Unjustified wealth accumulation: Burden of proof for private loans and probative force of authentic land sale contracts in integrity law proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

La data de 11 martie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Bucureşti - Comisia de cercetare a averilor, în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 176/2010, pentru a constata că numitul A., consilier local în cadrul Consiliului local Drăgăneşti Vlaşca, pe perioada exercitării funcţiei publice a dobândit o avere care depăşeşte veniturile realizate.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1082 din 28.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. şi s-a dispus confiscarea de la persoanele evaluate A. şi B. a sumei de 720.533,01 RON.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii A. şi B., criticând hotărârea atacată ca nelegală, din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Anul 2008

Instanţa de fond, neţinând cont de depoziţiile martorilor audiaţi atât în faţa comisiei cât şi în faţa instanţei, argumentează a apreciat că aceste probe nu conduc la concluzia că situaţia materiala de care dispunea C. îi permitea să doneze suma de 100.000 Euro nepotului său pentru a dezvolta o afacere, însă aceasta constatare reprezintă o interpretare şi greşită aplicare a normelor de drept material privitoare la valoarea probatorie atribuită fiecărui mijloc de proba recunoscut de lege.

Persoanele evaluate au probat însă faptul că suma de 40.000 Euro au împrumutat-o de la martorul D., care confirmă că i-a dat această sumă lui A. pentru a dezvolta afacerea. Acesta face dovada că a lucrat împreună cu soţia în Spania, că a economisit suma de 60.000 Euro (a obţinut venituri în cuantum de 60.000 euro şi în urma vânzării mai multor bijuterii a obţinut suma de 26.590 Euro).

De asemenea, persoanele evaluate au susţinut, suplimentar de probele administrate la comisie, că în anul 2008 au primit cu titlu de împrumut suma de 125.000 Euro de la numitul E., sumă care i-a fost restituită în cursul anilor 2013-2014. Martorul E. audiat în faţa instanţei de fond, confirmă acordarea acestei sume de bani cu titlu de împrumut numitului A., confirmă că i s-a restituit această sumă şi face dovada cu înscrisuri (contracte de vânzare-cumpărare din 26.07.2006 şi 16.05.2008 de unde rezultă că a încasat sumele de 95.000 Euro şi 243.352 Euro.

Instanţa de fond îndepărtează aceasta susţinere considerând că a fost făcută în faţa instanţei de fond şi nu în faţa comisiei, ignorând prevederile art. 17 din Legea nr. 115/1996, deşi instanţa era obligată să afle adevărul, încuviinţând probe în acest sens, fără a le putea înlătura argumentând că nu au fost administrate în faţa comisiei, întrucât ordonanţa comisiei nu este definitivă, fiind supusă controlului judecătoresc.

Tot printr-o apreciere greşită instanţa a apreciat că martorul nu mai avea suma de bani necesară pentru cheltuielile zilnice sau pentru achitarea altor datorii, deşi în anul 2008, martorul a încasat din vânzări suma de 338.352 Euro, dând împrumut suma de 125.000 euro, rămânându-i suma de 213.352 Euro, care înseamnă pana în anul 2013, 2014 aproximativ 3.855,87 Euro/lună.

Anul 2009

Instanţa de fond a îndepărtat toate argumentele reţinute de către comisie ca fiind, parţial, pertinente finalizate cu excluderea de la cheltuieli a sumei de 18.500 RON (cu referire la terenurile în suprafaţă de 1,4481 ha, 0,50 ha, 5.5228 ha, la soldurile bancare); şi, mai mult a înlăturat duma de 50.000 Euro, întrucât nu s-ar fi făcut dovada că părinţii pârâtului au fost crescători de animale şi că, deci, nu se poate face dovada unor asemenea venituri.

Anul 2010

Agenţia a arătat că la nivelul anului 2010 nu există o diferenţă semnificativă în sensul legii, deoarece veniturile 117.484,26 RON sunt mai mari decât cheltuielile 98.310,26 RON şi, de asemenea, în cursul acestui an persoana evaluată A. a dobândit de la tatăl sau un teren, la un preţ convenţional în cuantum de 12.684 RON, care însă nu a fost achitat în mod real (aspect dovedit de raporturile existente între A. şi părinţii acestuia, si de faptul că locuiesc şi gospodăresc împreună)

Se impunea însă să se dea eficienta raporturilor obligaţionale reale dintre părţi şi nu actului public simulat, mai ales că în cauza este vorba despre o înstrăinare cu titlul oneros către un descendent. Totodată, prevederea contractuală privind plata preţului nu rezultă a fi rezultatul percepţiei proprii de către notar ci, dimpotrivă, consemnarea s-a făcut pe baza declaraţiilor pârtilor. Consideră că în mod greşit această suma a fost inclusă la cheltuieli, întrucât aceasta, care ar reprezenta preţul vânzării nu a fost achitată în mod real.

Anul 2011

Sumele de bani împrumutate şi donate de familie au fost folosite în dezvoltarea unei afaceri în agricultură, societatea F. S.R.L. fiind infiinţată în anul 2001 pornind de la o cifra de afaceri de 53.793 RON şi un capital social de 200 RON, în prezent cifra de afaceri fiind de 11.221.727 RON şi un capital social de 1.021.200 RON (societatea lucrează o suprafaţă de 1.689,97 ha, având un efectiv de animale de 693 capete bovine).

Consideră că instanţa nu a fost investită să verifice din punct de vedere formal legalitatea actelor încheiate de persoanele evaluate atât cu tatăl său, a înţelegerilor cu unchiul său, ori a împrumuturilor intervenite între martori şi aceştia, ci realitatea acestor fapte, respectiv dacă aceste împrumuturi au avut sau nu loc; şi cel mai important lucru, dacă aceste sume de bani provin din acţiuni ilicite sau din corupţie.

De asemenea, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţă, pentru dovedirea provenienţei licite a averii se pot valorifica orice modalităţi de procurare a banilor, orice resurse materiale, fapte sau acte juridice reale şi neinterzise de lege, care au servit la satisfacerea cheltuielilor de către persoanele cercetate, indiferent că au fost sau nu trecute în declaraţia de avere.

Astfel, prin cumularea surplusului anului 2008, ca urmare a sumelor primite şi respectiv împrumutate de către persoanele evaluate, nu rezultă sume nejustificate care să reprezinte diferenţe semnificative între cheltuieli şi venituri neputându-se vorbi despre o avere nejustificată.

De asemenea, prin raportul de evaluare s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 656/2002 şi de art. 326 C. pen. (dosar nr. x/2014), însă prin Ordonanţa din 16 iulie 2017 s-a dispus clasarea în baza art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului formulat împotriva sentinţei atacate, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la criticile recurentului privind neluarea în considerare a sumele de bani primite de la terţe persoane (100.000 Euro de la unchiul recurentului, 50.000 Euro de la tatăl lui, 125.000 Euro primiţi de la E., 40.000 Euro primiţi de la un prieten D.), la dosarul cauzei nu există nici un înscris (buletine de schimb valutar, extrase de cont, chitanţe etc) care poartă numele persoanelor de la care ar fi primit sume de bani, prin care să se dovedească că în anii invocaţi se aflau disponibili suma de 50.000 Euro, respectiv 100.000 Euro, sau înscrisuri să dovedească transferul vreunei sume de bani către persoana evaluată. De altfel, nici una din criticile recurentului nu este susţinută şi cu înscrisuri doveditoare în acest sens, deşi este indubitabil că orice sumă de bani remisă de către o persoană rezultă dintr-o activitate producătoare de venit care pot fi dovedite cu înscrisuri.

De altfel, din analiza probelor reiese faptul că sumele de bani utilizate pentru achiziţionarea de terenuri, conform înscrisurilor depuse, nu confirmă o astfel de situaţie materială, cea mai mare valoare plătită pentru o suprafaţă de teren fiind de 850 RON.

In aceasta ordine de idei, instanţa de fond a interpretat declaraţiile martorilor având în vedere şi o atitudine a unei persoane obişnuite, cu minimă diligentă pentru veniturile sale care, în mod normal, nu împrumută bani fără termene clare de restituire si pentru perioade mari de timp (9 ani). Totodată, la dosarul cauzei nu au fost depuse vreun înscris în dovedirea calităţii membrilor familiei recurentului de crescători de animale/producători.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.07.2010 încheiat între recurentul A. şi tatăl sau, se menţionează în mod expres în interiorul acestui contract faptul că preţul s-a achitat la data încheierii contractului la notar. Deşi recurentul a invocat existenţa simulaţiei, având în vedere că actul public este o înstrăinare cu titlu oneros către un descendent; în mod corect, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 845 din C. civ. din 1864.

În ceea ce priveşte sumele de bani aflate în conturile bancare, temeinic instanţa de fond a reţinut că acestea au fost corect evidenţiate de, astfel încât balanţa veniturilor si cheltuielilor nu a fost afectată.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 mai 2020.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin ordonanţa nr. 2/5.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti - Comisia de Cercetare a Averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010, în temeiul art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea 115/1996, modificată, a admis sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

A dispus trimiterea sesizării la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea confiscării de la persoanele evaluate A. şi B., a sumei de 720.533,01 RON.

Pentru a pronunţa această ordonanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut următoarele:

Prin raportul de evaluare a fost menţionată următoarea evoluţie a veniturilor şi cheltuielilor familiei A. şi B., în anul 2008:

Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că persoanele evaluate au efectuat cheltuieli şi au dobândit o avere în cuantum total de 541.190,89 RON, din care: au fost achiziţionate imobile-terenuri în valoare de 19.029,60 RON; s-a majorat capitalul societăţii F. S.R.L. cu bani numerar în sumă de 442.800 RON; soldurile în conturile bancare la sfârşitul anului 2008 au fost de 53.565,89 RON.

Comisia a înlăturat, din totalul cheltuielilor, suma de 10.000 RON, reprezentând parte din preţul achitat pentru o suprafaţă de teren arabil de 3 ha, cumpărat la data de 10.10.2008, conform sentinţei civile nr. 2493/2009 pronunţată de Judecătoria Alexandria.

De asemenea, Comisia a înlăturat suma de 2.786 RON, reprezentând parte a preţului achitat pentru o suprafaţă de teren de 1,3929 ha la data de 14.06.2007 şi suma de 2.800 RON, reprezentând o parte a preţului achitat pentru o suprafaţă de teren la data de 18.07.2008.

Astfel cum a reţinut Comisia, sumele de bani aflate în conturi au fost evidenţiate de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi la "venituri" şi la "cheltuieli", acestea anulându-se reciproc, astfel încât balanţa veniturilor şi cheltuielilor nu a fost afectată.

În urma excluderii sumelor reprezentând avansuri achitate pentru terenuri, menţionate anterior, Comisia a stabilit la nivelul anului 2008 cheltuieli în cuantum de 525.604,89 RON şi în consecinţă, a constatat, pentru anul 2008, o diferenţă între cheltuieli şi veniturile realizate de persoanele evaluate, de 456.919,60 RON.

Prin punctul de vedere depus la Comisia de Cercetare a Averilor, persoana evaluată, A. a declarat că unchiul său i-a dat 100.000 Euro, bani pe care niciun moment nu i-a cerut sau condiţionat în vreun fel, ştiind că va investi în afacere şi că un foarte bun prieten, D., i-a dat în anul 2008 40.000 Euro, fără a-i impune un termen de restituire a împrumutului. A mai precizat că, ulterior a contractat şi credite de la instituţii bancare, care l-au ajutat în dezvoltarea şi extinderea afacerii.

S-a reţinut că nici înscrisurile justificate şi nici declaraţiile martorilor nu conduc însă la concluzia că situaţia materială de care dispunea C. îi permitea să doneze suma de 100.000 Euro nepotului său, sumele de bani utilizate pentru achiziţionarea de terenuri, conform înscrisurilor depuse, nu confirmă o astfel de situaţie materială, cea mai mare valoare plătită pentru o suprafaţă de teren fiind de 850 RON.

Din analiza înscrisurilor depuse, rezultă că într-adevăr, G. i-ar fi înmânat tatălui său sume de bani, în baza unor convenţii de mandat, în vederea achiziţionării unor suprafeţe de teren.

Aceste sume însă au fost încredinţate mandatarului în scopul achiziţiei de terenuri, dar pe de altă parte, cuantumul acestor sume nu confirmă ipoteza că C. ar fi primit de la fiul său o sumă comparabilă cu cea despre care se afirmă că ar fi fost donată persoanei evaluate, A..

Prin raportare la cuantumul sumelor încasate, împrejurarea că C. obţinea venituri din contracte de arendare nu confirmă susţinerea că acesta deţinea sume de bani care să-i confere posibilitatea de a dona suma de 100.000 Euro.

Din probele administrate rezultă că C. primea diverse sume de bani de la fiul său ca sprijin financiar sau în scopul achiziţionării de terenuri, iar nu pentru a face donaţii.

Împrejurarea că G. a decedat în cursul anului 2008 nu este de natură să conducă la concluzia că C. ar fi dobândit, prin moştenire, sume importante de bani.

Este adevărat că, potrivit declaraţiei martorului E., G. deţinea o revistă, dar din probele administrate în cauză nu rezultă însă că C. ar fi devenit proprietarul unui grup de presă sau că ar fi dobândit alte bunuri după decesul fiului său, prin moştenire.

Aceste probe nu confirmă, astfel, nici valoarea masei succesorale nici calitatea de moştenitor a lui C. a cel puţin unei cote din masa succesorală rămasă de pe urma fiului său.

Audiat în faţa Comisiei, martorul D. a declarat că i-a dat cu împrumut lui A. suma de 40.000 Euro pentru a-şi dezvolta afacerea.

A menţionat că nu i-au fost restituiţi aceşti bani şi că A. l-a întrebat dacă are nevoie de ei, dar i-a spus că nu are nevoie. A arătat că "a avut aceşti bani întrucât, din 1999 până în 2010 a lucrat cu soţia sa în Spania, la o familie, fiind şofer, majordom, servea masa", că nu a încheiat nicio chitanţă cu A. şi că "banii i-a avut în casă, dar în România, iar în Spania în bancă."

Curtea a înlăturat afirmaţia martorului în sensul că i-ar fi acordat persoanei evaluate A. suma de 40.000 Euro, apreciind că aceasta nu este confirmată de ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Astfel, Curtea constată că, potrivit declaraţiei martorului, acesta a lucrat în Spania, alături de soţia sa, din anul 1999 până în anul 2010, reuşind să economisească peste 60.000 Euro.

Având în vedere cuantumul sumei despre care se susţine că a fost economisită în urma muncii prestate, bun comun dobândit în timpul căsătoriei, în decursul a aproximativ 10 ani, Curtea apreciază ca nefiind plauzibilă acordarea unui împrumut de 40.000 Euro, în anul 2008, fără a încheia un act scris şi fără a solicita restituirea acestuia timp de 9 ani.

Astfel, suma despre care se susţine că a fost împrumutată este mult prea mare în raport de suma economisită şi de situaţia financiară prezentată de martor, pentru ca acesta, chiar în cadrul unei relaţii de prietenie, să nu solicite restituirea ei timp de 9 ani.

Deşi au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că D. ar fi înstrăinat, în timpul şederii în Spania, mai multe bijuterii/monede, în schimbul unor sume de bani, martorul nu a susţinut că banii împrumutaţi ar fi provenit din aceste vânzări.

Astfel cum s-a menţionat anterior, în faţa instanţei, persoanele evaluate au susţinut, în plus faţă de apărările formulate la Comisie, primirea, în anul 2008, a unei sume de bani, cu titlu de împrumut, de la E. .

La termenul din 15.12.2016, persoanele evaluate, prin avocat, au afirmat că i-ar fi comunicat fostului apărător numele tuturor persoanelor de la care au primit împrumuturi, dar că aceste aspecte nu au fost menţionate în nota de probe depusă în faţa Comisiei de Cercetare.

La dosarul cauzei au fost depuse două contracte de vânzare-cumpărare, prin care martorul E. a înstrăinat două suprafeţe de teren, pe datele de 26.07.2006 şi 16.05.2008, în schimbul sumelor de 95.000 Euro şi 243.352 Euro .

Audiat în cauză ca martor, E. a arătat că, în anul 2008 i-a dat lui A. suma de 125.000 Euro cu titlu de împrumut şi că această sumă i-a fost restituită în perioada 2013-2014 şi că, la momentul acordării împrumutului, deţinea dublul acelei sume şi că păstra aceşti bani în casă.

Împrejurarea că martorul E. şi persoana evaluată, A. se aflau în relaţii de prietenie nu determină o imposibilitate absolută de preconstituire a unui înscris doveditor al împrumutului şi în plus, Curtea reţine că martorul nu a făcut dovada altor venituri în afara sumelor obţinute din vânzarea terenurilor.

A precizat că a cheltuit suma restituită de A., arătând că "şi-a cumpărat maşină, cheltuieli de zi cu zi" şi că "a avut şi datorii", dar pe de altă parte, a arătat că din banii restituiţi a cumpărat o instalaţie agricolă.

În condiţiile în care martorului îi era necesară suma de bani pentru cheltuielile zilnice sau pentru achitarea unor datorii, ori pentru o investiţie, susţinerea acestuia în sensul că nu ar fi solicitat restituirea unui împrumut de 125.000 Euro, din anul 2008 până în 2013, 2014 nu poate fi reţinută.

Prin raportul de evaluare s-a arătat că între veniturile anului 2009 (74.660,08 RON) şi cheltuielile anului 2009 (327.344,33 RON), rezultă o diferenţă nejustificată de 252.684,25 RON, aproximativ 59.633 euro.

Persoanele evaluate au confirmat obţinerea în anul 2009 a unor venituri în cuantum de 74.660,08 RON .

Au arătat că în mod greşit au fost incluse la cheltuieli soldurile bancare de la H.. şi I.., deoarece aceste sume existau înainte de perioada evaluată.

Au solicitat excluderea unor sume reprezentând contravaloarea unor terenuri.

Nefiind contestate nici ca existenţă, nici ca întindere celelalte categorii de cheltuieli (aport societate, cheltuieli din conturi bancare), Comisia a reţinut o diferenţă între cheltuieli şi venituri de 234.184,25 RON la nivelul anului 2009 (308.844,33 RON - 74.660,08 RON).

Persoanele evaluate nu au contestat aceste cheltuieli nici în concluziile formulate în faţa instanţei.

Astfel cum s-a menţionat anterior, pârâtul A. a arătat că a primit în anul 2009 suma de 50.000 Euro de la tatăl său.

Pe de altă parte, susţinerile persoanei evaluate A., în sensul primirii acestei sume de bani de la tatăl său în anul 2009, nu sunt confirmate de probele administrate în cauză.

Comisia nu a exclus suma reprezentând preţul terenului din categoria cheltuielilor, constatând că, în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.07.2010 încheiat între A. şi tatăl său, se menţionează în mod expres faptul că preţul s-a achitat la data încheierii contractului la notar şi că, potrivit art. 1171 din C. civ. din 1864, în vigoare la data încheierii contractului, înscrisul autentic, din punct de vedere al forţei sale probante, se bucură de prezumţia de autenticitate şi validitate, revenindu-i celui care îl contestă sarcina probei contrare.

Curtea a reţinut că, la data de 23.07.2010, între J., în calitate de vânzător şi A., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui teren intravilan în suprafaţă de 1214 m.p. şi a anexelor C2, C3, C4, C5, în suprafaţă totală de 131 m.p. .

Potrivit menţiunilor din cuprinsul contractului, preţul acestei vânzări este de 2.973 Euro, reprezentând echivalentul sumei de 12.684 RON la cursul B.N.R. din data autentificării actului, preţ pe care vânzătorul a declarat că l-a primit integral de la cumpărător la data autentificării actului, declaraţia servind drept chitanţă descărcătoare de primire a preţului.

Înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, percepute ex propriis sensibus, celelalte menţiuni făcând dovada până la proba contrară.

Prin urmare, menţiunile referitoare la realitatea declaraţiilor părţilor fac dovada până la proba contrară deoarece agentul instrumentator nu a avut decât posibilitatea de a lua act de aceste declaraţii, neputând verifica dacă ele corespund adevărului.

Persoanele evaluate au invocat existenţa simulaţiei, având în vedere că actul public este o înstrăinare cu titlu oneros către un descendent şi, prin urmare, aceştia au susţinut că, în realitate, contractul este un act simulat, reprezentând o donaţie deghizată.

Curtea a reţinut că, într-adevăr, textul art. 845 din C. civ. din 1864, sub imperiul căruia a fost încheiat actul în cauză, instituia prezumţia că înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donaţie, dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere, iar deghizarea nu este invocată de un moştenitor în linie dreaptă care să fi consimţit la încheierea actului, consecinţa fiind aceea a aducerii bunului la masa succesorală.

În cauză însă nu se regăseşte o astfel de situaţie, înstrăinarea nefiind făcută cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere şi, în consecinţă, prezumţia sus-menţionată nu poate fi reţinută.

Este adevărat că simulaţia poate fi dovedită, în principiu, de către părţile actului printr-un contraînscris, însă în cauză se poate aprecia, având în vedere relaţia de rudenie existentă între părţi, că ar fi existat o imposibilitate morală de preconstituire a unui act secret materializat în formă scrisă.

Prin urmare, este admisibil orice mijloc de probă pentru a face dovada contrară menţiunii din cuprinsul actului autentic privind declaraţia vânzătorului K. referitoare la plata preţului; or, în cauză nu s-a făcut însă dovada contrară declaraţiei vânzătorului.

Comisia a constatat că balanţa anului 2010 a fost pozitivă, veniturile depăşind cheltuielile, astfel că nu a sesizat instanţa pentru a dispune confiscarea vreunei sume pentru acest an.

Prin raportul de evaluare s-a reţinut că, la nivelul anului 2011 există o diferenţă semnificativă între venituri (192.061,45 RON) şi cheltuieli (240.866,45 RON) de 48.805 RON, aproximativ 11.516 Euro.

La stabilirea veniturilor anului 2011, Comisia a cumulat cu veniturile familiei obţinute în anul 2011 şi excedentul anului 2010, anume suma de 19.355,84 RON.

În consecinţă, prin cumularea surplusului anului 2010, au rezultat venituri totale de 211.417,29 RON. În urma scăderii din aceste venituri a cheltuielilor anului 2011, a rezultat o diferenţă nejustificată de 29.449,16 RON.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin diferenţe semnificative, în sensul acestei legi, între venituri şi cheltuieli, "se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă."

Persoanele evaluate nu au justificat în total, pentru perioada examinată, o diferenţă între venituri şi cheltuieli de 720.533,01 RON.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat de recurenţi - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Înalta Curte reţine următoarele:

În esenţă, criticile recurenţilor sunt circumscrise raţionamentului instanţei de fond şi modului de apreciere al materialului probator administrat în cauză, însă din conţinutul recursului, având în vedere criticile formulate, este posibilă exercitarea controlului judiciar.

În opinia Înaltei Curţi, însă, pe baza unor probe necesare, utile şi concludente, prima instanţă a stabilit în mod corect regimul juridic al unor sume de bani avute în vedere de recurenţi, înlăturând astfel apărările acestora ca neîntemeiate.

1. Referitor la anul 2008, criticile recurenţilor sunt legate de modul de apreciere al primei instanţe cu privire la realitatea tranzacţiilor dintre reclamanţi şi persoanele care i-au gratificat/împrumutat în anul de referinţă.

În ceea ce priveşte suma de 100.000 Eur, donată de către C. recurentului A., Înalta Curte apreciază că, într-adevăr, numitul C. nu era în măsură să gratifice reclamantul cu această sumă, întrucât nici în timpul vieţii fiului său - G. - nu s-a probat în cauză existenţa unor surse de venit ale acestuia sau a deţinerii unor bunuri mobile/imobile de natură a-i permite o asemenea donaţie.

De altfel, concluzia primei instanţe, precum că numitul C. nu era în măsură să obţină venituri care să îi permită să economisească suma de 100.000 RON, a rezultat din aprecierea, în ansamblu a întregului material probator al cauzei.

În aceeaşi măsură, nu se poate susţine cu suficient temei, că instanţa de fond ar fi făcut o greşită interpretare a normelor de drept material privind valoarea probatorie atribuită fiecărui mijloc de probă recunoscut de lege; aceasta întrucât, din raţionamentul instanţei de fond, rezultă un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, obligaţia instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Mai mult, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în actul de sesizare sau la argumentele vreuneia dintre părţi.

Şi, în fine, Înalta Curte apreciază vă instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că în cuprinsul sentinţei atacate nu ar fost corect apreciate mijloacele de probă administrate în cauză.

Tot atât de adevărat este, însă, că în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate în litigii (hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

În aceste condiţii, nu se poate reţine că raţionamentul primei instanţe ar fi eronat, dat fiind faptul că din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu rezultă nicio sursă considerabilă de venit care să îi permită numitului C. să efectueze o donaţie de 100.000 Eur. Astfel, chiar dacă martorii audiaţi în cauză au declarat că această persoană a dus o viaţă lipsită de probleme financiare, acest fapt, per se, nu este de natură să conducă la concluzia că suficienţa mijloacelor materiale ar fi rezultatul deţinerii unor lichidităţi băneşti care să-i permită gratificarea nepotului său. De altfel, din acelaşi material probator se desprinde concluzia că fiul acestuia - G. - ar fi fost posesorul unor active financiare; şi că, îl ajuta financiar pe tatăl său (deţinătorul unei pensii) sau că îl mandata să achiziţioneze terenuri în numele său.

După cum a reţinut şi prima instanţă, relativ la persoana numitului C., nu a fost probat în cauză împrejurarea că valoarea masei succesorale după fiul său defunct şi nici cota sa succesorală nu i-ar fi permis să doneze suma de 100.000 Eur.

Referitor la suma de 40.000 Eur, împrumutată de recurenţi de la numitul D., sunt de remarcat, alăturat considerentelor de mai sus, următoarele:

În primul rând, deşi s-a susţinut în cuprinsul recursului că prima instanţă ar fi reţinut că suma de 40.000 Eur nu reprezintă venit pentru familia D., întrucât nu ar fi făcut dovada că aceasta provine din vânzarea de bijuterii, deşi s-a probat realizarea de venituri din munca prestată în Spania; este de remarcat că prima instanţă a reţinut că "potrivit declaraţiei martorului, acesta a lucrat în Spania, alături de soţia sa, din anul 1999 până în anul 2010, reuşind să economisească peste 60.000 Euro…Având în vedere cuantumul sumei despre care se susţine că a fost economisită în urma muncii prestate, bun comun dobândit în timpul căsătoriei, în decursul a aproximativ 10 ani, Curtea apreciază ca nefiind plauzibilă acordarea unui împrumut de 40.000 Euro, în anul 2008, fără a încheia un act scris şi fără a solicita restituirea acestuia timp de 9 ani…Astfel, suma despre care se susţine că a fost împrumutată este mult prea mare în raport de suma economisită şi de situaţia financiară prezentată de martor, pentru ca acesta, chiar în cadrul unei relaţii de prietenie, să nu solicite restituirea ei timp de 9 ani.". Relativ la contravaloarea bijuteriilor înstrăinate, s-a reţinut de către prima instanţă că "martorul nu a susţinut că banii împrumutaţi ar fi provenit din aceste vânzări."; astfel că, în această privinţă susţinerile recurenţilor sune nefondate.

În al doilea rând, Înalta Curte apreciază pertinent raţionamentul relativ la starea de fapt prezentată de recurenţi, prin prisma perioadei în care munca a fost prestată în Spania, suma economisită de L., situaţia financiara a acesteia şi condiţiile în care a fost acordat împrumutul - fără termen de restituire şi fără întocmirea vreunui act scris, deşi suma împrumutată avea un cuantum ridicat.

În ceea ce priveşte suma de 125.000 Eur, împrumutaţi de recurenţi de la numitul E., este de precizat că prima instanţă nu a nesocotit mijlocul de probă propus de recurenţi pentru justificarea veniturilor aferente anului 2008 şi nici nu a înlăturat, nejustificat, depoziţia acestuia, în condiţiile în care a indicat şi justificat motivul pentru care a apreciat susţinerile recurenţilor cu privire la această sumă ca neîntemeiate (alin. (5)-(13), fila x, sentinţă).

De altfel, recurenţii critică raţionamentul primei instanţe şi, implicit pretinsa nelegală înlăturare a declaraţiei martorului, fără a aduce argumente contrare celor reţinute de instanţa de fond, care în opinia Înaltei Curţi sunt pertinente, cu privire la imposibilitatea numitului E. de a acorda un asemenea împrumut recurenţilor.

2. În ceea ce priveşte anul 2009, recurenţii critică modul de apreciere al materialului probator de către prima instanţă, susţinându-se o greşită aplicare a normelor de drept material; întrucât, în opinia recurenţilor, aceştia au justificat realitatea darului manual de 50.000 Eur, primiţi de recurentul A. de la tatăl său.

Înalta Curte observă că din depoziţiile martorilor nu se poate desprinde concluzia evidentă a deţinerii de către tatăl reclamantului a unei sume considerabile, de natura celei remise fiului său - 50.000 Eur - şi, cu atât mai puţin predarea efectivă a acesteia. Fără a nega ajutorul dat de către tatăl recurentului, aşa cum se desprinde din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, nu poate fi contestată imposibilitatea de a justifica realizarea unei asemenea sume din veniturile părinţilor recurentului, pensie respectiv alte venituri rezultate din creşterea animalelor. De altfel, după cum a reţinut şi prima instanţă, părinţii recurentului nu au justificat calitatea de crescători de animale sau de producători agricoli, deşi deţineau în proprietate o suprafaţă de teren de 2,50 ha.

3. Referitor la anul 2010, recurenţii au critica calificarea dată, de către prima instanţă, contractului de vânzare cumpărare încheiat între recurentul A. şi tatăl acestuia, K., având ca obiect terenul intravilan în suprafaţă de 1.214 mp şi a anexelor în suprafaţă de 131 mp, pentru preţul de 2.973 Eur, echivalentul a 12.684 RON.

Deşi s-a susţinut de către recurenţi că se impunea să se dea eficienţă raporturilor obligaţionale reale dintre părţi şi nu actului public simulat, Înalta Curte apreciază că din ansamblul materialului probator nu a reieşit o altă manifestare de voinţă, contrară celei cuprinse în contractul oneros. Chiar dacă în cauza este vorba despre o înstrăinare cu titlul oneros către un descendent, recurenţii nu au fost în măsură să probeze existenţa unui alt înscris, pentru a justifica o presupusă simulaţie, pe de o parte; şi în raport de dispoziţiile art. 845 C. civ., nu a fost probat că înstrăinarea s-a făcut cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct, pe de altă parte.

Deşi recurenţii au susţinut că prevederea contractuală privind plata preţului nu rezultă a fi rezultatul percepţiei proprii de către notar ci, dimpotrivă, consemnarea s-a făcut pe baza declaraţiilor pârtilor, nu trebuie omis că tranzacţia părţilor este un act autentic, în sensul art. 1171 din C. civ. de la 1864 (în vigoare la data încheierii contractului), care, potrivit dispoziţiilor art. 1173 din acelaşi act normativ, face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte menţiunile care fac parte din categoria constatărilor personale ale notarului. Este adevărat că menţiunile referitoare la realitatea declaraţiilor părţilor fac dovada până la proba contrară; însă, aceste menţiuni nu au fost combătute în vreun fel de către recurenţi, care nu au produs vreo probă contrară, care să justifice existenţa simulaţiei, care, de altfel a fost afirmată de recurenţi fără a fi probată. În alte cuvinte, recurenţii nu au fost în măsură să facă dovada unei manifestări de voinţă în sensul celor susţinute (privind simulaţia), care să răstoarne menţiunile din cuprinsul actului autentic referitoare la declaraţiile părţilor relative la preţul prestat.

4. În ceea ce priveşte diferenţa de 29.449,16 RON, reţinută ca nejustificată pentru anul 2011, Înalta Curte reţine că nu au fost formulate critici concrete de către recurenţi asupra modului de aplicare a legii de către prima instanţă, astfel că sub acest aspect, constatările primei instanţe sunt la adăpost de critici.

În consecinţă, relativ la modul de aplicare a normelor de drept material aplicabile cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală, neimpunându-se reformarea acesteia, stării de fapt reţinute de prima instanţă fiindu-i aplicabilă ipoteza legală prevăzută de art. 18 din Legea nr. 176/2010 cu privire la "diferenţe semnificative", aşa cum sunt definite de legiuitor.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - pârâţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1082 din 28 martie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.