea reclamantei din dreptul de a formula acţiune, pârâtul Guvernul României susţine că nu au fost respectate termenele prev. de art. 11 din Legea nr. 554/2004, care încep să curgă de la data publicării în Monitorul oficial a hotărârii de guvern contestate.

Pârâtul Guvernul României mai susţine că reclamanta nu are calitate procesuală activă întrucât nu afirmă şi nu probează că ar fi beneficiară vreunor drepturi dintre cele reglementate de H.G. nr. 1705/2006 şi nici nu dovedeşte că are un interes legitim, născut, actual, personal şi direct, ci invocă vătămarea unui interes al unei instituţii publice care ar deţine dreptul de administrare asupra unor bunuri imobile.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a solicitat admiterea acţiunii reclamantei şi anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006 Anexa nr. 12 privind lacurile naturale Tasăul, Siutghiol şi Tăbăcăriei, acestea fiind potrivit Anexei 3 a aceleiaşi H.G. nr. 1705/2006 în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi ulterior preluate de A.N.P.A. În esenţă, pârâta A.N.P.A. a susţinut că bunurile în litigiu sunt proprietate publică a Statului Român, aflate în administrarea A.N.P.A., ele fiind anterior în folosinţa fostelor întreprinderi piscicole ce au funcţionat în perioada regimului comunist, apoi al societăţii comerciale cu capital de stat E., de la care au fost preluate în administrare de Agenţia Domeniilor Statului şi apoi de A.N.P.A.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul B. înregistrată la data de 15.03.2016 au fost formulate aceleaşi solicitări, întemeiate în esenţă pe aceleaşi motive din cererea de chemare în judecată. Cererea de intervenţie formulată de B. a fost încuviinţată, în principiu, prin încheierea din 27.04.2016. Faţă de cererea de intervenţie principală, pârâtul Guvernul României a invocat prin întâmpinarea depusă la 26.04.2016 excepţia lipsei procedurii prealabile.

Prin încheierea din 04.11.2015, Curtea a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării H.G. nr. 1705/2006.

De asemenea, prin încheierea din 16.12.2015, Curtea a respins excepţiile netimbrării şi lipsei dovezii calităţii de reprezentat invocate de pârâtul Guvernul României.

Analizând cu prioritate excepţiile invocate de pârâţi, Curtea a constatat şi reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării acţiunii (decăderii din dreptul de a formula acţiune), pârâţii Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral şi Guvernul României susţin că nu au fost respectate termenele prev. de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004, faţă de data publicării hotărârii contestate în Monitorul oficial.

Curtea a reţinut că în cauză se contestă mai multe poziţii din Anexa 12 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/29.11.2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Dispoziţiile contestate de reclamantă se referă la includerea unor bunuri imobile proprietate publică a Statului Român ca fiind în administrarea pârâtei Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Prin urmare, dispoziţiile contestate reglementează o situaţie particulară, astfel că în cauză se contestă un act administrativ cu caracter individual, ci nu normativ.

În aceste condiţii, sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 care reglementează un termen de prescripţie de 6 luni şi un termen de decădere de 1 an în care pot fi contestate actele administrative individuale.

În cuprinsul alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 554/2004 sunt reglementate mai multe situaţii referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 6 luni, în niciuna dintre situaţii nefiind prevăzută situaţia publicării actului administrativ ca moment de începere a curgerii termenului.

În ceea ce priveşte termenul de decădere de 1 an, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004 "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prev. la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Procedura de publicare în M. Of. a H.G. nr. 1705/2006 nu reprezintă o comunicare către reclamantă a acestui act întrucât nu există o confirmare din partea reclamantei că a luat cunoştinţă de acest act chiar în momentul publicări şi nici nu există o prevedere legală care să prezume că reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul actului la momentul publicării, aceasta cu atât mai mult în condiţiile în care dispoziţiile contestate fac parte dintr-o anexă la H.G. nr. 1705/2006 ce a fost publicată M. Of. al României, Partea I, nr. 1.020 bis şi care putea fi achiziţionată doar în afara abonamentului şi în urma unei cereri adresate Centrului pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial".

Din acest motiv, în cauză se identifică ipoteza a doua reglementată de art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, şi anume cea în care termenul de decădere curge de la "data luării la cunoştinţă".

Or, în cauza de faţă, chiar dacă nu poate fi primită afirmaţia reclamantei că a luat cunoştinţă la data de 09.10.2014, când a formulat cerere de intervenţie în dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Î.C.C.J., în condiţiile în care acţiunea de faţă este introdusă anterior, la data de 08.10.2014, totuşi nu există vreo dovadă că reclamanta ar fi luat cunoştinţă de conţinutul dispoziţiilor contestate din H.G. nr. 1705/2006 cu mai mult de 1 an anterior formulării acţiunii.

Prin urmare, pârâţii Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral şi Guvernul României nu au dovedit că reclamanta a formulat acţiunea cu nerespectarea termenelor prev. de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004, astfel că s-a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, ca nefondată.

O altă excepţie invocată de pârâţii Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral şi Guvernul României se referă la lipsa procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea 554/2004.

În dovedirea îndeplinirii acestei condiţii reclamanta a depus plângerea prealabilă (aflată la fila x din vol. II) adresată Guvernului României prin care a solicitat revocarea dispoziţiilor din cuprinsul Anexei 12 din H.G. nr. 1705/2006 ce fac obiectul prezentei cauze şi confirmarea de primire a plângerii de către Guvernul României din care rezultă că plângerea a fost depusă la poştă la data de 09.10.2014 şi primită de pârât la data de 10.10.2014.

Curtea a constatat că plângerea este depusă în ziua următoare formulării primei cereri de chemare în judecată înregistrată la instanţă sub nr. x/2014 din 08.10.2014; dar cu toate că reclamanta a formulat plângerea prealabilă ulterior înregistrării primei cereri de chemare în judecată, nu se impune respingerea acţiunii ca inadmisibilă întrucât, ulterior formulării plângerii prealabile şi în condiţiile în care pârâtul Guvernul României nu a dat un răspuns acestei plângerii şi nu a revocat dispoziţiile contestate, reclamanta a formulat o nouă cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014 din 05.12.2014, cererea ce îndeplinea cerinţa reglementată de art. 7 din Legea 554/2004 şi faţă de care a fost admisă excepţia litispendenţei cu prima cerere înregistrată anterior.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi de interes, invocate de pârâtul Guvernul României, s-a reţinut că solicitarea de anulare a unui act administrativ individual o poate face nu numai destinatarul actului ci şi, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 554/2004, "persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

În cazul de faţă, reclamanta deţine un drept de concesiune, acordat de pârâta Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, asupra unor terenuri, cu privire la care, Anexa 12 din H.G. nr. 1705/2006 prevede că sunt în administrarea unei alte instituţii, şi anume, în administrarea pârâtei Administraţia Naţională Apele Române -Administraţia Bazinală De Apă Dobrogea Litoral; şi în aceste condiţii, reclamanta are calitate şi interes de a solicita anularea dispoziţiilor din Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006 care ar putea constitui temei pentru contestarea dreptului de concesiune deţinut de reclamantă.

De altfel, pe rolul Î.C.C.J. se află dosarul nr. x/2011 ce are ca obiect acţiune în revendicare formulată de Administraţia Naţională Apele Române -Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral referitoare la unul din imobilele în discuţie (lacul Taşăul care figurează la poziţia 63932 din Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006), astfel că interesul reclamantei este unul legitim, personal, născut şi actual.

În schimb, Curtea a apreciat că reclamanta nu are interes de a solicita constatarea unui drept de administrare în favoarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură întrucât un astfel de drept de administrare rezultă din Anexa nr. 3 din H.G. nr. 1705/2006, după cum chiar reclamanta şi pârâtele ANPA şi ADS susţin.

Faţă de cele de mai sus, Curtea va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006 şi va admite excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatare drept de administrare în favoarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, urmând a respinge acest capăt de cerere, ca lipsit de interes.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, Curtea a admis-o, având în vedere că, ulterior emiterii H.G. nr. 1705/2006, prin art. II alin. (1) - (3) din Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2003, calitatea de administrator în numele statului asupra terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole, inclusiv a celor ce formează obiectul litigiului de faţă, a fost transmisă de la pârâta Agenţia Domeniilor Statului la pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Prin urmare, în prezent pârâta Agenţia Domeniilor Statului nu mai are vreun drept sau obligaţie legată de administrarea terenurilor ce fac obiectul cauzei de faţă, astfel că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Guvernul României faţă de cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul B., Curtea a reţinut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Cererea de intervenţie principală reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată, astfel că trebuie să îndeplinească toate cerinţele prevăzute de lege pentru formularea unei cereri de chemare în judecată.

În cazul de faţă, fiind vorba de o cerere formulată în materia contenciosului administrativ, cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul B. trebuia să îndeplinească şi cerinţele prev. de Legea nr. 554/2004, printre care şi cea a formulării plângerii prealabile reglementată de art. 7 din legea 554/2004.

Având în vedere că intervenientul principal B. nu a făcut dovada formulării unei plângeri prealabile prin care să solicite pârâtului Guvernul României să revoce dispoziţiile contestate din Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006, Curtea a admis excepţia lipsei procedurii prealabile în ceea ce priveşte cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul B. şi a respins această cerere de intervenţie, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte fondul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006, Curtea, a constatat următoarele:

Prin H.G. nr. 1705/2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în Anexa nr. 12 a acestei hotărâri fiind enumerate bunurile din domeniul public al statului aflate în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române, printre care şi cele ce fac obiectul prezentei cauze menţionate la poziţiile nr. 63900, 63903, 63910, 63911, 63912, 63913, 63918, 63919, 63920, 63921, 63922, 63932, 63933, 63934, 63936, 63937, 63938, 63939, 63941, 63942 şi 63943 având ca obiect terenuri ce reprezentau cuvetele unor lacuri naturale din judeţul Constanţa.

Reclamanta A. S.R.L., societate privată ce deţine un drept de concesiune asupra terenurilor de mai sus, transmis de către pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, susţine că dreptul de administrare aparţine instituţiei care i-a concesionat terenurile, ci nu pârâtei Administraţia Naţională Apele Române -Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Prin urmare, în cauză este necontestat faptul că terenurile respective fac parte din domeniul public al Statului Român, ceea ce trebuie lămurit fiind aspectul legat de titularul dreptului de administrare asupra acestor terenuri.

Astfel, în timp ce reclamanta susţine că dreptul de administrare asupra acestor terenuri aparţine Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, pârâţii Guvernul României şi Administraţia Naţională Apele Române -Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral susţin că acest drept de administrare ar aparţine Administraţiei Naţionale Apele Române, astfel cum se menţionează în Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, s-a reţinut că terenurile în litigiu sunt aferente unor lacuri ce au fost utilizate pentru desfăşurarea de activităţi piscicole de fosta Întreprindere Piscicolă Constanţa din perioada regimului comunist (a se vedea Decretul Consiliului de Stat nr. 196/09.07.1985), întreprindere ce funcţiona în subordinea Ministerului Agriculturii. Ulterior, prin H.G. nr. 1353/1990 a fost desfiinţată Întreprinderea Piscicolă Constanţa şi a fost înfiinţată societatea comercială pe acţiuni S.C. D. S.A. Constanţa care a folosit în continuare lacurile respective pentru prestarea de activităţi piscicole.

Prin O.U.G. nr. 198/1999 s-a stabilit cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, iar în anexa nr. 1 a fost enumerată D. S.A. Constanţa printre societăţile comerciale pe acţiuni deţinătoare de terenuri agricole şi terenuri de sub luciu de apă.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 198/1999 a fost înfiinţată Agenţia Domeniilor Statului care avea ca scop, potrivit art. 4 lit. b) "concesionarea bunurilor, activităţilor şi serviciilor, precum şi a terenurilor aparţinând domeniului public sau privat, aflat în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice, a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, a companiilor şi societăţilor naţionale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei".

O.U.G. nr. 198/1999 a prevăzut în art. 7 o procedură prin care terenurile de sub luciul de apă al societăţilor comerciale enumerate în Anexa nr. 1 (deci inclusiv a D. S.A. Constanţa) erau inventariate şi trecute în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului.

De asemenea, prin Legea nr. 268/2001, care a înlocuit O.U.G. nr. 198/1999, s-a prevăzut din nou competenţa Agenţiei Domeniilor Statului de a prelua terenurile aflate în exploatarea fostelor societăţi comerciale ce urmau a fi privatizate şi de a le concesiona sau închiria (aspect ce rezultă din prevederile art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 268/1991).

Printr-o altă lege, şi anume prin Legea nr. 192/2001, modificată prin O.U.G. nr. 76/2002, s-a prevăzut, în art. 9, competenţa unei noi instituţii ce urma a fi înfiinţată, şi anume Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, de a administra amenajări piscicole proprietate publică a statului, sens în care urma să preia de la Agenţia Domeniilor Statului a amenajărilor piscicole şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate.

Ulterior, în procesul-verbal de predare-primire încheiat la 11.01.2005 (aflat la filele x), sunt menţionate terenurile aferente amenajărilor piscicole Vederoasa, Domneasca, Tibrinu, Conacu-Negreşti, Baciu, Tasăul, Corbu, Asarlic, Agigea, Tăbăcăriei şi Siutghiol, ce au aparţinut D. S.A. Constanţa, ca fiind predate de Agenţia Domeniilor Statului către Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol.

Acest act confirmă faptul că dreptul de administrare asupra terenurilor în discuţie, atât cele aferente amenajărilor piscicole, cât şi luciului de apă, au fost preluate, în baza O.U.G. nr. 198/1999 şi Legii nr. 268/2001, în administrare de Agenţia Domeniilor Statului.

Prin urmare, la momentul emiterii H.G. nr. 1705/2006, pârâta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral nu putea să aibă un drept de administrare asupra terenurilor ce fuseseră anterior folosite de D. S.A. Constanţa pentru desfăşurare de activităţi piscicole, în condiţiile în care acestea fuseseră inventariate şi preluate în administrare de Agenţia Domeniilor Statului, iar apoi predate Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol.

Pârâta Administraţia Naţională Apele Române-Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, în susţinerea faptului că dreptul de administrare asupra terenurilor în litigiu i-ar aparţine, invocă prevederi din H.G. nr. 1996/1991 (art. 6.10 din Anexa 2) şi H.G. nr. 981/1998 (pct. 1 din Anexa 3), potrivit cărora Regia Autonomă Apele Române şi, ulterior, Compania Naţională Apele Române au în administrare cuvetele lacurilor.

Curtea a apreciat că aceste prevederi au caracter general, astfel că nu pot înlătura de la aplicare prevederile speciale arătate mai sus şi din care rezultă că terenurile aferente amenajărilor piscicole ce au fost folosite anterior de D. S.A. Constanţa, în urma procesului de privatizare a acestei societăţi, au fost inventariate şi trecute în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.

2. Analiza motivelor de casare

Referitor la excepţiile invocate de către părţile litigante, asupra cărora instanţa de control judiciar este ţinută să se pronunţe, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impun următoarele precizări:

Excepţiile invocate de recurenta Administraţia Naţională Apele Române -Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ANAR-ABADL), relative la lipsa de interes a reclamantei A. S.R.L. în formularea cererii introductive, şi a autorităţii de lucru judecat cu privire la imobilele lac Iortmac, lac Tatlageac şi lac Corbu, nu reprezintă veritabile excepţii, ci sunt apărări pe fond, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea, în fond, a recursurilor formulate în cauză.

În ceea ce priveşte excepţiile formulate de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte a luat act, la termenul de judecată din 12.06.2020, de renunţarea la susţinerea excepţiei nulităţii recursului declarat de ANAR-ABADL, precum şi la excepţia lipsei de interes, raportat la motivările expuse în cadrul întâmpinării; iar referitor la excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimatul B., la acelaşi termen, 12.06.2020, Înalta Curte a apreciat nefondată excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimat, respingând-o ca atare, reţinând că motivele invocate se circumscriu dispoziţiilor din C. proc. civ. referitoare la motivele de casare.

În ceea ce priveşte recursurile formulate în cauză, având în vedere că recursul formulat de către pârâtul Guvernul României este circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi că, este întemeiat pe aceleaşi motive de nelegalitate ca şi recursul formulat de pârâta ANAR-ABADL, Înalta Curte apreciază că se impune tratare acestora unitară, cu privire la acest motiv de casare, urmând ca celelalte două motive invocate de această din urmă recurentă - pct. 6 şi 8 - să fie analizate separat.

1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - este neîntemeiat, pentru următoare argumente:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantei A. S.R.L. în formularea cererii introductive, la care s-a făcut referire în declaraţia de recurs a pârâtei ANAR-ABADL, deşi s-a susţinut că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acesteia, Înalta Curte reţine că această excepţie nu a fost invocată de către pârâtă nici prin întâmpinarea formulată în dosarul cauzei şi nici prin întâmpinarea din dosarul nr. x/2014, conexat la dosarul nr. x/2014, dedus judecăţii; singura parte litigantă care a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului fiind Guvernul României, însă această excepţie a fost soluţionată de către prima instanţă prin chiar dispozitivul sentinţei atacate. În aceste condiţii, nu se poate, aşadar, susţine cu suficient temei nepronunţarea primei instanţe asupra vreunei excepţii de fond, absolute şi peremptorii care să fi fost invocate cu ocazia soluţionării în fond a cauzei, astfel că susţinerile intimatei pârâte sunt neîntemeiate.

În aceeaşi măsură sunt neîntemeiate susţinerile recurentei-pârâte referitoare la necesitatea introducerii în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a mun. Constanţa, or. Năvodari şi a or. Ovidiu; întrucât, pe de o parte, în considerarea prevederilor art. 9 C. proc. civ., procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii (aspect subliniat şi de reclamantul-intimat prin întâmpinare) şi, pe de altă parte, instanţa de fond nu a considerat necesară extinderea cadrului procesual prin introducerea unor alte persoane, prin prisma prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004.

2. Relativ la argumentul nemotivării sentinţei atacate, care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nici acesta nu este întemeiat, pentru cele ce urmează.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: ..."motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiţii, este de observat că, hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt şi textele de lege incidente în cauză, reprezentând, aşadar, o motivare în fapt şi în drept a sentinţei, instanţa de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul" (I. Leş, Noul C. proc. civ., vol. I, 2011, p. 548).

Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Or, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

3. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nici acesta nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea dedusă judecăţii este reprezentată de stabilirea titularului dreptului de administrare asupra terenurilor ce reprezintă cuvetele unor lacuri naturale din jud. Constanţa, respectiv cele aflate sub poziţiile nr. 63900, 63903, 63910, 63911, 63912, 63913, 63918, 63919, 63920, 63921, 63922, 63932, 63933, 63934, 63936, 63937, 63938, 63939, 63941, 63942 şi 63943 din Anexa nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006.

3.1. a. Este de observat, că O.U.G. nr. 198/1999 stabilea, potrivit art. 1 "cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole, care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, (…) precum şi regimul concesionării terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestor societăţi.".

În aceeaşi măsură, alin. (1) al art. 4 din acelaşi act normativ, prevedea că nou înfiinţata Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public de specialitate, finanţată din surse bugetare şi extrabugetare, are ca scop: "a) exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apă (subl. ns.), aparţinând domeniului privat al statului; (…).".

Mai mult, art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 198/1999 stabilea că "La data predării-preluării terenurilor agricole sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, Agenţia Domeniilor Statului va întocmi balanţa terenurilor pe fiecare unitate prevăzută la art. 1, 2 şi în anexa nr. 1, iar terenurile care nu fac obiectul retrocedării în conformitate cu prevederile legilor în domeniu vor fi declarate terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului şi vor putea fi concesionate în condiţiile legii. (subl. ns)".

Mai mult, la poziţia nr. 266 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 198/1999, figurează D. S.A., societate înfiinţată în urma desfiinţării Întreprinderii piscicole Constanţa, potrivit prin H.G. nr. 1353/1990, pct. 9 din Anexa nr. 1.3.; astfel că şi această societate face parte din categoria celor avute în vedere de legiuitor prin sintagma "unitate prevăzută la art. 1, 2 şi în anexa nr. 1".

b. Acelaşi mod de reglementare, precum cel din actul normativ anterior, este păstrat şi de Legea nr. 268/2001 (care abrogă O.U.G. nr. 198/1999), atât în ceea ce priveşte cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale - art. 1 lit. a); cât şi administrarea societăţilor comerciale şi regimul concesionării sau arendării terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestora - art. 1 pct. c).

Precizarea care se impune est aceea că deşi legiuitorul a renunţat la denumirea de "terenuri aflate permanent sub luciu de apă", aceasta fiind inclusă în definiţia enumerativă prevăzută de art. 2 alin. (2) din lege, potrivit căruia "Prin terenuri cu destinaţie agricolă se înţelege: terenuri agricole productive - arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe şi altele asemenea -, cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşuni împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii zootehnice, amenajări piscicole (subl. ns.) şi de îmbunătăţiri funciare, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.".

În acelaşi sens, este şi definiţia dată de textul legal al art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991, care includ amenajările piscicole în categoria terenurilor cu destinaţie agricolă.

Şi, nu în ultimul rând, cu relevanţă asupra chestiunii deduse judecăţii, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 stabileşte că "Prevederile prezentei legi reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului. (subl. ns.)".

c. Ulterior, prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 192/2001, pentru gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii care aparţin domeniului public al statului se înfiinţează Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol (CNAFP), care potrivit art. 9 alin. (2) "se subrogă Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractele încheiate de Agenţia Domeniilor Statului cu agenţi contractanţi ce deţin în exploatare sau în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune" (subl. ns.); şi, de asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "preia cu titlu gratuit acţiunile pe care Agenţia Domeniilor Statului le deţine la societăţile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum şi alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deţinute de Agenţia Domeniilor Statului, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale." (subl. ns.).

În aceeaşi măsură, nu poate fi tăgăduită inexistenţa protocoalelor de predare-primire la care legiuitorul face referire [art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 198/1999, art. 7 alin. (4) din Legea nr. 268/2001 şi art. 9 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 192/2001], acestea fiind încheiate după cum urmează: proces-verbal de predare-primire încheiat la 24.03.2000 şi proces-verbal de predare-preluare încheiat la 11.01.2005 .

3.2. Fără a pune în discuţie dreptul de proprietate asupra terenurilor în cauză, clarificările care se impun în cauză vizează strict titularul dreptului de administrare al cuvetele unor lacuri naturale sau, cu altă denumire al terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, de natura celor vizate de actul normativ atacat în cauză, H.G. nr. 1705/2006.

Aşa fiind, este de observat că recurentele fac distincţie între administrarea cuvetei lacurilor (care ar aparţine Administraţiei Naţionale "Apele Române") şi, administrarea fondului piscicol (care ar fi revenit Întreprinderii piscicole Constanţa, ulterior D. S.A., ulterior Agenţiei Domeniilor Statului, ulterior Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol şi, în fine Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură).

Se susţine, în acest sens, că Agenţia Domeniilor Statului nu ar fi avut în administrare decât terenuri aflate sub luciu de apă din domeniul privat al statului şi terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea institutelor de cercetări sau a altor companii din subordinea Ministerului Agriculturii, astfel că nu pot transmite mai mult decât aveau în administrare, potrivit principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.

Ceea ce trebuie menţionat ca relevant, în opinia Înaltei Curţi, este faptul că, dincolo de prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 198/1999, nu pot fi nesocotite dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001 care, aşa cum s-a arătat în precedent - pct. 3.1.b) - stabilesc în mod univoc: "a) cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă (…); c) administrarea societăţilor comerciale şi regimul concesionării sau arendării terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestora." (subl. ns.). În ceea ce priveşte conţinutul noţiunii de terenuri cu destinaţie agricolă, sunt relevante prevederile art. 4 alin. (2) care includ şi amenajările piscicole.

Mai mult, alin. (3) al aceluiaşi articol stabilesc că "Prevederile prezentei legi reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului."; concluzia care se impune fiind aceea că în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului se pot afla şi terenuri aflate permanent sub luciu de apă, proprietate publică sau privată a statului, contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, precum că Agenţia Domeniilor Statului nu ar fi avut în administrare decât terenuri aflate sub luciu de apă din domeniul privat al statului.

Această concluzie, care permite ca în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului să poată fi incluse şi terenuri aflate permanent sub luciu de apă, proprietate publică sau privată a statului, este întărită şi de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora "Apele, malurile şi albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică care le administrează, sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi, precum şi prevederilor din convenţiile internaţionale la care România este parte." (subl. ns.).

Şi, în fine sunt de remarcat, în ceea ce priveşte consecvenţa legiuitorului, şi prevederile art. I din O.U.G. nr. 76/2002, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura, care la pct. 2 modifică art. 9 din O.U.G. nr. 76/2002, stabilind următorul conţinut, cu incidenţă în cauza dedusă judecăţii:,,(1) Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol administrează bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie şi în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia."(subl. ns.).

3.3. Rezultă, aşadar, că dreptul de administrare al Agenţiei Domeniilor Statului asupra terenurilor în litigiu nu poate fi pus la îndoială, deşi recurenta-pârâtă ANAR-ABADL se prevalează de acelaşi drept de administrare, asupra aceloraşi terenuri - cuvetele lacurilor naturale - din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 107/2002; însă, în cauză este vorba despre o falsă contradicţie relativ la titularul dreptului de administrare a terenurilor, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, prevederile O.U.G. nr. 198/1999, ale Legii nr. 268/2001 şi ale Legii nr. 192/2001 stabilesc, fără putinţă de tăgadă, că amenajările piscicole, incluse, după cum s-a arătat, în categoria terenurilor cu destinaţie agricolă, se aflau, la data adoptării H.G. nr. 1075/2006, în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi, ulterior în cea a Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol.

Dispoziţiile din actele normative indicate mai sus, O.U.G. nr. 198/1999, ale Legii nr. 268/2001 şi ale Legii nr. 192/2001, fac aşadar inaplicabile prevederile H.G. nr. 196/1991, ale H.G. nr. 981/1998, la care a făcut referire recurenta pârâtă; trimiterile acestei părţi litigante la dispoziţiile unor acte normative ulterioare adoptării H.G. nr. 1075/2006 - O.U.G. nr. 23/2008, Legea nr. 317/2009, Ordinul nr. 14/2010, în baza căruia s-a încheiat protocolul de predare primire - fiind nerelevante în cauză, întrucât legalitatea actului normativ atacat se impune a fi analizată în raport de cadrul legal aplicabil la data adoptării acestuia.

Or, în cauză prevederile care au reglementat dreptul de administrare al Agenţiei Domeniilor Statului asupra terenurilor aflate permanent sub luciu de apă/terenurilor cu destinaţie agricolă care includ amenajări piscicole, au instituit un regim special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 107/1996 şi ale O.U.G. nr. 107/2002; distincţia recurentei pârâte între dreptul de administrare al cuvetei lacurilor şi cel al fondului piscicol prin prisma titularilor acestor drepturi fiind, în speţă, artificială.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivele de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursurile formulate în cauză de către pârâta Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi pârâtul Guvernul României, vor fi respinse ca nefondate, urmând ca hotărârea atacată să fie păstrată ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea şi Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 3580 din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020.