Tardivité of administrative action due to early receipt of contested decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 55599/01.07.2016, prin care s-a respins contestaţia formulată de către Administraţia Naţionala "Apele Romane"- Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi admiterea contestaţiei, în sensul anulării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/11.05.2016, emisă de Ministerul Fondurilor Europene prin Direcţia Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 266 din 06 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia decăderii din dreptul de a formula acţiunea şi a respins ca tardiv formulată acţiunea promovată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale - Administraţia Publică a Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 266 din 06 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Administraţia Naţionala Apele Romane - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici de nelegalitate:

Sentinţa civilă atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, prin admiterea de către instanţa de fond a excepţiei decăderii reclamantei din dreptul de a formula acţiunea.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 Codul de procedură fiscală, (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat...(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin postă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (21) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat şi prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia şi dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.

Conform prevederilor art. 15 - Date de contact şi Adrese x din Contractul de Finanţare x/29.04.2013, părţile au stabilit ca toate notificările prevăzute în contract să fie transmise prin fax, urmate ulterior de transmiterea originalului prin curier cu confirmare de primire sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Aşadar, apreciază recurenta-reclamantă, comunicarea Deciziei nr. 55.599/01.07.2016 privind soluţionarea contestaţiei, nu este valabilă, aşa cum susţine autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă, deoarece aceasta a fost efectuată prin posta militară (borderou) şi nu prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Codul de Procedură Fiscală, şi fără să îi fi fost solicitată comunicarea actului administrativ prin alte mijloace.

Recurenta-reclamantă a învederat că, deşi la prima vedere raţionamentul instanţei pare corect, acesta trebuia raportat la o alta dată, respectiv data la care a înregistrat Decizia de soluţionare a contestaţiilor nr. 55.559, respectiv data de 20 februarie 2017 şi nu data de 05 iulie 2016, la care a reţinut instanţa de fond că i-ar fi fost comunicată Decizia nr. 55.559/01.07.2016.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 martie 2018, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Decizia nr. 55.599/01.07.2016 s-a respins contestaţia formulată de către Administraţia Naţională Apele Romane - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/11.05.2016, emisă de Ministerul Fondurilor Europene prin Direcţia Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu.

Recurenta-reclamantă susţine prin cererea de recurs că, la data de 20 februarie 2017, a fost înregistrată la registratură Decizia nr. 55.559/01.07.2016 privind soluţionarea contestaţiei sale şi, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost depusă în data de 17 august 2017, se încadrează în termenul legal de 6 luni.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că, în fapt, decizia de soluţionare a contestaţiei a fost comunicată reclamantei sub semnătură de primire la data de 05 iulie 2016, astfel cum rezultă din adresa SRI - UM 0356 nr. x/27.11.2017 şi borderoul anexă nr. 2/05.07.2016, depuse la dosarul de fond, iar acţiunea împotriva acesteia a fost depusă la instanţa de contencios administrativ la data de 17 august 2017.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că momentul la care recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă de decizia contestată nu este cel indicat în cererea de recurs, respectiv luna februarie 2017, dovezile depuse la dosarul cauzei confirmând comunicarea acestor acte la un moment temporal anterior, în luna iulie 2016, în raport de care cererea de chemare în judecată este depusă cu nerespectarea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte va respinge ca nefondată şi critica recurentei-reclamante potrivit căreia comunicarea deciziei contestate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că, astfel cum rezultă din adresa SRI - UM 0356 nr. x/27.11.2017 şi borderoul anexă nr. 2/05.07.2016, depuse la dosarul de fond, actul administrativ fiscal a fost comunicat contribuabilului căruia îi era destinat, iar pentru primirea acestuia a semnat angajatul Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, respectiv domnul A..

În cauza de faţă, reclamanta nu a formulat apărări referitoare la realitatea datelor înscrise în cuprinsul borderoului de corespondenţă, rezumându-se la a invoca că acest tip de comunicare nu reprezintă o comunicare valabilă, întrucât aceasta nu a fost făcută prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă analiză şi interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, concluzia tardivităţii cererii de chemare în judecată fiind susţinută de probatoriul administrat în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral împotriva sentinţei nr. 266 din 6 decembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.