Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2349/2020 AI generated

Salary equity claims against national guard personnel; procedural nullity for failure to notify defendant of amended claim during first hearing

Case Number Decizia nr. 2349/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellants' appeal, quashed the lower court's judgment, and remanded the case for retrial, effectively ruling in favor of the claimants at this procedural stage. The dispute concerned a group of National Environmental Guard employees who challenged a Government Order regarding salary conditions, seeking retroactive payment of salary differences and equality with Forest Guard staff; the first-instance court had dismissed the claim as time-barred after the plaintiffs added a new claim for salary recognition during the first hearing. The appellate court found that the lower court violated procedural law by failing to postpone the proceedings and notify the defendant of the amended claim, as required by Article 204 of the Code of Civil Procedure, thereby violating the right to defense and contradictoriness. This procedural defect constituted grounds for quashing under Article 488, paragraph 5 of the Code of Civil Procedure, rendering the substantive assessment of the timeliness exception moot at this level and requiring the case to be reheard by the same court.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 204 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 204 alin. (1) din C. proc. civ; Salary equity claims against national guard personnel; procedural nullity for failure to notify defendant of amended claim during first hearing: În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din noul din C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Keywords

AI generated
procedural nullity Civil Procedure Code procedural rights grounds of defense substantive defects payment order

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de fond a statuat în mod eronat atunci când a stabilit că H.G.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au arătat că, în conformitate cu prevederile art.
art. 204 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ.:
art. 488 pct. 5 din C. proc. civ
Astfel, potrivit art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., reprezintă motiv de casare a hotărârii, încălcarea formelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".
art. 204 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte constată că instanţa de fond, încălcând dispoziţiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., nu a dispus amânarea cauzei şi comunicarea completării de acţiune pârâtului Guvernul României în vederea formulării întâmpinării, reţinând cauza în pronunţare.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în baza art.
art. 496 C. proc. civ
civ., în baza art. 496 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal înregistrată la data de 21 septembrie 2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat obligarea pârâtului la revocarea cu efect retroactiv, până la momentul înfiinţării Gărzii Forestiere prin O.U.G. nr. 32/2015 şi publicării acesteia în Monitorul Oficial partea I nr. 474 adică din 30 iunie 2015, a art. 17 teza 2-a din H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu referitoare la condiţiile de salarizare şi, ca urmare a admiterii petitului nr. 1, au solicitat plata retroactivă diferenţelor salariale între salariile cuvenite şi cele efectiv încasate aferente funcţiilor, începând cu data publicării O.U.G. nr. 32/2015 în Monitorul Oficial 30.06.2015 şi până la momentul ieşirii din vigoare a art. 17 teza 2-a din H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 394/2017 din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia netimbrării cererii, invocată de pârât prin întâmpinare; s-a admis excepţia tardivităţii cererii invocată de pârât şi s-a respins ca tardivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., prin reprezentantul comun D., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., prin reprezentantul comun ales D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de fond a statuat în mod eronat atunci când a stabilit că H.G. nr. 1005/2012, este un act individual, acesta fiind act normativ.

Actele normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte.

Chiar prima instanţa a indicat faptul că actele normative produc efecte faţă de un număr nedefinit de persoane, însă a apreciat că hotărârea de guvern în cauză este aplicabilă unui număr definit (determinabil/determinant) de persoane întrucât se aplică doar în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu. Cu toate acestea, nu se poate aprecia că H.G. nr. 1005/2012 se aplică unor situaţii individuale pentru că funcţionarii gărzii de mediu nu sunt individualizaţi, nominalizaţi expres. Art. 17 din H.G. nr. 1005/2012 produce efecte pentru toţi funcţionarii gărzii naţionale de mediu, fiind un act juridic care conţine o regulă, aplicând-se repetat, asupra unor subiecţi de drept nedeterminaţi întrucât, în mod abstract, oricine are aptitudinea de a face parte, la un moment dat, din categoria de persoane vizată de normă. Prin urmare, din acest punct de vedere, hotărârea de guvern ale cărei prevederi le contestă este un act normativ care produce efecte faţă de un număr nedefinit de persoane.

Au mai arătat recurenţii că pentru a putea discuta de caracterul de act individual al hotărârii de guvern, acesta ar fi trebuit să fie comunicat persoanelor individualizate prin nume, prenume, CNP, orice alte elemente care permit o identificare precisă, însă prin neîndeplinirea acestor condiţii şi din publicarea actului în Monitorul Oficial reiese caracterul normativ al Hotărârii de Guvern nr. 1005/2012.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au arătat că, în conformitate cu prevederile art. 204 C. proc. civ., au depus la primul termen de judecată o completare de acţiune prin care au formulat un nou petit faţă de acelaşi pârât, şi anume obligarea pârâtului la recunoaşterea dreptului reclamanţilor la un nivel de salarizare, cel puţin egal, cu funcţionarii din cadrul Gărzii Forestiere, astfel că, instanţa de judecată ar fi trebuit să amâne pricina şi să comunice cererea pârâtului, în vederea formulării unei opinii legate de acesta, pentru a se respecta dreptul la apărare şi contradictorialitate. Or, instanţa de judecată doar a luat act de completarea de acţiune, punând în discuţie excepţiile invocate şi apoi pronunţându-se asupra acestora.

Mai mult decât atât, chiar trecând peste aşa zisa tardivitate a introducerii plângerii prealabile, noul petit - obligarea la recunoaşterea dreptului pretins, are la bază un refuz al autorităţii, iar, conform legii, în cazul unui refuz, plângerea prealabilă nu este obligatorie.

Aşadar, extinderea de acţiune trebuia discutată în contradictoriu şi, chiar dacă, ipotetic vorbind, o parte din acţiune ar fi fost tardiv introdusă, cealaltă parte, referitoare la recunoaşterea dreptului pretins, ar fi fost admisibilă din pricina faptului că în acest caz nu este nevoie de plângere prealabilă, astfel că acţiunea nu putea fi respinsă ca tardivă.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanţi ca nefondat şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, ca temeinică şi legală.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere următoarele argumente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din noul din C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului de fond instanţa constată că, la primul termen de judecată din data de 8 decembrie 2017, în temeiul dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., reclamanţii au depus o completare de acţiune prin care au solicitat, suplimentar faţă de petitele formulate iniţial, obligarea pârâtului Guvernul României la recunoaşterea dreptului lor la un nivel de salarizare, cel puţin egal, cu funcţionarii din cadrul Gărzii Forestiere.

Potrivit dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei."

Înalta Curte constată că instanţa de fond, încălcând dispoziţiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., nu a dispus amânarea cauzei şi comunicarea completării de acţiune pârâtului Guvernul României în vederea formulării întâmpinării, reţinând cauza în pronunţare.

Astfel, potrivit art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., reprezintă motiv de casare a hotărârii, încălcarea formelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la art. 488 pct. 1 - 4 C. proc. civ.

În consecinţă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de reclamanţi, casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de modalitatea de soluţionare a recursului, nu se impune ca Înalta Curte să examineze şi celelalte critici ale recurenţilor, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. împotriva sentinţei civile nr. 394/2017 din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2020.