Shortened offer deadline in public procurement for communication equipment upheld; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ fiscal, sub nr. x/2017, la data de 06 ianuarie 2017, reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene solicitând:

- suspendarea executării actului administrativ intitulat Raport de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016 emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi a Deciziei nr. 74180/30.08.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Raportului de neconformitate mai sus amintit, până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- anularea Deciziei nr. 74180/30.08.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Raportului de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016, emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial;

- anularea Raportului de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016, emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 martie 2017, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ.

În cadrul prezentului dosar a fost ataşat dosarul nr. x/2017, fiind admisă excepţia litispendenţei prin încheierea de şedinţă din data de 31 mai 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4583 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 4583 din 27 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ fiscal, a declarat recurs reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost motivată.

În motivare a arătat, în esenţă, că instanţa de fond, în mod greşit, a procedat la interpretarea art. 501din O.U.G. nr. 34/2006, excluzând aplicabilitatea acestuia, instanţa neputând acoperi în acest fel nemotivarea, sub acest aspect, a Deciziei nr. 74180/30.08.2016 a Comisiei de soluţionare a contestaţiei cu privire la dispoziţiile legale în discuţie.

În acelaşi sens, recurentul-reclamant a învederat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, ţinând cont că norma legală instituie condiţionarea publicării tuturor informaţiilor din anunţul de intenţie de "măsura în care acestea sunt cunoscute la data anunţului de intenţie", or proiectul nu era integral conturat la momentul exprimării intenţiei de achiziţie de către autoritatea contractantă, iar operaţiunile ulterioare de completare cu informaţii nu au modificat/alterat sub nicio formă criteriile de calificare şi selecţie, în sensul reglementat de prevederile art. 501din O.U.G. nr. 34/2006.

Recurentul-reclamant mai susţine şi că instanţa de fond nu a avut în vedere că prin decizia de soluţionare a contestaţiei se infirmă aspectele care au stat la baza emiterii titlului de creanţă. Astfel, comisia de soluţionare a contestaţiei a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, reducerea termenului de depunere a ofertelor trebuia să aibă în vedere posibilitatea ca operatorii economici să aibă la dispoziţie timp suficient, cel puţin 52 de zile de la publicarea anunţului de intenţie, pentru a se informa cu privire la contractul ce urma a fi atribuit, deşi prin Raportul de neconformitate s-a reţinut că termenul legal de aşteptare ar fi fost de 36 de zile.

O altă critică de netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii atacate constă în aceea că ar fi total nejustificată susţinerea primei instanţe în sensul că prezumtiva nerespectare a termenului minim între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data-limită de depunere a ofertelor, generează în mod evident un posibil prejudiciu şi respectiv că s-ar fi produs o încălcare a prevederilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Ca urmare, în mod greşit echipa de control a reţinut neregula constatată printr-o interpretare eronată a noţiunii de neregulă, aşa cum acesta este definită în mod expres atât de legislaţia comunitară aplicabilă în materie, respectiv Regulamentul nr. 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului CE NR. 1260/1999, cât şi de legislaţia naţională, respectiv de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a învederat că, acceptarea de către A.N.R.M.A.P. a publicării anunţului de participare confirmă faptul că, I.G.S.U., ca autoritate contractantă, în mod justificat a redus termenul cuprins între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în JOUE şi data-limita de depunere a ofertelor. Astfel, autoritatea contractantă a respectat legislaţia şi reglementările în domeniul achiziţiilor publice, în vigoare la data transmiterii spre publicare a anunţului de intenţie, cât şi a anunţului de participare, fapt confirmat şi de către A.N.R.M.A.P., singura instituţie la nivel naţional cu rol în reglementarea şi monitorizarea achiziţiilor publice, prin acceptarea anunţurilor (de intenţie şi de participare), cât şi de U.C.V.A.P., organ responsabil pentru îndeplinirea funcţiei de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin raportul emis de observatorul desemnat.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 martie 2018, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de către instanţa de fond.

5. Răspuns la întâmpinare

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatului-pârât Ministerul Fondurilor Europene şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin Raportul de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016, emis de Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial, urmare a verificării procedurii de atribuire aferente Acordului Cadru nr. 48197/25.08.2015 "Echipamente de comunicaţii: lot x - A.", s-a constatat nerespectarea de beneficiarul reclamant Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a prevederilor art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, prin acordarea operatorilor economici a unui termen de 32 de zile pentru elaborarea ofertelor, respectiv termenul cuprins între data transmiterii anunţului de participare în JOUE şi termenul limită pentru depunerea ofertelor, fiind aplicată, o reducere procentuală de 2% din valoarea contractului de 2.008.000 RON fără TVA în cuantum de 40.160 RON.

Autoritatea de Management a reţinut următoarele:

Din coroborarea datelor privind termenul limită pentru depunerea ofertelor, data publicării anunţului de intenţie, modificările aduse acestuia prin cele două erate succesive, respectiv data publicării anunţului de participare, rezultă că reclamantul a acordat operatorilor economici un termen de 32 zile pentru elaborarea ofertelor, respectiv termenul cuprins între data transmiterii anunţului de participare în JOUE şi termenul limită pentru depunerea ofertelor. De asemenea, anunţul de intenţie a fost modificat succesiv prin două erate, schimbările produse de erate având ca obiect modificarea descrierii bunurilor ce urmează a fi achiziţionate, a cantităţilor aferente acestora, a valorii estimate, precum şi reducerea numărului operatorilor economici cu care instituţia va încheia acordul cadru.

Prin Decizia nr. 74180/30.08.2016 a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împotriva Raportului de neconformitate sub nr. x/19.07.2016.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond nu a exclus în mod greşit aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 50^1 din O.U.G. nr. 34/2006, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, prevederi reţinute de altfel şi de către autoritatea pârâtă prin raportul de neconformitate şi prin decizia de soluţionare a contestaţiei.

Astfel, potrivit prevederilor art. 71 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii:

"Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunţurilor de participare sau data transmiterii invitaţiilor de participare şi, pe de altă parte, data limită pentru depunerea ofertelor/candidaturilor, autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili perioada respectivă în funcţie de complexitatea contractului şi/sau de cerinţele specifice, astfel încât operatorii economici interesaţi să beneficieze de un interval de timp adecvat şi suficient pentru elaborarea ofertelor şi pentru pregătirea documentelor de calificare care sunt solicitate prin documentaţia de atribuire".

De asemenea, conform art. 72 alin. (1) lit. c) din aceeaşi ordonanţă, autoritatea contractantă are obligaţia de a prelungi perioada pentru elaborarea ofertelor în cazul în care perioada de timp stabilită potrivit art. 71 nu este suficientă pentru elaborarea ofertelor şi/sau pentru pregătirea documentelor de calificare care sunt solicitate prin documentaţia de atribuire.

Art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006 prevede următoarele:

"(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 71, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 55 alin. (2), perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data-limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puţin 52 de zile.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă a publicat un anunţ de intenţie referitor la contractul de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit, aceasta are dreptul de a reduce perioada prevăzută la alin. (1) până la 36 de zile.

(3) Reducerea prevăzută la alin. (2) este permisă în cazul în care anunţul de intenţie a conţinut toate informaţiile care sunt prevăzute pentru anunţul de participare - în măsura în care acestea sunt cunoscute la data publicării anunţului de intenţie - şi a fost transmis spre publicare cu cel mult 12 luni şi cu cel puţin 52 de zile înainte de data transmiterii spre publicare a anunţului de participare.

(4) În cazul în care anunţul de participare este transmis, în format electronic, spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, perioada prevăzută la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2) se poate reduce cu 7 zile.

(5) În cazul în care autoritatea contractantă publică în SEAP întreaga documentaţie de atribuire şi permite, începând cu data publicării anunţului de participare, accesul direct şi nerestricţionat al operatorilor economici la această documentaţie, atunci aceasta are dreptul de a reduce perioada prevăzută la alin. (1), precum şi cele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (4) cu 5 zile.

(6) Reducerea prevăzută la alin. (5) este permisă numai în cazul în care anunţul de participare conţine precizări privind adresa de Internet la care documentaţia de atribuire este disponibilă."

Dispoziţiile art. 50 din O.U.G. nr. 34/2006 prevăd că "(1) În cazul în care prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă stabilesc obligaţia publicării anunţului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci anunţul respectiv nu poate fi publicat la nivel naţional înainte de data transmiterii acestuia către Comisia Europeană.

(2) Anunţul publicat la nivel naţional nu trebuie să conţină alte informaţii faţă de cele existente în anunţul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi trebuie să menţioneze data transmiterii către Comisia Europeană" .

Nu în ultimul rând, art. 501prevede:"(1) Eratele prevăzute la art. 49 alin. (2) lit. c) se verifică de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice în termen de două zile de la data primirii în SEAP.

(2) Prevederile art. 49 alin. (3) - (7) se aplică în mod corespunzător.

(3) Modificarea/Completarea criteriilor de calificare şi selecţie, în condiţiile prevăzute la art. 179 alin. (4), se face în mod obligatoriu prin publicarea unei erate şi cu prelungirea perioadei necesare elaborării candidaturilor/ofertelor.

(4) În cazul contractelor a căror valoare este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2), autoritatea contractantă publică orice modificare/completare a informaţiilor cuprinse în anunţul de participare, prin intermediul eratei, atât în SEAP, cât şi în JOUE.

(5) Este interzisă modificarea/completarea informaţiilor cuprinse în invitaţia de participare/anunţul de participare prin intermediul clarificărilor şi fără publicarea unei erate".

Înalta Curte reţine că modificările introduse prin cele două erate se referă la descrierea bunurilor ce urmează a fi achiziţionate, a cantităţilor aferente acestora, a valorii estimate, precum şi reducerea numărului operatorilor economici cu care autoritatea contractantă va încheia acordul cadru, acestea fiind modificări şi completări majore, care impun aplicarea dispoziţiilor art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, acestea se referă expres la informaţiile pe care trebuie să le cuprindă anunţul de participare şi nu doar la criteriile de calificare şi selecţie.

De asemenea, aspectele vizate de modificările introduse prin cele două erate puteau fi în mod obiectiv cunoscute de către autoritatea contractantă încă de la data anunţului de intenţie, fiind lipsite de relevanţă susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora în mod greşit instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cu privire la criticile recurentului-reclamant referitoare la nemotivarea actelor administrativ fiscale contestate, Înalta Curte, în acord cu considerentele instanţei de fond, apreciază că intimatul-pârât şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva în fapt şi în drept actele administrativ fiscale contestate.

Înalta Curte are în vedere că principiul motivării impune necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ să arate, în mod expres, elementele de fapt şi de drept care determină adoptarea deciziei respective. Motivarea reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea şi oportunitatea actului administrativ, constituind, totodată, o garanţie a alegerii soluţiei optime de către organul de decizie.

Amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz. Aşadar, deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivului său, care este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte, în primul rând, o funcţie de transparenţă în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului şi să fie realizată de autorul său.

În cazul de faţă, atât prin Raportul de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016, precum şi prin Decizia nr. 74180/30.08.2016, se poate observa că emitentul actelor administrativ fiscale a indicat care este situaţia de fapt şi a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii acestora, iar recurentul-reclamant nu indică în mod concret şi nu face dovada producerii unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actelor contestate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că actele administrativ fiscale litigioase sunt motivate în fapt şi în drept, dând posibilitatea destinatarului actului să conteste măsurile dispuse şi, totodată, instanţei să verifice legalitatea actului administrativ.

Cu privire la criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că pretinsele nereguli constatate prin actele administrative contestate nu au avut nici un impact financiar, conform dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte are în vedere că în privinţa prejudiciului, indicarea în concret a acestuia nu este o condiţie pentru constatarea neregulii, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, neregula reprezintă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează şi la prejudiciul potenţial, rezultă şi din cadrul normativ european.

În conformitate cu jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justieţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (după adoptarea soluţiei de principiu din 24 noiembrie 2014), în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naţionale (cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului).

Aşadar, criticile formulate cu privire la lipsa prejudiciului sunt neîntemeiate. Este de principiu că prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, punctul 108, Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, punctul 59). În consecinţă, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, punctul 60).

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţă şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării menţionate (Hotărârea GUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunile finanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea GUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Se poate astfel concluziona că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului U.E., fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului U.E.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude, produce automat un prejudiciu bugetului U.E., iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate, în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, "încălcarea unor obligaţii a căror respectare prezintă o importanţă fundamentală pentru buna funcţionare a unui sistem comunitar { . . . . . . . . . .} poate fi sancţionată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea GUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100-102, precum şi Ordonanţa din 16 decembrie 2004, APOL şi AIPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (Hotărârea GUE pronunţată în cauza C-199/03 -punctul 15 şi Concluziile avocatului general B. pronunţate în cauza C-465/10, punctul 73).

Astfel, "Curtea s-a pronunţat că, în executarea obligaţiilor care le revin, statele membre nu au nicio competenţă de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 38) şi că există o "obligaţie pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul naţional, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe" (Hotărârea Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, C-465/10, punctul 35).

Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor U.E. intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii, aşa cum s-a reţinut prin Raportul de neconformitate înregistrat sub nr. x/19.07.2016, precum şi prin Decizia nr. 74180/30.08.2016, autoritatea contractantă nu a respectat termenul legal de depunere a ofertelor, fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor Anexei 1 punctul 3 intitulat "Fraude în cadrul contractelor şi achiziţiilor publice" din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, care menţionează între indicatorii de fraudă şi reducerea nejustificată a termenelor legale.

Înalta Curte constată că abaterea reţinută de către intimatul-pârât este reglementată legal ca fiind indicator de fraudă, încălcând, de asemenea, şi prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilesc principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal şi recunoaşterea reciprocă.

Aceste principii au ca scop favorizarea dezvoltării unei concurenţe efective între operatorii economici participanţi la o procedură de achiziţie publică, prin asigurarea unor şanse egale în elaborarea ofertelor şi supunerea acestora aceloraşi criterii de evaluare. Nerespectarea termenului legal de depunere a ofertelor, a limitat posibilitatea operatorilor economici de obţinere de la furnizori sau producători a unor preţuri competitive şi, implicit, a limitat participarea unui număr mai mare de agenţi economici interesaţi, care ar fi stimulat competitivitatea şi obţinerea unor oferte mai avantajoase pentru autoritatea contractantă.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, apreciază că în mod corect s-a constatat încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) referitoare la principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, precum şi cele ale art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului-reclamant referitor la acceptarea, fără obiecţiuni, a anunţului de participare de către A.N.R.M.A.P., Înalta Curte reţine că aceste susţineri nu prezintă relevanţă în raport de competenţele autorităţilor nominalizate în cuprinsul O.U.G. nr. 34/2006, cu atribuţii în constatarea neregulilor şi stabilirea corecţiilor financiare.

De asemenea, potrivit art. 324 alin. (2) din H.G. nr. 457/2008:

"În exercitarea atribuţiei prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de A.N.R.M.A.P. şi U.C.V.A.P. potrivit dispoziţiilor art. 322 şi 323".

Prin urmare, independent de rezultatul verificărilor efectuate de către A.N.R.M.A.P. sau U.C.V.A.P., ministerul pârât are dreptul de a efectua propriile verificări şi de a dispune măsurile care se impun, legislaţia specifică activităţii de verificare procedurală nelimitând în vreun fel competenţele pârâtului, în raport de constatările altor organe cu atribuţii în domeniu.

Ca atare, nici atribuţiile instanţei de judecată, învestită cu examinarea legalităţii actelor administrative emise de pârât în exercitarea activităţii de verificare, nu sunt îngrădite sau afectate în vreun fel de poziţia adoptată de A.N.R.M.A.P. şi U.C.V.A.P. cu privire la procedura de achiziţie publică analizată în speţă.

În consecinţă, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 4583 din 27 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.