Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 248/2020 AI generated

Jurisdictional conflict over exclusive territorial competence based on domicile vs. residence under amended administrative litigation law

Case Number Decizia nr. 248/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, establishing that the Tribunal Vâlcea has exclusive competence to hear the case in first instance. The dispute involved a negative conflict of jurisdiction regarding the re-calculation and payment of fidelity bonuses and salary differences for police officers, initiated by a trade union on behalf of individual members against a public anti-corruption directorate. After the plaintiff's union renounced the action for one defendant who was no longer a union member, the central legal issue focused on the procedural definition of "domicile" versus "residence" for determining territorial jurisdiction. Relying on Article 10(3) of Law No. 554/2004, as amended by Law No. 212/2018, and Articles 87 of the Civil Code and 135 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the exclusive jurisdiction of the court at the plaintiff's domicile is strictly interpreted; because the remaining plaintiff retained her domicile in Vâlcea at the time the action was filed, the Court assigned the case to the Tribunal Vâlcea, distinguishing "domicile" from "residence" for the purpose of jurisdictional assignment.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 din C. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over exclusive territorial competence based on domicile vs. residence under amended administrative litigation law: Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate .

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction assignment of residence assigned competence civil litigation procedure police officers

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.01.2019, sub nr. x/2019, precizată la data de 31.01.2019, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB. şi CCCCC., toti prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi DDDDD., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au solicitat:

- recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcţie de vechimea în muncă si salariul de bază a fiecărui reclamant;

- plata diferenţei rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată şi cea acordată efectiv, calculată începând cu trei ani în urmă de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii;

- obligarea la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă;

Prin încheierea din data de 07.05.2019, Tribunalul dispus disjungerea cererii cu privire la reclamanţii VVVV. şi WWWW., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Anticorupţie(D.G.A.) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne precum şi constituirea unui nou dosar privindu-i pe reclamanţii anterior indicaţi avand in vedere dispozitiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care instituie o competenta teritoriala exclusiva si imprejurarea că fiecare dintre acesti reclamanti are domiciliul in raza teritoriala a altui tribunal faţă de majoritatea reclamanţilor cu domiciliul în Bucuresti, formându-se dosarul nr. x/2019, în cadrul căruia a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin sentinţa nr. 4331/11.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea, reţinând în esenţă că după data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2018 (cum este cazul în speţă) competenţa teritorială de soluţionare a cauzelor în materia contenciosului administrativ nu mai este alternativă, ci exclusivă, prin voinţa legiuitorului devenind competentă în mod exclusiv instanţa competentă material de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat (art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004), competenţă ce se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces(art. 10 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) astfel că faţă de domiciliile reclamanţilor, VVVV. şi WWWW. în judeţul Vâlcea, competent este Tribunalul Vâlcea.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1076 din data de 03 octombrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia a II -a civilă a admis excepşia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II - a contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Vâlcea a reţinut că că ceea ce interesează în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, este domiciliul reclamantului de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, fiind fără relevanţă un domiciliu anterior, precum şi faptul că acesta ar fi fost schimbat ulterior sesizării instanţei, şi, de asemenea, că prin domiciliul, în materia dreptului procesual civil, potrivit practicii constante a instanţelor de judecată, nu se înţelege locuinţa cu care acesta figurează înregistrat în evidenţe, ci aceea unde persoana respectivă locuieşte efectiv, lucru firesc, din moment ce doar o astfel de locuinţă este cea care interesează pe tărâmul respectării drepturilor procesuale.

De asemenea, la baza hotărârii de declinare, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere faptul că cele 2 persoane reprezentate de sindicatul reclamant au domiciliul în judeţul Vâlcea, devenind competent din punct de vedere teritorial, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul Vâlcea, fără însă a fi indicate şi motivele care susţin o astfel de concluzie, deşi din actele dosarului a rezultat că angajatorul direct al acestora este o instituţie publică cu sediul în Bucureşti, iar activitatea în mod cert este desfăşurată la sediul acesteia.

Cum în cauză, din verificările efectuate de Tribunalul Vâlcea, din oficiu, în Baza de Date pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, conform adreselor ataşate la dosar Tribunalul Vâlcea, a rezultat că, numitul WWWW. figurează cu domiciliul activ în Bucureşti, str. x, începând cu data de 18 aprilie 2017, deci anterior cererii de chemare în judecată, iar numita VVVV., a avut reşedinţa, la data introducerii cererii de chemare în judecată, tot în Mun. Bucureşti, până la data de 31.07.2019, competenţa de soluţionare a cauzei nu poate aparţine decât Tribunalului Bucureşti, instanţă competentă din punct de vedere material şi teritorial de la domiciliul respectiv reşedinţa persoanelor reprezentate de sindicat, fiind astfel lipsit de importanţă că numita VVVV. figurează cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea în actul de identitate.

3 .Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi DDDDD., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat menţionaţi în acţiune(107 reclamanţi), a învestit instanţa de contencios cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei Direcţia Generală Anticorupţie la recalcularea şi plata unor drepturi salariale.

Prin încheierea din data de 07.05.2019, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii cu privire la reclamanţii VVVV. şi WWWW., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, formându-se dosarul nr. x/2019, în cadrul căruia a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.

La data de 31.05.2019, prin serviciul registratură, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi DDDDD., a depus cerere de renuntare la judecata cu privire la reclamantul WWWW., întrucat acesta nu mai are calitatea de membru de sindicat, solicitand să se ia act că renunţă la cererea de chemare în judecată ce face obiectul acestui dosar.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate .

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 16.01.2019), statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Se observă, aşadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) anterior menţionate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Înalta Curte constată că din actele dosarului rezultă că, începând cu data de 18 aprilie 2017, reclamantul WWWW. figurează cu domiciliul activ în Bucureşti, iar reclamanta VVVV. figurează cu domiciliul actual în Rm. Vâlcea, având, în schimb, până la data de 31 iulie 2019, reşedinţa în Bucureşti.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că atât la momentul formulării acţiunii, cât şi în prezent, reclamanta VVVV. avea domiciliul în judeţul Vâlcea (conform tabelului aflat la dosarul Tribunalului Bucureşti şi adresei aflate la dosarul Tribunalului Vâlcea) şi în considerarea cererii de renunţare la judecată formulată de reclamantul WWWW., Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi DDDDD. pentru VVVV. şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi DDDDD. pentru WWWW., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Anticorupţie, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.